Consumer unfair-terms appeal annulled as void for non-conforming grounds, upholding bank's win

Şedinţa publică din data de 12 martie 2020

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 3 martie 2017 sub dosar nr. x/2017, reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A. au solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună: anularea clauzei prevăzute de art. 5 din Contractul de credit nr. x/27.02.2013, întrucât este abuziva şi încalcă dispoziţiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi si consumatori; restituirea sumei de 300 RON reprezentând comision de analiză la care să se adauge dobânda legală şi indicele de inflaţie de la data reţinerii şi până la data plaţii efective; restituirea sumei de 600 RON reprezentând comision de gestiune datorat conform Contractului de credit la care să se adauge dobânda legală şi indicele de inflaţie de la data reţinerii şi până la data plaţii efective; restituirea comisionului de rambursare anticipată în cuantum de 1% rămas de achitat pe perioada creditului; anularea clauzei prevăzute de art. 8 privind dobânda anuală efectivă (DAE) care este de 43,46%; anularea clauzei prevăzute de art. 8 lit. c) şi d) din Contractul de credit nr. x/27.02.2013, întrucât încalcă dispoziţiile Legii nr. 193/2000; anularea clauzelor prevăzute de art. 12 din Contractul de credit nr. x/27.02.2013, potrivit cărora comisioanele menţionate mai sus nu sunt cuprinse în DAE, dar cad în sarcina reclamanţilor, întrucât încalcă dispoziţiile Legii nr. 193/2000; anularea clauzelor prevăzute de art. 13 din Contractul de credit nr. x/27.02.2013, dispoziţie potrivit căreia, daca ziua scadenţei este o zi nelucrătoare, sumele ajunse la scadenţă şi neachitate se trec la restanţă în ziua lucrătoare, întrucât încalcă dispoziţiile Legii nr. 193/2000; plata de despăgubiri morale în cuantum de 50.000 euro echivalentul în RON la care să se adauge dobânda legală şi indicele de inflaţie de la data de 27.02.2013 şi până la data plaţii efective; anularea clauzei prevăzute de art. 28 din Contractul de credit nr. x/27.02.2013 care prevede instituirea ipotecii asupra apartamentului nr. x, situat in Bucureşti, B-dul x nr. 59, etaj l, apartament 2, dar şi a actului juridic intitulat contract de ipoteca imobiliara, act încheiat sub nr. x/27.02.2013 de către B.N.P. Asociaţi D., E. si F., întrucât între reclamanţi şi pârâtă nu a fost negociat direct Contractul de credit nr. x/27.02.2013, acesta fiind un contract cadru în blank şi impus, neputând fi negociat, tocmai datorită comportamentului instituţiei de credit, fiind încălcate dispoziţiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate intre comercianţi si consumatori.

Prin sentinţa civilă nr. 2106 din 25 iunie 2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017 s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A..

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii A. şi B..

Prin decizia civilă nr. 757A din 25 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 2106 din 25 iunie 2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2017 în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. C. S.A..

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii A. şi B..

Prin memoriul de recurs, reclamanţii A. şi B., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din Codul de procedură au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi a sentinţei civile nr. 2106 din 25 iunie 2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, arătând că cele două hotărâri sunt netemeinice şi nelegale întrucât nu cuprind motivele pe care se întemeiază şi cuprind motive contradictorii, faţă de împrejurarea că cele două instanţe de judecată nu au motivat în niciun fel hotărârile judecătoreşti pronunţate, astfel cum prevede atât legislaţia naţională, dar şi cea comunitară.

În ceea ce priveşte incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se arată că la instanţa de fond la termenul de judecată din 22 mai 2018 nu au fost puse în discuţia părţilor excepţiile invocate prin întâmpinarea formulată de către intimata S.C. C. S.A., ci s-a acordat cuvântul pe probe şi pe fondul cauzei, trecându-se peste excepţiile de procedură, încălcând în mod grav şi iremediabil dispoziţiile legale în materie, respectiv dispoziţiile art. 248 C. proc. civ. şi obligaţia instanţei de a soluţiona mai întâi excepţiile de procedură.

Cu referire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenţii susţin că hotărârile recurate nu cuprind motivele pentru care se întemeiază sau cuprind motive contradictorii, ambele instanţe concluzionând în mod eronat că prevederile actului juridic intitulat Contract de credit nr. x/27.02.2013 nu îşi mai produce efectele, deşi din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, rezultă că, intimata C. a perceput penalităţi de întârziere potrivit contractului după declararea scadenţei anticipate a acestuia, conform actului intitulat comunicare, înregistrată sub nr. x/21.01.2015 şi y/21.01.2015, care prevedea suma de 33.529,40 RON, or este cert dovedit că suma aproape s-a triplat ajungând la suma de 96,452,45 RON, iar din analiza dosarului rezultă actele dosarului nu au fost studiate.

Practic, cele două instanţe de judecată nu au analizat şi probele depuse în sprijinul susţinerilor recurenţilor prin care este cert dovedit că şi după declararea scadenţei anticipate a contractului de credit, intimata a perceput penalităţi de 1% pe zi întârziere, întrucât respectiva penalitate este o penalitate prevăzută în contractul de credit, ori dacă, contractul a fost declarat scadent anticipat această dispoziţie contractuală nu s-ar mai fi aplicat, chiar având în vedere si normele Băncii Naţionale a României. În prezenta cauza s-a făcut dovada că şi după declararea scadenţei anticipate a contractului de credit, intimata a perceput dobânda penalizatoare contractuală, astfel, contractul din punct de vedere al intimatei fiind în fiinţă, situaţie în care, acţiunea formulată este admisibilă, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori.

Printr-o altă critică, recurenţii susţin că cele două instanţe au concluzionat în mod eronat faptul că suma de 90.765,95 RON a fost distribuită intimatei, acel înscris fiind de fapt, Proces-verbal distribuire sumă, încheiat la 4 noiembrie 2015 de către Societatea Civila Profesională de Executori Judecătoreşti în dosarul de executare nr. 458/2015.

Mai susţin recurenţii că cele două hotărâri sunt netemeinice şi nelegale, critică subsumată dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât instanţa de fond nu a ţinut cont de nota de probatorii, situaţie menţinută şi în faza soluţionării cererii de apel, având în vedere că instanţa nu s-a aplecat asupra acestei critici şi nici nu a analizat în vreun fel criticile recurenţilor din prezenta cauză, cu toate că acestea erau întemeiate în raport cu lămurirea ce urma a fi făcută de către un expert autorizat şi care ar fi avut înrâurire în soluţionarea judicioasă a cauzei. Consideră recurenţii, că prin acest procedeu, ambele instanţe au încălcat dispoziţiile art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului.

Prin întâmpinarea depusă, la 3 octombrie 2019, intimata-pârâtă S.C. C. S.A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei atacate ca fiind legală şi temeinică, totodată a apreciat că motivele de recurs invocate nu se încadrează în prevederile art. 488 C. proc. civ.

Prin punctul de vedere, depus la 3 octombrie 2019, intimata-pârâtă S.C. C. S.A. a solicitat respingerea sesizării cu întrebări preliminare prevăzută de dispoziţiile art. 267 din Tratatul de Constituire a Uniunii Europene (TFUE), formulată de către recurenţii reclamanţi A. şi B..

Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost efectuat şi comunicat părţilor.

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere şi dispoziţiile art. 499 din acelaşi cod, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale textului legal mai sus arătat, cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Deşi recurenţii şi-au întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., criticile vizează de fapt chestiuni referitoare la situaţia de fapt reţinută şi aspecte de netemeinicie, dispoziţiile legale fiind invocate formal fără a se arăta în ce modalitate decizia instanţei de apel nu este conformă legii.

Se reţine, în consecinţă, că criticile subsumate dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 prin care se invocă o pretinsă nemotivare a deciziei de apel reprezintă în fapt nemulţumirea recurenţilor faţă de considerentele hotărârii, nefiind indicat în mod concret în ce constă nemotivarea susţinută.

De asemenea, criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu relevă o nelegalitate a deciziei de apel din perspectiva greşitei interpretări ori aplicări a unor norme legale, ci conduc spre o analiză a situaţiei de fapt.

Recurenţii mai susţin că ambele instanţe de fond şi de apel au concluzionat în mod eronat că prevederile actului juridic intitulat Contract de credit nr. x/27.02.2013 nu îşi mai produce efectele, deşi din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, rezultă că, intimata C. a perceput penalităţi de întârziere potrivit contractului după declararea scadenţei anticipate a acestuia, conform actului intitulat comunicare.

Aceste critici nu vizează nelegalitatea deciziei atacate ci aspecte care au în vedere, pe de o parte hotărârea instanţei de fond iar pe de altă parte, modul de interpretare a probelor de către instanţa de apel.

Într-o altă critică, recurenţii apreciază că instanţa de fond la termenul de judecată din 22 mai 2018 nu a pus în discuţia părţilor excepţiile invocate prin întâmpinarea formulată de către intimata S.C. C. S.A., ci s-a acordat cuvântul pe probe şi pe fondul cauzei, trecându-se peste excepţiile de procedură, încălcând în mod grav şi iremediabil dispoziţiile legale în materie, respectiv dispoziţiile art. 248 C. proc. civ. şi obligaţia instanţei de a soluţiona mai întâi excepţiile de procedură.

Această critică nu poate fi analizată, instanţa de recurs fiind limitată la controlul legalităţii deciziei de apel.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ. menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii, art. 489 alin. (2) din acelaşi Cod prevăzând că sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Aşa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerinţă care consacră legislativ o practică îndelungată şi stabilă a instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care şi sub imperiul vechii legi de procedură sancţiunea nulităţii exista.

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe şi o rejudecare a fondului în apel.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, de exemplu atunci când nu se arată şi dezvoltarea motivelor de nelegalitate. O astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă din moment ce, aşa cum s-a arătat, susţinerile recurenţilor nu vizează decizia atacată, ci doar temeinicia afirmată a cererii de apel, deşi recursul nu are caracter devolutiv.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 757A din 25 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. C. S.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 757A din 25 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. C. S.A.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi12 martie 2020.