Nullity of loan contract with mortgage as fraud against chirographary creditors' general pledge and violation of devolutive limits

Şedinţa publică din data de 6 martie 2020

Asupra recursului de faţă

Din actele dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti sub nr. x/2015, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele B. şi C., în principal, constatarea nulităţii contractului de împrumut cu garanţie imobiliară autentificat sub nr. x din 17 octombrie 2014 de S.N.P. D., iar în subsidiar, constatarea inopozabilităţii contractului faţă de reclamantă, precum şi radierea ipotecii din cartea funciară nr. x-C1-U3.

A solicitat obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 6949 din data de 1 noiembrie 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L, în contradictoriu cu pârâtele B. şi C. şi a constatat nulitatea absolută a contractului de împrumut cu garanţie imobiliară autentificat sub nr. x din 17 octombrie 2014 de S.N.P. D..

A respins, în rest, cererea, ca neîntemeiată, şi a obligat pârâtele, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 8610 RON, cheltuieli de judecată.

Împotriva încheierii de şedinţă din data de 20 septembrie 2016 şi a sentinţei civile nr. 6949 din 1 noiembrie 2016, ambele pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a formulat apel apelanta B., solicitând admiterea apelului şi schimbarea în tot a hotărârii apelate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată.

A solicitat obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată

Prin decizia civilă nr. 1983 A din 8 noiembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis apelul formulat de apelanta B. împotriva încheierii de şedinţă din 20 septembrie 2016 şi a sentinţei civile nr. 6949 din data de 1 noiembrie 2016, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimatele S.C. A. S.R.L. şi C..

A schimbat, în tot, sentinţa atacată, în sensul că a respins acţiunea ca neîntemeiată.

A obligat intimata S.C. A. S.R.L. să plătească apelantei suma de 897 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel (taxa judiciară de timbru dovedită ca achitată în apel).

La data de 15 octombrie 2018, recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat recurs împotriva deciziei civile anterior menţionate, prin care a solicitat casarea deciziei recurate şi menţinerea sentinţei primei instanţe.

A precizat, în cererea scrisă, că îşi întemeiază recursul pe motivul de recurs prevăzut de textul art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ.

Prin memoriul de recurs, subsecvent reiterării istoricului cauzei, recurenta-reclamantă a arătat că instanţa de apel a schimbat în tot sentinţa primei instanţe şi a respins acţiunea ca neîntemeiată, considerând că prima instanţă a reţinut greşit aplicabilitatea dispoziţiilor legale referitoare la cauza ilicită a contractului de împrumut cu garanţie imobiliară autentificat sub nr. x din data de 17 octombrie 2014 de S.N.P. D..

În acest sens, a menţionat că instanţa de apel a apreciat, fără a se raporta la probatoriul administrat, că instanţa de fond nu a indicat dispoziţia legală imperativă încălcată sau eludată prin încheierea contractului de împrumut, precizând recurenta-reclamantă că fraudarea drepturilor creditorilor nu echivalează cu fraudarea legii.

Recurenta-reclamantă a considerat că în mod greşit a apreciat instanţa de apel că în cauză nu s-a răsturnat prezumţia relativă a valabilităţii cauzei şi nu s-a probat existenţa unei cauze ilicite a contractului.

A considerat că în mod nejustificat a apreciat instanţa de apel că pârâtele au fost de bună-credinţă când au semnat actul.

Făcând trimitere la dispoziţiile art. 1169 C. civ. ("Părţile sunt libere sa încheie orice contracte şi să determine conţinutul acestora, în limitele impuse de lege, de ordinea publică şi de bunele moravuri."), a precizat că părţile au obligaţia de a acţiona cu bună-credinţă, atât la negocieri şi încheierea contractului, cât şi pe tot timpul executării sale.

A susţinut că această obligaţie nu trebuie raportată doar la contractul de împrumut garantat cu ipotecă, ci şi la contractul de vânzare pe care pârâta C., în calitate de reprezentant al S.C. E. S.A., l-a încheiat cu recurenta-reclamantă, astfel că, instanţa de apel trebuia să aprecieze moralitatea contractului, prin care au fost zădărnicite posibilităţile de recuperare a sumelor de bani de către reclamantă, prin limitarea artificială a patrimoniul intimatei-pârâte debitoare a recurentei şi, astfel, cu afectarea garanţiilor existente la îndemâna recurentei data semnării contractului de împrumut cu intimata-pârâtă.

Faptul că intimata-pârâtă C. s-a obligat personal la restituirea creanţei datorate recurentei, dar şi-a diminuat, voit şi nereal patrimoniul, în favoarea unei rude de gradul întâi, a echivalat cu fraudarea dreptului recurentei de a se îndestula din patrimoniul debitoarei, instanţa de apel neputând legifera o astfel de fraudă.

A considerat că, astfel, a fost încălcat dreptul de gaj general al creditorilor chirografari, prevăzut de dispoziţiile art. 2324 C. civ.

În raport cu aceste împrejurări, a precizat că sancţiunea ce intervine este nulitatea absolută a actului juridic, pentru cauză ilicită, recurenta-reclamantă susţinând că împrumutul contestat nu a fost acordat în mod real, ci a avut scopul, prin instituirea garanţiei ipotecii, de a sustrage bunul ipotecat de la urmărirea creditorilor.

A considerat că instanţa de apel trebuia să observe că pentru aceeaşi sumă există două contracte de împrumut, iar cel de al doilea contract este este nul pentru lipsa cauzei, arătând, totodată, că potrivit art. 966 C. civ., cauza ilicită nu poate avea niciun efect.

Totodată, a susţinut recurenta că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 1236 C. civ. ("cauza ilicită nu poate avea niciun efect"), raportat la cele ale art. 1237 C. civ., ce defineşte frauda la lege ("Cauza este ilicită şi atunci când contractul este doar mijlocul pentru a eluda aplicarea unei norme legale imperative.") şi la dispoziţiile art. 1238 alin. (2) C. civ. ("Cauza ilicită sau imorală atrage nulitatea absolută a contractului dacă este comună ori, în caz contrar, dacă cealaltă parte a cunoscut-o sau, după împrejurări, trebuia s-o cunoască."), având în vedere că împrumutul nu a fost acordat în mod real, scopul actului de împrumut cu ipotecă fiind, în mod cert, sustragerea bunului de la urmărirea creditorilor.

A mai precizat că, în cadrul cererii subsidiare, a formulat o acţiune revocatorie în temeiul dreptului de gaj general al recurentei-reclamante, fiind incidente dispoziţiile art. 1562 C. civ.:

"Dacă dovedeşte un prejudiciu, creditorul poate cere să fie declarate inopozabile faţă de el actele juridice încheiate de debitor în frauda drepturilor sale, cum sunt cele prin care debitorul îşi creează sau îşi măreşte o stare de insolvabilitate.".

A susţinut că instanţa de apel, considerând ca valabilă cauza contractului contestat, a omis să se pronunţe asupra cererii subsidiare, fiind încălcate dispoziţiile art. 477 C. proc. civ.:

"Instanţa de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum şi cu privire la soluţiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată.".

A subliniat că, în speţă, respingerea cererii subsidiare formulate de recurenta-reclamantă era, în mod evident, dependentă de admiterea cererii principale, astfel încât era obligaţia instanţei de apel să se pronunţe şi asupra capătului de cerere formulat în subsidiar, în condiţiile în care a apreciat că există o cauză licită şi valabilă a contractului de împrumut contestat.

Prin întâmpinarea înregistrată la 22 noiembrie 2018, intimata-pârâtă B. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, magistratul-asistent raportor concluzionând că recursul este admisibil, motivele de recurs încadrându-se în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 19 aprilie 2019, Înalta Curte, analizând raportul, a dispus comunicarea acestuia, potrivit prevederilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Ulterior, prin încheierea din data de 8 noiembrie 2019, instanţa a respins excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata B. şi a admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., fixând termen pentru judecarea căii de atac la data de 6 martie 2020.

Analizând recursul declarat de recurenta-reclamantă, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

O primă critică formulată de recurenta-reclamantă se referă la împrejurarea că, în mod greşit a apreciat instanţa de apel asupra valabilităţii cauzei contractului, prin prisma fraudei la lege, reţinând, astfel, că în speţă nu s-a probat existenţa unei cauze ilicite.

Recurenta a precizat că motivul invocat la fond, în cadrul cererii sale principale, a fost situaţia particulară a încălcării dreptului de gaj general al creditorilor chirografari, prevăzut de dispoziţiile art. 2324 C. civ., astfel că, instanţa de apel ar fi trebuit să analizeze apelul formulat prin prisma afectării garanţiilor existente la îndemâna recurentei la data semnării contractului de împrumut cu intimata-pârâtă, întrucât semnarea celui de al doilea contract de împrumut cu intimata-pârâtă B. şi instituirea unei garanţii imobiliare în favoarea acesteia a avut ca efect diminuarea voită a patrimoniului intimatei-pârâte C., consecinţa fiind fraudarea dreptului recurentei-reclamante de a se îndestula din patrimoniul debitoarei sale.

A mai susţinut recurenta-reclamantă că împrumutul contestat nu a fost acordat în mod real, scopul acestuia fiind sustragerea bunului ipotecat în favoarea intimatei-pârâte B. de la urmărirea creditorilor intimatei-pârâte C..

Critica mai sus menţionată nu poate fi subsumată motivului de casare invocat în scris de recurenta-reclamantă (art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ.), deoarece nu se invocă pronunţarea deciziei recurate cu încălcarea autorităţii de lucru judecat, ci se supune atenţiei instanţei de recurs, pe de o parte, o greşită aplicare a normelor de drept substanţial (motiv de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.) şi, pe de altă parte, încălcarea regulilor de procedură privind limitele efectului devolutiv al apelului, prevăzute de dispoziţiile art. 477-478 din C. proc. civ. (motiv de recurs prevăzut de textul art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.).

Analizând aspectele invocate de recurenta-reclamantă, se reţine că, prin cererea introductivă, întemeiată pe dispoziţiile art. 1238 şi 1562 C. civ., recurenta A. S.R.L., în calitate de creditoare personală a intimatei-pârâte C. în baza biletului la ordin seria x 3AA nr. x emis de societatea E. S.R.L. la 24 septembrie 2014, avalizat de intimata-pârâtă, a solicitat, în principal, constatarea nulităţii contractului de împrumut cu garanţie imobiliară autentificat sub nr. x din 17 octombrie 2014 de BNP D., încheiat între intimata-pârâtă menţionată şi mama sa, intimata-pârâtă B., iar în subsidiar, constatarea inopozabilităţii contractului faţă de recurenta-reclamantă, precum şi radierea ipotecii din cartea funciară nr. x-C1-U3 a imobilului.

În motivare, recurenta-reclamantă a considerat că actul de împrumut cu garanţie imobiliară atacat are caracter fraudulos, întrucât, pe de o parte, a fost încheiat după data deschiderii procedurii insolvenţei societăţii E. S.R.L. şi, pe de altă parte, pentru lipsa unei cauze licite şi morale, împrumutul fiind acordat în scopul sustragerii bunului imobil ipotecat de la urmărirea creditorilor personali ai intimatei-pârâte.

Prima instanţă a constatat, în baza probelor administrate, că imobilul ipotecat drept garanţie pentru împrumutul acordat de intimata-pârâtă B. a fost adjudecat în favoarea acesteia, astfel că, în temeiul împrumutului, aceeaşi sumă de bani, respectiv 500.500 RON, a fost considerată ca împrumutată de intimata-pârâta B. atât societăţii E. S.R.L., justificând înscrierea acesteia în tabelul creditorilor, cât şi intimatei-pârâte C., conducând la sustragerea imobilului ipotecat în favoarea intimatei B. de la urmărirea silită declanşată de recurenta-reclamantă, în baza titlului executoriu reprezentat de biletul la ordin emis la 24 septembrie 2014 pentru garantarea restituirii împrumutului.

Instanţa de fond a concluzionat că încheierea contractului de împrumut cu garanţie imobiliară s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 1236 alin. (1) C. civ., referitoare la existenţa unei cauze licite şi morale, contractul fiind încheiat cu intenţia părţilor de fraudare a intereselor recurentei-reclamante, creditor chirografar al intimatei-pârâte C., respectiv de sustragere a imobilului ipotecat de la urmărirea silită declanşată de recurentă, creditor care nu se afla în posesia unei cauze de preferinţă.

În cadrul apelului formulat, intimata-pârâtă B. a solicitat, în esenţă, schimbarea, în tot, a sentinţei pronunţate de prima instanţă în sensul respingerii, ca neintemeiată, a acţiunii, arătând, în esenţă, că nu se poate reţine frauda la lege în privinţa contractului de împrumut încheiat cu fiica sa, fiind îndeplinite condiţiile dispoziţiile art. 269 C. proc. civ. şi, totodată, că nu a fost dovedit caracterul ilicit şi imoral al cauzei acestui contract, nefiind răsturnată prezumţia de bună-credinţă la încheierea contractului de împrumut cu garanţie imobiliară.

A mai arătat că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 1238 alin. (2) C. civ., întrucât nu a cunoscut şi nu avea cum să cunoască datoriile fiicei sale şi eventualul gaj asupra imobilului ipotecat, atâta timp cât nu existau menţiuni în cartea funciară a imobilului şi, de asemenea, a prezentat consideraţii referitoare la efectul garanţiei imobiliare aferente actului de împrumut încheiat cu fiica sa, faţă de gajul general al creditorilor chirografari.

Judecând apelul, astfel cum rezultă din considerentele deciziei recurate, instanţa de apel a procedat la examinarea situaţiei de fapt rezultate din probatoriul administrat din perspectiva exclusivă a dispoziţiilor art. 1237 C. civ., ce reglementează frauda la lege, fără a analiza incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. 1238 alin. (2) C. civ., sub aspectul expres invocat de recurenta-reclamantă în cererea introductivă referitor la fraudarea dreptului de gaj general al creditorilor chirografari prevăzut de dispoziţiile art. 2324 C. civ.

Astfel, deşi a evocat dispoziţiile legale ale art. 1236, 1237 şi 1238 alin. (2) C. civ., pe care le-a apreciat incidente în cauză, instanţa de apel a reţinut că; "legea se referă la «frauda la lege» şi nu la "fraudarea creditorilor", cum a reţinut instanţa în sentinţa apelată" şi, urmare analizei efectuate asupra cauzei contractului de împrumut, subsumate fraudei la lege, a reţinut că "reclamanta nu a răsturnat prezumţia relativă a cauzei valabile a contractului respectiv, deoarece nu a indicat vreo dispoziţie legală imperativă încălcată sau eludată prin încheierea contractului şi deci nici nu a probat existenţa unei cauze ilicite a contractului".

A concluzionat instanţa de apel considerând întemeiate susţinerile apelantei (intimata-pârâtă B.) cu privire la buna sa credinţă şi, respectiv, cu privire la nerăsturnarea prezumţiei de valabilitate a cauzei licite a contractului şi la neaplicarea sancţiunii nulităţii absolute a contractului de împrumut cu garanţie imobiliară autentificat sub nr. x din data de 17 octombrie 2014.

Din considerentele anterior evocate rezultă că instanţa de apel a analizat apelul din perspectiva mai largă a fraudării legii, schimbând, astfel, cauza acţiunii deduse judecăţii, care viza un caz particular de fraudă la lege.

Concret, Înalta Curte constată că examenul instanţei de apel a avut în vedere caracterul licit sau ilicit al cauzei actului juridic dedus judecăţii în lumina conceptului general al fraudei la lege (reţinând instanţa de apel că recurenta nu ar fi indicat vreo dispoziţie legală imperativă încălcată sau eludată prin încheierea contractului), deşi elementul ce a făcut obiectul analizei instanţei de fond, conform limitelor învestirii sale şi principiului disponibilităţii, a fost o situaţie particulară de fraudare a legii, reprezentată de încheierea contractului de împrumut în scopul fraudării dreptului de gaj al creditorilor chirografari prevăzut de dispoziţiile art. 2324 C. civ.

Prin urmare, analiza realizată de instanţa de apel este contrară atât modului în care a fost motivată în fapt şi în drept acţiunea introductivă, cât şi modului în care a fost soluţionată acţiunea în primă instanţă, fiind încălcate limitele efectului devolutiv al apelului determinate de ceea ce s-a supus judecăţii fondului, instituite de dispoziţiile art. 478 alin. (3) din C. proc. civ.:

"În apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula pretenţii noi.".

Textul de lege menţionat consacră un principiu restrictiv în materie de devoluţiune: tantum devolutum quantum iudicatum, care statuează regula că efectele apelului nu se pot răsfrânge decât numai asupra a ceea ce s-a judecat de către prima instanţă, instanţa superioară neavând posibilitatea de a modifica elementele pe care prima instanţă le-a avut în vedere la pronunţarea hotărârii, potrivit sesizării.

Ca atare, Înalta Curte constată întemeiat acest motiv de recurs, motivarea soluţiei instanţei de apel întemeindu-se pe analiza generică a efectelor fraudei la lege asupra cauzei contractului de împrumut dedus judecăţii, deşi în speţă s-a invocat cazul particular de fraudare a legii prin încălcarea dreptului de gaj general al creditorilor chirografari, aspect ce echivalează cu necercetarea în apel a cererii principale deduse judecăţii, ca urmare a schimbării cauzei acţiunii.

Faţă de reţinerea ca întemeiată a acestei critici de nelegalitate, Înalta Curte constată că în speţă se impune casarea deciziei instanţei de apel, fiind incidente dispoziţiile art. 488 pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.

În rejudecare, în aplicarea dispoziţiilor art. 501 din C. proc. civ., instanţa de apel urmează să analizeze criticile formulate în apel prin raportare la motivele invocate în acţiunea introductivă de instanţă şi analizate de instanţa de fond, referitoare la încălcarea dreptului de gaj general al creditorilor chirografari prevăzut de dispoziţiile art. 2324 C. civ.

De asemenea, va fi avut în vedere, la rejudecare, şi motivul de recurs referitor la omisiunea instanţei de apel de a se pronunţa asupra cererii subsidiare, în conformitate cu dispoziţiile art. 477 C. proc. civ., care prevăd că:

"Instanţa de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum şi cu privire la soluţiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată.".

În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. raportat la cele ale art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1983 A din 8 noiembrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Casează decizia recurată.

Trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2020.