Complaint against dismissal of dilatory conduct motion as moot; appeal dismissed as unfounded

Şedinţa publică din data de 6 martie 2020

Asupra plângerii de faţă,

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2019/a1 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, contestatorul A. a formulat contestaţie privind tergiversarea procesului, arătând că hotărârea în dosarul nr. x/2019 a fost pronunţată la data de 9 octombrie 2019, că împotriva acestei hotărâri a formulat contestaţie în anulare, astfel că, solicită redactarea hotărârii şi comunicarea acesteia, în vederea judecării contestaţiei în anulare formulate.

Prin încheierea din data de 29 ianuarie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins contestaţia privind tergiversarea procesului formulată de contestatorul A. cu privire la decizia nr. 4640 din data de 21 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2019, ca rămasă fără obiect.

Încheierea mai sus menţionată a fost comunicată contestatorului la data de 11 februarie 2020 .

Împotriva acestei încheieri a formulat plângere, la data de 12 februarie 2020, petentul A., înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 19 februarie 2020.

A solicitat admiterea plângerii formulate, în esenţă, pentru motivul că, în opinia sa, contestaţia formulată nu a rămas fără obiect, întrucât, deşi decizia nr. 4640 din data de 21 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a fost redactată, cu mare întârziere, prin constrângerea legii, instanţa a împiedicat, prin omisiunea sesizării, cu vădita intenţie de tergiversare, rezolvarea prealabilă a conflictului juridic de natură constituţională dintre Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, pe de-o parte, şi Parlamentul României, Înalta Curte de Casaţie si Justiţie si celelalte instanţe judecătoreşti, pe de altă parte, asa cum a decis Curtea Constituţională a României prin decizia nr. 26 din 16 ianuarie 2019.

Prin încheierea de şedinţă din 6 martie 2020 pronunţată în cauză, Înalta Curte a dispus transpunerea dosarului din Cameră de Consiliu, în şedinţă publică, procedând astfel la soluţionarea cauzei .

Examinând plângerea formulată, Înalta Curte urmează a o respinge, ca nefondată, pentru următoarele considerente:

Se reţine că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 522 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., potrivit cărora se poate formula contestaţie pentru tergiversarea procesului atunci când, pentru soluţionarea unei proceduri ori pentru pronunţarea şi motivarea unei hotărâri, legea a stabilit un termen limită, care s-a împlinit fără rezultat.

Prin procedura contestaţiei privind tergiversarea procesului, C. proc. civ. a instituit, conform textelor art. 522-526, un mijloc procedural aflat la dispoziţia părţilor şi a procurorului care participă la dezbateri, prin care se urmăreşte soluţionarea unui incident procedural ce a determinat încălcarea dreptului privind soluţionarea litigiului într-un termen optim şi previzibil, prin luarea măsurilor legale de înlăturare a aceste situaţii.

Prin urmare, contestaţia privind tergiversarea procesului este un remediu oferit de normele de procedură civilă, cu aplicabilitate în situaţiile în care chiar instanţa cauzează amânarea nejustificată sau nu dispune măsurile necesare pentru asigurarea soluţionării procesului într-un termen rezonabil.

Motivul prevăzut de pct. 1 al art. 522 alin. (2) din C. proc. civ. priveşte propria conduită a instanţei, care are mijloacele necesare la dispoziţie pentru corijarea întârzierilor în soluţionarea unei proceduri ori pentru pronunţarea şi motivarea unei hotărâri, dar nu le foloseşte.

În prezenta cauză însă, Înalta Curte reţine că instanţa căreia i se reproşează conduita prevăzută de dispoziţiile anterior menţionate a constatat că decizia atacată cu contestaţie în anulare este redactată, fiind ataşată dosarului de apel şi, totodată, a fost comunicată contestatorului, petentul din prezenta cauză, împrejurări în raport cu care s-a apreciat, în mod just, că nu se impun măsuri legale pentru înlăturarea situaţiei afirmate de petent.

Pentru a se putea admite o astfel de contestaţie, se impune ca motivul invocat de petent ca având efectul tergiversării procesului să subziste în momentul formulării şi soluţionării contestatiei.

Prin urmare, în raport cu constatările primei instanţe, întrucât la data soluţionării contestaţiei, hotărârea judecătorească în discuţie fusese redactată şi comunicată petentului, Înalta Curte constată că susţinerile din plângerea petentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, Curtea de Apel Bucureşti respingând, în mod corect, contestaţia formulată.

Cât priveşte argumentul petentului privind pretinsa împiedicare de către prima instanţă, prin omisiunea sesizării, a rezolvării unui conflict juridic de natură constituţională Înalta Curte nu îl poate primi, fiind străin de natura contestaţiei prevăzută de dispoziţiile art. 522 din C. proc. civ.

În consecinţă, pentru considerentele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 525 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge plângerea, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva încheierii din data de 29 ianuarie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2020.