Territorial jurisdiction for labor dismissal disputes: competing domicile and workplace under Labor Code and Civil Procedure Code

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 19.08.2019 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună anularea deciziei de concediere nr. 1/16.07.2019, emisă de pârâtă şi să oblige pârâta la reintegrarea reclamantului pe postul deţinut anterior, precum şi la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, calculate de la data concedierii până la reintegrarea efectivă pe post, cu cheltuieli de judecată.

La 16.10.2019, reclamantul a solicitat instanţei să oblige pârâta şi la plata sumei de 30.000 RON, cu titlu de daune morale, în baza art. 253 din Codul Muncii.

Prin sentinţa civilă nr. 5654/18.10.2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Brăila.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că potrivit art. 269 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicată, judecata conflictelor de muncă este de competenţa instanţei judecătoreşti în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa, ori, după caz, sediul.

Totodată, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Or, domiciliul reclamantului este situat în municipiul Brăila, conform menţiunilor din actul de identitate.

A reţinut Tribunalul Bucureşti că reclamantul nu a făcut dovada schimbării domiciliului sau reşedinţei, iar simpla menţiune a acestuia, în sensul că locuieşte pe raza municipiului Bucureşti, nu este de natură să atragă competenţa Tribunalului Bucureşti.

Totodată, a reţinut că reclamantul nu mai avea nici locul de muncă în municipiul Bucureşti la data sesizării instanţei, întrucât potrivit deciziei nr. 1/16.07.2019, emise de pârâtă, contractul său de muncă a încetat la 20.07.2019.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Brăila, secţia I civilă la 14.11.2019.

Prin sentinţa civilă nr. 73/10.02.2020, Tribunalul Brăila, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale; constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că art. 269 alin. (2) din Codul Muncii instituie o competenţă exclusivă, şi nu una alternativă (relativă), iar dreptul de a alege între două instanţe deopotrivă competente aparţine reclamantului, potrivit art. 116 C. proc. civ.

A mai reţinut Tribunalul Brăila că, potrivit dispoziţiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, modificată, "cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul", iar conform art. 269 alin. (2) din Codul muncii "cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul".

Or, potrivit art. 88 C. civ., reşedinţa persoanei fizice este locul unde aceasta îşi are locuinţa secundară.

A apreciat tribunalul că pentru determinarea competenţei teritoriale de soluţionare a unui litigiu de muncă în funcţie de acest criteriu nu este necesar ca reclamantul să prezinte actul de identitate cuprinzând dovada stabilirii reşedinţei, fiind suficient să fie făcută o dovadă certă din care să rezulte că, în fapt, acesta locuieşte la adresa respectivă.

Or, la dosarul Tribunalului Bucureşti a fost depusă o adeverinţă eliberată la data de 12.08.2019 de C., Bucureşti, în care se menţionează că reclamantul este chiriaş al apartamentului nr. x, sc. B şi nu are restanţe la plata cotelor de întreţinere.

În plus, reclamantul a depus la dosarul Tribunalului Brăila o nouă adeverinţă, eliberată de aceeaşi C., la data de 06.02.2020, din care rezultă că este chiriaş al apartamentului mai sus indicat şi locuieşte în acest imobil din data de 15.07.2018.

Aşa fiind, atât la momentul sesizării iniţiale a instanţei cât şi la 10.02.2019, reclamantul locuia în fapt la adresa situată în municipiul Bucureşti.

Ca urmare, a apreciat că Tribunalul Bucureşti, sesizat iniţial de reclamant, este competent să soluţioneze cauza.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea cauzei, Înalta Curte reţine următoarele:

Instanţa a fost învestită cu un conflict de muncă ivit între reclamantul A. şi pârâta S.C. B. S.R.L.

Potrivit art. 269 alin. (1) din Codul Muncii, "judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite conform legii", iar potrivit alin. (2), "cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul."

Totodată, conform art. 210 din Legea nr. 62/2011 "cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Analiza actelor dosarului relevă că atât domiciliul, cât şi locul de muncă al reclamantului sunt situate în Municipiul Bucureşti.

Astfel, potrivit art. 89 C. civ., "(1) Stabilirea sau schimbarea domiciliului se face cu respectarea dispoziţiilor legii speciale.

(2) Stabilirea sau schimbarea domiciliului nu operează decât atunci când cel care ocupă sau se mută într-un anumit loc a făcut-o cu intenţia de a avea acolo locuinţa principală.

(3) Dovada intenţiei rezultă din declaraţiile persoanei făcute la organele administrative competente să opereze stabilirea sau schimbarea domiciliului, iar în lipsa acestor declaraţii, din orice alte împrejurări de fapt."

Înalta Curte notează că atât la dosarul Tribunalului Bucureşti, cât şi la dosarul Tribunalului Brăila se află adeverinţe eliberate de C., din care rezultă că reclamantul locuieşte încă din 15 iulie 2018 în apartamentul nr. x, situat în imobilul din strada x nr. 9, Sector 1 Bucureşti.

Mai mult, locul de muncă unde reclamantul solicită reîncadrarea este situat în municipiul Bucureşti.

Prin urmare, raportat la dispoziţiile legale menţionate mai sus, competenţa soluţionării cauzei aparţine Tribunalului Bucureşti, în a cărui circumscripţie sunt situate atât domiciliul, cât şi locul de muncă al reclamantului.

Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Tribunalului Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 martie 2020.