Arbitral award validity despite prior state court litigation under an incompatible payment order procedure.

Şedinţa publică din data de 6 martie 2020

Asupra recursului de faţă,

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin cererea arbitrală înregistrată sub nr. x din data de 27 februarie 2017 la Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata sumei de 25.500 Euro, cu titlu de contravaloare a serviciilor prestate şi a dobânzilor legale în sumă de 2.080,16 Euro, calculate până la data de 16 martie 2017, precum şi în continuare, până la plata creanţei.

A solicitat, totodată, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de arbitrare.

Prin hotărârea arbitrală nr. 34 din 3 aprilie 2018, Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, a admis în parte cererea de arbitrare formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L.

A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 12.000 Euro, cu titlu de servicii prestate şi neachitate, precum şi la plata dobânzii legale de 6% pe an aferentă sumei de 12.000 Euro, de la data scadenţei şi până la data achitării integrale a debitului principal.

Totodată, a obligat pârâta la plata sumei de 7.728 RON şi a sumei de 1.706.18 Euro, reprezentând cheltuieli de arbitrare.

Împotriva hotărârii arbitrale nr. 34 din 3 aprilie 2018 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, a formulat acţiune în anulare pârâta B. S.R.L.

Prin sentinţa nr. 105 din 25 septembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a respins, ca neîntemeiată, acţiunea în anulare formulată de B. S.R.L..

La data de 2 noiembrie 2018, recurenta B. S.R.L. a declarat recurs împotriva sentinţei anterior menţionate, solicitând admiterea recursului, desfiinţarea sentinţei civile nr. 105 din 25 septembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, cu consecinţa admiterii acţiunii şi anulării hotărârii arbitrale nr. 34 din 3 aprilie 2018 pronunţate de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.

În motivarea recursului, recurenta a susţinut că prin sentinţa arbitrală nr. 34 din 3 aprilie 2018, tribunalul arbitral a admis în parte cerere paratei A., trecând peste aspectul excepţiei necompetenţei materiale a instanţei arbitrale.

A considerat că în prezenta cauză, competenta de soluţionare a litigiului dintre părţi aparţinea instanţelor de judecată, nu instanţelor arbitrale, deoarece clauza compromisorie cuprinsă în contractul ce a stat la baza raportului juridic dintre părţi a devenit inoperantă, ca urmare a judecării dosarului nr. x/2016, desfăşurat între părţile contractante, de către Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

A precizat că, în dosarul menţionat, reclamanta A. şi recurenta-pârâta au confirmat competenţa deplină a Judecătoriei Sector 1 Bucureşti la primul şi singurul termen de judecată instanţa reţinând cauza spre soluţionare, în temeiul art. 554 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., instanţa pronunţând sentinţa civilă nr. 23593 din data de 20 decembrie 2016.

În opinia recurentei, renunţarea la clauza compromisorie a fost rezultatul acordului părţilor de judecare în cadrul instanţelor judecătoreşti (iniţiativa reclamantei, confirmată de către pârâtă)

Cu referire la prezentul litigiu, recurenta-pârâtă a precizat că a formulat acţiune în anulare împotriva hotărârii arbitrale nr. 34 din data de 3 aprilie 2018, conform art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., iar instanţa de fond a respins acţiunea prin sentinţa recurată, întemeindu-şi soluţia pe caracterul special a ordonanţei de plată.

A considerat că, în realitate, competenţa de soluţionare a litigiului revine instanţelor de judecată, promovarea ordonanţei de plată, în speţă, având natura unei acţiuni de drept comun, dar cu o procedură simplificată.

Astfel, odată ce părţile au ales jurisdicţia instanţelor de judecată, competenţa de soluţionare rămâne în mod definitiv acestor instanţe, independent de caracterul special sau nu al procedurii cu care instanţa a fost învestită, conform art. 554 alin. (2) C. proc. civ.

Concluzionând, a arătat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. a) şi b) C. proc. civ., litigiul dedus soluţionării pe cale arbitrală nu era susceptibil a fi soluţionat de instanţa arbitrală, în speţă aflându-ne în situaţia unei clauze compromisorii nule ori inoperante, ca urmare a renunţării părţilor la clauza compromisorie.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosar la data de 27 decembrie 2018, intimata A. a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat şi menţinerea sentinţei recurate, ca legală şi temeinică.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 19 aprilie 2019, s-a dispus comunicarea raportului către părţi şi s-a pus în vedere acestora că au posibilitatea să depună în scris puncte de vedere în termen de 10 zile de la data comunicării, asupra raportului întocmit.

Ulterior, prin încheierea din data de 8 noiembrie 2019, instanţa de recurs a admis în principiu recursul declarat şi a fixat termen pentru judecarea căii de atac la data de 6 martie 2020.

Analizând recursul declarat de recurenta-pârâtă prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Deşi recurenta-pârâtă nu a indicat motivul de recurs pe care şi-a întemeiat cererea, în raport cu criticile formulate, Înalta Curte apreciază că acestea pot fi încadrate în cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Prin cererea de recurs, se invocă, în esenţă, greşita soluţionare de către Curtea de Apel a acţiunii în anulare formulate de recurenta-pârâtă împotriva hotărârii arbitrale nr. 34 din 3 aprilie 2018 pronunţate de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.

În raport cu împrejurarea susţinută de recurentă, în sensul că devenise inoperantă clauza compromisorie cuprinsă în contractul ce a stat la baza raportului juridic dintre părţi, recurenta a considerat că în mod greşit a menţinut instanţa de judecată hotărârea arbitrală, întrucât, în cauza de faţă, competenţa de soluţionare a litigiului dintre părţi aparţinea instanţelor de judecată, nu instanţelor arbitrale.

Se constată că recurenta invocă în recurs critici similare celor conţinute de cererea de anulare a hotărârii arbitrale, susţinând că instanţa a încălcat regulile de procedură prevăzute de dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. a) şi b) C. proc. civ. şi, respectiv, art. 554 alin. (2) C. proc. civ.

Potrivit textului art. 608 alin. (1) lit. a) şi b) C. proc. civ., hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată numai prin acţiune în anulare, dacă litigiul nu era susceptibil de soluţionare pe calea arbitrajului (lit. a) sau dacă tribunalul arbitral a soluţionat litigiul fără să existe o convenţie arbitrală sau în temeiul unei convenţii nule ori inoperante.

Sub acest aspect, instanţa de recurs constată corectă concluzia Curţii de Apel, în sensul că:

"aceste susţineri nu se circumscriu motivului de desfiinţare a hotărârii prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. ci celui menţionat de art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. care priveşte ipoteza în care tribunalul arbitral a soluţionat litigiul fără să existe o convenţie arbitrală sau în temeiul unei convenţii nule ori inoperante.".

Aceasta întrucât, aşa cum judicios a reţinut Curtea de Apel, recurenta nu a formulat critici în sensul că litigiul este nearbitrabil (situaţie ce s-ar fi încadrat în ipoteza avută în vedere de art. 608 alin. (1) pct. a din C. proc. civ.), ci a susţinut, în cuprinsul cererii în anulare, dar şi în recurs, că a devenit inoperantă clauza compromisorie intervenită între părţi, datorită faptului că, prin cererea de ordonanţă de plată ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2016 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, părţile şi-ar fi exprimat acordul de judecare a cauzei în cadrul instanţelor judecătoreşti, renunţând astfel la clauza compromisorie.

În ceea ce priveşte argumentele recurentei prezentate în cererea de recurs, Înalta Curte consideră că, pentru a se putea stabili dacă în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., respectiv, ale art. 554 alin. (2) C. proc. civ., este necesar a se analiza dacă judecarea cauzei anterior menţionate de o instanţa judecătorească este de natură a invalida sau a determina un caracter inoperant al clauzei compromisorii agreate de părţi.

Potrivit celor reţinute de instanţa de fond, necontestate de recurentă, clauza compromisorie a fost prevăzută în textul art. 12 din contractul de mandat încheiat în data de 1 august 2014 de C., în calitate de client, cu A., în calitate de consilier, textul arătând că:

"orice dispută, controversă sau revendicare care decurge din sau la contractul de mandat, ori încălcarea, rezilierea sau invaliditatea acestuia, care nu poate fi rezolvată prin negociere între părţi, trebuie soluţionată prin arbitraj în conformitate cu regulile arbitrale ale Camerei Române de Comerţ. .

Totodată, din textul art. 3 din actul adiţional comun 1 la contractul de mandat din 1 august 2014 încheiat de C., în calitate de client cu A., în calitate de consilier şi cu B. S.R.L., în calitate de cesionar, rezultă că toate prevederile contractelor de finanţare au rămas valabile şi obligatorii pentru cedent şi cesionar, solidar, pe de o parte şi, de cealaltă parte, pentru consilier. .

Litigiul dedus judecăţii Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti de actuala intimată, A., în contradictoriu cu recurenta din prezenta cauză, a avut ca obiect cererea intimatei de emitere a unei ordonanţe de plată împotriva recurentei, în temeiul art. 1014 şi următoarele din C. proc. civ., pentru plata sumei de 25.500 Euro, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate debitoarei şi neachitate, precum şi a dobânzii legale calculate până la data plăţii efective, cu cheltuieli de judecată.

Cererea a fost soluţionată de Judecătoria Sector 1 Bucureşti care a pronunţat sentinţa civilă nr. 23593 din 20 decembrie 2016.

Este important de menţionat că, potrivit celor stabilite instanţa de apel: "instanţa învestită cu litigiul având ca obiect ordonanţă de plată şi-a apreciat competenţa prin raportare la art. 131 C. proc. civ., fără a face nicio menţiune cu privire la incidenţa art. 554 alin. (1)-(2) C. proc. civ..".

Înalta Curte reţine că, de principiu, existenţa unei clauze compromisorii exclude, potrivit art. 553 C. proc. civ., competenţa instanţelor judecătoreşti pentru litigiul ce face obiectul ei.

Mai reţine că acţiunea ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2016 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti s-a întemeiat pe o procedură specială, aceea a ordonanţei de plată, reglementată de Titlul IX din C. proc. civ. (art. 1013 - 1024 C. proc. civ.), situaţie în care se pune problema stabilirii compatibilităţii acestei proceduri speciale cu jurisdicţia alternativă cu caracter privat a arbitrajului.

Potrivit textului art. 1016 din C. proc. civ.:

"Dacă debitorul nu plăteşte în termenul prevăzut la art. 1.015 alin. (1), creditorul poate introduce cererea privind ordonanţa de plată la instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă.".

Aşadar, procedura specială pentru recuperarea creanţelor reprezentată de ordonanţa de plată nu poate fi utilizată în cadrul arbitrajului ad-hoc sau instituţionalizat, fiind de competenţa exclusivă a instanţei judecătoreşti competente pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă.

Sub un alt aspect, se apreciază că procedura de judecată a ordonanţei de plată, durata procedurii, precum şi calea de atac reglementată de art. 1023 C. proc. civ. contravin regulilor privind sesizarea tribunalului arbitral, judecata arbitrală şi contestarea hotărârilor arbitrale.

Aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, împotriva ordonanţei de plată se poate formula cerere în anulare pentru motivele expres prevăzute de art. 1023 alin. (3) C. proc. civ., cererea urmând a fi soluţionată, conform art. 1023 alin. (4) C. proc. civ., de către "instanţa care a pronunţat ordonanţa de plată, în complet format din 2 judecători", în timp ce hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată numai prin acţiune în anulare, pentru motivele strict şi limitativ enumerate la art. 608 C. proc. civ., instanţa competentă fiind, potrivit art. 610, curtea de apel în circumscripţia căreia a avut loc arbitrajul.

În aceste condiţii, în mod corect a stabilit instanţa de apel că procedura specială a ordonanţei de plată este una derogatorie de la procedura de drept comun şi de la legea părţilor, inclusiv sub aspectul competenţei instanţei, fiind incompatibilă cu jurisdicţia arbitrală.

Rezultă că introducerea de către intimată a unei ordonanţe de plată, procedură de competenţa exclusivă a instanţei de judecată şi incompatibilă cu arbitrajul, nu este de natură a confirma critica recurentei, conform căreia clauza compromisorie ar fi devenit inoperantă.

În speţă nu ne aflam în situaţia unei clauze compromisorii nule ori inoperante, din aspectele de fapt reţinute de Curtea de Apel nerezultând că s-ar fi constatat o renunţare a părtilor la clauza compromisorie, o revocare tacită a acesteia sau un acord al părţilor în acest sens.

În consecinţă, în cauză nu se confirmă criticile recurentei, în mod justificat reţinând instanţa de apel că nu sunt aplicabile speţei dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., după cum nu sunt incidente, pentru aceleaşi argumente, nici dispoziţiile ale art. 554 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru considerentele mai sus arătate, Înalta Curte constată că, în speţă, în raport cu criticile analizate, nu se confirmă existenţa unor motive de nelegalitate ale deciziei atacate, astfel că, în temeiul dispoziţiilor art. 496 din C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 105 din 25 septembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2020.