Territorial competence in labor litigation: fixing jurisdiction at the date of filing despite plaintiff's subsequent change of judicial function

Şedinţa publică din data de 20 martie 2020

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Curtii de Apel Bucuresti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 15.11.2018, sub număr de dosar x/2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti şi Tribunalul Olt, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâţilor să execute dispoziţiile Ordinului de salarizare nr. 2299/C/2015 şi, pe cale de consecinţă, să fie obligaţi pârâţii să îi achite diferenţele de drepturi salariale cuvenite, în cuantum de 3561 RON net, aferente perioadei octombrie 2012- iunie 2013, actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală, la data plăţii efective.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1-10 din Legea nr. 554/2004, decizia nr. 32/2015, pronunţată de ÎCCJ pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum şi Legea-cadru nr. 284/2010, Anexa VI, Cap. VIII, art. 7.

La 17 decembrie 2018, pârâtul Tribunalul Olt a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat şi excepţia lipsei de interes, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

La 19 decembrie 2018, pârâtul Ministerul Justiţiei a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Prin sentinţa civilă nr. 1809 din 23 mai 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, în a cărei rază teritorială îşi avea reclamanta domiciliul, constatând că litigiul dedus judecăţii este unul specific dreptului muncii, întrucât are ca obiect plata unor drepturi salariale.

După declinare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale la 27 iunie 2019, sub număr de dosar x/2019

La 3 octombrie 2019, reclamanta a depus la dosar precizare de actiune, prin care a învederat că în prezent este judecător al sectiei I civile a Curţii de Apel Craiova, obiectul cauzei îl constituie obligarea pârâţilor la punerea în executare a dispozitiilor Ordinului de salarizare nr. 2299/C/2015 emis de Ministerul Justiţiei, recunoaşterea legalităţii acestuia cu consecinţa obligării pârâţilor la plata diferenţelor salariale cuvenite.

În principal a invocat excepţia necompetentei materiale a Tribunalului Dolj şi declinarea cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, constatarea conflictului negativ de competenta şi sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Civilă pentru pronunţarea regulatorului de competenţă. În subsidiar, a solicitat admiterea excepţiei necompetenţei teritoriale a Tribunalui Dolj şi declinarea cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, dată fiind calitatea sa de judecător în cadrul Curţii de Apel Craiova, dar şi calitatea de pârât a Tribunalului Olt.

Prin sentinţa civilă nr. 2648 din 8 octombrie 2019, Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Dolj, declinând competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Dolj a reţinut, în esenţă, că, în aplicarea dispoziţiilor legale speciale, derogatorii de la dispoziţiile comune în materie, în temeiul legal oferit de art. 127 C. proc. civ. coroborat cu considerentele deciziei nr. 290/2018 a Curţii Constituţionale, dar şi în baza principiului disponibilităţii consacrat de art. 9 C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului Bucureşti.

Astfel, chiar dacă la momentul sesizării Curţii de Apel Bucureşti art. 127 C. proc. civ. era respectat în sensul că reclamanta avea calitatea de judecător la Curtea de Apel Piteşti, ulterior, prin declinarea cauzei la Tribunalul Dolj şi dobândirea de către reclamantă a calităţii de judecător în cadrul Curţii de Apel Craiova, art. 127 C. proc. civ. a devenit aplicabil, Tribunalul Dolj având obligaţia verificării competenţei la primul termen de judecată, în conformitate cu dispozitiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

După a doua declinare, cauza a fost înregistrată la 22 octombrie 2019 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub acelaşi număr de dosar, x/2019

Prin sentinţa civilă nr. 355 din 3 februarie 2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată din oficiu, şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj. Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Bucureşti a reţinut, în esenţă, că, la data introducerii acţiunii, 13 noiembrie 2018, reclamanta nu funcţiona în cadrul Tribunalului Dolj, pentru a deveni incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. (în forma aplicabilă în vigoare la data de 13.11.2018), că la acel moment reclamanta avea domiciliul în jud. Dolj, faţă de dispoziţiile imperative ale art. 269 alin. (2) Codul muncii, competenţa de soluţionare a cauzei aparţinând Tribunalului Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe (Tribunalul Dolj şi Tribunalul Bucureşti), care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Dolj competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

În speţă, reclamanta A. a învestit instanţa cu soluţionarea unei acţiuni civile, având ca obiect un conflict individual de muncă privind neplata unor drepturi băneşti rezultate din titluri executorii, fapt ce atrage incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) Codul muncii, dreptul comun în materie, conform cărora cererile având ca obiect conflicte de muncă se adresează:

"instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul".

Acţiunea a fost înregistrată iniţial pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, la data de 13 noiembrie 2018, anterior modificării C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018, în cauză fiind incidente dispoziţiile C. proc. civ. în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 127 alin. (1) din C. proc. civ.:

"(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea*), va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

Prin Decizia nr. 290/2018, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 638/23.07.2018, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., este neconstituţională.

Curtea Constituţională a reţinut că limitarea sferei de aplicare a competenţei facultative la instanţa la care îşi desfăşoară efectiv activitatea reclamantul judecător nu este aptă să acopere, într-un mod complet, toate situaţiile care pot, în mod rezonabil, apărea în cursul unei judecăţi.

De asemenea, în conţinutul Deciziei nr. 290/2018 s-a făcut referire şi la faptul că legiuitorul nu a intervenit, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 558 din 16 octombrie 2014, nici prin modificarea dispoziţiilor art. 142 alin. (1) teza întâi şi a art. 145 alin. (1) teza întâi din C. proc. civ., nici prin adaptarea art. 127 din C. proc. civ.. Prin decizia menţionată se reţinuse, în esenţă, că, în ceea ce priveşte imparţialitatea obiectivă a judecătorului, dată de calitatea reclamantului de judecător la curtea de apel, deci la o posibilă instanţă de control judiciar, strămutarea la altă instanţă judecătorească din circumscripţia aceleiaşi curţi de apel nu este în toate cauzele suficientă pentru a înlătura motivele de bănuială legitimă care au stat la baza măsurii strămutării, ceea ce înseamnă că se poate prezuma că acestea vor exista la orice instanţă judecătorească din circumscripţia aceleiaşi curţi de apel.

În mod diferit faţă de ambele instanţe aflate în conflict, Înalta Curte apreciază că, în raport cu faptul că la data introducerii acţiunii, 13 noiembrie 2018, reclamanta nu funcţiona în cadrul Tribunalului Dolj sau Curţii de Apel Craiova, ci avea calitatea de judecător în cadrul Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, în cauză nu îşi găseşte aplicarea competenţa facultativă prevăzută de textul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ.

Din interpretarea prevederilor art. 25 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., rezultă că momentul în raport de care se determină competenţa teritorială îl constituie data promovării acţiunii.

O atare soluţie este justificată pe deplin şi de necesitatea realizării unei bune administrări a justiţiei, printr-o judecată a cauzei într-un termen rezonabil, finalitatea fiind aceea de a evita declinările de competenţă impuse de eventualele modificări ulterioare ale situaţiei de fapt sau de drept.

Astfel, împrejurarea că la momentul declinării competenţei în favoarea Tribunalului Dolj, reclamanta deţine şi funcţia de judecător în cadrul Curţii de Apel Craiova, nu poate atrage incidenţa art. 127 C. proc. civ., în interpretarea dată de a Curtea Constituţională a României prin decizia nr. 290/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 638/23.07.2018, cum în mod greşit a apreciat Tribunalul Dolj, existând alte remedii procesuale pentru asigurarea imparţialităţii obiective în această situaţie.

Prin urmare, având în vedere că la data introducerii acţiunii, respectiv 13 noiembrie 2018, reclamanta A. nu avea calitatea de judecător în cadrul Tribunalului Dolj, pentru a deveni incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. (în forma aplicabilă în vigoare la 13.11.2018), că la acel moment reclamanta avea domiciliul în Craiova, jud. Dolj, faţă de dispoziţiile art. 269 alin. (2) Codul muncii, Înata Curte constată că Tribunalul Dolj este instanţa căreia îi revine competenţateritorială de soluţionare a cererii deduse judecăţii.

În raport de considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 martie 2020.