Jurisdiction for nullity claims against insolvency-debtor transactions governed by special procedural rules

Şedinţa publică din data de 17 martie 2020

Din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, sub dosar nr. x/2019, reclamanta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului "AAAS" a chemat în judecată pârâţii A. S.A. Iaşi prin administrator judiciar B.. şi C. S.R.L. solicitând să se constate nulitatea absolută a actului notarial de dare în plată nr. x din 6.02.2018, încheiat la BNP D., precum şi nulitatea absolută a tuturor actelor subsecvente.

Prin sentinţa civilă nr. 1122/2019 din 18 iulie 2019, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, invocată din oficiu şi s-a declinat în favoarea Tribunalului Specializat Mureş competenţa de soluţionare a cauzei.

Instanţa a avut în vedere următoarele considerente:

Competenţa judecătorului-sindic este dictată de lege nu numai pentru cererile enumerate în alin. (1) al art. 11 din Legea 85/2006 ci şi pentru alte cereri şi procese "de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei", astfel cum se înscrie în alin. (2).

Nulitatea este susţinută de reclamantă pentru temeiuri de fapt ce îşi au sorgintea integral în procedura insolvenţei, ale cărei reguli se pretinde a nu fi fost respectate odată cu încheierea actului.

Or, odată ce reclamanta pretinde nulitatea actului de dare în plată pe argumente ce pun în discuţie respectarea procedurii insolvenţei pentru legala reprezentare a debitoarei, apreciată din perspectiva condiţiei mandatului special acordat administratorului judiciar pentru valorificarea bunurilor şi a existenţei unei hotărâri a adunării creditorilor în acest sens, este fără îndoială faptul că cererea de faţă, independent de temeiurile de drept invocate în susţinerea sa, este una aferentă procedurii insolvenţei (în înţelesul art. 11 alin. (2) din Legea 85/2006) întrucât cercetarea în fond a pretinsei absenţe a consimţământului pe care se întemeiază nulitatea invocată, presupune cercetarea respectării procedurii legii speciale pentru legala reprezentare a societăţii aflate în insolvenţă, în transferul de proprietate.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Mureş care, prin încheierea din 24 octombrie 2019, a dispus scoaterea de pe rolul Tribunalului Mureş şi înaintarea acestuia către judecătorul sindic de la Tribunalul Specializat Cluj, urmare a strămutării cauzei.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, care, prin sentinţa civilă nr. 2265/2019 din 18 decembrie 2019, a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Specializat Cluj, invocată de reclamanta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia I civilă; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus transmiterea cauzei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în vederea regulatorului de competenţă.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că legiuitorul român, prin art. 11 din Legea insolvenţei nr. 85/2006, stabileşte că judecătorul sindic este garantul respectării legii în procedura de insolvenţă a debitoarei, atribuţiile sale fiind subsumate controlului judecătoresc al activităţii administratorului judiciar şi/sau al lichidatorului judiciar şi la procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei, deciziile de afaceri fiind atributul exclusiv al creditorilor, prin adunarea acestora. Este acreditată astfel ideea potrivit căreia procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei revin în competenţa judecătorului sindic şi toate celelalte aparţin jurisdicţiei de drept comun.

Or, dispoziţiile art. 11 alin. (1) din legea nr. 85/2006 stabilesc principalele atribuţii ale judecătorului sindic, printre acestea nefiind soluţionarea tuturor cererilor care privesc debitoarea, ci doar a acelor cereri care se subsumează procedurii insolvenţei. Împrejurarea că pârâta A. S.A. se află în reorganizare judiciară, în procedura prevăzută de Legea nr. 85/2006, nu prezintă nicio relevanţă pentru stabilirea instanţei competente să soluţioneze o cerere privind constatarea nulităţii absolute a unui act juridic încheiat de către debitoare, în cursul procedurii, acţiune întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun, nefiind o cerere aferentă procedurii insolvenţei care să atragă incidenţa dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 85/2006. Astfel, încheierea de către debitoarea în procedură a unui act juridic cu un terţ dobânditor, act apreciat ca lovit de nulitate de către reclamantă, este un act distinct al societăţii, modul de formare a voinţei juridice a societăţii în insolvenţă revenind analizei jurisdicţiei de drept comun, iar nu jurisdicţiei insolvenţei.

Înalta Curte, procedând la soluţionarea conflictului negativ de competenţă cu care a fost învestită conform art. 22 alin. (4) C. proc. civ. şi faţă de obiectul cauzei, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, reclamanta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a chemat în judecată pârâţii A. S.A. Iaşi prin administrator judiciar B.. şi C. S.R.L., solicitând să se constate nulitatea absolută a actului notarial de dare în plată nr. x din 6.02.2018, încheiat la BNP D., precum şi nulitatea absolută a tuturor actelor subsecvente.

Deşi acţiunea este întemeiată pe motive de nulitate a actului juridic prevăzute de C. civ. (lipsa consimţământului organului decizional la semnarea actului), nulitatea este susţinută de reclamantă pentru temeiuri din legea privind procedura insolvenţei, ale cărei reguli - art. 95 alin. (6) lit. f), art. 116-120 din Legea nr. 85/2006 - se pretinde a nu fi fost respectate la încheierea actului juridic contestat, în executarea planului de reorganizare.

Potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, atribuţiile judecătorului sindic privesc controlul judecătoresc al activităţii administratorului/lichidatorului judiciar, precum şi procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei, nefiind reglementate exhaustiv.

Prin sintagma "procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei" legiuitorul a avut în vedere toate acele cereri şi procese care decurg din măsurile dispuse în cursul procedurii insolvenţei, astfel cum sunt reglementate de legea-cadru, privind controlul asupra actelor, operaţiunilor şi plăţilor efectuate de către participanţi după deschiderea procedurii.

Or, odată ce reclamanta invocă nulitatea actului de dare în plată prezentând argumente ce pun în discuţie respectarea regulilor din procedura insolvenţei, cu referire la exercitarea dreptului de dispoziţie şi legala reprezentare a debitoarei, apreciată din perspectiva condiţiei mandatului legal al administratorului judiciar, pentru valorificarea activelor debitoarei şi a inexistenţei unei hotărâri a adunării creditorilor în acest sens, este fără îndoială faptul că cererea este aferentă procedurii insolvenţei, în înţelesul art. 11 alin. (2) din Legea 85/2006.

Prin raportare la aceste norme, Înalta Curte apreciază că soluţionarea cauzei revine competenţei judecătorului-sindic.

Prin încheierea de şedinţă din data de 24 octombrie 2019 pronunţată în dosarul de fond cu nr. x/2007 al Tribunalului Specializat Mureş privind procedura insolvenţei debitoarei A. S.A., s-a dispus strămutarea cauzei spre soluţionare la Tribunalul Specializat Cluj, instanţă unde următorul termen este stabilit la 20 mai 2020.

Astfel, în raport de prevederile legale menţionate, văzând şi dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 85/2006, Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 martie 2020.