Admissibility of common-law nullity action for promissory note barred by exclusive applicability of special negotiable instruments law

Şedinţa publică din data de 11 martie 2020

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 03.01.2008 pe rolul Judecătoriei Slatina, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate nulitatea absolută a biletului la ordin seria x, emis la data de 08.12.2016, cu cheltuieli de judecată.

La 01.02.2018, reclamanta a precizat că valoarea obiectului cererii este cea înscrisă în actul a cărui nulitate absolută o pretinde a fi constatată (1.136.790,72 RON), că motivele în fapt ale cererii derivă din împrejurarea că biletul la ordin a fost emis, în numele său, de către o persoană fără calitate şi a indicat temeiul de drept al cererii ca fiind art. 7 din Legea nr. 58/1934, cu raportare la art. 2.637-2.639 şi art. 1.246 şi urm. C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 2280/11.05.2018, Judecătoria Slatina a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt.

Prin sentinţa nr. 586/18.09.2018, Tribunalul Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins ca inadmisibilă acţiunea, obligând reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 7.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, pe care Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă l-a respins ca inadmisibil, prin decizia nr. 42/07.02.2019; în aplicarea art. 457 alin. (3) C. proc. civ., a stabilit, luând act că menţiunea din dispozitivul hotărârii primei instanţe asupra căii de atac este inexactă, ca de la data comunicării deciziei să curgă termenul de declarare a apelului.

În aceste condiţii, S.C. A. S.R.L. a promovat calea de atac a apelului, care a fost respinsă ca nefondată prin decizia nr. 379/29.05.2019 a Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă; apelanta a fost obligată să plătească suma de 2.000 RON intimatei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei din urmă decizii, dar şi împotriva sentinţei tribunalului, S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, solicitând casarea ambelor şi trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, primei instanţe, întrucât instanţele anterioare nu au analizat cererea în fond.

Recursul a fost întemeiat în drept pe ipotezele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea primul motiv de nelegalitate invocat, recurenta a susţinut că, deşi prin cererea de chemare în judecată a solicitat să se constate nulitatea absolută a biletului la ordin, raportat la dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 58/1934 şi art. 1.246 şi urm. C. civ., atât tribunalul, cât şi curtea de apel s-au raportat la un alt temei de drept, motivându-şi hotărârile pe dispoziţiile art. 62 din Legea nr. 58/1934, care reglementează opoziţia la executare, ceea ce echivalează cu o schimbare nepermisă a obiectului cererii şi face ca argumentele prezentate de instanţele anterioare în motivarea admiterii excepţiei de inadmisibilitate să fie contradictorii şi străine de natura pricinii. Recurenta a afirmat că instanţele au făcut confuzie între opoziţia la executare şi acţiunea în constatarea nulităţii absolute a biletului la ordin şi au reţinut în mod nelegal că, atât timp cât în cadrul contestaţiei la executare ce a făcut obiect al dosarului nr. x/2017 s-a constatat că a intervenit decăderea sa din dreptul de a mai formula alte motive, nu ar mai fi îndreptăţită să introducă acţiunea în nulitate absolută, întemeiată pe dreptul comun.

În acest context, autoarea căii de atac a arătat şi că cererea sa este pe deplin fondată, raportat la art. 7 din Legea nr. 58/1934, deoarece persoana care a semnat biletul la ordin în discuţia nu a avut vreo împuternicire în acest sens şi nici nu reprezenta legal societatea. Această critică a fost încadrată în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 16.10.2019, intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia netimbrării recursului; în subsidiar, a solicitat respingerea căii de atac, în fond.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar şi, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare puteau să depună puncte de vedere la raport; doar intimata şi-a expus punctul de vedere.

Excepţia netimbrării recursului urmează a fi respinsă, deoarece la dosar se regăseşte dovada de plată a taxei judiciare de timbru în cuantum de 50 RON, datorată potrivit art. 25 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013.

Ambele părţi şi-au exprimat acordul ca recursul să fie soluţionat în cadrul procedurii de filtru, aşa încât, luând act de manifestarea lor de voinţă şi notând că problema de drept supusă dezbaterii nu este una controversată, Înalta Curte a luat în analiză decizia atacată, în procedura prevăzută de art. 493 alin. (6) C. proc. civ., prin prisma criticilor de nelegalitate invocate, reţinând că, în mod expres, recurenta a indicat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei şi când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Se cuvine menţionat şi că potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. (...)".

Tot în prealabil, Înalta Curte consideră util să sublinieze că, deşi recurenta a declarat că îşi îndreaptă calea de atac şi împotriva sentinţei primei instanţe, o atare susţinere nu poate determina extinderea analizei dincolo de limitele controlului de legalitate asupra deciziei, deoarece supusă recursului nu poate fi decât hotărârea dată în apel, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 483 alin. (1) C. proc. civ.

Analiza criticilor formulate dovedeşte caracterul nefondat al căii de atac exercitate, în considerarea argumentelor expuse în cele ce succed:

Sub un prim aspect, recurenta a susţinut că, deşi şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile dreptului comun, instanţele anterioare au avut în vedere un alt temei de drept, cel al art. 62 din Legea nr. 58/1934. În opinia recurentei, procedând în acest mod, instanţele au determinat schimbarea neîngăduită a obiectului cererii şi, ca o consecinţă, argumentele pe care le-au prezentat în motivarea admiterii excepţiei de inadmisibilitate sunt contradictorii şi străine de natura pricinii.

Un asemenea raţionament este nefondat; mai mult, el este construit într-o modalitate care, în situaţia confirmării, ar goli de conţinut legea specială şi ar lipsi de efecte procedura pe care aceasta o prevede.

După cum în mod judicios a reţinut curtea de apel, natura de titlu formal a biletului la ordin, ce încorporează o obligaţie abstractă, autonomă şi necondiţionată de plată a unei sume, justifică edictarea unor norme speciale, care îi reglementează nu numai emiterea, ci şi executarea şi contestarea valabilităţii.

Existenţa unei legi speciale impune părţilor obligaţia de a-şi adapta conduita în funcţie de aceasta şi le neagă dreptul de a se prevala de condiţiile legii generale, pentru că specialia generalibus derogant. Cu alte cuvinte, norma specială este de strictă interpretare şi de exclusivă aplicare în cazurile care îi intră sub incidenţă, ea aplicându-se în mod prioritar faţă de norma generală.

În egală măsură, norma generală, chiar dacă este conţinută de o reglementare mai nouă, nu poate înlătura de la aplicare o normă specială.

Biletul la ordin este codificat în Legea nr. 58/1934, dispoziţiile din materia cambiei fiindu-i aplicabile, potrivit normei de trimitere cuprinsă în art. 106.

Aşa fiind, părţile raportului juridic născut ca efect al emiterii unui bilet la ordin au la îndemână, pentru valorificarea drepturilor lor, doar procesele cambiale.

Astfel, debitorul nu poate contesta valabilitatea biletului la ordin decât pe calea opoziţiei la executare, potrivit art. 62 şi 63 din Legea nr. 58/1934, aplicabile în conformitate cu art. 106.

Prin urmare, Înalta Curte impune părţilor concluzia că, deşi cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun, în mod judicios instanţele anterioare au avut în vedere normele speciale ale Legii nr. 58/1934. De asemenea, subliniază că, procedând în acest mod, instanţele nu au determinat, aşa cum afirmă recurenta în mod nefondat, schimbarea obiectului cererii şi nici a cauzei - tocmai pentru că au considerat că cererea fondată pe dreptul comun este inadmisibilă, în condiţiile în care demersul judiciar pare a fi fost construit în scopul eludării normei speciale. Ca atare, argumentele prezentate în motivarea admiterii excepţiei de inadmisibilitate nu sunt nici contradictorii, nici străine de natura pricinii.

Faptul că în dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Slatina s-a constatat la termenul de la 06.12.2017 decăderea recurentei din prezenta cauză din dreptul de a mai formula alte motive (care vizau semnarea biletului la ordin în discuţie de către o persoană neîmputernicită, motive pe care este fondată şi acţiunea de faţă) nu îi deschide calea unei acţiuni în nulitatea titlului, întemeiată pe dreptul comun, ci dimpotrivă, are semnificaţia închiderii şi a căii fundamentate pe normele speciale.

Considerentele expuse anterior vădesc inutilitatea analizei ipotezei prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece inadmisibilitatea accesului la calea dreptului comun nu permite examinarea în fond a eventualei incidenţe a art. 7 din Legea nr. 58/1934 şi, cu atât mai mult, nu este aptă să releve nici încălcarea, nici greşita lui aplicare.

Aşa fiind, decizia atacată este legală, motivele de nelegalitate care au fost invocate nejustificând casarea ei, motiv pentru care, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

Va respinge însă şi cererea intimatei de acordare a cheltuielilor de judecată, întrucât aceasta nu a făcut dovada avansării lor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia netimbrării recursului.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 379/29.05.2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Respinge cererea intimatei de acordare a cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 martie 2020.