Insurance premium collection claim: failure to formulate specific cassation grounds results in annulment of appeal under non-devolutive review

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 19.05.2016 pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia Civilă, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 445.874,04 RON, cu titlu de diferenţe de prime de asigurare R.C.A. aferente contractelor de asigurare anexate cererii şi la plata sumei de 41.852,44 RON, reprezentând dobânda legală calculată conform O.G. nr. 13/2011.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1270 şi art. 1349 alin. (1) şi (2) C. civ., O.G. nr. 9/2000, O.G. nr. 13/20111, art. 43 alin. (1) din Legea nr. 192/2006 şi contractul general de brokeraj nr. 95-8663/01.11.2012.

Prin sentinţa civilă nr. 1650/06.05.2017, Tribunalul Ilfov, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş.

Prin sentinţa civilă nr. 366/10.10.2017, Tribunalul Argeş, secţia Civilă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Specializat Argeş.

Prin sentinţa nr. 785/29.11.2017, Tribunalul Specializat Argeş a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Curţii de Apel Piteşti, pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a pronunţat sentinţa nr. 10/F- C. civ./11.01.2018, prin care a stabilit că Tribunalul Argeş, secţia Civilă este competent să soluţioneze cauza.

Prin sentinţa civilă nr. 416/20.11.2018, Tribunalul Argeş, secţia Civilă a respins acţiunea, ca nefondată.

Împotriva acestei sentinţe, S.C. A. S.A. a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 384/A-C/26.06.2019, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Împotriva acestei decizii, S.C. A. S.A. a declarat recurs, solicitând casarea ei şi, în principal, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, iar în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare curţii de apel.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Subsumat motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a arătat că acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1270 C. civ., O.G. nr. 9/2000, O.G. nr. 13/2011, art. 143 alin. (1) din Legea nr. 192/2006, art. 193 C. proc. civ., art. 1.349 alin. (1) şi (2) C. civ. şi pe prevederile contractului de brokeraj, împrejurarea faţă de care temeiul juridic al răspunderii este contractual.

Potrivit recurentei, instanţa de prim control judiciar trebuia să analizeze cauza prin prisma faptului că acţiunea în regres are un fundament contractual, născut dintr-o neexecutare sau executare necorespunzătoare a obligaţiei de încheiere a poliţelor de asigurare, nerespectarea clauzelor contractuale fiind de natură să antreneze răspunderea contractuală a intimatei, în condiţiile art. 1270 alin. (1) C. civ.

A invocat recurenta caracterul de generalitate al celor două hotărâri, faţă de faptul că ambele instanţe au reţinut că în cauză a fost aplicată în mod corect legea materială, respectiv prevederile C. civ., fără a se raporta punctual la criticile din cererea de apel cu privire la posibilităţile pe care le avea recurenta de a interveni şi opera modificări ale normelor tarifare stabilite prin contract şi prin aplicaţia informatică pusă la dispoziţie.

Încălcarea obligaţiei prevăzute de art. 22 C. proc. civ. conduce la lipsirea de posibilitate de câştig proprie contractului de asigurare, aceasta fiind urmarea directă a faptei ilicite a pârâtei.

Raportându-se la art. 1073 C. civ., recurenta a arătat că, în speţă, este aplicabilă răspunderea civilă contractuală, context în care instanţa trebuia să procedeze la verificarea îndeplinirii condiţiilor impuse de lege.

Sub acest aspect, a susţinut că vinovăţia intimatei a fost dovedită, întrucât în cauză există probe din care rezultă că aceasta nu şi-a îndeplinit obligaţia de a încheia poliţe de asigurare şi de a încasa primele de asigurare stabilite în mod corect ca urmare a încadrării vehiculelor de transport persoane (microbuze) la categoria tarifară de tramvaie, nefiind făcută dovada vreunei cauze străine care nu i se poate imputa.

Cu privire la dobânda legală, recurenta a arătat că instanţa de apel trebuia să aibă în vedere prevederile art. 43 Codul comercial şi art. 2 din O.G. nr. 9/2000.

Prin prisma motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a evocat jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a susţinut că instanţa de apel nu a respectat dispoziţiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ., întrucât nu a făcut o analiză punctuală a criticilor din apel şi nu a prezentat argumentele pentru care i-au fost înlăturate susţinerile, ci a preluat motivarea cu caracter general a instanţei de fond, ceea ce, în opinia sa, echivalează cu o necercetare a fondului cauzei.

Prin întâmpinarea înregistrată la 05.11.2019, intimata a invocat excepţiile netimbrării şi nulităţii; pe fond, a solicitat respingerea ca nefondat a recursului.

Recurenta a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului, reluând criticile din cadrul cererii de recurs subsumate art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.

Analizând recursul, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reţine următoarele:

Având în vedere că la dosar se regăseşte dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4.241 RON, urmează să respingă excepţia netimbrării, invocată de intimată pe calea întâmpinării.

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului, invocată, de asemenea, de intimată, reţine că potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Aşadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., condiţia legală a dezvoltării motivelor presupunând ca ele să poată fi încadrate într-unul dintre acestea.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speţă, autoarea căii de atac a indicat în mod expres motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Analiza motivelor de recurs relevă însă că nu au fost formulate critici concrete împotriva deciziei din apel, recurenta prezentând în motivarea căii de atac aspecte generale cu privire la pretenţiile solicitate, situaţia de fapt care a stat la baza generării litigiului dintre părţi şi principalele etape ale procesului.

Astfel, prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sub pretextul că instanţa de apel a motivat hotărârea în termeni generali, recurenta s-a limitat la o reluare a susţinerilor expuse în faţa instanţelor de fond, care au făcut obiectul analizei acestora.

Sub acest aspect, a reiterat argumentele referitoare la incidenţa art. 1270 şi art. 1073 C. civ., la temeiul juridic al acţiunii, respectiv răspunderea civilă contractuală a intimatei, precum şi la îndeplinirea condiţiilor atragerii acestei forme de răspundere, ca urmare a neîndeplinirii cu vinovăţie a obligaţiilor contractuale ce îi reveneau părţii adverse la momentul încheierii poliţelor de asigurare, fapt ce a generat încasarea unor prime de asigurare mai mici decât cele prevăzute la categoria tarifară corespunzătoare mijlocului de transport asigurat.

Argumentele expuse în cadrul acestui motiv de nelegalitate urmăresc, în realitate, doar o reevaluare a materialului probator şi a situaţiei de fapt, de vreme ce instanţa de prim control judiciar a analizat aceste critici, reţinând însă că, în speţă, nu sunt incidente dispoziţiile din C. civ. de la 1864 invocate de autoarea căii de atac, pe de o parte întrucât ele nu reglementează răspunderea civilă contractuală, invocată ca temei al pretenţiilor, iar, pe de altă parte, întrucât data încheierii contractului între părţi atrage incidenţa noului C. civ.

Aşadar, contrar celor susţinute de recurentă, cererea sa a fost analizată pe fond din perspectiva răspunderii civile contractuale, astfel cum este ea reglementată de noul C. civ., a cărui incidenţă în cauză a fost reţinută de instanţele de fond.

Cu toate acestea, recurenta reia susţinerile din apel, invocând art. 1270 şi art. 1073 C. civ., şi, fără a aduce critici de nelegalitate punctuale deciziei atacate, cu referire la cele reţinute de instanţa de apel cu privire la normele legale incidente, reiterează argumentele pentru care apreciază că sunt îndeplinite condiţiile atragerii răspunderii civile contractuale a intimatei, invocând culpa acesteia în neexecutarea obligaţiilor şi prejudiciul provocat; or, acestea sunt elemente de fapt, care au fost analizate de instanţele de fond prin prisma probatoriului administrat în cauză.

Aşa fiind, în lipsa indicării unor norme de drept material încălcate sau aplicate greşit, instanţa supremă apreciază că prin criticile pe care le circumscrie art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta urmăreşte să obţină o reevaluare a fondului şi a materialului probator, incompatibile cu natura nedevolutivă a căii de atac exercitate.

Or, examinarea instanţei de recurs este limitată, de însuşi conţinutul introductiv al art. 488 C. proc. civ., doar la criticile de nelegalitate, nu şi la cele de eventuală netemeinicie.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin prisma căruia recurenta a susţinut că instanţa de apel nu a făcut o analiză punctuală a motivelor de apel, ci a preluat motivarea cu caracter general a primei instanţe, fără a analiza criticile din apel, Înalta Curte, notând că autoarea căii de atac nu a indicat criticile care nu ar fi fost luate în analiză, apreciază că şi acest motiv de recurs a fost invocat doar formal.

De aceea, examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Sancţiunea nulităţii recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului. O astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă din moment ce, aşa cum s-a arătat, analiza memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. au fost invocate doar formal.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, dând eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., cu aplicarea art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul şi, în baza dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta la plata către intimată a sumei de 4.700 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia netimbrării recursului.

Anulează recursul declarat de recurenta S.C. A. S.A. împotriva deciziei nr. 384/A-C/26.06.2019, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Obligă recurenta la plata către intimată a sumei de 4.700 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 martie 2020.