Exclusion of pre-insolvency claims that matured post-opening from legal compensation under special insolvency rules

Şedinţa publică din data de 12 martie 2020

Deliberând asupra cererii de recurs, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată şi înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov sub nr. x/2016, la data de 03.06.2016, reclamanta S.C. Roman S.A. a chemat în judecată pe pârâta A. S.A., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 2.937.592,13 RON, reprezentând creanţe neachitate (obligaţii contractuale de plată) rezultate din derularea contractului de dealer autorizat nr. x/20.02.2013, a contractului de prestări servicii nr. x/01.04.2013, a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/02.10.2013, a contractului de închiriere nr. x/31.12.2013, a contractului de închiriere nr. x/31.12.2013 şi a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/25.04.2014 precum şi din facturile fiscale emise de reclamantă, comunicate debitoarei.

Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal prin sentinţa civilă nr. 155/C din 20 februarie 2017 a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată şi precizată de reclamanta S.C. Roman S.A., în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.A. şi, în consecinţă a constatat intervenită compensaţia de drept între creanţa în cuantum de 2.937.592,13 RON, deţinută de reclamantă împotriva pârâtei şi creanţa în cuantum de 2.081.117,14 RON, deţinută de pârâtă, împotriva reclamantei, până la concurenţa sumei celei mai mici; a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 856.474,99, reprezentând creanţă rămasă neachitată după compensare; a respins restul pretenţiilor formulate.

Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel reclamanta S.C. ROMAN S.A. şi pârâta S.C. A. S.A..

Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă prin decizia civilă nr. 1809/Ap din 30 octombrie 2017 a admis apelurile formulate de reclamanta Roman S.A., societate aflată în insolvenţă, şi pârâta A. S.A., societate aflată în insolvenţă, împotriva sentinţei civile nr. 155/C/20.02.2017 pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016 pe care a schimbat-o în tot; a constatat intervenită compensaţia de drept între creanţele reciproce dintre părţi născute şi scadente înainte de data de 03.09.2014, respectiv între creanţa în cuantum de 1.678.590,1 RON deţinută de reclamanta Roman S.A. faţă de pârâta A. S.A. BV şi creanţa în cuantum de 1.794.468,45 RON deţinută de pârâta A. S.A. BV faţă de reclamanta Roman S.A., până la concurenţa sumei mai mici de 1.678.590,1 RON; a constatat intervenită compensaţia de drept între creanţele reciproce dintre părţi născute după data de 03.09.2014, respectiv între creanţa în cuantum de 1.029.808,4 RON deţinută de reclamanta Roman S.A. faţă de pârâta A. S.A. BV şi creanţa în cuantum de 464.284,27 RON deţinută de pârâta A. S.A. BV faţă de reclamanta Roman S.A., până la concurenţa sumei mai mici de 464.284,27 RON; a încetat restul cererii principale având ca obiect pretenţiile formulate de reclamanta Roman S.A. în contradictoriu cu pârâta A. S.A. reprezentând obligarea pârâtei A. S.A. la plata sumelor de 229.193,66 RON (creanţe născute înainte de data de 03.09.2014 şi scadente ulterior datei de 03.09.2014) şi de 565.524,13 RON (creanţe născute şi devenite exigibile ulterior datei de 03.09.2014) şi, pe cale de consecinţă, a respins cererea subsidiară având ca obiect constatarea intervenirii rezilierii contractelor de închiriere şi dispunerea evacuării pârâtei pentru neexecutarea obligaţiei de plată a chiriei.

În motivarea soluţiei Curtea a reţinut că apelanta ROMAN S.A. a invocat dispoziţiile art. 90 din Legea nr. 85/2014 criticând includerea în suma totală a creanţelor născute după deschiderea procedurii insolvenţei şi a celor născute anterior şi devenite scadente ulterior şi susţinând că, faţă de dispoziţiile art. 102 alin. (4) din acelaşi act normativ, numai diferenţa de 464.284,27 RON, reprezentând creanţe născute după data deschiderii procedurii insolvenţei, putea face obiectul compensării.

Prevalându-se de aceleaşi dispoziţii ale art. 90, apelanta A. S.A. a susţinut că poate interveni compensarea legală şi pentru creanţele născute anterior deschiderii procedurii, dar scadente ulterior, solicitând astfel constatarea intervenirii acestei compensări legale şi pentru diferenţa de 856.474,99 RON.

Verificând calculul realizat de prima instanţă cu privire la facturile emise de A. S.A. către ROMAN S.A. în perioada 25.08.2014 - 16.12.2015, Curtea a reţinut că însumarea aritmetică a acestora conduce la un alt rezultat şi anume la suma totală de 1.985.118,4 RON şi nu la suma de 2.081.117,14 RON, fiind vorba despre o eroare de calcul a primei instanţe în însumarea creanţelor necontestate de părţi din perioada menţionată.

În ceea ce priveşte dispoziţiile legale aplicabile, Curtea a reţinut că până la momentul deschiderii procedurii insolvenţei sunt aplicabile condiţiile dreptului comun, respectiv C. civ., aspect întărit şi de art. 90 al 1 din Legea nr. 85/2014 care prevede că această compensare poate fi constatată şi de administratorul judiciar. Dacă până la momentul deschiderii procedurii insolvenţei, sunt îndeplinite condiţiile compensării legale, aceasta se constată de către instanţă ca urmare a producerii directe, prin efectul legii, neputând opera o anulare a efectelor acestei compensaţii prin intervenirea art. 75 şi 102 alin. (4) din Legea nr. 85/2014. Creanţele reciproce trebuie să se afle în aceeaşi situaţie raportat la data deschiderii procedurii insolvenţei, astfel încât să nu fie încălcată ordinea de prioritate prevăzută de art. 161 din Legea nr. 85/2014 în sensul că datoriile societăţii în insolvenţă ulterioare deschiderii procedurii trebuie achitate potrivit ordinii menţionate, neoperând astfel condiţia compensării cu o creanţă deţinută faţă de cealaltă parte, dar născută anterior deschiderii procedurii. Ca urmare, pentru a putea opera compensarea legală între cele două părţi, creanţele reciproce trebuie să aibă acelaşi regim juridic, şi anume să fie născute şi scadente anterior deschiderii procedurii sau să fie născute şi scadente ulterior deschiderii procedurii. Prin prisma dispoziţiilor legale analizate, constatarea intervenirii compensării legale între creanţe născute anterior deschiderii procedurii, dar devenite exigibile ulterior acestui moment, nu este reglementată de legea specială a insolvenţei care se referă strict doar la creanţele născute ulterior deschiderii procedurii.

Împotriva deciziei civile nr. 1809/Ap din 30 octombrie 2017 a Curţii de Apel Braşov, secţia Civilă a declarat recurs pârâta S.C. A. S.A..

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În raport de acest motiv de nelegalitate, recurenta-pârâtă a solicitat casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, apreciind că decizia recurată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor de drept material reprezentate de art. 1617 alin. (1) C. civ. potrivit cărora compensaţia operează de plin drept de îndată ce există două datorii certe, lichide şi exigibile oricare ar fi izvorul lor, şi care au ca obiect o sumă de bani sau o anumită cantitate de bunuri fungibile de aceeaşi natură.

Recurenta-pârâtă critică soluţia instanţei în ceea ce priveşte necompensarea creanţelor reciproce născute înainte de data deschiderii procedurii insolvenţei dar scadente ulterior acestei date.

Cu referire la creanţele născute înainte de 30 septembrie 2014, dar scadente ulterior acestei date, în opinia recurentei-pârâte, instanţa de apel trebuia să constate compensarea atât cu debitul de 229.193,66 RON cât şi cu cel de 565.524,13 RON, întrucât chiar dacă acestea nu erau scadente la 30.09.2014, odată ajunse la scadenţă au fost îndeplinite condiţiile compensaţiei legale.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este inadmisibil.

Prin încheierea din 29 martie 2018 s-a dispus comunicarea raportului către părţi potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă din 24 mai 2018, în temeiul art. 520 alin. (4) C. proc. civ., a fost suspendată judecata recursului până la soluţionarea sesizării cu nr. x/2018 înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Completul pentru Dezlegarea unei chestiuni de drept.

Prin încheierea de şedinţă din 13 decembrie 2018, în temeiul art. 520 alin. (4) C. proc. civ., a fost suspendată cauza până la soluţionarea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept înregistrată sub nr. x/2018.

Prin încheierea de şedinţă din 26 septembrie 2019 s-a dispune efectuarea unui supliment la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi a fost acordat termen de judecată la 23 ianuarie 2020 pentru discutarea admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 23 ianuarie 2020 a fost admis în principiu recursul declarat în cauză, stabilindu-se termen la 12 martie 2020, în şedinţă publică, pentru soluţionarea acestuia.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează:

Recurenta contestă modul în care instanţa de apel a făcut aplicarea dispoziţiilor legale privind compensarea în situaţia intervenirii procedurii de insolvenţă, susţinând că instanţa era obligată să dispună compensarea inclusiv pentru creanţele născute anterior deschiderii procedurii de insolvenţă dar devenite scadente ulterior acestui moment.

Critica nu este fondată. Deschiderea procedurii de insolvenţă creează reguli speciale în privinţa modului în care urmează să fie recuperate creanţele de la debitoarea intrată în această procedură.

Astfel, conform art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenţei, prin depunerea cererilor de admitere a creanţelor.

Textul de lege precitat interzice astfel valorificarea pe calea dreptului comun a creanţelor existente la data deschiderii procedurii de insolvenţă.

Legea permite posibilitatea compensării creanţelor însă, cuprinde dispoziţii derogatorii de la dreptul comun în privinţa tipurilor de creanţe acceptate la compensare.

Conform art. 1617 C. civ. compensaţia operează de plin drept de îndată ce există două datorii certe, lichide şi exigibile, oricare ar fi izvorul lor, şi care au ca obiect o sumă de bani sau o anumită cantitate de bunuri fungibile de aceeaşi natură.

Cu alte cuvinte, compensaţia este modalitatea de stingere simultană a două datorii reciproce existente între două persoane, până la concurenţa celei mai mici dintre ele. Efectele compensaţiei de plin drept se produc ex lege, automat, instanţa putând să constate faptul că această compensaţie s-a realizat şi anume că sunt îndeplinite condiţiile specifice.

Efectele compensaţiei nu sunt plenare în ceea ce priveşte invocarea acesteia în cazul în care o parte se aflată în procedura de insolvenţă, pentru această situaţie existând reglementări speciale privind condiţiile de admisibilitate ale invocării compensaţiei.

Astfel, potrivit art. 90 din Legea nr. 85/2014 deschiderea procedurii de insolvenţă nu afectează dreptul niciunui creditor de a invoca compensarea creanţei sale cu cea a debitorului asupra sa, atunci când condiţiile prevăzute de lege în materie de compensare legală sunt îndeplinite la data deschiderii procedurii. Compensarea poate fi constatată şi de administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar. Prevederile se aplică în mod corespunzător şi creanţelor reciproce născute după data deschiderii procedurii insolvenţei.

Din interpretarea art. 90 din Legea nr. 85/2014, rezultă că, pentru societăţile aflate în insolvenţă, compensarea legală poate interveni dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de C. civ. însă numai pentru creanţele născute anterior deschiderii procedurii şi pentru creanţele reciproce născute după data deschiderii procedurii insolvenţei.

Dacă în ceea ce priveşte creanţele devenite scadente anterior deschiderii procedurii de insolvenţă compensarea nu pune probleme, pentru creanţele născute după data deschiderii procedurii insolvenţei, legea impune ca acestea să fie reciproce astfel încât să nu fie încălcată ordinea de prioritate prevăzută de art. 161 din Legea nr. 85/2014 în sensul că datoriile societăţii în insolvenţă ulterioare deschiderii procedurii trebuie achitate potrivit ordinii menţionate, neoperând astfel condiţia compensării cu o creanţă deţinută faţă de cealaltă parte, dar născută anterior deschiderii procedurii.

Ca urmare, pentru a putea opera compensarea legală între cele două părţi, creanţele reciproce trebuie să aibă acelaşi regim juridic, şi anume să fie născute şi scadente anterior deschiderii procedurii sau să fie născute şi scadente ulterior deschiderii procedurii.

Prin prisma dispoziţiilor legale analizate, constatarea intervenirii compensării legale între creanţe născute anterior deschiderii procedurii, dar devenite exigibile ulterior acestui moment, nu este reglementată de legea specială a insolvenţei care se referă strict doar la creanţele născute ulterior deschiderii procedurii.

Cum recurenta a pretins compensarea unor creante născute anterior deschiderii procedurii de insolvenţă dar devenite scadente ulterior acestui moment, condiţiile compensaţiei nu sunt îndeplinite întrucât legea specială nu reglementează posibilitatea compensării acestor creanţe, interpretare care rezultă din raţiunea instituirii procedurii de insolvenţă.

Raţionamentul este susţinut şi de dispoziţiile art. 102 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, conform cărora, creanţele nescadente la data deschiderii procedurii vor fi admise la masa credală, ceea ce înseamnă că aceste creanţe nu pot face obiectul compensării legale.

În raport de aceste consideraţii, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.A. prin administrator judiciar PRO B.. împotriva deciziei civile nr. 1809/Ap din 30 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. ROMAN S.A. prin administrator judiciar C..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.A. prin administrator judiciar PRO B.. împotriva deciziei civile nr. 1809/Ap din 30 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. ROMAN S.A. prin administrator judiciar C..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2020.