Traffic accident compensation: Failure to establish illegal interpretation of moral damage limits renders cassation appeal null

Şedinţa publică din data de 20 martie 2020

Deliberând asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a Vi-a Civilă la data de 15 mai 2014, sub nr. x/2014, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.A., solicitând instanţei să dispună, în contradictoriu cu intervenientul forţat C., obligarea pârâtei la plata sumei totale de 3.000.000 RON din care: suma de 225.000 RON reprezentând daune materiale -cheltuieli de natură medicală, suma de 2.775.000 RON cu titlu de daune morale pentru vătămarea sa corporală în accidentul rutier a cărei victimă a fost la data de 7 aprilie 2007, în temeiul dispoziţiilor art. 1357 şi următoarele din C. civ., coroborate cu dispoziţiile art. 1381 şi următoarele din C. civ.

A solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 15 alin. (4), art. 22 C. proc. pen. şi art. 29, alin. (1), lit. i) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru; art. 30, 59, 80 alin. (1) si 3, 83 alin. (1), (85) alin. (3), (94) alin. (1), lit. j), 107 alin. (1), (15)1 alin. (2), (14)9, 158 alin. (1) şi 194 din C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă 5081 din 24 septembrie 2015 pronunţată de Tribunalului Bucureşti, secţia a Vl-a Civilă, a fost admisă excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a fost respinsă acţiunea introductivă, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta a declarat apel.

Prin decizia civilă 1623 din 18 octombrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis apelul, a anulat sentinţa atacată şi a reţinut cauza spre rejudecare.

În rejudecare, prin decizia civilă nr. 1982 din 29 noiembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a respins, ca prescrisă, acţiunea în pretenţii.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta A., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacatea şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanţei de apel.

Prin decizia civilă nr. 605 din 22 februarie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă împotriva deciziei civile nr. 1982 din 29 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

A casat decizia atacată şi a trimis cauza, pentru rejudecare, la aceeaşi instanţă.

Prin decizia civilă nr. 2388 din 19 noiembrie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis, în parte, acţiunea formulată de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 5081 din data de 24 septembrie 2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimatul-intervenient C. şi cu intimata pârâtă S.C. B. S.A.

A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 80.000 RON, cu titlu de daune morale.

A respins, în rest, pretenţiile reclamantei.

A stabilit remuneraţia definitivă a curatorului special avocat D., pentru faza procedurală a apelului, la suma de 500 RON, în sarcina de plată a reclamantei.

Invocând în drept prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 2388 din 19 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2014, solicitând admiterea recursului şi casarea deciziei recurate.

În argumentarea cererii de recurs, se susţine, în esenţă, că instanţa de apel a realizat o greşită interpretare a normelor de drept material ce guvernează materia răspunderii civile delictuale, în principal a prevederilor art. 1385 C. civ., care reglementează întinderea reparaţiei, potrivit cărora:

"Prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel", a prevederilor art. 1357 C. civ., potrivit cărora:

"Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să o repare", dar şi a prevederilor art. 1386 C. civ. referitoare la "Formele reparaţiei" şi ale art. 194 alin. (1) lit. a) C. pen., ce defineşte vătămarea corporală ca fiind:

"Fapta prevăzută în art. 193, care a cauzat vreuna dintre următoarele consecinţe: a) o infirmitate, fiind pedepsită mai grav prin prisma încadrării acesteia ca infracţiune, indiferent de numărul de zile de îngrijire necesare refacerii".

Recurenta arată că, prin interpretarea dată normelor de drept material enunţate, instanţa de apel a ajuns să considere că, în pofida unui prejudiciu existent, cert, dovedit de aspecte ce reies din probele administrate (expertiza medico-legală, înscrisurile de la dosar - planşe foto, dovada medicală privind infirmitatea), repararea integrală a acestui prejudiciu ar aduce reclamantei o satisfacţie ce i-ar putea oferi un confort material superior celui pe care-l avea înaintea producerii accidentului.

În opinia recurentei, este nelegală interpretarea instanţei, câtă vreme aceasta se îndepărtează de scopul pentru care legiuitorul a conferit persoanelor în situaţia recurentei dreptul la dezdăunare, reglementând, totodată, că reparaţia trebuie să fie integrală, nu limitată.

Consideră că instanţa de apel a adăugat la textul art. 194 C. pen., când a apreciat, în ciuda concluziilor raportului medico-legal, că infirmitatea cauzată nu are caracter permanent. Astfel, arată că prin infirmitate, în sensul prevederilor legale, se înţelege un prejudiciu cu caracter permanent, care poate fi de ordin strict morfologic, morfo-functional sau numai funcţional, în timp ce noţiunea de invaliditate, avută în vedere în mod eronat de către instanţa de apel, include, în mod obligatoriu, un deficit funcţional.

Prin interpretarea instanţei de apel privind natura neeconomică a daunelor morale, apreciază că aceasta s-a îndepărtat de sensul şi spiritul prevederilor art. 1386 C. civ., deoarece suma de 80.000 RON, acordată drept despăgubire morală nu reprezintă o indemnizaţie compensatorie pentru recurenta-reclamantă, nici chiar prin raportare la interpelarea criticată anterior a noţiunii de infirmitate.

Recurenta-reclamantă menţionează că provine dintr-o familie ale cărei venituri se situează peste medie, tatăl său deţine o firme cu o cifră de afaceri importantă, iar locuinţa sa din România este un imobil compus din casă în suprafaţă de peste 200 mp şi curte în suprafaţă de peste 500 mp, în zona de nord a capitalei, proprietatea tatălui recurentei-reclamante.

Totodată, arată că în prezent locuieşte în SUA, unde lucrează pentru un venit mediu de 60.000 euro/an şi locuieşte într-un imobil proprietatea sa şi a soţului său, iar la data accidentului avea vârsta de 21 de ani, fiind studentă.

Nu în ultimul rând, arată că, urmare a accidentului, a devenit, pentru o perioadă îndelungată, dependentă de suportul familiei, după ce, anterior, s-a zbătut între viaţă şi moarte, fiind în comă, iar suferinţelor psihice şi fizice li s-a adăugat şi prejudiciul estetic permanent, de natură a avea un impact asupra psihicului şi asupra posibilităţii de a avea o viaţă social activă.

Subliniază că, deşi a absolvit Facultatea de Kinetoterapie, nu poate profesa în prezent în acest domeniu, din cauza traumelor suferite.

Ca atare, având în vedere situaţia anterior expusă, apreciază că motivarea instanţei de apel nu poate fi susţinută, deoarece este grefată, în principal pe caracterul ajuridic, socio-filosofic al reparaţiei, fără a conduce la repararea integrală a prejudiciului, fiind evidentă greşita interpretare şi a prevederilor art. 1357 C. civ.

Referitor la vătămările corporale suferite, potrivit raportului medico-legal nr. 3672/16.11.2007, planşelor fotografice depuse la dosar şi tomografiilor 3D ale craniului, arată că a rămas cu infirmitate definitivă, prin defectul osos frontal drept, urmare a unor leziuni care au necesitat pentru vindecare 80-90 de zile de îngrijiri medicale: fractură cu înfundare dreaptă, plagă cranio cerebrală F dreapta, defect osos drept postoperator, TCC mediu, edem cerebral, contuzie cerebrală direct F dreapta, hemoragie subconjunctivală, craniul fiindu-i efectiv despicat în două la momentul accidentului.

Consideră că în mod greşit instanţa de apel s-a raportat, în stabilirea daunelor, la situaţia de fapt şi starea recurentei la momentul soluţionării procesului, iar nu la situaţia de fapt de la momentul producerii vătămării, aspect ce denotă o greşită interpretare a prevederilor art. 1386 Coc civil.

Prin urmare, în opinia recurentei, Curtea de Apel Bucureşti a dat o interpretare restrictivă textelor de lege anterior indicate, în ceea ce priveşte determinarea daunelor morale, acordând doar suma de 80.000 RON, care nu reprezintă, în fapt, o compensaţie suficientă prin raportare la prejudiciul efectiv suferit şi valorile morale afectate.

Intimata-pârâtă S.C. B. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, pentru neîncadrarea criticilor invocate în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, că argumentele recurentei-reclamante vizează aspecte legate de modul de stabilire a cuantumului daunelor morale şi reaprecierea situaţiei de fapt a recurentei, pe calea reanalizării şi readministrării probelor.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil şi, într-un al doilea subsidiar, ca neîntemeiat.

Intimatul-intervenient C. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului, ca neîntemeiat.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 22 noiembrie 2019, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Intimatul-intervenient C. a depus punct de vedere la raportul întocmit în cauză.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând cererea de recurs formulată de recurenta-reclamantă A. din perspectiva criticilor indicate, astfel cum acestea au fost circumscrise temeiului de drept invocat (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), reţine inexistenţa motivelor de nelegalitate, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Se constată că reclamanta A. a indicat formal motivul de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât aceasta s-a rezumat strict la a-şi exprima nemulţumirea cu privire la cuantumul daunelor morale acordate, cu referire la nivelul suferinţelor fizice şi psihice trăite, aspecte ce nu pot fi analizate în această etapă procesuală, instanţa de apel fiind suverană în a aprecia, în baza probatoriului administrat, în raport de circumstanţele cauzei, cuantumul daunelor morale.

Întinderea controlului judiciar este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, iar simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, la modalitatea în care au fost administrate şi analizate probele, precum şi succinta relatare a situaţiei de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanţei de recurs în raport de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Se impune precizarea faptului că aprecierea judecătorilor de fond cu privire la valoarea efectivă a despăgubirii şi solicitarea recurentei de majorare a sumei acordată cu titlu de daune morale vizează aspecte de temeinicie ale hotărârii atacate, care excedează controlului instanţei de recurs, având în vedere că în această cale extraordinară de atac se exercită un control judiciar numai cu privire la legalitatea hotărârii atacate, în raport de motivele de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ la pct. 1-8 ale art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, susţinerile privind neacordarea daunelor morale în cuantumul solicitat nu sunt suficiente dacă nu s-au indicat încălcările de lege care pot să atragă examenul de legalitate.

Recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunţate în apel, indiferent de gradul de nemulţumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Din expunerea argumentelor evocate de recurentă rezultă cu evidenţă că s-au readus în discuţie chestiuni de fond care depăşesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

Se observă că recurenta a relatat opinii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanţa de apel, ceea ce vizează, în realitate, netemeinicia deciziei atacate, criticile vizând doar aspecte ce ţin de modalitatea în care instanţa a înţeles să-şi argumenteze soluţia adoptată în raport de stabilirea situaţiei de fapt reţinută în cauză.

De altfel, întreaga construcţie a recursului reclamantei vizează exclusiv greşita stabilire a situaţiei de fapt, ceea ce nu poate face obiectul controlului în această fază procesuală, iar faptul că se invocă anumite dispoziţii legale (ex: art. 1386 Coc civil, art. 1357 C. civ. etc.), fără să se susţină o minimă argumentaţie în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ., nu poate să atragă nicio analiză.

Aşa fiind, motivul de nelegalitate instituit de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ. a fost invocat cu scopul de a repune în discuţie probele şi de a solicita instanţei de recurs să reconsidere concludenţa lor (expertiza medico-legală, planşe foto, dovada medicală privind infirmitatea etc), ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

Or, în absenţa prezentării unor critici de nelegalitate care să permită încadrarea acestora în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. rezultă că normele materiale evocate au fost invocate formal prin cererea de recurs.

Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs, soluţionând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale. Această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării şi dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile menţionate, obligaţie care revine sub sancţiunea nulităţii, titularului căii de atac promovate.

În considerarea celor ce preced, constatând că prin cererea de recurs nu au fost formulate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi nici nu au fost identificate motive de ordine publică care ar putea fi invocate din oficiu, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ, va admite excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă S.C. B. S.A. şi va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 2388 din 19 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă S.C. B. S.A..

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 2388 din 19 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 martie 2020.