Inadmissibility of cassation in labor disputes due to exclusive appeal jurisdiction under CPC Article 483(2)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as inadmissible, thereby upholding the final decision of the Bacău Court of Appeal which had previously dismissed the claimant's labor dispute and ordered the payment of litigation costs to the employer. The dispute involved a labor conflict where a union representative challenged an employer’s modification of a work location and job role through annexes to an individual employment contract, seeking their annulment and moral damages, but the first instance court had initially rejected the claim for lack of passive procedural standing and as unfounded. The decisive legal basis for the final dismissal was the principle of legality of appeal remedies under Article 457 of the Civil Procedure Code, specifically invoking Article 483(2) CPC in conjunction with Article XVIII(2) of Law No. 2/2013 and Article 214 of the Social Dialogue Act, which establish that judgments in labor conflicts are subject only to appeal and are final upon pronouncement, thereby barring the right to file a cassation appeal.
Legislator headnote
AI generatedart. 216 din Legea nr. 62/2011, art. 457 alin. (2) din C. proc. civ, art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, art. 489 alin. (1) C. proc. civ, art. 493 alin. (2) C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ; Inadmissibility of cassation in labor disputes due to exclusive appeal jurisdiction under CPC Article 483(2): Intimata-pârâtă S.C. C. S.R.L. (fostă S.C. C. S.A.) a transmis la dosar întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, respingerea recursului formulat de A. în numele membrului de sindicat B. ca inadmisibil, în raport cu prevederile art. 214 şi art. 216 din Legea nr. 62/2011 coroborate cu dispoziţiile art. 483 alin. (2) teza finală şi art. 457 alin. (2) din C. proc. civ. şi ale art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 20 martie 2020
Deliberând asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 29 septembrie 2017, pe rolul Tribunalului Neamţ, sub număr de dosar x/2017, având ca obiect litigiu de muncă, reclamantul A., în numele membrului de sindicat B., a chemat în judecată pe pârâta S.C. C. S.A., în calitate de reprezentant al S.C. C. S.A. BUCUREŞTI -SUCURSALA ROMAN, pentru ca, în contradictoriu cu aceasta şi pe baza probelor administrate, să se dispună: anularea actului adiţional nr. x la CIM nr. 159/2005, înregistrat sub nr. x/17.01.2017, prin care se modifică locul muncii şi felul muncii; a actului nr. 7 la CIM din 12.01.2017 şi a fişelor de post aferente acestor acte adiţionale x/13.01.2017 şi y/17.01.2017; repunerea în funcţia avută anterior - şef atelier; plata daunelor morale în valoare de 50.000 RON; plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 720 din 25 mai 2018 pronunţată de Tribunalul Neamţ, în dosarul nr. x/2017, s-a respins cererea formulată de reclamantul A. în numele membrului de sindicat B., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A. - SUCURSALA ROMAN, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
S-a respins, ca inadmisibil, capătul de cerere privind anularea actului adiţional fără număr din data de 12.01.2017 şi a fişei de post din 13.01.2017.
Au fost respinse ca nefondate, capetele de cerere privind anularea actului adiţional nr. x din 17.01.2017 la contractul individual de muncă nr. x/2005, a fişei de post din data de 17.01.2017 privind repunerea în funcţia avută anterior şi privind acordarea de daune morale, formulate de reclamantul A. în numele membrului de sindicat B., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A.
S-a respins ca nefondat capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată, formulat de pârâta S.C. C. S.A.
Împotriva acestei sentinţe, ambele părţi au formulat cereri de apel, care au fost înregistrate la 19 iulie 2018 pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă.
Prin decizia nr. 1025/2018 din 12 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a fost respins ca nefondat apelul formulat de apelantul-reclamant A., în numele membrului de sindicat B., împotriva sentinţei civile nr. 720 din 25 mai 2018 pronunţată de Tribunalul Neamţ, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. C. S.A. BUCUREŞTI - SUCURSALA ROMAN.
A fost admis apelul formulat de apelanta-pârâtă S.C. C. S.A. BUCUREŞTI - SUCURSALA ROMAN împotriva aceleiaşi sentinţe civile.
A fost schimbată, în parte, sentinţa apelată, în sensul că a fost admisă cererea pârâtei de obligare la plata cheltuielilor de judecată în parte; a fost obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 1808 RON - cheltuieli de judecată la prima instanţă. S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
A fost admisă în parte cererea de obligare la cheltuieli în apel.
A fost obligat apelantul-reclamant să plătească apelantei-pârâte suma de 2000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.
Împotriva deciziei nr. 1025/2018 din 12 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, reclamantul A., în numele membrului de sindicat B., a declarat recurs, care a fost înaintat spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Intimata-pârâtă S.C. C. S.R.L. (fostă S.C. C. S.A.) a transmis la dosar întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, respingerea recursului formulat de A. în numele membrului de sindicat B. ca inadmisibil, în raport cu prevederile art. 214 şi art. 216 din Legea nr. 62/2011 coroborate cu dispoziţiile art. 483 alin. (2) teza finală şi art. 457 alin. (2) din C. proc. civ. şi ale art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004.
A invocat, totodată, nulitatea căii de atac declarate, potrivit dispoziţiilor art. 487 alin. (1) şi art. 489 alin. (1) C. proc. civ.
Prin răspunsul la întâmpinare formulat la 25 iunie 2019, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului şi a dezvoltat motivele pe care se întemeiază recursul declarat în cauză.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
Prin încheierea din camera de consiliu de la 22 noiembrie 2019, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
Părţile nu au depus puncte de vedere la raportul întocmit în cauză.
Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 483 alin. (2) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată şi, pe cale de consecinţă, va admite excepţia inadmisibilităţii recursului şi va respinge recursul ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:
În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătoreşti, exercitarea acestora şi efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalităţii căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituţional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac şi exercitarea lor în condiţiile legii, potrivit cu natura şi scopul lor şi într-o anumită ordine.
Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.
Reglementarea condiţiilor şi a procedurii de exercitare a căilor de atac reprezintă prerogativa exclusivă a legiuitorului, în conformitate cu art. 126 din Constituţie şi nu încalcă drepturile reglementate ale justiţiabililor.
Este de necontestat că recunoaşterea unei căii de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.
Se constată că, în speţă, hotărârea recurată, respectiv decizia nr. 1025/2018 din 12 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, a fost pronunţată în cadrul judecăţii în apel, fiind definitivă de la pronunţarea sa, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. XVIII din Legea nr. 2/2013: " (1) Dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016, termenul fiind prorogat până la 1 ianuarie 2019 prin O.U.G. nr. 95/2016.
(2) În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2015 (prorogat la 31 decembrie 2018), nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv."
Textul de lege anterior evocat reglementează litigiile în care este suprimat dreptul la recurs, după criteriul materiei în care a fost pronunţată hotărârea instanţei de apel.
Aceeaşi reglementare este menţinută în prezent, în textul alin. (2) al art. 483 din C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin pct. 49, art. I din Legea nr. 310 din 17 decembrie 2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative.
De altfel, prin Legea nr. 76/2012 (art. 73 pct. 18) s-a modificat art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011 în sensul că hotărârile instanţei de fond sunt supuse numai apelului.
Aşa fiind, în litigiile privind conflictele de muncă şi asigurările sociale, pentru acţiunile introduse după intrarea în vigoare a Noului C. proc. civ., calea de atac este numai a apelului.
Raportând datele speţei la dispoziţiile legale evocate, se constată că obiectul acţiunii se încadrează în una dintre ipotezele reglementate de art. XVIII alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 2/2013, întrucât vizează un conflict de muncă.
Cum textul de lege anterior evocat exclude dreptul la recurs în conflictele de muncă, rezultă că decizia instanţei de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunţării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., raportat la art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.
Prin urmare, în condiţiile în care recursul declarat în cauză nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate în principiu la care se referă art. 483 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, în raport cu prevederile art. 493 alin. (5) cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ. va admite excepţia inadmisibilităţii recursului invocată prin întâmpinare de intimata-pârâtă S.C. C. S.R.L. (fostă S.C. C. S.A.) şi va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. în numele membrului de sindicat B. împotriva deciziei civile nr. 1025 din 12 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, ca inadmisibil.
Este de amintit că excepţia inadmisibilităţii căii de atac este prioritară excepţiei nulităţii recursului, întrucât, pentru a da eficienţă principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor, instanţa este obligată a examina căile de atac cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de legea procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia inadmisibilităţii recursului.
Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. în numele membrului de sindicat B. împotriva deciziei civile nr. 1025 din 12 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, ca inadmisibil.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 martie 2020.