Civil action for restitution against third parties inadmissible where criminal proceedings concluded before filing

Asupra recursurilor de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la 20 iulie 2016 sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâtele S.C. B. S.A. şi S.C. C. S.A., solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei S.C. B. S.A. la plata sumei de 800.696,02 RON şi a dobânzii legale calculate de la 6 aprilie 2012 până la data plăţii efective, obligarea pârâtei S.C. C. S.A. la plata sumei de 903.618,16 RON şi a dobânzii legale calculate de la 6 septembrie 2011 până la data plăţii efective şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din 17 octombrie 2016, instanţa a unit cu fondul excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocate de pârâte prin întâmpinare, şi a admis în principiu cererile de chemare în garanţie a lui D..

Prin sentinţa civilă nr. 912 din 5 decembrie 2016, instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor S.C. B. S.A. şi S.C. C. S.A., a respins acţiunea ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă şi a respinse cererile de chemare în garanţie a lui D..

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta S.C. A. S.A.

Prin decizia nr. 297/A din 14 aprilie 2017, Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă a admis apelul, a anulat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Arad. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Arad sub nr. x/2016*.

Prin sentinţa civilă nr. 713 din 25 octombrie 2017, Tribunalul Arad a admis acţiune formulată de reclamantă şi a obligat pârâta S.C. B. S.A. să-i plătească reclamantei suma de 800.696,10 RON, cu dobânda legală calculată de la 6 aprilie 2012 până la data plăţii, a obligat pârâta S.C. C. S.A. să-i plătească reclamantei suma de 903.618,16 RON, cu dobânda legală calculată de la 6 septembrie 2012 până la data plăţii, a admis cererile de chemare în garanţie formulate de pârâte şi a obligat chematul în garanţie D. să-i plătească pârâtei S.C. B. S.A. suma de 800.696,10 RON, cu dobânda legală calculată de la 6 aprilie 2012 până la data plăţii şi să-i plătească pârâtei S.C. C. S.A. suma de 903.618,16 RON, cu dobânda legală calculată de la 6 septembrie 2012 până la data plăţii.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâtele S.C. B. S.A. şi S.C. C. S.A.

Prin decizia nr. 218/A din 29 martie 2018, Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă a admis apelurile declarate de pârâte, a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că a respins acţiunea formulată de reclamantă şi a respins cererile de chemare în garanţie formulate de pârâte împotriva lui D..

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.A., solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată Curţii de Apel Timişoara.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susţine că instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. 27, art. 256 şi art. 397 alin. (1) şi (3) C. proc. pen. deoarece constatând că în cauză nu este aplicabilă situaţia premisă prevăzută de art. 256 C. proc. pen., a decis că restabilirea situaţiei anterioare nu poate fi soluţionată de către instanţa civilă şi că recurenta-reclamantă putea face această solicitare în cursul procesului penal. Arată recurenta-reclamantă că nu ar fi putut solicita restabilirea situaţiei anterioare în procesul penal deoarece instanţa penală s-a pronunţat asupra unui acord de recunoaştere a vinovăţiei şi, având în vedere caracterul special al acestei proceduri, instanţa penală nu putea judeca pe fond acţiunea civilă. În continuare se susţine că instanţa civilă se putea pronunţa asupra cererii de restabilire a situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii deoarece din interpretarea coroborată a art. 486, art. 27 alin. (2) şi art. 397 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., ar rezulta că, în situaţia în care în procesul penal, latura civilă rămâne nesoluţionată în cadrul unei proceduri speciale, restabilirea situaţiei anterioare s-ar putea cere separat, pe cale civilă.

Într-o altă critică subsumată aceluiaşi motiv de recurs, recurenta-reclamantă afirmă că decizia a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 480 alin. (3) teza finală în sensul că nu s-a respectat dezlegarea dată problemelor de drept conform deciziei nr. 297 din 14 aprilie 2017 deoarece instanţa care a pronunţat hotărârea ce face obiectul prezentului recurs a apreciat că reclamanta ar fi avut deschisă doar calea unei acţiuni întemeiate pe răspunderea civilă delictuală sau contractuală, deşi în primul ciclu procesual, instanţa de apel a admis calea de atac cu motivarea că acţiunea nu se întemeiază pe răspunderea civilă delictuală, ci pe restabilirea situaţiei anterioare.

În susţinerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se susţine că decizia atacată este incomplet motivată în sensul că nu indică motivele de fapt şi de drept pentru care argumentele prezentate de recurenta-reclamantă, respectiv împrejurările în care a făcut plăţile către intimatele-pârâte şi motivele pentru care solicită restabilirea situaţiei anterioare, nu pot fi reţinute ca întemeiate. Recurenta-reclamantă reiterează apărările referitoare la conţinutul acordului de recunoaştere a vinovăţiei în care s-ar fi reţinut că intimatele-pârâte sunt beneficiarele infracţiunii de înşelăciune deoarece plăţile au fost făcute în conturile bancare ale acestor două societăţi după ce pârâtele predaseră transformatoarele inculpatului D.. Se invocă principiul de drept al restabilirii situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii şi culpa pârâtelor care a concurat la producerea pagubei în patrimoniul reclamantei. Se mai arată că instanţa de apel a ignorat toate aceste împrejurări de fapt pe care, în opinia părţii, avea obligaţia de a le analiza şi înlătura motivat, iar nerespectarea acestei obligaţii echivalează cu nemotivarea hotărârii.

În drept, recurenta-reclamantă a invocat motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Pe baza cererii de recurs, a întâmpinărilor depuse de intimatele-pârâte şi a răspunsului la întâmpinare formulat de recurenta-reclamantă, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat.

Prin încheierea din 17 aprilie 2019, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor declarate, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Recurenta a depus punct de vedere cu privire la raport.

Prin încheierea din 6 noiembrie 2019, a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta -reclamantă S.C.A. S.A. împotriva deciziei nr. 218/A din 29 martie 2018 şi s-a fixat termen de judecată la 4 martie 2020, în vederea soluţionării acestuia în şedinţă publică.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Conform prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei. Din perspectiva acestui motiv de recurs, recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, că decizia atacată este incomplet motivată în sensul că nu indică motivele de fapt şi de drept pentru care argumentele prezentate de aceasta, respectiv împrejurările în care a făcut plăţile către intimatele-pârâte şi motivele pentru care solicită restabilirea situaţiei anterioare, nu pot fi reţinute ca întemeiate.

Criticile sunt nefondate. Din analiza considerentelor hotărârii atacate rezultă că instanţa de apel a reţinut temeiul juridic al acţiunii introductive, astfel cum a fost indicat de recurenta-reclamantă, şi situaţia de fapt astfel cum a fost stabilită conform probelor de la dosar, făcând referire inclusiv la documentele de efectuare a plăţilor şi la acordul de recunoaştere a vinovăţiei. Analizând prevederile legale incidente, instanţa de apel a constatat, în temeiul dispoziţiilor art. 256 C. proc. pen. (temei juridic invocat de recurenta-reclamantă), că părţile nu se regăsesc în situaţia premisă a acestui text de lege, explicând care sunt argumentele care au fundamentat această opinie. Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, instanţa de apel a motivat corespunzător hotărârea, arătând care sunt motivele de fapt şi de drept care au format convingerea sa. Astfel cum s-a reţinut şi în practica instanţei supreme, motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut. În cauza de faţă, decizia recurată este motivată pe înţelesul părţilor, conducând în mod logic la soluţia din dispozitiv. Soluţia instanţei de apel este susţinută de temeiul juridic reţinut şi faţă de care aceasta a construit întreaga motivare.

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Din perspectiva acestui motiv de recurs s-a invocat aplicarea greşită a prevederilor art. 27, art. 256 şi art. 397 alin. (1) şi (3) C. proc. pen. deoarece constatând că în cauză nu este aplicabilă situaţia premisă prevăzută de art. 256 C. proc. pen., instanţa de apel a decis că restabilirea situaţiei anterioare nu poate fi soluţionată de către instanţa civilă şi că recurenta-reclamantă putea face această solicitare în cursul procesului penal.

Criticile sunt nefondate. Înalta Curte reţine ca fiind corecte constatările instanţei de apel referitoare la temeiul juridic al acţiunii indicat de recurenta-reclamantă în cererea de chemare în judecată, şi anume prevederile art. 25, 256 şi art. 397 C. proc. pen. şi la obiectul acţiunii, respectiv restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii de către D. a infracţiunii de înşelăciune.

Înalta Curte constată că instanţa de apel a interpretat corect norma juridică din art. 256 C. proc. pen. atunci când a reţinut că părţile în cauză nu se regăsesc în situaţia premisă a acestui text de lege deoarece la momentul formulării cererii de chemare în judecată, acestea nu se mai aflau "în cursul judecăţii". Această sintagmă se referă la cursul judecăţii procesului penal care fusese soluţionat definitiv prin decizia nr. 784/A din 16 iunie 2016 a Curţii de Apel Timişoara, secţia Penală.

Înalta Curte mai reţine şi că instanţa civilă poate soluţiona acţiunea civilă, în temeiul dispoziţiilor art. 27 C. proc. pen., în cadrul procesual stabilit în dosarul penal. În speţă, intimatele-pârâte nu au fost părţi în procesul penal. Instanţa penală a soluţionat cauza având în vedere un acord de recunoaştere a vinovăţiei care a avut în vedere modalitatea de săvârşire a infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 244 C. pen. în scopul obţinerii unui folos material pentru cel care o săvârşeşte (în speţă D.), nu şi din perspectiva unui folos material în favoarea unor terţi, cum ar fi intimatele-pârâte. Instanţa civilă nu poate extinde cadrul procesual prin includerea în raportul juridic a unor persoane care nu au fost părţi în procesul penal. Recurenta, în calitate de parte vătămată, a înţeles să formuleze plângere penală pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 244 C. pen. faţă de inculpatul D., acţiunea penală fiind îndreptată exclusiv împotriva acestuia. De altfel, instanţa penală a pronunţat o hotărâre definitivă (decizia nr. 784/A din 16 iunie 2016) de condamnare a inculpatului D., acesta fiind vinovat de producerea prejudiciului din patrimoniul părţii vătămate, obligaţia de reparare a acestui prejudiciu fiind în sarcina sa exclusivă.

În prezentul litigiu, recurenta-reclamantă nu a conferit nicio calitate procesuală lui D., acesta dobândind calitatea de chemat în garanţie urmare a cererilor formulate de către cele două intimate-pârâte.

Ca atare, restabilirea situaţiei anterioare pe temeiul juridic invocat de către recurenta-reclamantă nu poate avea loc în raport de alte persoane a căror vinovăţie nu a fost analizată în dosarul penal.

Faţă de aceste argumente, Înalta Curte consideră că nu se mai impune analiza celorlalte norme a căror încălcare o susţine recurenta-reclamantă şi reţine că instanţa de apel a interpretat şi aplicat corect prevederile legale incidente în cauză şi a pronunţat o soluţie legală.

În ceea ce priveşte critica formulată de recurenta-reclamantă referitoare la nerespectarea de către instanţa de apel a celor dezlegate prin decizia nr. 297 din 14 aprilie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, Înalta Curte reţine că nici aceasta nu este fondată. Art. 480 alin. (3) teza finală C. proc. civ. prevede că dezlegarea dată problemelor de drept de către instanţa de apel este obligatorie pentru judecătorii fondului. În cauza de faţă, limitele în care Tribunalul Arad urma să rejudece cauza pe fond erau cele stabilite de decizia mai sus menţionată, şi anume instanţa de fond trebuia să aibă în vedere un cadru procesual în care intimatele-pârâte aveau calitate procesuală pasivă deoarece temeiul juridic al cererii de chemare în judecată era restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii şi trebuia să analizeze cauza pe fond. Din decizia atacată nu rezultă că instanţa de apel, în al doilea ciclu procesual, a soluţionat cauza prin raportare la un alt temei de drept decât cel invocat prin acţiunea introductivă, şi nici că a ignorat cele dezlegate anterior, astfel cum afirmă recurenta-reclamantă, hotărârea recurată fiind pronunţată cu respectarea prevederilor legale.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. împotriva deciziei nr. 218/A din 29 martie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. împotriva deciziei nr. 218/A din 29 martie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 martie 2020.