Inadmissibility of cassation in labor disputes under the threshold for exceptions to appeal-only jurisdiction
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court dismissed as inadmissible the cassation appeal filed by the university defendant, leaving the Court of Appeal decision in force, which had admitted the exception of illegality against the plaintiff's license diploma and dismissed the employee's claim for professional classification and salary differences. The dispute arose from a labor conflict where an employee, represented by a union, sought recognition as a primary school teacher based on a distance learning license issued by the defendant university; on appeal, the university was introduced into the proceedings as a party to the exception of illegality and challenged procedural irregularities and the substantive finding that the diploma was illegal under post-2015 legal standards. The decisive legal basis was the principle that appeal court decisions in labor disputes with values under 1,000,000 RON are not subject to cassation appeal pursuant to the transitional provisions of Law No. 2/2013 as amended by Law No. 310/2018, combined with Article 4 of Law No. 554/2004, which establishes that rulings on exceptions of illegality of individual administrative acts are not subject to a distinct means of review but only to appeal alongside the merits.
Legislator headnote
AI generatedart. 4 din Legea nr. 554/2004, art. 79 alin. (1) C. proc. civ, art. 493 alin. (2) C. proc. civ, art. 4 din Legea nr. 555/2004, art. 493 alin. (5) C. proc. civ; Inadmissibility of cassation in labor disputes under the threshold for exceptions to appeal-only jurisdiction: Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 11 martie 2020
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1014/19.11.2018, Tribunalul Bacău, secţia I civilă a admis cererea formulată de reclamantul Sindicatul Liber din Învăţământul Judeţului Bacău, în numele şi pentru membrul de sindicat A., în contradictoriu cu pârâta Şcoala Gimnazială "B.", a dispus încadrarea reclamantei în funcţia de profesor pentru învăţământul primar, corespunzătoare studiilor absolvite la Universitatea "Spiru Haret", cu diploma de licenţă nr. x/30.09.2009, emisă de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului pentru perioada 01.10.2012 - 31.08.2015 şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a diferenţelor dintre drepturile salariale cuvenite pentru această funcţie şi drepturile achitate pentru perioada 01.10.2012 - 31.08.2015.
Împotriva acestei sentinţe, Şcoala Gimnazială "B." a declarat apel, invocând excepţiile prescripţiei dreptului material la acţiune şi lipsei de interes.
Prin încheierea din 08.05.2019, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a calificat apărările formulate în faţa primei instanţe şi în apel drept o excepţie de nelegalitate a actului administrativ reprezentat de diploma de licenţă, astfel cum este aceasta reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004 şi, apreciind că este necesară introducerea în cauză, în calitate de intimaţi, doar cu privire la excepţia de nelegalitate, a Universităţii "Spiru Haret" din Bucureşti şi a Ministerului Educaţiei Naţionale, a amânat judecata.
Prin decizia nr. 496/20.06.2019, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a admis excepţia de nelegalitate a diplomei de licenţă nr. 18910, obţinută de reclamantă, numai pentru perioada 30.09.2009 - 31.08.2015, a admis apelul şi a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că a admis excepţia prescripţiei pentru perioada 01.10.2012 - 02.05.2015 şi a respins capătul de cerere privind acordarea drepturilor salariale pentru această perioadă, ca fiind prescris, iar pentru perioada 02.05.2015 - 31.08.2015, ca nefondat; a respins excepţia lipsei de interes şi a respins cererea reclamantei de încadrare în funcţia de profesor pentru perioada 01.10.2012 - 31.08.2015, ca nefondată; cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de Universitatea "Spiru Haret" a fost respinsă, ca nefondată.
Împotriva deciziei din apel, Universitatea "Spiru Haret" a declarat recurs.
În motivare, a susţinut, în esenţă, că urmare a unei greşeli materiale, instanţa de prim control judiciar a dispus, din oficiu, introducerea sa în cauză în calitate de intimată, direct în apel.
În opinia recurentei, procedând astfel, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 78 şi 478 alin. (1) C. proc. civ., dar şi regula dublului grad de jurisdicţie, garantat de art. 129 din Constituţie, încălcându-i dreptul la o cale de atac efectivă împotriva soluţiei pronunţate asupra excepţiei de nelegalitate a diplomei de licenţă.
De asemenea, a susţinut că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 79 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "cel introdus în cauză va fi citat, odată cu citaţia comunicându-i-se, în copie, şi încheierea prevăzută la art. 78 alin. (3), cererea de chemare în judecată, întâmpinarea, precum şi înscrisurile anexate acestora."
În acest sens, a arătat că i-au fost comunicate doar încheierea prin care, în baza rolului activ, curtea de apel a calificat apărările formulate în primă instanţă şi în apel drept o excepţie de nelegalitate şi a dispus introducerea sa în cauză, precum şi diploma de licenţă şi suplimentul la diplomă, în copie, fără a-i fi comunicate şi înscrisurile şi apărările formulate pe fondul cauzei.
A mai susţinut recurenta că instanţa i-a solicitat punctul de vedere asupra excepţiei de nelegalitate pentru termenul din 15.06.2019, când a rămas în pronunţare asupra apelului, fără a i se da posibilitatea să cunoască motivele pentru care apărările formulate în cauză au fost calificate drept o excepţie de nelegalitate, fiind astfel încălcat şi principiul contradictorialităţii.
Mai mult, a arătat că instanţa de apel nu a pus în discuţia părţilor modificarea cadrului procesual în apel.
Potrivit recurentei, acest viciu de procedură poate fi corectat doar în ipoteza în care decizia ar fi supusă controlului judiciar; or, soluţia asupra excepţiei de nelegalitate este definitivă.
În continuare, a arătat că prin decizia atacată i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil, prin prisma atingerii aduse principiului securităţii raporturilor juridice şi a prezentat pe larg argumentele pentru care apreciază că se impunea respingerea excepţiei de nelegalitate, subliniind că, în examinarea acesteia, instanţa de apel nu a avut în vedere dispoziţiile art. 4 din H.G. nr. 535/1999, în vigoare la momentul emiterii diplomei de licenţă, ci s-a raportat, în mod nelegal, la dispoziţiile O.G. nr. 42/2015.
În acest context, a evocat şi dispoziţiile Legii nr. 84/1995 şi O.U.G. nr. 75/2005 şi a susţinut că a funcţionat într-un cadru legal, astfel că diploma de licenţă contestată a fost legal emisă.
În drept, a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.
Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.
Analizând recursul, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reţine următoarele:
Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.
Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în noul C. proc. civ., în art. 457.
Recursul are ca obiect decizia nr. 496/20.06.2019, prin care Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a admis excepţia de nelegalitate a diplomei de licenţă nr. 18910, obţinută de reclamantă, numai pentru perioada 30.09.2009 - 31 august 2015, a admis apelul şi a schimbat în tot sentinţa apelată în sensul că a admis excepţia prescripţiei pentru perioada 01.10.2012 - 02.05.2015 şi a respins capătul de cerere privind acordarea drepturilor salariale pentru această perioadă, ca fiind prescris, iar pentru perioada 02.05.2015 - 31.08.2015, ca nefondat, a respins excepţia lipsei de interes şi a respins cererea reclamantei de încadrare în funcţia de profesor pentru perioada 01.10.2012 - 31.08.2015, ca nefondată.
Potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificat prin art. III pct. 3 din Legea nr. 310/2018 "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. În procesele pornite anterior datei de 20 iulie 2017 inclusiv şi nesoluţionate prin hotărâre pronunţată până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, precum şi în procesele pornite începând cu data de 20 iulie 2017 şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, precum şi în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".
În speţă, reclamantul Sindicatul Liber din Învăţământul Judeţului Bacău, în numele şi pentru membra de sindicat A., a învestit Tribunalul Bacău cu un conflict de muncă la 02.05.2018.
Prin urmare, faţă de dispoziţiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificat prin art. III pct. 3 din Legea nr. 310/2018, decizia atacată nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.
Pe de altă parte, conform art. 4 din Legea nr. 555/2004, "(1) legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu ori la cererea părţii interesate.
(2) Instanţa învestită cu fondul litigiului şi în faţa căreia a fost invocată excepţia de nelegalitate, constatând că de actul administrativ cu caracter individual depinde soluţionarea litigiului pe fond, este competentă să se pronunţe asupra excepţiei, fie printr-o încheiere interlocutorie, fie prin hotărârea pe care o va pronunţa în cauză. În situaţia în care instanţa se pronunţă asupra excepţiei de nelegalitate prin încheiere interlocutorie, aceasta poate fi atacată odată cu fondul.
(3) În cazul în care a constatat nelegalitatea actului administrativ cu caracter individual, instanţa în faţa căreia a fost invocată excepţia de nelegalitate va soluţiona cauza, fără a ţine seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată.(...)."
Din interpretarea acestui text de lege rezultă că excepţia de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter individual poate fi invocată oricând în cadrul unui proces, instanţa urmând a se pronunţa asupra acesteia, fie printr-o încheiere interlocutorie, fie prin hotărârea pe care o va pronunţa în cauză.
Potrivit aceluiaşi text de lege, în ipoteza în care instanţa se pronunţă asupra excepţiei de nelegalitate prin încheiere interlocutorie, aceasta poate fi atacată odată cu fondul.
Prin urmare, atunci când hotărârea ce urmează a se pronunţa pe fondul cauzei este una definitivă, încheierea interlocutorie prin care instanţa s-a pronunţat asupra excepţiei de nelegalitate este, la rândul ei, definitivă.
Aşadar legiuitorul nu a prevăzut o cale de atac distinctă pentru hotărârea prin care instanţa se pronunţă asupra excepţiei de nelegalitate, fie că este o încheiere interlocutorie, fie chiar hotărârea pronunţată în cauză.
Aşa fiind, decizia atacată nu este supusă recursului.
Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte, dând eficienţă textelor de lege sus-menţionate, cu aplicarea art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta Universitatea "Spiru Haret" împotriva deciziei nr. 496/20.06.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 martie 2020.