Inadmissibility of cassation against appealable-only commercial registry and labor liability judgments

Şedinţa publică din data de 18 martie 2020

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, sub nr. x/2017*, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., angajarea răspunderii contractuale a pârâtei în temeiul contractului de muncă încheiat între părţi, obligarea pârâtei la acoperirea prejudiciului cauzat prin deţinerea calităţii de administrator în cadrul a două societăţi simultan, fără acordul expres al asociaţilor, obligarea pârâtei la acoperirea beneficiului nerealizat de reclamantă, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 7858/2017 din 17 octombrie 2017, pronunţată de Judecătoria Sectorul 1 Bucureşti, secţia I civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a instanţei, invocată din oficiu. A fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 561 din 01 martie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, instanţa a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B., ca nefondată, şi a obligat reclamanta la plata către pârâta a sumei de 2.000 RON cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1829/A/2018 din 04 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost respins apelul declarat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L., împotriva sentinţei civile nr. 561/01.03.2018, ca nefondat; a fost obligată apelanta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă a sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs împotriva acestei decizii, solicitând admiterea căii de atac, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 483 şi urm. C. proc. civ. şi ale Legii nr. 31/1990.

Intimata-pârâtă B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, arătând că temeiurile de drept reprezentate de dispoziţiile art. 79, art. 82, art. 126, art. 127 din Legea nr. 31/1990 sunt invocate pentru prima oară în recurs, contrar dispoziţiilor art. 478 alin. (3) din C. proc. civ.. De asemenea, prin cererea de recurs nu este indicat nici unul din motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., sancţiunea ce intervine în acest caz fiind nulitatea recursului.

Intimata a solicitat obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 RON, aşa cum reiese din dovezile aflate la filele nr. x şi 27 din dosar.

În cauză a fost întocmit, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., raportul asupra admisibilităţii recursului, în cuprinsul căruia s-a apreciat că recursul este inadmisibil.

Prin încheierea din 20 noiembrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, s-a dispus comunicarea raportului către părţi, cu menţiunea că acestea pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

Recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat un punct de vedere la raport, prin care a susţinut admisibilitatea prezentului recurs.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a recursului la 18 martie 2020.

În raport de prevederile art. 248 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) C. proc. civ., cu referire la art. 499 teza finală din acelaşi act normativ, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a analiza, cu prioritate, excepţia inadmisibilităţii recursului, faţă de care constată următoarele:

Dispoziţiile art. 457 C. proc. civ. reglementează principiul legalităţii căii de atac potrivit căruia hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Reglementarea condiţiilor şi a procedurii de exercitare a căilor de atac reprezintă prerogativa exclusivă a legiuitorului, în conformitate cu art. 126 din Constituţie şi nu încalcă drepturile reglementate ale justiţiabililor, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea în limitele competenţei atribuite prin lege fiind de ordine publică.

Acţiunea introductivă de instanţă are la bază două temeiuri: răspunderea civilă contractuală, în temeiul unui contract individual de muncă şi angajarea răspunderii pârâtei, în temeiul dispoziţiilor art. 197 din Legea nr. 31/1990, astfel cum a reţinut şi instanţa de apel .

La 21 iunie 2017, reclamanta şi-a precizat cuantumul pretenţiilor la suma de 8.000 RON, astfel cum reiese din adresa aflată la dosarul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Nici în situaţia răspunderii în temeiul unui contract individual de muncă, nici în cazul răspunderii întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 31/1990, legiuitorul nu reglementează calea de atac a recursului.

Conform dispoziţiilor art. 21 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 26/1990, în registrul comerţului se vor înregistra menţiuni referitoare la:

"orice modificare privitoare la actele, faptele şi menţiunile înregistrate".

De asemenea, conform prevederilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, "Comerciantul are obligaţia să solicite înregistrarea în registrul comerţului a menţiunilor prevăzute la art. 21, în cel mult 15 zile de la data actelor şi faptelor supuse obligaţiei de înregistrare".

Potrivit dispoziţiilor art. 60 din Legea nr. 31/1990 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în vigoare la data introducerii acţiunii (14 februarie 2017), orice înregistrări în registrul comerţului sunt executorii şi sunt supuse numai apelului.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (2) teza a 2-a din C. proc. civ., nu sunt supuse recursului, hotărârile date de instanţele de apel, în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului, motiv pentru care decizia civilă nr. 1829/A/2018 din 04 octombrie 2018 nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Pentru argumentele expuse, în raport cu prevederile art. 493 alin. (5) cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1829/A din 04 octombrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Întrucât a pierdut procesul, recurenta-reclamantă a căzut în pretenţii, astfel că fiind întrunite cerinţele art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pe recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 500 RON, către intimata-pârâtă B.., cu titlu de cheltuieli de judecată, conform dovezilor de la dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1829/A din 04 octombrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca inadmisibil.

Obligă recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 500 RON, către intimata-pârâtă B.., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 martie 2020.