Enforcement of construction performance guarantee nullified for failure to substantiate cassation grounds regarding judicial requalification of legal basis

Şedinţa publică din data de 18 martie 2020

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la data de 17.08.2016, sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B. a solicitat obligarea pârâtei S.C. C. S.R.L. la plata sumei de 1.035.443,80 RON, reprezentând garanţie de bună execuţie pentru lucrările de construire efectuate în localităţile Roman, Buhuşi, Mizil, Urziceni şi Pătârlagele, precum şi a dobânzii legale aferente calculate de la data punerii în întârziere.

Prin sentinţa civilă 1635/2017 Tribunalul Ilfov a respins cererea ca neîntemeiată.

Împotriva sentinţei primei instanţe a declarat apel A. S.R.L. prin lichidator judiciar D..

Prin decizia civilă nr. 1438 din 19 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a fost respins apelul.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs A. S.R.L. prin lichidator judiciar D..

Recurenta invocă art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi susţine că decizia atacată este nelegală întrucât respingând apelul cu argumentul că judecătorul fondului nu a primit practic niciun fel de explicaţii care să permită deducerea unei alte cauze juridice decât cea aparentă indicată de parte, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea unor principii fundamentale care guvernează procesul civil.

În virtutea rolului activ instanţa trebuia să califice acţiunea nu după natura termenilor folosiţi de recurentă ci după motivele de fapt ale cererii şi după scopul urmărit prin promovarea acţiunii.

Solicită recurenta să se aprecieze că, dând eficienţă regulilor ce guvernează dreptul de dispoziţie al părţii de a stabili cadrul procesual, instanţa a aplicat greşit art. 9 C. proc. civ. care prevede că obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile sau apărările părţilor. Posibilitatea stabilirii de către părţi a cadrului procesual se referă numai la persoanele chemate în judecată şi nu la faptul dacă este indicat un temei juridic corect în raport de obiectul cauzei.

Recurenta invocă şi incidenţa art. 488 pct. 6 C. proc. civ. susţinând că argumentele reţinute sunt contradictorii întrucât, pe de o parte, se susţine că partea nu a putut dispune cu privire la temeiul de drept aplicabil deoarece a precizat că înţelege să invoce răspunderea civilă delictuală, iar pe de altă parte, nu se motivează de ce consideră că instanţa nu avea obligaţia instituită de art. 22 C. proc. civ. de a restabili calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii chiar dacă a partea a precizat un temei juridic eronat în raport cu obiectul cererii.

În opinia recurentei, decizia criticată este nelegală întrucât instanţa a utilizat dispoziţiile legale ca pe o formă de sancţionare a erorilor de încadrare juridică săvârşite de recurentă şi nu a stăruit pentru aflarea adevărului prin toate mijloacele legale în scopul pronunţării unei soluţii temeinice şi legale.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă S.C. C. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului.

În cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, magistratul-asistent raportor apreciind că recursul este scutit de la plata taxei de timbru, a fost declarat în termenul legal de 30 de zile de la data comunicării deciziei recurate, însă este nul, întrucât dezvoltarea criticilor formulate din cuprinsul cererii de recurs nu fac posibilă încadrarea acestora în cazurile reglementate de punctele 1- 8 ale textului art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 20 noiembrie 2019, Înalta Curte, analizând raportul, a dispus comunicarea acestuia, potrivit prevederilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.. a depus un punct de vedere la raport, prin care a susţinut că recursul nu este nul, concluzia raportului nefiind justificată.

De asemenea, intimata-pârâtă S.C. C. S.R.L. a depus un punct de vedere prin care a achiesat la concluziile raportului.

Înalta Curte a fixat termen în completul de filtru, la data de 18 martie 2020, fără citarea părţilor, pentru analizarea admisibilităţii în principiu a recursului.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului invocată de către intimata-pârâtă S.C. C. S.R.L., în conformitate cu prevederile art. 494, raportat la art. 482 şi la art. 248 C. proc. civ., asupra căreia a reţinut următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din acelaşi cod, "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs".

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

Astfel, pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de textul legal mai sus evocat.

Recurenta-reclamantă şi-a încadrat recursul în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., care se referă la situaţia în care prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii şi când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Din această perspectivă, analizând critica referitoare la încălcarea unor principii care guvernează procesul civil, a prevederilor art. 9 C. proc. civ., instanţa supremă constată că recurenta s-a limitat la a reitera faptul că judecătorul, conform rolului activ prevăzut de art. 22 C. proc. civ., trebuia să schimbe încadrarea juridică a acţiunii chiar dacă încadrarea în drept era făcută de către reclamantă, trimiterea la textul art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ. fiind goală de substanţă şi fiind apreciată ca pur formală.

Motivele de recurs trebuie să vizeze critica hotărârii recurate, iar nu doar reiterarea susţinerilor de la judecata în instanţa de prim control judiciar devolutiv. Prin urmare, toate susţinerile recurentei prezentate drept motive de recurs care nu conţin critici în sens propriu asupra deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmaţiile aceleiaşi părţi făcute în faţa instanţei de apel şi care şi-au primit o rezolvare prin hotărârea atacată, nu pot constitui o motivare legală a recursului.

Din analiza motivelor expuse de recurentă nu se pot desprinde greşelile identificate şi imputate instanţei de apel şi nici încadrarea acestora în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

În speţă, nu se poate considera că afirmaţiile recurentei din cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigenţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ.. Acestea trebuie interpretate în sensul formulării unei argumentaţii juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţa de apel în legătură cu dispoziţiile legale menţionate, instanţa de recurs neputându-se substitui părţii, în sensul de a completa deductiv argumentaţia căii de atac.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural, respectiv atunci când nu se arată şi nu se dezvoltă motivele de nelegalitate. Aceasta este situaţia în speţă, din moment ce susţinerile recurentei vizează netemeinicia afirmată a soluţiei de respingere a cererii de chemare în judecată, soluţie menţinută în apel.

Criticile nu pot fi încadrate din oficiu în condiţiile art. 489 alin. (2), (3) C. proc. civ., în vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., nefiind identificate nici alte motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.

Reţinând că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că, recursul nu este motivat în raport cu cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., fiind aplicabilă sancţiunea nulităţii recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, văzând că recurenta-pârâtă nu s-a conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului, invocată de către intimata-pârâtă S.C. C. S.R.L. şi va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.., împotriva deciziei civile nr. 1438 din 19 iunie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului, invocată de către intimata-pârâtă S.C. C. S.R.L.

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.., împotriva deciziei civile nr. 1438 din 19 iunie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 martie 2020.