Scope of cassation review regarding factual assessment of contractual non-performance and evidentiary discretion in expert report objections.

Şedinţa publică din data de 6 martie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 13 februarie 2015 pe rolul Tribunalului Galaţi, secţia a II-a civilă, reclamanta DRUMURI şi PODURI S.A. Galaţi, în insolvenţă, PRIN LICHIDATOR JUDICIAR A. - Galaţi (în prezent SP B.), a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele C. S.A. GRECIA şi C. S.A. GRECIA - SUCURSALA ROMÂNIA obligarea pârâtelor la plata sumei de 621.103,18 RON, reprezentând contravaloarea facturilor neachitate şi a sumei de 682.918,17 RON, penalităţi de întârziere.

A solicitat obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, a considerat incidente în cauză prevederile C. civ. din 1864, având în vedere că, la data contractării serviciilor, 26 mai 2011, erau incidente prevederile art. 969 C. civ. din 1864, potrivit cărora contractul este legea părţilor.

La data de 20 februarie 2015 reclamanta a formulat o cerere completatoare, prin care a solicitat obligarea pârâtelor şi la plata sumelor de 99.683.76 RON şi, respectiv, de 66,80 RON, reprezentând penalităţi restante.

Prin încheierea de şedinţă din data de 11 iunie 2015, Tribunalul Galaţi, secţia a II-a civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C. S.A. GRECIA.

Prin încheierea pronunţată la data de 3 februarie 2017, Tribunalul a respins cererea de suspendare a cauzei formulată de pârâta C. S.A. GRECIA - SUCURSALA ROMÂNIA, ca nefondată.

A repus cauza pe rol şi a fixat termen de judecată la data de 13 martie 2017.

Ulterior, prin încheierea de şedinţă din data de 6 aprilie 2017, Tribunalul Galaţi, secţia a II-a civilă a acordat părţilor cuvântul în dezbateri, dispunând amânarea pronunţării la data de 20 aprilie 2017. Ulterior, pronunţarea a fost amânată, succesiv, la datele de 4 mai 2017 şi, respectiv, 9 mai 2017.

Prin sentinţa civilă nr. 74 din data de 9 mai 2017 Tribunalul Galaţi a respins acţiunea promovată în contradictoriu cu pârâta SC. C. S.A. - GRECIA, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A admis acţiunea completată şi formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâta SC. C. S.A. - SUCURSALA ROMÂNIA şi a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 621.103,18lei, reprezentând contravaloarea facturilor fiscale scadente şi neachitate, suma de 782.668,73 RON - reprezentând penalităţi de întârziere calculate la valoarea debitului reprezentând totalitatea facturilor fiscale emise de reclamantă în baza contractului de executare lucrări din 26 mai 2011, începând cu data scadenţei fiecărei facturi fiscale, până la data de 12 octombrie 2014, inclusiv, şi suma de 1.000 RON, reprezentând, cheltuieli de judecată, constând în onorariu de expert.

Împotriva acestei sentinţe şi a încheierilor din datele de 3 februarie 2017 şi 6 aprilie 2017 pronunţate de Tribunalul Galaţi, secţia a II-a civilă în dosar, au declarat apel apelantele-pârâte SC. C. S.A. - GRECIA şi C. S.A. GRECIA - SUCURSALA ROMÂNIA.

Prin încheierea de şedinţă din data de 5 septembrie 2018 pronunţată în apel, Curtea de Apel Galaţi, secţia I Civilă, prealabil acordării cuvântului părţilor în susţinerea apelului, a respins, ca neîntemeiate, obiecţiunile formulate de apelante la raportul de expertiză, apreciind că expertul a răspuns obiectivelor stabilite, concluziile lucrării urmând a fi apreciate de către instanţă în contextul materialului probator care a fost administrat în cauză.

Prin decizia nr. 144/A din data de 17 septembrie 2018, Curtea de Apel Galaţi, secţia I Civilă a admis excepţia lipsei de interes în promovarea apelului pârâtei C. S.A. GRECIA.

A respins, ca lipsit de interes, apelul promovat de pârâta C. S.A. GRECIA împotriva sentinţei civile nr. 74 din 9 mai 2017 şi împotriva încheierilor din datele de 3 februarie 2017 şi 6 aprilie 2017 pronunţate de Tribunalul Galaţi, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2015.

A respins, ca nefondat, apelul promovat de pârâta C. S.A. GRECIA - SUCURSALA ROMÂNIA împotriva încheierilor menţionate.

A admis apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei civile nr. 74 din 9 mai 2017 a Tribunalului Galaţi, secţia a II-a civilă.

A schimbat, în parte, sentinţa apelată şi, în rejudecare:

A admis excepţia inadmisibilităţii promovării acţiunii în pretenţii pentru suma de 403.338,34 RON şi, în consecinţă, a respins, ca inadmisibile, aceste pretenţii.

A admis, în parte, acţiunea în pretenţii, astfel cum a fost completată şi, în consecinţă, a obligat pârâta C. S.A. GRECIA - SUCURSALA ROMÂNIA să plătească reclamantei suma de 52.071,72 RON, debit principal.

Totodată, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 622.963,61 RON, cu titlu de penalităţi de întârziere calculate până la data de 12 octombrie 2014.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate şi a înlăturat dispoziţiile contrare deciziei pronunţate.

Împotriva acestei deciziei nr. 144/A din 17 septembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia I Civilă au declarat recurs recurenta-reclamantă S.C. DRUMURI ŞI PODURI S.A. PRIN LICHIDATOR JUDICIAR SP B., la data de 29 octombrie 2018 şi recurenta-pârâtă C. S.A. GRECIA - SUCURSALA ROMÂNIA, la data de 1 noiembrie 2018, aceasta formulând recurs şi împotriva încheierii de şedinţă din data de 5 septembrie 2018, pronunţată de instanţa de apel.

Recurenta-reclamantă DRUMURI ŞI PODURI S.A. prin LICHIDATOR JUDICIAR SP B. şi-a subsumat criticile formulate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acestea vizând nerespectarea, de către instanţa de apel, a dispoziţiilor art. 22 alin. (2) şi (4), art. 36, art. 56 alin. (1) şi art. 391, toate din C. proc. civ.,precum şi a prevederilor art. 205 C. civ. şi ale art. 43 alin. (1) şi art. 44 din Legea nr. 31/1990.

A invocat, în esenţă, că instanţa de apel a omis să pună în discuţia părţilor aspectul referitor la calitatea procesuală activă a pârâtei C. S.A. GRECIA şi nu a luat în considerare solicitarea recurentei-reclamante de repunere pe rol a cauzei, în vederea completării probatoriului.

Recurenta-pârâtă C. S.A. GRECIA - SUCURSALA ROMÂNIA şi-a subsumat criticile motivelor de casare reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) punctele 5, 6 şi 8 C. proc. civ. şi a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi să trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe de apel pentru o nouă judecată a apelului.

Din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a criticat încheierea de şedinţă de la termenul din 5 septembrie 2018, sub aspectul soluţiei de respingere a obiecţiunilor formulate oral (cu motivarea că "sunt altele decât cele scrise") şi a obiecţiunilor formulate în scris (cu motivarea că sunt "neîntemeiate, întrucât expertul a răspuns obiectivelor stabilite").

A invocat caracterul eliptic şi superficial al raportului de expertiză efectuat în apel de expertul D. şi a susţinut că instanţa de apel a ignorat textul art. 337 C. proc. civ., care nu impune în sarcina părţii obligaţia de a formula obiecţiunile la raportul de expertiză în formă scrisă, acestea putând a fi formulate şi oral, urmând a fi consemnate în încheierea de şedinţă.

A mai susţinut nemotivarea sau motivarea sumară a soluţiei de respingere a obiecţiunilor la raportul de expertiză, considerând instanţa de apel că:

"expertul a răspuns obiectivelor stabilite" şi a arătat că, în acest mod, i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi de art. 6 din C. proc. civ.

Sub aspectul cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a criticat nelegala respingere de către instanţa de apel a motivului de apel referitor la excepţia de neexecutare a contractului.

A precizat că, în cadrul apelului formulat, a invocat greşita respingere de către instanţa de fond a excepţiei de neexecutare a contractului, motivat de faptul că intimata-reclamantă nu şi-a îndeplinit la termenul asumat şi în totalitate obligaţia de a executa lucrărilor convenite, ceea ce dădea dreptul recurentei-pârâte la refuzul de a achita plata contravalorii lucrărilor.

Deşi a constatat ca adevărate susţinerile recurentei-pârâte, întrucât "Tribunalul a constatat că ceea ce nu s-a executat este în proporţie de nici 10%", instanţa de apel a considerat că acest procent nu poate conduce la admiterea acţiunii şi a reţinut că, în situaţia în care termenul de finalizare a lucrărilor a fost depăşit, acest aspect trebuia valorificat prin "sancţionarea" contractului de antrepriză şi lăsarea fără efecte pentru viitor a acestui contract.

A apreciat că acest raţionament al instanţei de apel a lăsat fără conţinut excepţia de neexecutare a contractului, care reprezintă primul şi cel mai important mijloc de apărare pus la îndemâna părţii căreia i se pretinde executarea obligaţiei ce îi incumbă, în condiţiile în care cocontractantul nu şi-a îndeplinit întocmai şi la termen propriile obligaţii.

Precizând că doctrina a statuat că, pentru a se putea invoca excepţia de neexecutare a contractului, este necesar să existe o neexecutare, chiar şi parţială, dar suficient de importantă, a considerat că această condiţie este îndeplinită în cauză, întrucât neexecutarea a privit atât elementul temporal, cât şi cel substanţial, fiind suficient de importantă, încât a condus la refuzul Beneficiarului final, Primăria Municipiului Galaţi, de a achita plata întregii valori a contractului de lucrări.

Tot în cadrul acestui motiv de recurs, a arătat că trebuie analizată şi nelegala respingere de către instanţa de apel a motivului de apel referitor la confuzia instanţei de fond cu privire la condiţiile acţiunii în răspundere contractuală (faţă de constatarea caracterului cert, lichid şi exigibil al creanţei pretinse) şi condiţiile prescrise de procedura ordonanţei de plată.

A considerat că, aprecierea instanţei de fond că:

"reclamanta are împotriva pârâtei o sumă certă, lichidă şi exigibilă, pentru care poate cere sprijinul Statului pentru recuperarea sa de la pârâta - debitoare" a demonstrat, în opinia recurentei-pârâte, că instanţa de fond nu a fost preocupată de verificarea îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile contractuale, ci a aplicat regulile procedurii ordonanţei de plată, reglementată de dispoziţiile art. 1014 şi următoarele din C. proc. civ.

Or, cele două tipuri de acţiuni au o configuraţie juridică diferită şi un regim probatoriu separat: dacă în cazul acţiunii în răspundere civilă contractuală reclamantul trebuie să dovedească existenţa unei obligaţii izvorâte dintr-un contract şi neexecutarea culpabilă a obligaţiei de către pârât, în cazul ordonanţei de plată, creditorul trebuie să demonstreze existenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile, constând în obligaţii de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, constatat printr-un înscris însuşit de părţi prin semnătură.

A susţinut că doar din această perspectivă poate fi explicată relevanţa pe care instanţa de fond a acordat-o semnării/acceptării facturilor fiscale şi situaţiilor de lucrări emise de intimata-reclamantă, câtă vreme recurenta-pârâtă nu a contestat niciodată valoarea lucrărilor, ci a invocat neexecutarea acestora la termenul contractual (30 iunie 2012) şi parţiala lor executare defectuoasă (cu neconformităţi de ordin calitativ), consecinţa fiind neacceptarea lucrărilor de către beneficiarul final şi refuzul acestuia de a achita contravaloarea lor.

Împrejurarea că instanţa de apel a respins acest motiv, apreciind că s-a avut în vedere, la fond, că:

"reclamanta are împotriva pârâtei o obligaţie perfectă, ce poate fi solicitată şi recunoscută în justiţie", încalcă, în opinia recurentei-pârâte, regulile răspunderii contractuale, care impun instanţei de judecată să verifice doar îndeplinirea condiţiilor privind existenţa contractului şi a neexecutării obligaţiei, în tot sau în parte (ambele instanţe reţinând că s-ar fi executat "peste 90% din lucrarea contractată", rămânând deci un procent de 10% care nu a fost executat).

În condiţiile în care ambele acest condiţii sunt îndeplinite în cauză, a susţinut că este prezumată culpa părţii adverse, conform art. 1082 din C. civ. din 1864.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 28 decembrie 2018, recurenta-reclamantă DRUMURI ŞI PODURI S.A. PRIN LICHIDATOR JUDICIAR SP B. a invocat, în principal, excepţia nulităţii recursului recurentei-pârâte C. S.A. GRECIA - SUCURSALA ROMÂNIA., în raport cu prevederile art. 490 alin. (1) C. proc. civ., iar în subsidiar, excepţia tardivităţii recursului recurentei-pârâte.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului.

Recurenta-pârâtă C. S.A. GRECIA - SUCURSALA ROMÂNIA. a formulat întâmpinare la recursul declarat de reclamantă, înregistrată la dosar la data de 27 decembrie 2020, prin care a solicitat respingerea recursului recurentei-reclamante, ca inadmisibil, în raport cu prevederile art. 459 alin. (2) C. proc. civ.

Totodată, recurenta-pârâtă a invocat excepţia tardivităţii cererii completatoare a recursului.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului formulat de recurenta-reclamantă, ca nefondat.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor.

Prin încheierea din 19 aprilie 2019, s-a dispus comunicarea raportului către părţi şi s-a pus în vedere acestora că au posibilitatea să depună în scris puncte de vedere în termen de 10 zile de la data comunicării, asupra raportului întocmit.

Prin decizia civilă nr. 88 din data de 17 ianuarie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în raport cu dispoziţiile art. 459 C. proc. civ., a respins, ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă DRUMURI ŞI PODURI S.A. PRIN LICHIDATOR JUDICIAR SP B. împotriva deciziei civile nr. 144/A din 17 septembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

A respins excepţiile tardivităţii şi nulităţii recursului declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. GRECIA - SUCURSALA ROMÂNIA.

A admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă împotriva încheierii din 5 septembrie 2018 şi a deciziei civile nr. 144/A din 17 septembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, stabilind termen pentru soluţionarea recursului la data de 6 martie 2020, cu citarea părţilor.

În motivarea soluţiei de respingere, ca inadmisibil, a recursului declarat de recurenta-reclamantă DRUMURI ŞI PODURI S.A. PRIN LICHIDATOR JUDICIAR SP B. împotriva deciziei civile nr. 144/A din 17 septembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, instanţa de recurs a reţinut că reclamanta nu a declarat apel împotriva sentinţei civile nr. 74 din 9 mai 2017, prin care prima instanţă a respins acţiunea promovată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A. - GRECIA, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, nici împotriva încheierii din 11 iunie 2015, prin care Tribunalului Galaţi a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestei pârâte.

În raport cu împrejurarea că recursul recurentei-reclamante vizează exclusiv greşita soluţionare, de către prima instanţă, a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C. S.A. - GRECIA, Înalta Curte a constatat, în raport cu dispoziţiile art. 459 C. proc. civ., că aceste critici nu pot fi formulate omisso medio, recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei instanţei de apel fiind respins, ca inadmisibil.

Analizând recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.A. GRECIA - SUCURSALA ROMÂNIA, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Din considerentele încheierii din 5 septembrie 2018, criticată de recurenta-pârâtă din perspectiva motivelor de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., rezultă că instanţa de apel, constatând că obiecţiunile susţinute oral sunt diferite de cele susţinute în scris ., a consemnat că:

"din obiecţiunile formulate în scris rezultă că principala nemulţumire este aceea că expertul nu s-a deplasat efectiv la locul respectiv" şi a solicitat apărătorului recurentei să dezvolte acest aspect.

Ca urmare, reprezentantul recurentei-pârâte a procedat la dezvoltarea acestei obiecţiuni, dar şi a restului obiecţiunilor la raportul de expertiză, formulate în scris, astfel cum reiese din cele consemnate în încheierea de şedinţă criticată .

Se reţine că instanţa de apel, după deliberarea cu privire la ansamblul obiecţiunilor formulate de recurente la raportul de expertiză, le-a apreciat ca fiind neîntemeiate, motivat de împrejurarea că "expertul a răspuns obiectivelor stabilite, concluziile lucrării urmând a fi apreciate de către instanţă în contextul materialului probator care a fost administrat în cauză".

În consecinţă, în ceea ce priveşte critica subsumată dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că susţinerile recurentei-pârâte, în sensul că soluţia de respingere a obiecţiunilor formulate oral ar fi fost nemotivată sau că ar fi avut în vedere motivul că aceste obiecţiuni ar fi "altele decât cele scrise", este inadmisibilă, neputând fi analizată în calea de atac a recursului.

Argumentele formulate cu privire la soluţia de respingere, de către instanţa de apel a obiecţiunilor la raportul de expertiză (fără a se distinge între cele orale sau scrise), cu motivarea că sunt "neîntemeiate, întrucât expertul a răspuns obiectivelor stabilite", nu vizează elemente de legalitate, ci de temeinicie ale încheierii recurate, referindu-se exclusiv la modul în care instanţa de apel, suverană în ceea ce priveşte aprecierea asupra încuviinţării şi interpretării probatoriului, a decis asupra necesităţii de a administra un mijloc de probă.

În ceea ce priveşte critica formulată în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., referitoare la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 337 din C. proc. civ., se constată că instanţa de apel, astfel cum rezultă din considerentele deciziei atacate, nu a distins, în argumentarea deciziei de respingere a obiecţiunilor la raportul de expertiză, între obiecţiunile orale şi cele formulate în scris, ci doar a remarcat faptul că recurenta-pârâtă a formulat, în faţa instanţei alte obiecţiuni faţă de cele depuse la dosar în scris.

Ca atare, Înalta Curte apreciază critica ca nefiind întemeiată, întrucât, din motivarea instanţei de apel rezultă că aceasta, după ascultarea părţii şi analiza temeiurilor invocate în susţinerea cererii de încuviinţare a obiecţiunilor, a apreciat că nu sunt necesare lămuriri sau completări ale raportului de expertiză, fără a face vreo deosebire între caracterul oral sau scris al obiecţiunilor formulate.

Astfel, nu se poate susţine că ar fi fost încălcate dispoziţiile art. 337 din C. proc. civ., instanţa de apel făcând o corectă aplicarea a acestui text.

Cu privire la recursul formulat împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel, recurenta-pârâtă a invocat, în dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de textul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nelegala respingere de către instanţa de apel a motivului de apel referitor la excepţia de neexecutare a contractului.

În conţinutul criticii, s-a arătat că instanţa de apel, deşi a reţinut că intimata-reclamantă nu şi-a îndeplinit la termenul asumat şi în totalitate obligaţia de a executa lucrărilor convenite, a considerat că procentul de nici 10% al lucrărilor neexecutate nu poate conduce la admiterea excepţiei de neexecutare, nefiind îndeplinită condiţia ca asemenea neexecutare, chiar şi parţială, să fie suficient de importantă în cauză. În acest context, instanţa de apel a sugerat recurentei-pârâte alte căi procesuale de valorificare a pretenţiilor sale, constând în "sancţionarea" contractului de antrepriză şi lăsarea fără efecte pentru viitor a acestui contract.

Verificând argumentele recurentei-pârâte, se constată că aceasta nu reclamă încălcarea sau greşita aplicare a unor texte legale, astfel cum impune motivul de recurs invocat, ci este nemulţumită de modul în care instanţa de apel, în analiza a asupras motivului de apel formulat de pârâtă, a apreciat asupra semnificaţiei şi importanţei lucrărilor neexecutate, în contextul mai larg al obiectului contractului de antrepriză şi al termenelor de execuţie şi, respectiv, de plată a lucrărilor, stabilind, sub aspectul situaţiei de fapt, că procentul rămas neexecutat, atât sub aspect calitativ, cât şi sub aspect cantitativ, precum şi întârzierile înregistrate în execuţie, nu pot reprezenta un just temei pentru invocarea cu succes a excepţiei de neexecutare a contractului.

Acest tip de critici - ce vizează, în principal, soluţiile conţinute de hotărârea instanţei de fond - nu pot fi analizate în recurs, deoarece calea de atac formulată de recurenta-pârâtă este dedicată, potrivit reglementărilor din C. proc. civ., verificării aspectelor de nelegalitate ale deciziei instanţei de apel, şi nu reexaminării aspectelor ce conturează starea de fapt incidentă în cauză.

În cadrul aceluiaşi motiv de recurs, recurenta-pârâtă a mai arătat că în mod nelegal a respins instanţa de prim control judiciar motivul de apel referitor la pretinsa confuzie a instanţei de fond între condiţiile unei acţiuni în răspundere contractuală şi cele ale ordonanţei de plată, procedură prevăzută de dispoziţiile art. 1014 şi următoarele din C. proc. civ.

Şi această critică (subsumată, în realitate, dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.) se referă, în principal, la soluţia pronunţată de către instanţa de fond.

Verificând, sub aspectele relevante, hotărârea instanţei de apel, Înalta Curte constată că în conţinutul motivării, instanţa de apel a reţinut că, potrivit sentinţei pronunţate în cauză, reclamanta are împotriva pârâtei o creanţă dată de o sumă certă, lichidă şi exigibilă, "pentru care se poate cere sprijinul Statului pentru recuperarea ei".

A mai reţinut instanţa de apel că acest lucru semnifică că reclamanta are împotriva pârâtei o obligaţie perfectă, ce poate fi solicitată şi recunoscută în justiţie".

Or, aceste constatări ale instanţei de apel nu echivalează cu rezolvarea cauzei prin aplicarea dispoziţiilor incidente în procedura ordonanţei de plată, ci dovedeşte că instanţa a avut în vedere îndeplinirea tuturor elementelor de fapt şi de drept caracteristice unei acţiuni în pretenţii de drept comun (ce presupune existenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile), în special din perspectiva invocării de către recurenta-pârâtă a excepţiei de neexecutare a contractului, care, în cauză, a urmărit dovedirea caracterului incert al obligaţiei intimatei-reclamante.

În consecinţă, critica analizată este neîntemeiată, însăşi punerea în discuţie a excepţiei de neexecutare a contractului nefiind posibilă decât în cadrul unei acţiuni întemeiate pe dreptul comun.

Recurenta-pârâtă a mai formulat, asociat acestei critici, susţinerea că în speţă ar fi fost încălcate regulile răspunderii contractuale, deoarece în cauză sunt îndeplinite condiţiile privind existenţa contractului şi a neexecutării obligaţiei, fiind astfel prezumată culpa părţii adverse, conform art. 1082 din C. civ. din 1864.

Nici această critică nu poate fi examinată în recurs, întrucât, la fel ca în cazul criticii privind greşita apreciere asupra îndeplinirii condiţiilor excepţiei de neexecutare, aspectele legate de stabilirea elementului de fapt al culpei ţin de temeinicia hotărârii, nu de legalitatea acesteia.

Pentru considerentele mai sus arătate, Înalta Curte constată că în speţă, în raport cu criticile analizate, nu se confirmă existenţa unor motive de nelegalitate ale deciziei atacate, astfel că, în temeiul dispoziţiilor art. 496 din C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.A. GRECIA - SUCURSALA ROMÂNIA împotriva deciziei civile nr. 144/A din 17 septembrie 2018 şi a încheierii de şedinţă din data de 5 septembrie 2018, ambele pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2020.