Inadmissibility of unconstitutionality challenge in revision proceeding based on plus petita and extra petita

Şedinţa publică din data de 10 martie 2020

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 624/R din 3 iulie 2019, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis recursurile declarate de mai mulţi recurenţi, printre care şi A., B., C., D., în nume propriu şi în calitate de reprezentant al celor de 160 salariaţi ai E. S.A. şi F. împotriva sentinţei nr. 41 din 21 martie 2019, pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş în dosarul nr. x/2007, pe care a modificat-o, în sensul că a admis contestaţiile formulate de creditori cu privire la măsurile dispuse de administratorul judiciar G.., pe seama debitoarei E. S.A., cu privire la creanţele salariale menţionate în raportul nr. x din 20 septembrie 2018; în temeiul art. 22 alin. (3) din Legea nr. 85/2006, l-a sancţionat pe administratorul judiciar cu o amendă judiciară în cuantum de 1.000 RON; în temeiul art. 22 alin. (4) din Legea nr. 85/2006, l-a obligat pe administratorul judiciar la acoperirea prejudiciului cauzat creditorilor, în sensul achitării de către acesta a drepturilor salariale restante ale creditorilor, astfel cum sunt menţionate în evidenţa contabilă a debitoarei, proporţional cu drepturile salariale restante achitate celor 73 de salariaţi activi; l-a obligat pe administratorul judiciar la plata către D. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 13.278 RON; a respins ca tardiv recursul declarat de recurentul H. împotriva aceleaşi sentinţe; a respins ca nefondat recursul declarat de recurentul H. împotriva încheierii din 16 mai 2019, pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş în acelaşi dosar.

Prin încheierea nr. 113/R/CC din 26 septembrie 2019, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a lămurit înţelesul dispozitivului deciziei instanţei de recurs, în sensul obligării administratorului judiciar la acoperirea prejudiciului cauzat creditorilor cărora li s-au admis contestaţiile, în măsura în care creanţele acestora, constând în drepturi salariale restante, astfel cum sunt cuprinse în evidenţele contabile ale debitoarei, nu vor fi acoperite din averea debitoarei.

Împotriva deciziei instanţei de recurs, G.., în calitate de administrator judiciar al E. S.A., a formulat cerere de revizuire, prin care a solicitat schimbarea în parte a deciziei atacate, în sensul eliminării din dispozitiv a tezei a 4-a privind obligarea sa la repararea prejudiciului cauzat contestatorilor, dispusă în temeiul art. 22 alin. (4) din Legea nr. 85/2006.

În drept, cererea de revizuire a fost întemeiată pe motivul prevăzut de art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. din 1865.

Cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul aceleiaşi curţi de apel sub nr. x/2019.

Prin încheierea nr. 1020 din 19 noiembrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca inadmisibilă cererea de intervenţie accesorie formulată de Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România în interesul revizuentei.

Prin cererea formulată la 19 noiembrie 2019, revizuenta a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (2) şi art. 22 alin. (4) din Legea nr. 85/2006.

Prin încheierea nr. 1020 din 19 noiembrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (2) şi art. 22 alin. (4) din Legea nr. 85/2006.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de revizuire a reţinut că trebuie avute în vedere obiectul cererii de revizuire (învestirea propriu-zisă a instanţei), iar nu motivele sau probele administrate în litigiul soluţionat în mod irevocabil.

Aşadar, unicul criteriu de apreciere al instanţei asupra revizuirii îl constituie obiectul cererii, manifestarea de voinţă a părţilor în cadrul procesului.

În continuare, a reţinut că în aceste limite se situează şi soluţia instanţei ce soluţionează revizuirea. Astfel, instanţa de revizuire a apreciat că, în situaţia identificării cazului extra petita sau plus petita, trebuie modificat dispozitivul hotărârii irevocabile atacate, în limitele obiectului stabilit de reclamant, adică prin eliminarea acelor dispoziţii suplimentare, cu care instanţa nu fusese învestită.

Ca atare, instanţa de revizuire a reţinut că, în cele două ipoteze, nu verifică justeţea acelui extra petita sau ultra petita, ci din momentul identificării, îl elimină până la atingerea concordanţei dintre sesizare şi soluţia finală.

În consecinţă, aceeaşi instanţă a apreciat că nu are loc o reevaluare a unei soluţii irevocabile, opţiune nerecunoscută de lege instanţei în acest caz, raportat la natura acestei căi extraordinare de atac şi la principiul securităţii juridice.

În aceste condiţii, instanţa de revizuire a reţinut că analiza regimului juridic al angajării răspunderii administratorului judiciar, în temeiul dispoziţiilor ce fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv separarea competenţelor judecătorului-sindic de cele ale practicianului în insolvenţă, nu ar avea nicio relevanţă în cadrul cererii de revizuire; o atare relevanţă ar fi avut, eventual, în cadrul dosarului de recurs.

Prin urmare, aceeaşi instanţă a apreciat că interpretarea art. 11 alin. (2) şi art. 22 alin. (4) din Legea nr. 85/2006 şi eventualitatea lămuririi acestor texte de lege, din punct de vedere al conformităţii lor cu normele constituţionale, nu prezintă legătura necesară cu cauza dedusă judecăţii pentru a face admisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Împotriva acestei încheieri, G.., în calitate de administrator judiciar al E. S.A., a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac şi modificarea încheierii atacate, în sensul admiterii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

În motivarea recursului, recurenta a relatat istoricul litigiului, după care a arătat că instanţa de revizuire a respins în mod nelegal excepţia de neconstituţionalitate invocată în prezenta cauză.

În concret, autoarea recursului a susţinut, în sinteză, că excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată în faţa unei instanţe judecătoreşti şi are ca obiect dispoziţiile art. 22 alin. (4) din Legea nr. 85/2006. În acest sens, a învederat că, deşi aceste dispoziţii legale nu mai sunt în vigoare, ele produc efecte în procedurile de insolvenţă deschise sub imperiul Legii nr. 85/2006.

Recurenta a subliniat că art. 22 alin. (4) din Legea nr. 85/2006 are legătură cu soluţionarea cauzei având în vedere că declararea neconstituţionalităţii acestui text de lege are avea ca efect lipsirea de temei legal a acţiunii promovate împotriva sa şi, implicit, exonerarea sa de la plata despăgubirilor.

Aceeaşi parte a mai arătat că acest text de lege nu a fost declarat neconstituţional printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Autoarea recursului a învederat că, deşi excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată într-o cale extraordinară de atac, în care s-a invocat motivul de revizuire prevăzut de art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. din 1865, textul de lege criticat are legătură cu soluţionarea cauzei, întrucât dacă instanţa ar admite cererea de revizuire, ar trebui să analizeze condiţiile de aplicare a textului de lege criticat.

Astfel, recurenta a subliniat că soluţionarea cererii de revizuire, prin raportare la temeiul de drept invocat referitor la soluţia cu privire la care a apreciat că instanţa a dat mai mult sau altceva decât s-a cerut, pune în discuţie, în mod implicit, aplicarea dispoziţiilor art. 11 alin. (2) şi art. 22 alin. (4) din Legea nr. 85/2006.

Prin urmare, autoarea căii de atac a conchis că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale anterior evocate.

În drept, recurenta a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. din 1865.

Intimaţii A., F. şi D., în nume propriu şi în calitate de reprezentant al celor 160 de salariaţi ai E. S.A. au depus întâmpinări, prin care au menţionat că lasă la aprecierea instanţei soluţia ce va fi pronunţată în cauză.

Intimata C. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta a depus note scrise, prin care a reiterat concluziile de admitere a recursului.

Examinând recursul declarat în cauză, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că obiectul prezentului recurs îl reprezintă încheierea de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (2) şi art. 22 alin. (4) din Legea nr. 85/2006.

Faţă de obiectul căii de atac, instanţa supremă apreciază că prezintă relevanţă în cauză considerentele deciziei nr. 321 din 9 mai 2017 (paragrafele 21 şi 22), publicată în Monitorul Oficial nr. 580 din 20 iulie 2017, prin care Curtea Constituţională a statuat că recursul declarat împotriva soluţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare cu excepţia de neconstituţionalitate este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele şi caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ., având o fizionomie juridică proprie, în cadrul căruia se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

În acest context, soluţionarea prezentei căi de atac nu presupune încadrarea criticilor din cererea de recurs în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. din 1865, ci numai verificarea legalităţii soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

Recurenta susţine, în esenţă, că sunt întrunite condiţiile de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, inclusiv cerinţa legăturii dispoziţiei criticate cu soluţionarea cauzei, întrucât dacă instanţa de retractare ar admite cererea de revizuire, ar trebui să analizeze modul de aplicare a dispoziţiilor art. 11 alin. (2) şi art. 22 alin. (4) din Legea nr. 85/2006.

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia".

Din analiza acestui text de lege rezultă că una dintre condiţiile cumulative de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale impune ca dispoziţiile legale criticate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.

Referitor la această condiţie, instanţa supremă reţine că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (2) şi art. 22 alin. (4) din Legea nr. 85/2006 a fost invocată în cadrul revizuirii întemeiate pe motivul prevăzut de art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. din 1865, în ipotezele plus petita şi extra petita.

Or, în cadrul revizuirii întemeiate pe aceste două ipoteze, instanţa de retractare verifică numai dacă s-a acordat mai mult decât s-a cerut (plus petita) sau dacă s-a acordat altceva decât s-a cerut (extra petita).

Astfel, chiar dacă ar fi fondat motivul de revizuire prevăzut art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. din 1865, în ipotezele plus petita şi extra petita, instanţa de revizuire ar putea doar elimina din hotărârea retractată acele dispoziţii prin care s-a acordat mai mult sau altceva decât s-a cerut.

Prin urmare, în cadrul revizurii întemeiate pe acest motiv, instanţa de retractare nu ar putea examina corecta aplicare a dispoziţiilor art. 11 alin. (2) şi art. 22 alin. (4) din Legea nr. 85/2006, care au stat la baza soluţiei de obligare a recurentei la plata despăgubirilor, nici dacă ar constata că s-a acordat mai mult sau altceva decât s-a cerut, întrucât nu are loc o rejudecare în fond a cauzei.

În acest context, eventuala declarare a neconstituţionalităţii dispoziţiilor legale anterior evocate nu i-ar aduce niciun folos recurentei, întrucât nu ar influenţa soluţionarea cererii de revizuirii.

În plus, soluţia de obligare a recurentei la plata despăgubirilor, în temeiul art. 22 alin. (4) din Legea nr. 85/2006, putea fi contestată numai pe calea cererii de reexaminare reglementate de art. 1085 alin. (1) C. proc. civ. din 1865.

Relevant în acest sens este art. 22 alin. (5) din Legea nr. 85/2006, conform căruia, "în cazul amenzilor şi al despăgubirii prevăzute la alin. (1), (3) şi, respectiv la alin. (4), urmează a se aplica în mod corespunzător dispoziţiile art. 1084 şi 1085 din C. proc. civ..".

Astfel, în cadrul cererii de reexaminare, recurenta ar fi putut critica greşita aplicare a dispoziţiilor art. 11 alin. (2) şi art. 22 alin. (4) din Legea nr. 85/2006 şi, implicit, invoca excepţia de neconstituţionalitate a acestor texte de lege.

Ca atare, cerinţa legăturii cu soluţionarea cauzei ar fi fost îndeplinită dacă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (2) şi art. 22 alin. (4) din Legea nr. 85/2006 ar fi fost invocată în cadrul cererii de reexaminare.

Cum excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată în calea de atac a revizuirii întemeiate pe dispoziţiile art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. din 1865, în cadrul căreia nu se verifică corecta aplicare a dispoziţiilor art. 11 alin. (2) şi art. 22 alin. (4) din Legea nr. 85/2006, rezultă că nu este îndeplinită cerinţa ca dispoziţiile legale criticate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.

Nefiind îndeplinită una dintre condiţiile cumulative de admisibilitate a sesizării prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, devină inutilă examinarea celorlalte condiţii de admisibilitate a sesizării din perspectiva criticilor formulate prin cererea de recurs.

Prin urmare, soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 11 alin. (2) şi art. 22 alin. (4) din Legea nr. 85/2006 este legală.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta G.., în calitate de administrator judiciar al E. S.A., împotriva încheierii nr. 1020 din 19 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta G.., în calitate de administrator judiciar al E. S.A., împotriva încheierii nr. 1020 din 19 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 martie 2020.