Wastewater treatment service fees and passive procedural standing upheld; appeals dismissed

Şedinţa publică din data de 6 martie 2020

Asupra recursurilor de faţă,

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iaşi sub nr. x/2015, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.A. IAŞI, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 3.585.981,90 RON, reprezentând contravaloarea apei epurate pentru S.C. B. S.A. IAŞI în perioada 1 iulie 2014 - 31 martie 2015, precum şi a dobânzii legale penalizatoare aferente debitului de 3.585.981,90 RON, datorată de la data cererii de chemare în judecată şi până la achitarea integrală a debitului.

Prin sentinţa civilă nr. 627/2017 civ din 23 iunie 2017, Tribunalul Iaşi, secţia a-II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.C. B. S.A. IAŞI şi lipsei de obiect a acţiunii, invocate de pârâtă.

A respins cererea formulată de S.C. A. S.A., în contradictoriu cu S.C. B. S.A. IAŞI.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta S.C. A. S.A., solicitând ca, în urma admiterii apelului, să se dispună schimbarea sentinţei apelate, în sensul admiterii în parte a acţiunii, cu consecinţa obligării pârâtei la plata următoarelor sume de bani:

1) 1.905.327,90 RON, reprezentând diferenţa neachitată din contravaloarea apei epurate pentru S.C. B. S.A. IAŞI în perioada 1 iulie 2014 - 31 martie 2015;

2) dobânda legală penalizatoare aferentă debitului de 1.905.327,90 RON, datorată de la data cererii de chemare în judecată şi până la achitarea integrală a debitului;

3) dobânda legală penalizatoare aferentă debitului de 1.680.654,00 RON, datorată de la data cererii de chemare în judecată şi până la data la care s-a efectuat plata acestui debit;

4) toate cheltuielile de judecată efectuate de către reclamantă la prima instanţă.

Apelanta a solicitat respingerea, ca rămasă fără obiect, a cererii privind plata sumei de 1.680.654,00 RON din contravaloarea apei epurate pentru S.C. B. S.A. IAŞI în perioada 1 iulie 2014 - 31 martie 2015.

Intimata-apelantă S.C. B. S.A. IAŞI a formulat apel incident împotriva aceleiaşi sentinţe, criticând modul de soluţionare a excepţiilor lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei şi lipsei de obiect şi, totodată, criticând considerentele reţinute pe fond, corelativ cu solicitarea de menţinere a soluţiei din dispozitiv.

A solicitat, în principal, admiterea apelului incident, anularea hotărârii apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, iar, în subsidiar, admiterea apelului incident, schimbarea în parte a sentinţei apelate, în sensul admiterii excepţiilor lipsei calităţii procesuale pasive a S.C. B. S.A. IAŞI şi a lipsei de obiect a cererii.

Pe fond, a solicitat admiterea apelului şi înlocuirea considerentelor/completarea considerentelor instanţei de apel, cu menţinerea soluţiei cuprinse în dispozitivul hotărârii atacate.

Prin decizia nr. 270 din 18 aprilie 2018, Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă a respins excepţia inadmisibilităţii apelului principal.

A respins apelul principal declarat de apelanta-reclamantă SC "A." S.A. împotriva sentinţei civile nr. 627/2017 civ din 23 iunie 2017 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sentinţă pe care a păstrat-o.

A respins apelul incident declarat de apelanta-pârâtă S.C. B. S.A. IAŞI împotriva aceleiaşi sentinţe.

A respins cererea apelantei S.C. A. S.A. privind acordarea cheltuielilor de judecată în apel.

Împotriva deciziei anterior menţionate au formulat recurs atât recurenta - reclamantă S.C. A. S.A., cât şi recurenta-pârâtă S.C. B. S.A.

Recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., casarea, în parte, a deciziei recurate, numai cu privire la soluţia pronunţată în apelul reclamantei.

Şi-a subsumat criticile formulate în memoriul de recurs motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a susţinut că, în mod greşit, atât prima instanţă cât şi instanţa de apel şi-au însuşit un punct de vedere eronat exprimat de către expertul contabil, şi anume că pârâta ar avea de plătit către reclamantă numai ceea ce a facturat cu titlul de serviciu de epurare către beneficiarii săi, în perioada 1 iulie 2014 - 31 martie 2015. În acest sens, a apreciat că, prin cererea de chemare în judecată a solicitat achitarea de către pârâtă a contravalorii activităţii de epurare a întregii cantităţi de apă deversate de pârâtă din instalaţia de canalizare în colectorul staţiei de epurare.

Prima critică formulată de recurenta-reclamantă în cadrul motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a vizat faptul că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a legii, atunci când a reţinut că ar fi trebuit să fie respectate cu rigoare prevederile art. 42 din Legea nr. 51/2006, din citarea acestor dispoziţii legale reieşind că se face referire la un contract de prestare a serviciului de alimentare cu apă şi canalizare.

Recurenta a arătat că în cauză nu s-a ajuns la încheierea unui contract, astfel că, în mod greşit a considerat instanţa de apel că, în mod obligatoriu, cantitatea de apă epurată ar putea să fie determinată în mod exclusiv în urma citirii contoarelor de la intrarea în staţie.

A menţionat că prin H.C.L. nr. 72 din 30 mai 2014, Consiliul Local Paşcani a stabilit:

"Staţia de epurare va rămâne în administrarea S.C. A. S.A.. până la finalizarea investiţiei (respectiv atingerea parametrilor de funcţionare stabiliţi prin proiect şi semnarea raportului de conformitate cu organismul de monitorizare a programului ISPA) şi trecerea în domeniul public al municipiului Paşcani. În această perioadă S.C. B. S.A. va achita către S.C. A. S.A. costurile aferente cantităţii de apă epurată, în baza unui contract încheiat între cele două societăţie comerciale".

Astfel, din punct de vedere faptic, de la data de 1 iulie 2014, activitatea de alimentare cu apă şi canalizare a fost preluată de către S.C. B. S.A. IAŞI din gestiunea S.C. A. S.A., mai puţin Staţia de epurare ape uzate şi activitatea de epurare.

A susţinut că S.C. B. S.A. nu a dorit încheierea contractului pentru serviciul de epurare de care a beneficiat şi nu a plătit echivalentul valoric al serviciului de care a beneficiat, provocând un grav prejudiciu societăţii A. S.A., care a efectuat cheltuieli şi a acumulat obligaţii faţă de terţi pentru a putea presta activitatea de epurare.

Precizând că recurenta-pârâta trebuie să achite, de la data de 1 iulie 2014, preţul epurării întregii cantităţi de apă uzată preluată de la consumatori prin reţeaua de canalizare şi deversată în staţia de epurare, a susţinut că nu există nicio justificare ca în patrimoniul reclamantei să se localizeze o pagubă reprezentând diferenţa de cost a epurării unei cantităţi de apă uzată.

A făcut referire la volumul de apă epurată în folosul recurentei-pârâte, arătând că acesta este de 3.324.047 mc, astfel cum a rezultat din constatările expertului.

În absenţa stabilirii unui raport contractual, în condiţiile în care pârâta nu s-a prezentat pentru citirea contoarelor de la intrarea în staţie, s-a apelat la determinarea cantităţilor de apă atestate de un terţ (A.N. Apele Române Administraţia Bazinală de Apă SIRET), care a confirmat cantitatea de apă deversată lunar, astfel cum este înregistrată în rapoarte.

A doua critică s-a întemeiat pe motivul de recurs prevăzut de textul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susţinând că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, pe de-o parte, şi cuprinde motive contradictorii, pe de altă parte.

Sub un prim aspect, a considerat că hotărârea instanţei de apel nu cuprinde motivele pentru care a fost respinsă critica recurentei-reclamante referitoare la înlăturarea de către prima instanţă a modalităţii de determinare a cantităţilor de apă epurată prin utilizarea confirmării acestor cantităţi de către terţul Apele Române, instanţa de apel ignorând împrejurarea că, în totală disonanţă cu modul normal de organizare şi desfăşurare a serviciului de alimentare cu apă şi canalizare, prin H.C.L. nr. 72 din 30 mai 2014 a fost separată activitatea de epurare a apelor uzate din componenţa serviciului de canalizare şi, totodată, ignorând instanţa de apel împrejurarea că, prin nerespectarea de către pârâtă a acestei hotărâri a Consiliului Local, nu s-a ajuns la încheierea unui contract.

A mai arătat, în acest sens, că instanţa de apel nu a motivat înlăturarea probelor reprezentate de procesele-verbale întocmite de către Apele Române care, în raport de debitele pe unitate de timp, au confirmă cantitatea de apă deversată în fiecare lună.

De asemenea, recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de apel nu a motivat concluzia că nu există probe în sensul că pârâta nu a facturat apa colectată tuturor consumatorilor, în condiţiile în care, în faţa primei instanţe, pârâta a recunoscut că până la data de 31 martie 2015, nu a încheiat contracte cu toţi consumatorii din raza municipiului Paşcani.

Sub un al doilea aspect, recurenta-reclamantă a apreciat că hotărârea cuprinde motive contradictorii în ceea ce priveşte concluzia că pârâta ar trebui să achite numai contravaloarea apei epurate pentru care a emis facturi şi a încasat contravaloarea, în raport cu motivarea pentru care aceeaşi instanţă a respins excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a mai susţinut că, în privinţa capătului de cerere principal, se impunea o soluţie de admitere în parte a cererii de chemare în judecată, cu consecinţa obligării pârâtei la plata sumei de 1.905.327,90 RON, reprezentând diferenţa neachitată din contravaloarea apei epurate pentru S.C. B. S.A. IAŞI în perioada 1 iulie 2014-31 martie 2015, deoarece pârâta a plătit o parte din debit, respectiv din suma de 1.680.654,00, după introducerea acţiunii, cu privire la această sumă acţiunea in justiţie rămânând fără obiect.

În consecinţă, a apreciat că instanţa de apel a aplicat greşit legea atunci când a respins solicitarea recurentei din cererea de apel, de schimbare a soluţiei date cu privire la suma de 1.680.654,00 RON, într-o dispoziţie de respingere, ca rămasă fără obiect, a cererii introductive.

O altă critică subsumată aceluiaşi motiv de casare s-a referit la soluţionarea capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare aferentă debitului de 3.585.981,90 RON, datorată de la data cererii de chemare în judecată şi până la achitarea integrală a debitului.

Având în vedere că plata unei părţi din debit a avut loc după introducerea cererii de chemare în judecată, este nelegală şi netemeinică soluţia de respingere a cererii privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare aferente debitului de 1.680.654,00 RON, de la data cererii de chemare în judecată până la data la care s-a efectuat plata acestui debit.

Recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. IAŞI a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei nr. 270 din 18 aprilie 2018 a Curţii de Apel Iaşi, în partea ce priveşte: (i) modul de soluţionare a chestiunii inadmisibilităţii modificării cererii de chemare in judecată pe calea apelului; (ii) modul de soluţionare a apelului incident.

A solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, în vederea soluţionării excepţiei şi apelului incident.

Recurenta-pârâtă şi-a subsumat criticile formulate motivelor de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Sub un prim aspect, recurenta-pârâtă a invocat greşita soluţionare a chestiunii inadmisibilităţii cereri modificate, considerând că soluţia este străină de criticile formulate.

În dezvoltarea acestei critici, recurenta-pârâtă a precizat că, potrivit dispoziţiilor art. 478 alin. (5) din C. proc. civ., în apel se pot solicita "dobânzi, rate, venituri ajunse la termen şi orice alte despăgubiri ivite după darea hotărârii primei instanţe si va putea fi invocata compensaţia legală"."

A precizat că, în conformitate cu textul evocat, pot fi cerute direct în apel dobânzile care curg şi ratele a căror scadenţă se împlineşte după pronunţarea sentinţei (iar nu inainte de pronunţarea ei), numai dacă aceste venituri accesorii au fost cerute la prima instanţă.

Or, reclamanta nu a investit prima instanţă cu o cerere de obligare a recurentei-pârâte la plata de despăgubiri calculate de la data introducerii cererii de chemare în judecată (3 aprilie 2015) până la data efectuării plăţii debitului, aceeaşi inadmisibilitate fiind invocată şi faţă de pretenţia de obligare la plata sumei de 1.905.327,90 RON, reprezentând diferenţa neachitată din contravaloarea apei epurate pentru S.C. B. S.A. IAŞI în perioada 1 iulie 2014-31 martie 2015, aceasta excedând obiectul cauzei deduse judecăţii instanţei de fond.

Aşadar, a considerat că reclamanta a schimbat în apel obiectul cauzei, cu încălcarea dispoziţiilor art. 478 alin. (3) din C. proc. civ. şi a precizat că a relevat, prin întâmpinarea formulată în cadrul apelului, că reclamanta şi-a modificat, în apel, cererea dedusă judecăţii, apreciind că acest fapt este inadmisibil.

A mai precizat recurenta-pârâtă că temeiul în drept al cererii de chemare în judecată îl constituie prevederile art. 1183 alin. (4) sau art. 1345 şi următoarele din C. civ., însă în apel, recurenta-reclamantă a furnizat un nou temei de drept material, anume dispoziţiile art. 1349, 1357 şi 1358 C. civ. care reglementează răspunderea civilă delictuală.

Ca atare, a considerat că recurenta-reclamantă a formulat în apel cereri noi, operând modificări şi în privinţa obiectului acţiunii, dar şi în ceea ce priveşte temeiurile de drept şi motivele de fapt (prin eliminare), astfel că instanţa de apel era ţinută să înlăture cererile noi/modificate ca fiind inadmisibile.

A susţinut că instanţa de apel nu a avut in vedere critica formulată, ci a analizat dacă hotărârea instanţei de fond este apelabilă, astfel că, argumentele instanţei sunt străine criticii formulate, critica dedusă judecăţii în apel fiind nemotivată.

Sub un al doilea aspect, recurenta-pârâtă a invocat greşita soluţionare de către instanţa de apel a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive.

Argumentând această critică, a susţinut că instanţa de apel trebuia să verifice calitatea procesuală pasivă şi din perspectiva beneficiarului operaţiunii de prestare a serviciilor (aspect rămas necercetat) şi din perspectiva refuzului achitării serviciului facturat (aspect faţă de care instanţa de apel s-a pronunţat în soluţionarea excepţiei).

A considerat că, pentru a i se recunoaşte legitimarea procesuală pasivă, era necesar sa se demonstreze că avea calitatea de "utilizator", astfel cum este definită de art. 2 alin. (1), lit. i) din Legea nr. 51/2006 (utilizatori - persoane fizice sau juridice care beneficiază, direct ori indirect, individual sau colectiv, de serviciile de utilităţi publice, în condiţiile legii) şi explicată în art. 28 alin. (1) din Legea nr. 241/2006, această condiţie fiind condiţie necesară probării calităţii procesuale pasive.

A susţinut că instanţa de apel nu a precizat motivele pentru care s-ar putea aprecia că serviciul de epurare a fost prestat pentru recurenta-pârâtă.

Precizând că nu deţine calitatea de "utilizator", în sensul Legii nr. 51/2006, a arătat că, prin H.C.L. nr. 72 din data de 20 mai 2014 a fost delegată către recurenta-pârâtă, începând cu data de 1 iulie 2014, gestiunea serviciilor de alimentare cu apă şi de canalizare la nivelul Municipiului Paşcani, iar activitatea de epurare a rămas, pe mai departe, în gestiunea recurentei-reclamante, rezultatul fiind că, în aceeaşi arie (Paşcani), atât reclamanta, cât şi pârâta au avut calitatea de operator.

A mai arătat că, în ce o priveşte, calitatea de operator regional vine în conflict cu calitatea de utilizator, în sensul că una o exclude pe cealaltă.

Recurenta-pârâtă a precizat că o probă suplimentară a lipsei calităţii sale procesuale pasive o constituie prevederile art. 6 şi 6.1. din contractul-cadru aprobat prin Ordinul nr. 90/2007, care arată că operatorul are dreptul să factureze şi să încaseze lunar contravaloarea serviciilor de alimentare cu apă şi de canalizare furnizate/prestate, conform tarifelor aprobate de autoritatea publică locală, sub sancţiunea nulităţii absolute (art. 43 alin. (7) Legea nr. 51/2006).

A menţionat că prin H.C.L. nr. 72 din data de 20 mai 2014 nu s-a prevăzut nimic în legătură cu modul de facturare şide plată a serviciilor între recurenta-pârâtă, operator regional şi recurenta-reclamantă, operator local, iar Protocolul la care se referă instanţa de apel nu a fost încheiat, fapt care atrage incidenţa prevederilor art. 42 alin. (2)-(5) din Legea nr. 51/2006:

În acest context, a considerat că instanţa de apel nu a avut în vedere că prestarea serviciului de epurare a avut loc pentru un interval determinat şi a fost generată de un caz fortuit, mai precis de imposibilitatea facturării în aria Paşcani (până la divizare) a altui tarif decât cel unic, avizat şi aprobat conform prescripţiilor legale (art. 42 alin. (4) si 43 alin. (7) din Legea nr. 51/2006) .

În opinia recurentei-pârâte, instanţa de apel a scăpat din vedere că simpla facturare a serviciului de epurare de către recurenta-pârâtă către beneficiarii din aria Paşcani nu constituie un argument suficient pentru a demonstra existenta identităţii dintre cel chemat în judecată şi cel obligat în raportul juridic obligaţional.

A mai precizat că poate deţine calitatea de "utilizator" exclusiv persoana proprietară aflată pe teritoriul localităţii deservite, după cum reiese din prevederile art. 2 alin. (1) şi următoarele din Legea nr. 241/2006 şi din contractul-cadru aprobat prin Ordinul nr. 90/2007, unic la nivel naţional.

Recurenta a apreciat că perceperea sumelor de la beneficiari putea fi, cel mult, apreciată ca fiind o plată nedatorată efectuată de consumatori, care aveau posibilitatea de a se îndrepta împotriva recurentei-pârâte cu o acţiune in restituirea plăţii nedatorate, raportul juridic obligaţional putând lua naştere, eventual, între utilizatorii din aria Paşcani cărora pârâta le-a facturat serviciile şi recurenta-pârâtă, nicidecum între cele două părţi litigante.

Totodată, recurenta-pârâtă a precizat că a restituit reclamantei preţul facturat şi încasat de la beneficiarii finali şi, chiar mai mult decât a încasat, în baza art. 1478 alin. (2) din C. civ., respectiv art. 1635 şi următoarele din C. civ. şi art. 1474 din C. proc. civ.

A apreciat, în ceea ce priveşte calitatea sa de parte în proces, că aceasta nu se justifică din perspectiva dreptului substanţial, respectiv din perspectiva vreunui drept încălcat/contestat de recurentă ori conex, câtă vreme întreaga sumă facturată de recurenta-pârâtă către beneficiarii finali a fost achitată recurentei-reclamante înainte de formularea acţiunii, între părţi neexistând şi neputând lua naştere vreun raport juridic, în contextul imposibilităţii atribuirii calităţii de utilizator.

A susţinut că instanţa de apel nu a verificat dacă recurenta-pârâtă poate fi asimilată noţiunii de "utilizator" şi, totodată, a omis inexistenţa Protocolului din 20 mai 2014 între părţi, precum şi redistribuirea tarifului facturat de recurenta-pârâtă către recurenta-reclamantă.

În egală măsură, a făcut referire la faptul că recurenta-reclamantă nu a probat teza îmbogăţirii fără just temei, care era necesară demonstrării calităţii procesuale pasive a recurentei-pârâte de parat.

Ca atare, a reiterat că nu există un raport juridic obligaţional între părţile procesului, recurenta-pârâtă neavând vocaţia legală de a percepe sau reţine tariful de epurare pentru aria Paşcani şi de a-l vira recurentei-reclamante.

A mai arătat că nu s-a probat nici încheierea contractului de delegare şi existenţa licenţierii de către A.N.R.S.C. pentru prestarea serviciului de epurare în aria Paşcani, în intervalul de timp de interes în cauză.

În raport cu temeiul de drept comun invocat în cererea de chemare în judecată, a apreciat că nu se poate pretinde că există identitate între recurenta-pârâtă şi persoana obligată în raportul juridic dedus judecăţii.

Aşadar, a considerat străine de motivare dispoziţiile art. 1183 C. civ., deoarece recurenta-pârâtă nu a cauzat un prejudiciu ca urmare a iniţierii, continuării sau ruperii negocierilor contractuale contrar bunei credinţe. A precizat că prestarea serviciului de epurare de către recurenta-reclamantă nu s-a făcut în baza negocierilor contractuale, ci ca urmare a situaţiei atipice create prin adoptarea H.C.L. nr. 72 din data de 30 mai 2014, neexistând o intenţie a părţilor de a contracta, astfel că recurenta-reclamantă a prestat serviciul de epurare ca efect al delegării acestui serviciu de către autoritatea publică locală.

Un al treilea aspect invocat de recurenta-pârâtă s-a referit la faptul că instanţa de apel a soluţionat în mod eronat excepţia lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată.

Recurenta precizează că nu a invocat lipsa de obiect a apelului, ci a cererii de chemare în judecată, opunând nu faptul diminuării pretenţiilor deduse judecăţii, ci faptul inexistenţei dreptului subiectiv, întrucât recurenta a restituit toate sumele facturate şi încasate, chiar mai mult decât a încasat.

A arătat că, deşi Curtea a reţinut inexistenta dreptului subiectiv material, a concluzionat totuşi că excepţia lipsei de obiect este neîntemeiată.

Precizând că practica judiciară anterioară noului C. proc. civ. a consacrat, atunci când ceea ce s-a dedus judecăţii a fost deja executat de pârât, de bună-voie, soluţia de respingere a cererii ca rămasă fără obiect, a considerat că o atare soluţie este aplicabilă în cauză, aspectul rezultând, pe cale de interpretare a dispoziţiilor art. 194 lit. c) din C. proc. civ.

Sub cel de al patrulea aspect, a susţinut că hotărârea atacată se bazează pe considerente greşite, fiind nemotivată.

În cadrul acestei critici, a arătat că instanţa de apel respins criticile apelantei-pârâte, argumentând, contrar textului art. 461 alin. (2) C. proc. civ., că motivarea sentinţei tribunalului nu este de natură să-i creeze vreun prejudiciu.

Recurenta-pârâtă a considerat că posibilitatea părţii de a formula apel sau recurs împotriva considerentelor unei hotărâri interesează şi din perspectiva autorităţii de lucru judecat şi sub aspectul consecinţelor ce decurg din considerentele reţinute de instanţă, putând fi vătămate interesele părţii respective raportat la soluţia pronunţată în calea de atac principală.

A precizat că, în cauza pendinte, Tribunalul Iaşi a respins cererea de chemare în judecată prin raportare doar la anumite motive de fapt şi de drept dintre cele invocate, recurenta-reclamantă formulând apel împotriva hotărârii de primă instanţă, prin care a urmărit infirmarea soluţiei de admitere în parte a cererii de chemare în judecată.

În raport cu soluţia obţinută la fond, recurenta-pârâtă a susţinut că nu avea interesul de a promova cale de atac principală împotriva sentinţei primei instanţe, în condiţiile în care acţiunea a fost respinsă, dar era pe deplin îndreptăţită să formuleze apel incident împotriva considerentelor hotărârii pronunţate, urmărind analizarea motivelor de nulitate neexaminate de prima instanţă.

A precizat că instanţa de control judiciar a fost învestită şi cu o cale de atac incidentă, formulată împotriva considerentelor, pentru ca, în ipoteza în care, în apel s-ar fi considerat că motivele în baza cărora cererea de chemare în judecată a fost respinsă sunt nefondate, instanţa să poată reanaliza, pe calea apelului incident, motivele neanalizate de prima instanţă.

În situaţia în care instanţa ar fi considerat întemeiate aceste motive neanalizate, consecinţa ar fi fost aceea a înlocuirii considerentelor criticate cu propriile considerente, cu consecinţa menţinerii soluţiei de respingere a cererii introductive.

Recurenta S.C. B. S.A. IASI a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului formulat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Şi recurenta S.C. A. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţiile tardivităţii şi nulităţii recursului declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A., iar în subsidiar, a solicitat respingerea căii de atac, ca nefiind fondată.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor.

Prin încheierea din 19 aprilie 2019, s-a dispus comunicarea raportului către părţi şi s-a pus în vedere acestora că au posibilitatea să depună în scris puncte de vedere în termen de 10 zile de la data comunicării, asupra raportului întocmit.

Prin încheierea pronunţată la data de 8 noiembrie 2019, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii invocată de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. IAŞI şi a admis în principiu recursul formulat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 270 din 18 aprilie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă.

A constatat ca fiind recurs incident calea de atac declarată de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. IAŞI împotriva aceleiaşi decizii.

A respins excepţiile tardivităţii şi nulităţii invocate de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A., fixând termen pentru judecarea recursurilor în şedinţă publică.

Prin cererea înregistrată la dosar la data de 18 februarie 2020, practicianul în insolvenţă C. a precizat că îşi însuşeşte recursul declarat de recurenta-reclamantă, intrată în procedura de lichidare, împotriva deciziei nr. 270/2018 din 18 aprilie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă.

Analizând recursurile declarate prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. a invocat, în cadrul motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., o greşită aplicare a legii de către instanţa de apel, întrucât, în privinţa capătului de cerere principal, se impunea o soluţie de admitere în parte a cererii de chemare în judecată, cu consecinţa obligării pârâtei la plata sumei de 1.905.327,90 RON, reprezentând diferenţa neachitată din contravaloarea apei epurate, iar pentru suma de 1.680.654,00 RON achitată de recurenta-pârâtă după introducerea cererii de chemare în judecată, se impunea soluţia de respingere, ca rămasă fără obiect, a cererii introductive.

Se reţine că, prin decizia recurată, instanţa de apel a respins apelul principal declarat de reclamantă, fiind menţinută soluţia pronunţată de prima instanţă, de respingere a acţiunii introductive formulate de recurenta-reclamantă.

Ceea ce se critică în cadrul acestor susţineri este o greşită soluţionare a cererii de apel şi, respectiv, a fondului cauzei, în raport cu constatarea ambelor instanţe, necontestată de părţi, că pentru suma de 1.680.654,00 RON, se impunea soluţia de respingere a cererii ca rămasă fără obiect.

O critică similară a formulat şi recurenta-pârâtă în recursul incident, prin prisma unei presupuse motivări contradictorii a instanţei de apel (art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.), susţinând recurenta-pârâtă că, deşi a constatat inexistenţa dreptului subiectiv al recurentei-reclamante la creanţa solicitată, datorată restituirii de către pârâtă, de bună voie, instanţa nu a procedat la admiterea excepţiei lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată.

Aceste argumente ale recurentelor vor fi analizate din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte subliniind, în acest sens, şi faptul că recurenta-reclamantă nu a indicat care sunt dispoziţiile de drept material pretins încălcate, precum şi faptul că argumentele recurentei-pârâte se referă nu la motivarea contradictorie, ci la greşita soluţionare a unei excepţii de procedură.

Examinând criticile în raport cu motivul de casare privind încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, instanţa de recurs reţine că, prin decizia recurată, instanţa de apel a stabilit că diminuarea pretenţiilor în apel, de către recurenta-reclamantă, de la 3.585.981,90 RON la 1.905.327,9 RON, ca urmare a plăţii de către S.C. B. S.A. IAŞI a sumei de 1.680.654,00 RON nu poate determina concluzia că pretenţia dedusă judecăţii în calea de atac a apelului a rămas fără obiect.

În susţinerea acestei constatări, instanţa de apel a precizat, cu just temei, că obiectul actiunii civile îl constituie protecţia unui anume drept subiectiv sau a unor interese, pentru realizarea cărora calea justiţiei este obligatorie şi, de asemenea, că:

"obiectul acţiunii este ceea ce părţile înţeleg să supună judecăţii, ceea ce ele pretind ca instanţa să verifice, să aprecieze, să constate, să judece", în speţă fiind vorba de pretenţia concretă a reclamantei la restituirea unei sume de bani.

Astfel cum arată recurenta-reclamantă în cererea de recurs, obiectul cererii de chemare în judecată a reprezentat-o suma de 3.585.981,90 RON, a cărei diminuare, ca urmare a achitării unei părţi din aceasta, nu echivalează cu rămânerea cererii fără obiect, ci reprezintă o recunoaştere parţială a pretenţiilor reclamantului, situaţie juridică reglementată de textul art. 436 alin. (1) C. proc. civ., ale cărei consecinţe sunt prevăzute de dispoziţiile art. 454 C. proc. civ. (dacă recunoaşterea din partea pârâtului a intervenit până la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate, el va putea fi obligat la cheltuieli doar dacă, prealabil formulării şi depunerii acţiunii, a fost pus în întârziere).

În raport cu aceste consideraţii, nu se confirmă ipoteza unei încălcări a normelor procedurale (art. 196 alin. (1) din C. proc. civ.) de natură a atrage în cauză sancţiunea nulităţii.

Nu se poate reţine nici aspectul invocat de recurenta-pârâtă în recursul incident, referitor la o presupusă motivare contradictorie a instanţei de apel, în raport cu dispoziţiile art. 194 lit. c) din C. proc. civ., câtă vreme cererea de chemare în judecată conţine menţiunea obligatorie referitoare la "obiectul cererii şi valoarea lui, după preţuirea reclamantului", iar în considerentele hotărârii recurate nu se regăseşte o constatare a instanţei privind inexistenţa dreptului subiectiv al recurentei-reclamante (despre care recurenta-pârâtă afirmă că ar conduce la lipsa obiectului cererii de chemare în judecată).

Prin urmare, aceste critici sunt nefondate.

În cadrul motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a invocat greşita respingere de către instanţa de apel a capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare aferente debitului achitat de 1.680.654,00 RON, datorată de la data cererii de chemare în judecată şi până la achitarea integrală a debitului.

În acest sens, fără a indica dispoziţiile de drept material pretins încălcate de către instanţa de apel, recurenta-reclamantă îşi întemeiază critica pe împrejurarea că plata unei părţi din debit a avut loc după introducerea cererii de chemare în judecată, susţinere prin care se solicită instanţei de recurs reaprecierea probelor din dosar şi schimbarea elementului reţinut de instanţa de apel referitor la data plăţii parţiale.

Potrivit deciziei recurate, instanţa de apel a înlăturat criticile reclamantei referitoare la neacordarea dobânzii aferente debitului de 1.680.654,00 RON pretins, "câtă vreme s-a dovedit că întreaga sumă facturată de SC "B." S.A. a fost achitată S.C. "A." S.A. mai înainte de chemarea sa în judecată".

Această dată a plăţii parţiale, determinată de instanţa de apel ca fiind anterioară introducerii acţiunii, reprezintă un element de temeinicie a deciziei şi nu poate fi cenzurată în recurs, dată fiind limitarea obiectului recursului la examinarea criticilor de nelegalitate.

În consecinţă, critica este inadmisibilă.

A fost formulată şi o critică întemeiată pe motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susţinând, pe de o parte, că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, şi, pe de altă parte, că aceasta cuprinde motive contradictorii în ceea priveşte considerentele ce susţin concluzia că pârâta ar trebui să achite doar contravaloarea apei epurate pentru care a emis facturi şi a încasat contravaloarea acestora, recurenta reclamantă susţinând că aceste considerente sunt contradictorii celor în baza cărora a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei (ultimele nefiind contestate de recurentă).

A mai arătat că recurenta-pârâtă nu a plătit echivalentul valoric al serviciului de care a beneficiat, constând în epurarea unui volum de 3.324.047 mc, rezultat din constatările expertului, iar instanţa de apel nu a ţinut cont de faptul că determinarea întregii cantităţi de apă epurată a fost atestată de Apele Române -Administraţia Bazinală de Apă Siret.

Această critică va fi analizată, pentru strânsa legătură dintre argumentele invocate, în corelaţie cu susţinerile recurentei-reclamante circumscrise motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în cadrul cărora s-a arătat că instanţa de apel a realizat o greşită aplicare a prevederilor art. 42 din Legea nr. 51/2006, deşi între părţi nu a fost încheiat un contract, astfel că nu putea fi determinată cantitatea de apă epurată în urma citirii contoarelor de la intrarea în staţia de epurare.

Potrivit deciziei pronunţate în apel, instanţa a făcut referire la expertiza tehnică întocmită în cauză, care a concluzionat că procesele-verbale întocmite lunar între recurenta-reclamantă şi Apele Române S.A. - Administraţia Bazinală de Apă Siret pentru determinarea cantităţii de apă epurată în perioada 1 iulie 2014 - 31 martie 2015 nu conţin date privind cantităţile de apă, nici date privind indexul debitmetrului montat în căminul de evacuare, la ieşirea din Staţia de Epurare Ape Uzate Paşcani. A mai arătat instanţa de apel, potrivit expertizei, că rapoartele lunare întocmite de recurenta-reclamantă pentru calcularea cantităţii de apă pretins epurată (care ar fi constatat volumul de 3.324.047 mc) sunt semnate numai de reprezentanţii recurentei-reclamante, nefiind confirmate şi de reprezentanţii Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Siret.

Totodată, reţinând că recurenta-reclamantă nu a produs nicio probă în sensul că recurenta-pârâtă ar fi facturat şi altor clienţi serviciul de epurare a apei uzate, de la care nu ar fi încasat încă banii, instanţa de apel a făcut referire la proba contrară, arătând că raportul de expertiză tehnică atestă că pârâta a restituit către S.C. A. S.A. toată suma facturată cu titlu de epurare aferentă perioadei de referinţă, chiar dacă nu a fost în întregime încasată (suma încasată fiind de 1.259.266 RON), în valoare de 1.680.654,00 RON.

Având în vedere considerentele anterior evocate, nu se confirmă critica recurentei-pârâte, referitoare la nemotivarea sau motivarea contradictorie a deciziei recurate sub aspectele criticate de recurenta-reclamantă (întemeiată pe textul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.), Înalta Curte constatând că argumentele instanţei de apel susţin şi sprijină concluziile acesteia şi conduc în mod logic către elementele reţinute în baza probelor administrate.

Împrejurarea că recurenta-pârâtă nu a fost obligată la plata restului sumei solicitate prin acţiune, neachitată reclamantei, nu contravine logicii raţionamentului în baza căruia instanţa de apel a reţinut că recurenta-pârâtă are calitate procesual-pasivă în speţă, ci nedovedirii de către reclamantă a susţinerii că recurenta-pârâtă ar fi facturat şi altor clienţi serviciul de epurare a apei uzate.

Cât priveşte critica referitoare la greşita aplicare a prevederilor art. 42 din Legea nr. 51/2006 (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), decizia instanţei de apel reţine:

"Faptul că, pentru intervalul 01 iulie 2014 - 31 martie 2015, societăţile din prezenta cauză nu au încheiat un contract (…) prin care să se reglementeze condiţiile de plată a apei epurate de către SC "A." S.A. şi facturate de către SC "B." SA Iaşi beneficiarilor - persoane fizice şi juridice - din Municipiul Paşcani nu o exonerează pe aceasta din urmă de a plăti reclamantei costurile aferente serviciului de epurare a apei".

Acest argument a stat la baza respingerii de către instanţă a excepţiei lipsei calităţii procesual-pasive a recurentei-pârâte, considerându-se că SC. B. S.A. IAŞI îşi legitimează această calitate în raportul juridic litigios, prin împrejurarea că a încasat sume dintr-un serviciu prestat de către aceasta.

Se apreciază că, din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., critica privind greşita aplicare a prevederilor art. 42 din Legea nr. 51/2006 a fost invocată în mod formal, recurenta-reclamantă contestând, în realitate, modalitatea în care a fost determinată şi calculată cantitatea de apă epurată.

Ceea ce se critică nu vizează o greşită aplicare sau încălcarea textului de lege menţionat, ci se referă la un element de temeinicie a hotărârii recurate, constând în modalitatea în care instanţa de apel a stabilit modalitatea de calcul a cantităţii de apă epurată şi, implicit, valoarea pretenţiilor cuvenite recurentei-reclamante, aspect ce ţine de starea de fapt existentă în cauză şi care nu poate fi reanalizat de către instanţa de recurs.

În ceea ce priveşte recursul incident formulat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. IAŞI, se arată că în cuprinsul prezentei hotărâri, Înalta Curte a analizat critica referitoare la contradictorialitatea motivării instanţei de apel privind soluţia dată excepţiei lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată, în cadrul considerentelor prezentate mai sus, în examinarea criticii similare formulate de recurenta-reclamantă, critica fiind apreciată ca nefondată.

În ceea ce priveşte greşita soluţionare de către instanţa de apel a chestiunii inadmisibilităţii modificării cererii de chemare în judecată pe calea apelului, susţinere invocată în cadrul motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., instanţa de recurs apreciază, mai întâi, că acest aspect se încadrează în cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Apoi, se constată că potrivit întâmpinării depuse de recurenta-pârâtă la apelul principal, recurenta-pârâtă a invocat inadmisibilitatea apelului declarat de recurenta-reclamantă, nu inadmisibilitatea cererii de modificare a acţiunii introductive, aşa cum susţine în recursul incident.

Sub acest aspect, cererea pe care recurenta o formulează în recurs nu are un corespondent în apărarea invocată prin întâmpinare, fiind invocată omisso medio.

În plus, motivarea soluţiei de respingere a acestei apărări a răspuns excepţiei inadmisibilităţii apelului, invocată de recurenta-pârâtă, arătând instanţa de apel că, în temeiul dispoziţiilor art. 466 alin. (1) din C. proc. civ., sentinţa civilă nr. 627 din 23 iunie 2017 a fost pronunţată de către tribunal în primă instanţă, astfel că ea poate fi atacată cu apel.

Este de observat că instanţa de apel a răspuns, indirect, susţinerilor legate de presupusa modificare a obiectului cererii, pe care a considerat-o drept apărare de fond, în cadrul rezolvării problemei lipsei de obiect a cererii introductive, arătând instanţa că nu este vorba de o rămânere fără obiect a cauzei, ci de o diminuare a pretenţiilor reclamantei, ca urmare a unei achitări parţiale a sumei solicitate:

"Împrejurarea că, în apel, SC "A." S.A. şi-a diminuat câtimea pretenţiilor de la 3.585.981,90 RON la 1.905.327,9 RON, ca urmare a plăţii de către SC "B." SA Iaşi a sumei de 1.680.654,00 RON nu poate determina concluzia că pretenţia dedusă judecăţii în calea de atac a apelului a rămas fără obiect".

Sub un alt aspect, recurenta-pârâtă a invocat greşita soluţionare de către instanţa de apel a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, în dezvoltarea criticii formulând susţineri similare cu cele prezentate instanţei de apel, în cadrul apelului incident.

Înalta Curte apreciază, în raport cu motivele de recurs invocate (art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.) că această critică se circumscrie dispoziţiilor punctului 5 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Se constată că cererea de chemare în judecată a avut ca temei juridic nu doar dispoziţiile Legii nr. 51/2006 şi ale Legii nr. 241/2006, ci şi prevederile art. 1183 şi 1345 şi următoarele din C. civ., referitoare la îmbogăţirea fără justă cauză, astfel cum precizează şi recurenta în cererea de recurs.

În aceste condiţii, calitatea procesual pasivă a recurentei-pârâte a fost corect rezolvată de instanţa de apel, care a pornit de la principiul că problema calităţii procesuale este legată de titlul sau modul în care o persoană participă într-un anumit raport juridic, fiind îndreptăţită să fie parte în proces.

Astfel, calitatea procesuală a părţilor din prezentul litigiu nu a fost stabilită doar în raport cu drepturile, obligaţiile şi calităţile rezultate din aplicarea prevederilor Legii nr. 51/2006 şi ale Legii nr. 241/2006 (recurenta-pârâtă arătând că nu poate fi considerată "utilizator", în sensul textului art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 51/2006 şi art. 28 alin. (1) din Legea nr. 241/2006), fiind avute în vedere realităţile de fapt ale speţei şi toate temeiurile de drept invocate.

Instanţa de apel, raportându-se la condiţia existenţei unei identităţi între persoana pârâtei şi persoana obligată la restituire în cadrul raportului juridic dedus judecăţii, a stabilit că recurenta-pârâtă are calitate procesual pasivă în cauză, în raport cu împrejurarea că aceasta a facturat locuitorilor din Municipiul Paşcani sume de bani pentru serviciile de epurare prestate de recurenta-reclamantă şi, totodată, a încasat aceste sumele de bani.

Concret, s-a constatat că, potrivit art. 2 din Protocolul încheiat la data de 20 mai 2014 între recurenta-pârâtă şi Municipiul Paşcani, staţia de epurare a rămas în administrarea recurentei-reclamante până la finalizarea investiţiei şi trecerea în domeniul public al Municipiului Paşcani, fiind stabilit că, în această perioadă, recurenta-pârâtă va achita către reclamantă costurile proporţionale, aferente cantităţilor de apă epurată, în baza unui contract încheiat între cele două societăţi comerciale.

Împrejurarea că, pentru intervalul 1 iulie 2014 - 31 martie 2015, între părţile litigante nu s-a încheiat contractul prevăzut de protocolul menţionat anterior şi nu s-au reglementat condiţiile de plată a apei epurate nu a fost considerată exoneratoare pentru recurenta-pârâtă de obligaţia sa de a achita recurentei-reclamante costurile aferente serviciului de epurare a apei .

Înalta Curte reţine, în acest sens, că însăşi recurenta-pârâtă a precizat, în cererea de recurs, că a restituit reclamantei o parte din pretenţii, constând în preţul facturat şi încasat de la beneficiarii finali, ba chiar mai mult decât a încasat, recunoscând, în acest mod, că are calitate procesual pasivă în proces.

În acest condiţii, necontestate de recurenta-pârâtă, Înalta Curte constată neîntemeiată critica analizată, apreciind că în mod corect a stabilit instanţa de apel că există corespondenţă între calitatea procesuală a recurentei-pârâte şi titularul obligaţiilor de plată din raportul juridic litigios, câtă vreme cererea de chemare în judecată are ca obiect restituirea sumelor de bani încasate de recurenta-pârâtă, reprezentând costul serviciilor de epurare prestate de către reclamantă.

Totodată, se apreciază că restituirea integrală a sumei încasate, evocată de recurenta-pârâtă, nu prezintă relevanţă sub aspectul calităţii procesuale a acesteia, deoarece prin cererea de chemare în judecată se pretinde că serviciile prestate au vizat un volum mai mare de apă decât cel facturat şi, ca atare, reclamanta a solicitat restituirea de către pârâtă a unei sume mai mari decât cea recunoscută de pârâtă.

Recurenta-pârâtă a susţinut, în cadrul unei ultime critici, că hotărârea atacată se bazează pe considerente greşite, fiind astfel, nemotivată (art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.).

În cadrul acestei critici, a susţinut că motivul pentru care instanţa de apel a respins apelul incident privind considerentele hotărârii primei instanţe constau în aceea că motivarea sentinţei tribunalului nu este de natură a-i produce prejudicii, aspect considerat de recurentă a veni în contradicţie cu dispoziţiile art. 461 alin. (2) C. proc. civ.

Verificând considerentele deciziei recurate, se constată că instanţa de apel a motivat corespunzător soluţia de respingere a motivului de apel incident vizând considerentele.

Recurenta a susţinut, în apelul său incident, că este prejudiciată de considerentele sentinţei pronunţate de tribunal, fiind ignorate argumente juridice prioritare (lipsa calităţii de "utilizator" a recurentei-pârâte, lipsa calităţii procesuale pasive a acesteia, opunerea unui tarif nelegal determinat şi a unor cantităţi de apă mai mari, pretins epurate, cu încălcarea flagrantă a prevederilor art. 42 alin. (5) din Legea nr. 51/2006, opunerea propriei culpe a reclamantei, opunerea unei pretenţii sprijinite pe temeiuri de drept inaplicabile).

Răspunzând acestor susţineri, instanţa de apel a făcut trimitere la dispoziţiile art. 461 alin. (2) din C. proc. civ. şi a precizat că a expus în hotărârea pronunţată motivele de fapt şi de drept pentru care a înlăturat criticile referitoare la soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, apreciind-o corect rezolvată de instanţa de apel, precum şi motivele pentru care a înlăturat susţinerile referitoare la constatări de fapt privind reţinerea unui anumit tarif şi a unei anumite cantităţi de apă epurată, arătând instanţa de apel că argumentele sentinţei tribunalului sunt în deplină concordanţă cu probele administrate în cauză şi conduc, în mod logic, la soluţia din dispozitiv.

Pentru aceste motive, în raport cu rigorile impuse de textul art. 461 alin. (2) din C. proc. civ., instanţa de apel a considerat că aspectele reţinute în considerentele sentinţei instanţei de fond nu prejudiciază recurenta-pârâtă.

Se constată că aspectele prezentate în dezvoltarea acestui motiv de recurs nu se referă la faptul că hotărârea atacată se sprijină pe considerente greşite, ci vizează, în realitate, îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a apelului incident la considerente (chestiune care nu a fost contestată sau pusă sub semnul întrebării de partea adversă sau de instanţa de apel).

Criticile evocate exprimă nemulţumiri faţă de soluţia pronunţată în apelul incident, aspect ce nu echivalează cu o nemotivare a hotărârii şi, astfel, nu se încadrează în sfera aspectelor avute în vedere de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În raport cu aceste consideraţii, nu poate fi reţinută ca întemeiată critica recurentei-pârâte, Înalta Curte considerând că motivarea instanţei de apel corespunde soluţiei adoptate, raţionamentul prezentat determinând, în mod logic, respingerea motivului de apel invocat.

Pentru considerentele mai sus arătate, Înalta Curte constată că în speţă, în raport cu criticile analizate, nu se confirmă existenţa unor motive de nelegalitate ale deciziei atacate, astfel că, în temeiul dispoziţiilor art. 496 din C. proc. civ., va respinge, ca nefondate, ambele recursuri declarate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. - PRIN LICHIDATOR JUDICIAR PROVIZORIU PRACTICIANUL ÎN INSOLVENŢĂ C. împotriva deciziei nr. 270/2018 din 18 aprilie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă.

Respinge, ca nefondat, recursul incident declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. IAŞI împotriva deciziei nr. 270/2018 din 18 aprilie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2020.