State-owned status not extended to indirect state holding; sale claim under Law No. 346/2004 rejected.

Şedinţa publică din data de 12 martie 2020

Deliberând asupra cererii de recurs, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa la data de 16.08.2017 sub nr x/2017, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. S.A. la vânzarea activului ce face obiectul contractului de asociere nr. x/1998 la preţul stabilit pe baza unui raport de evaluare. În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 1073 vechiul C. civ., art. 906 C. proc. civ., art. 12 şi 13 din Legea nr. 346/2004.

Prin încheierea de şedinţă din data de 19.12.2017, instanţa a respins, ca nefondate, excepţiile inadmisibilităţii şi prematurităţii acţiunii pentru considerentele prezentate în încheierea menţionată.

Prin sentinţa civilă nr. 1388/09.10.2018, Tribunalul Constanţa a admis acţiunea, a obligat pârâta B. S.A. să vândă reclamantei A. S.R.L. activul intitulat "C.", în suprafaţă de 925 mp, ce a făcut obiectul contractului de asociere nr. x/06.11.1998, cu vecinătăţile astfel cum au fost menţionate de domnul expert D. în lucrarea întocmită, la preţul de 58.310 euro (în RON la data încheierii în formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare).

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel principal pârâta şi apel incident reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia civilă nr. 97 din 28 februarie 2019 a respins excepţia inadmisibilităţii apelului incident, ca nefondată. A admis apelul principal promovat de apelanta pârâtă societatea B. S.A., împotriva sentinţei civile nr. 1388/09.10.2018, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosar nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata societatea A. S.R.L.. A schimbat, în tot, sentinţa apelată, în sensul că a respins ca nefondată acţiunea civilă formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B. S.A.. A respins ca devenit lipsit de interes apelul incident formulat de intimata reclamantă S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B. S.A., împotriva aceleiaşi sentinţe civile.

În motivarea soluţiei, Curtea a reţinut că S.C. B. S.A. a luat naştere ca subiect distinct de drept prin manifestarea de voinţă a mai multor acţionari, printre care se numără o persoană juridică - S.C. B. S.A., cu sediul în Bucureşti (cu o participaţie la capitalul social de 78,246 %), o persoană fizică (E. - cu o cotă de 1,275 % din capital) şi listă de persoane fizice (deţinând împreună 20,479 % din totalul acţiunilor) iar din certificatul eliberat de Oficiul Registrului comerţului de pe lângă tribunalul constanţa se observă că Statul Român prin autorităţile sale nu are calitatea de acţionar la societatea pârâtă, care nu constituie prin urmare subiect de reglementare pentru Legea nr. 346/2004.

Contrar celor reţinute de prima instanţă, Curtea de Apel a constatat că împrejurarea că, la rândul său S.C. B. are drept acţionar majoritar Statul Român, este lipsită de semnificaţie juridică întrucât noul subiect de drept creat are o existenţă independentă şi un patrimoniu distinct de cele ale acţionarului său S.C. B.. În aceste condiţii, apelanta-pârâtă nu are obligaţia legală de a-şi înstrăina bunul, nefiind necesar a mai fi examinate celelalte condiţii ale Legii nr. 346/2004, care sunt subsumate calităţii părţii contractante de societate comercială cu capital majoritar de stat.

Având în vedere soluţia adoptată de instanţă cu privire la apelul principal şi la acţiunea de fond, instanţa a respins apelul incident ca devenit lipsit de interes, fără a mai analiza motivele invocate dat fiind că urmare a respingerii acţiunii s-a constatat că intimata reclamantă nu mai poate obţine folosul practic urmărit prin apelul incident, acela de scădere a valorii preţului vânzării.

Împotriva acestei decizii a formular recurs A. S.R.L..

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Se arată că instanţa de apel a încălcat sau aplicat greşit normele legale incidente respectiv dispoziţiile art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 346/2004 raportat şi la dispoziţiile O.U.G. nr. 109/2011.

În ceea ce priveşte încadrarea recurentei-reclamante în categoria societăţilor la care statul este acţionar majoritar şi nesupunerea la procedurile de privatizare reglementate de O.U.G. nr. 88/1997, Legea nr. 137/2002 şi Legea nr. 364/2004 recurenta arată că susţinerile instanţei de apel sunt lipsite de fundament şi eronate. Din probele administrate a reieşit că pârâta are ca acţionat majoritar B. Bucureşti la care statul deţine o cotă de participaţie majoritară de 87,92% astfel că tot statul deţine implicit controlul asupra pârâtei. Societatea pârâtă s-a fondat prin aportul în natură a statului cu bunuri constând în clădiri şi obiecte de inventar.

Recurenta-reclamantă susţine că instanţa de apel interpretează în mod greşit art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 346/2004 în sensul că limitează sfera de aplicabilitate a textului de lege doar la societăţile deţinute în mod direct de stat, înlăturând societăţile care sunt deţinite în mod indirect de statul român. În acest mod, instanţa de apel a adăugat la lege, în sensul că a distins în funcţie de modalitatea de deţinere de către stat a pachetului majoritar de acţiuni la B., societate cu capital majoritar de stat.

Sub un alt aspect, recurenta-reclamantă suţine că instanţa de apel a aplicat în mod greşit legea reţinând faptul că modalitatea de conducere a B. S.A. nu are relevanţă asupra încadrării sale în noţiunea de societate cu capital majoritar de stat. În sensul art. 2 din O.U.G. nr. 109/2011 pârâta nu este o societate clasică ci este considerată o întreprindere publică, respectiv o societate la care statul deţine participaţii indirect şi pe cale de consecinţă trebuie să se supună dispoziţiilor legii privatizării şi ale Legii nr. 346/2004.

Recurenta-reclamantă critică decizia instanţei de apel şi sub aspectul reţinerii că pârâta poate dispune neîngrădit de patrimoniul său, întrucât scopul constituirii societăţii a fost administrarea bunurilor din localitatea Costineşti. Se mai susţine că în mod corect a reţinut instanţa de fond faptul că prin întâmpinarea formulată la fondul cauzei, B. a admis că instituţia publică implicată în privatizare nu a stabilit încă metoda adecvată de diminuare a participaţiilor statului, ceea ce înseamnă că a recunoscut caracterul de societate deţinută în mod indirect de stat, care se supune legilor privatizării şi dispoziţiilor Legii nr. 346/2004. În consecinţă, recurenta-reclamantă concluzionează că dispoziţiile art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 346/2004 nu disting între modalitatea de deţinere de către stat a capitalului la o societate comercială respectiv direct sau indirect, ceea ce înseamnă că şi pârâta intră sub incidenţa prevederilor acesteia.

Se mai arată că instanţa de apel a admis apelul pârâtei şi a respins apelul reclamantei fără ca acesta să fie analizat pe fond, situaţie în care reiterează criticile formulate prin cererea de apel.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Prin încheierea din 19 septembrie 2019 s-a dispus comunicarea raportului către părţi potrivit dispoziţiilor art. 493 C. proc. civ. iar prin încheierea din 12 decembrie 2019 a fost admis în principiu recursul şi stabilit termen pentru soluţionarea acestuia la 12 martie 2020, în şedinţă publică.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează:

Recurenta-reclamanta A. S.R.L. a încheiat cu pârâta B. S.A. contractul de asociere nr. x/06.11.1998 având ca obiect exploatarea în comun a unei părţi din Cantina nr. 1, în suprafaţă de 925 mp.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. S.A. la încheierea contractului de vânzare a activului ce face obiectul contractului de asociere menţionat, fundamentându-şi pretenţiile pe dispoziţiile art. 12 şi 13 din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii.

Aceasta a susţinut că şi-a asumat obligaţia efectuării de investiţii, pe care le-a realizat în baza autorizaţiei de construcţie nr. x/1999 motiv pentru care a arătat că se încadrează în dispoziţiile Legii nr. 346/2004 întrucât este o întreprindere mică, în conformitate cu art. 3 din lege, având mai puţin de 9 salariaţi şi o cifră de afaceri de 8 milioane euro şi că îndeplineşte cerinţele reglementate de art. 12 lit. b) din aceeaşi lege.

Recurenta-reclamantă critică decizia pronunţată de instanţa de apel din perspectiva dispoziţiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ. susţinând că au fost aplicate greşit normele legale incidente, respectiv dispoziţiile art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 346/2004 raportat şi la dispoziţiile O.U.G. nr. 109/2011.

Potrivit acestui text de lege, întreprinderile mici şi mijlocii au acces la activele disponibile ale regiilor autonome, societăţilor/companiilor naţionale şi societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat, cu respectarea dispoziţiilor legale privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, precum şi a drepturilor contractuale ale creditorilor ale căror creanţe sunt garantate cu ipotecă, gaj, privilegiu asupra activelor respective sau asupra cărora este instituit sechestru asigurător, în următoarele condiţii: b)activele disponibile utilizate de întreprinderile mici şi mijlocii în baza contractului de închiriere, a contractului de locaţie de gestiune sau a contractului de asociere în participaţiune, încheiate cu regiile autonome, societăţile/companiile naţionale, precum şi cu societăţile comerciale cu capital majoritar de stat vor fi vândute, la solicitarea locatarului sau asociatului, la preţul negociat, stabilit pe baza raportului de evaluare întocmit de un expert acceptat de părţi, după deducerea investiţiilor efectuate în activ de către locatar/asociat. În cazul contractelor de locaţie de gestiune şi asociere în participaţiune, asociatul/locatarul, întreprindere mică sau mijlocie, poate solicita şi încheierea unui contract de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare, în aceleaşi condiţii. În cazul depunerii unei solicitări exprese privind cumpărarea activului sau încheierea unui contract de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare de către beneficiarii prezentelor dispoziţii, care utilizau activul în baza unui contract de închiriere, cu cel puţin 60 de zile înainte de expirarea contractului de închiriere, locatorul nu va putea refuza prelungirea contractului de închiriere cu o perioadă considerată de părţi suficientă pentru rezolvarea formalităţilor legate de încheierea contractului de vânzare-cumpărare, respectiv leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare.

Din aceste dispoziţii se desprinde concluzia că pentru perfectarea vânzării, astfel cum a solicitat reclamanta, Legea nr. 346/2004 impune o condiţie esenţială şi anume, persoana juridică ţinută să înstrăineze activul disponibil trebuie să facă parte din următoarele categorii: regiile autonome, societăţile/companiile naţionale sau societăţi comerciale cu capital majoritar de stat.

Astfel cum a reţinut instanţa de apel, Statul Român prin autorităţile sale nu are calitatea de acţionar la societatea B. S.A., care nu constituie prin urmare subiect de reglementare pentru Legea nr. 346/2004, împrejurarea că la rândul său S.C. B. are drept acţionar majoritar Statul Român fiind lipsită de semnificaţie juridică întrucât noul subiect de drept creat are o existenţă independentă şi un patrimoniu distinct de cele ale acţionarului său S.C. B..

Aşadar, nefiind îndeplinită condiţia existenţei subiectului de drept calificat în mod strict de lege, susţinerile recurentei privind aplicarea greşită a textului de lege menţionat, sunt nefondate.

Recurenta a mai susţinut că instanţa de apel a interpretat greşit art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 346/2004 deoarece a limitat sfera de aplicabilitate a acestuia doar la societăţile deţinute în mod direct de stat, înlăturând societăţile care sunt deţinite în mod indirect, în acest mod adăugând la lege, în sensul că s-a distins în funcţie de modalitatea de deţinere de către stat a pachetului majoritar de acţiuni la B., societate cu capital majoritar de stat.

Nici această critică nu este fondată. Contrar susţinerilor recurentei, instanţa de apel a aplicat corect textul de lege menţionat interpretându-l strict în limitele în care a fost reglementat.

Astfel, prin indicarea în mod expres a categoriilor de persoane juridice care au obligaţia să înstrăineze activele disponibile, legiutorul a stabilit într-o manieră imperativă subiectele de drept cărora li se aplică dispoziţiile legii, astfel că, includerea unor subiecte străine de scopul legii de către instanţa de judecată ar fi reprezentat adăugare la lege.

În acest context nu pot fi primite nici susţinerile recurentei potrivit cărora textul de lege are în vedere şi societăţile la care statul deţine participaţii în mod indirect întrucât, astfel cum s-a arătat, condiţia esenţială de subiect de drept calificat expres de lege, nu poate fi dedusă pe cale de interpretare ci rezultă din actele oficiale înregistrate la Oficiul Registrului Comerţului.

Faptul că în alte dispoziţii legale cum ar fi art. 2 din O.U.G. nr. 109/2011 există definiţii potrivit cărora pârâta ar putea fi încadrată ca întreprindere publică, nu atrage anularea condiţiei impuse de textul de lege invocat în justificarea demersului judiciar care face obiectul litigiului de faţă, întrucât nu a avut loc o abrogare implicită sau o modificare a condiţiilor prevăzute de art. 12 şi 13 din Legea nr. 346/2004.

Aspectele de fapt invocate recurentă referitoare la scopul constituirii societăţii şi anume administrarea bunurilor din localitatea Costineşti precum şi cele prin care se susţine că pârâta poate dispune neîngrădit de patrimoniul său, nu reprezintă condiţii subsidiare prevăzute de lege care pot fi avute în vedere în situaţia în care condiţia esenţială nu este îndeplinită.

Admiţând apelul şi reţinând lipsa calităţii de subiect pasiv de drept al pârâtei, instanţa de apel nu a mai analizat pe fond cauza deoarece s-a constatat lipsa unei condiţii esenţiale pentru promovarea acţiunii, prin urmare era lipsită de interes analiza celorlalte condiţii invocate de reclamantă.

În raport de considerentele reţinute, Înalta Curte, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 97 din 28 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. B. S.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 97 din 28 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. B. S.A.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi12 martie 2020.