Inadmissibility of recourse against social insurance decisions under Art. 483(2) C. proc. civ. and denial of suspension pending constitutional review

Şedinţa publică din data de 6 martie 2020

Asupra recursului de faţă,

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa sub numărul de dosar x/2018, la data de 8 ianuarie 2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII DÂMBOVIŢA şi CASA NAŢIONALĂ DE PENSII PUBLICE, anularea răspunsului nr. x din 26.09.2016, cu funcţie de decizie, de respingere a cererii de acordare a pensiei de serviciu, ataşat deciziei/dosarului nr. x/2012 de pensie în sistemul public, emis de CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII DÂMBOVIŢA, precum şi a răspunsului nr. x/04.12.2017 emis de CASA NAŢIONALĂ DE PENSII PUBLICE - Direcţia Comunicare si Relaţii Publice, ca nelegale si netemeinice.

A mai solicitat obligarea pârâtei CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII DÂMBOVIŢA la emiterea unei decizii prin care să i se stabilească pensia de serviciu în baza Legii nr. 303/2004, prin renunţare la pensia pentru limita de vârstă din sistemul public de pensii, începând cu 29 iulie 2016, data depunerii cererii de stabilire a pensiei de serviciu, în principal pentru o vechime utilă de 30 de ani întregi realizată până la data dobândirii în drept a calităţii de "fost procuror financiar" în baza Legii nr. 97/2008, iar în subsidiar, pentru o vechime utilă de 22 de ani întregi, realizată până la data dobândirii în fapt a calităţii de "fost procuror financiar".

Totodată, a solicitat să i se plătească diferenţa de pensie dintre pensia în plată, stabilită în sistemul public şi cea cuvenită în baza Legii nr. 303/2004, pe perioada de la 29 iulie 2016 până la data stabilirii celei din urmă.

A cerut şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 566 din data de 11 aprilie 2018, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă a respins acţiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel, la data de 16 mai 2018, reclamantul A..

Prin decizia nr. 3118 din 18 decembrie 2018, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-reclamant A..

La data de 18 ianuarie 2019, recurentul-reclamant A. a declarat recurs împotriva deciziei civile anterior menţionate, invocând motivele de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

A solicitat admiterea recursului, reţinerea cauzei spre rejudecare şi, pe fond, admiterea acţiunii.

În cadrul recursului formulat, recurentul-reclamant a formulat şi o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) - teza a doua din C. proc. civ. şi a textului art. 155 alin. (1), în ce priveşte sintagma "numai", din Legea nr. 263/2010, solicitând, de asemenea, suspendarea judecării cauzei, până la soluţionarea de către Curtea Constituţională a României a acestei excepţii de neconstituţionalitate.

Prin întâmpinarea înregistrată la 25 februarie 2019, intimata-pârâtă CASA NAŢIONALĂ DE PENSII PUBLICE a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, precizând că solicită judecarea cauzei în lipsă.

În cauză, la data de 2 aprilie 2018, magistratul-asistent a întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, apreciind că recursul este inadmisibil.

Prin încheierea de şedinţă din 20 septembrie 2019, Înalta Curte a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

La data de 17 ianuarie 2020, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis în principiu recursul, fixând termen la data de 6 martie 2020, în şedinţă publică, pentru discutarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României şi, totodată, pentru discutarea excepţiei inadmisibilităţii recursului.

Prin încheierea de şedinţă din data de 6 martie 2020 pronunţată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis cererea formulată de petentul A. şi a sesizat Curtea Constituţională a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) - teza a doua din C. proc. civ. şi a textului art. 155 alin. (1), în ce priveşte sintagma "numai", din Legea nr. 263/2010.

Examinând recursul formulat, Înalta Curte urmează a-l respinge, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Prin dispoziţiile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., legiuitorul a stabilit că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceeaşi pentru subiectele de drept aflate în situaţii identice.

Aceleaşi exigenţe exclud examinarea pe fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.

În acest sens, Înalta Curte reţine că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 483 alin. (2) teza a III-a din C. proc. civ., în forma aplicabilă la data introducerii acţiunii, care stipulează că nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile privind conflictele de muncă şi de asigurări sociale.

Rezultă că în acest tip de litigii, deciziile pronunţate de instanţele de apel sunt definitive, nefiind supuse recursului.

Cum decizia recurată în speţă a fost pronunţată de către Curtea de Apel Ploieşti în cadrul unui litigiu având ca obiect asigurări sociale, în cauză este aplicabil textul anterior menţionat, astfel că decizia civilă ce face obiectul cauzei nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs.

Recunoaşterea unei căi extraordinare de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de lege constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac prevăzut de art. 457 C. proc. civ., precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii consacrat de art. 16 din Constituţia României, motiv pentru care apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (7) coroborate cu cele ale art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., raportat la textul art. 483 alin. (2) teza a III-a din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 3118 din 18 decembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Înalta Curte va respinge şi cererea de suspendare a judecăţii până la soluţionarea de către Curtea Constituţională a României a excepţiei de neconstituţionalitate, formulată de recurentul-reclamant, constatând, pe de o parte, lipsa unei dispoziţii procesuale exprese în sensul suspendării judecăţii cauzei în cazul admiterii cererii de sesizare a instanţei de contencios constituţional cu excepţia de neconstituţionalitate, în condiţiile abrogării, ca efect al pct. 3 al art. I din Legea nr. 177 din 28 septembrie 2010, a fostului text al art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, care prevedea suspendarea de drept a judecăţii cauzei în intervalul de soluţionare a excepţiei de neconstituţionalitate.

Pe de altă parte, Înalta Curte apreciază că, în cazul admiterii excepţiei de neconstituţionalitate, recurentul are la îndemână alte mijloace procesuale pentru protejarea intereselor sale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea formulată de recurentul-reclamant A. privind suspendarea judecării cauzei, până la soluţionarea de către Curtea Constituţională a României a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) - teza a doua din C. proc. civ. şi a textului art. 155 alin. (1), în ce priveşte sintagma "numai", din Legea nr. 263/2010.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 3118 din 18 decembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2020.