Cassation appeal annulled for failure to substantiate grounds: speculative damage claim and joint liability of company officers upheld

Şedinţa publică din data de 10 martie 2020

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi la 19 octombrie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea, în solidar, a pârâţilor Compania pentru Servicii Publice Mehedinţi S.A., Consiliul Judeţean Mehedinţi, B. şi C. la plata sumei de 12.400.000 RON pentru repararea prejudiciilor cauzate de luarea sau neluarea unor decizii care au condus la falimentarea societăţii fie în calitate de asociaţi (Compania pentru Servicii Publice Mehedinţi S.A.), fie în calitate de prepuşi ai asociaţilor (restul pârâţilor) sau acţionari, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 79 şi art. 197 alin. (3) din Legea nr. 31/1990.

Prin sentinţa nr. 253/2017 din 29 noiembrie 2017, Tribunalul Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului C.; a respins cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Compania pentru Servicii Publice Mehedinţi S.A., Consiliul Judeţean Mehedinţi, B. şi C..

Împotriva sentinţei primei instanţe au declarat apel atât reclamanta, cât şi pârâtul C..

Prin decizia nr. 495/2018 din 11 aprilie 2018, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a anulat ca tardiv apelul declarat de apelantul-pârât C. împotriva sentinţei primei instanţe; a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.R.L., prin lichidator judiciar D., împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care a anulat-o şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Prin sentinţa nr. 31/2018 din 7 iunie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar D., în contradictoriu cu pârâţii Compania pentru Servicii Publice Mehedinţi S.A., Consiliul Judeţean Mehedinţi, B. şi C..

Împotriva sentinţei primei instanţe, reclamanta a declarat apel, prin care a formulat critici de netemeinicie şi nelegalitate.

Prin decizia nr. 1133/2018 din 13 noiembrie 2018, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.R.L., prin lichidator judiciar D., împotriva sentinţei primei instanţe şi a obligat-o pe apelanta-reclamantă la plata către intimatul-pârât C. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 RON.

Împotriva deciziei instanţei de apel, reclamanta a declarat recurs, prin care a solicitat casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.

În motivarea recursului, recurenta-reclamantă a susţinut că hotărârea recurată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1381-1395 C. civ.

În concret, autoarea recursului a criticat considerentul prin care instanţa de apel a reţinut că prejudiciul nu are caracter cert, întrucât a fost determinat în baza unor acte contabile anterioare perioadei pentru care s-a pretins.

În combaterea acestui considerent, recurenta-reclamantă a susţinut că prejudiciul nu se poate produce decât ulterior săvârşirii faptei ilicite. În acest sens, autoarea recursului a arătat că, înainte de producerea prejudiciului, avea o anumită cifră de afaceri, iar ulterior acestui eveniment, cifra sa de afaceri a scăzut semnificativ.

Aceeaşi parte a susţinut că neindicarea de către instanţa de apel a momentului la care ar fi trebuit să se raporteze pentru determinarea caracterului cert al prejudiciului echivalează cu nemotivarea hotărârii cu privire la acest aspect.

Totodată, recurenta-reclamantă a subliniat că art. 1386 C. civ. îl obliga să se raporteze la momentul anterior producerii prejudiciului.

Aceeaşi parte a criticat şi considerentul prin care instanţa de apel a reţinut că prejudiciul pretins are caracter eventual şi speculativ.

În combaterea acestui considerent, recurenta-reclamantă a susţinut că art. 1385 alin. (2) C. civ. permite repararea prejudiciului viitor. Cum prejudiciul pretins în cauză este unul viitor, acesta nu putea fi determinat decât pe baza unor predicţii.

După expunerea unor consideraţii de ordin teoretic cu privire la prejudiciul viitor, recurenta-reclamantă a susţinut că, deşi acest tip de prejudiciu are o componentă speculativă, acesta are caracter cert.

Aceeaşi parte a învederat că, spre deosebire de prejudiciul viitor constând în compromiterea unei şanse de a dezvolta o afacere, în prezenta cauză este vorba de o afacere care s-a desfăşurat timp de 9 ani, începând din anul 2004.

În dezvoltarea acestei critici, recurenta-reclamantă a evocat raportul de expertiză administrat în cauză din care ar rezulta că ar fi avut şanse să continue proiectul său de afaceri dacă intimatul Consiliul Judeţean Mehedinţi nu ar fi urmărit alte interese.

Aceeaşi parte a mai arătat că instanţa de apel nu a avut în vedere că, la data producerii prejudiciului (anul 2014), proiectul său de afaceri nu era viitor sau eventual, ci funcţiona de 9 ani, iar investiţiile datorate erau deja realizate.

De asemenea, a învederat că instanţa de apel nu a ţinut cont de împrejurările că exista un contract de parteneriat public-privat, încheiat pe o durată de 15 ani şi că produsele furnizate erau funcţionale.

Recurenta-reclamantă a mai criticat considerentul, prin care instanţa de apel a reţinut că valoarea prejudiciului a fost stabilită prin raportare la cifra de afaceri, iar nu prin raportare la veniturile realizate.

Aceeaşi parte a susţinut că acest considerent încalcă art. 8 alin. (5) din Ordinul nr. 1802 din 29 decembrie 2014, care prevede că cifra de afaceri netă înseamnă sumele obţinute din vânzarea de produse şi prestarea de servicii (...).

Drept urmare, instanţa de apel s-a aflat în eroare când a reţinut că cifra de afaceri este diferită faţă de sumele obţine de recurenta-reclamantă din vânzări.

Astfel, dacă ar fi avut nelămuriri cu privire la componenţa sumelor din raportul de expertiză, instanţa de apel trebuia să pună în discuţia părţilor aceste aspecte şi, în temeiul art. 22 C. proc. civ., să solicite relaţii suplimentare de la expert.

În final, recurenta-reclamantă a conchis că instanţa de apel a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 1382-1383 C. civ. în privinţa răspunderii solidare a angajaţilor chemaţi în judecată, întrucât a reţinut că răspunderea prepuşilor nu poate fi angajată decât ca urmare a solicitării comitentului, respectiv a Consiliului Judeţean Mehedinţi.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă Compania pentru Servicii Publice Mehedinţi S.A. a depus întâmpinare la 25 martie 2019, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimatul-pârât B. a depus întâmpinare la 27 martie 2019, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimatul-pârât Consiliul Judeţean Mehedinţi a depus întâmpinare la 28 martie 2019, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare la 17 aprilie 2019, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor formulate de intimatele-pârâte.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 12 noiembrie 2019, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.

Recurenta-reclamantă a depus un punct de vedere la raport, prin care a susţinut că pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. criticile referitoare la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1382-1383, art. 1385 alin. (2) şi art. 1386 C. civ. şi art. 8 alin. (5) din Ordinul nr. 1802 din 29 decembrie 2014, după care a formulat noi critici cu privire la decizia recurată.

Intimata-pârâtă Compania pentru Servicii Publice Mehedinţi S.A. a depus un punct de vedere la raport, prin care a arătat că recursul este nul pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare limitativ prevăzute de lege.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., încadrarea criticilor din cererea de recurs în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Conform, art. 486 alin. (3) teza I C. proc. civ., "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

De asemenea, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiează recursul şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, neîncadrarea criticilor în motivele de casare limitativ prevăzute de lege, precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului legal sunt sancţionate cu anularea recursului.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se analizează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Aşadar, în etapa procesuală a recursului nu pot fi examinate critici care vizează aspecte de netemeinicie, întrucât aprecierea şi evaluarea probelor administrate în cauză intră în atribuţia exclusivă a instanţelor devolutive.

Prin raportare la aceste consideraţii, instanţa supremă reţine că recurenta-reclamantă încearcă să demonstreze în recurs faptul că prejudiciul pretins în cauză nu este eventual, ci unul viitor şi cert.

Or, caracterul eventual al prejudiciului a fost stabilit de către instanţa de apel în urma evaluării probelor administrate în cauză. Relevant în acest sens este chiar considerentul evocat de autoarea recursului, prin care instanţa de apel a reţinut că prejudiciul nu are caracter cert, întrucât a fost determinat în baza unor acte contabile anterioare perioadei pentru care s-a pretins.

Ca atare, susţinerile referitoare la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1385 alin. (2) şi art. 1386 C. civ. nu constituie veritabile critici de nelegalitate, întrucât pleacă de la premisa, infirmată de instanţa de apel în urma evaluării probatoriilor, în sensul că prejudiciul are caracter cert. Or, acest aspect nu poate fi examinat în recurs, întrucât ar presupune reevaluarea probelor aflate la dosarul cauzei.

Critica prin care s-a arătat că neindicarea de către instanţa de apel a momentului la care ar fi trebuit să se raporteze pentru determinarea caracterului cert al prejudiciului echivalează cu nemotivarea hotărârii cu privire la acest aspect nu poate fi încadrată în motivul de casare referitor la nemotivarea hotărârii, de vreme ce instanţa de apel a reţinut că prejudiciul este eventual, iar nu unul cert.

Aserţiunea recurentei-reclamante, în sensul că ar fi avut şanse să continue proiectul său de afaceri dacă intimatul Consiliul Judeţean Mehedinţi nu ar fi urmărit alte interese, astfel cum rezultă raportul de expertiză, vizează tot temeinicia deciziei recurate, întrucât se referă la probele administrate în cauză.

Criticile referitoare la nerespectarea Ordinului nr. 1802 din 29 decembrie 2014 sunt irelevante în economia litigiului din moment ce considerentele privitoare la cifra de afaceri nu au fost determinate la pronunţarea soluţiei din apel.

Cu privire la pretinsa greşită aplicare a dispoziţiilor art. 1382-1383 C. civ. referitoare la răspunderea solidară a angajaţilor chemaţi în judecată, recurenta-reclamantă nu a arătat cum trebuiau aplicate respectivele dispoziţii în cauza dedusă judecăţii.

În acest context, instanţa supremă reţine că încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material au fost invocate în mod formal de către autoarea recursului.

Criticile formulate prin punctul de vedere la raport nu reprezintă o dezvoltare a motivelor invocate prin cererea de recurs, ci o completare a acestor motive. Fiind formulate cu depăşirea termenului imperativ prevăzut de art. 485 alin. (1) teza I C. proc. civ., aceste critici nu pot fi examinate de instanţa de recurs.

Argumentele anterior expuse impun concluzia că prin cererea de recurs nu au fost dezvoltate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Nefiind identificate nici motive de ordine publică care să poată fi invocate din oficiu, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ., devine incidentă sancţiunea nulităţii recursului prevăzută de alin. (2) al aceluiaşi articol.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 489 alin. (2), raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin lichidator judiciar D., împotriva deciziei instanţei de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin lichidator judiciar D., împotriva deciziei nr. 1133/2018 din 13 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 martie 2020.