Sewage service fee claim: material error in operative part does not vitiate judgment; cassation barred from reviewing evidentiary assessment

Şedinţa publică din data de 5 martie 2020

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Potrivit art. 499 din C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins".

A. Obiectul cererii introductive

Prin cererea înregistrată la 18 noiembrie 2013, sub nr. x/2013, pe rolul Judecătoriei Ploieşti, secţia Civilă, reclamanta S.C. HIDRO PRAHOVA S.A. a solicitat obligarea pârâtei S.C. A. S.A. la plata sumei de 589.317 RON, reprezentând contravaloarea facturii seria x nr. x din 31.07.2013.

Prin sentinţa civilă nr. 13915 din 13 octombrie 2014 Judecătoria Ploieşti a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de solutionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 7 noiembrie 2014.

La termenul de judecată din 16 februarie 2017 reclamanta a depus precizări scrise cu privire la suma de 589.317 RON, concretizată în factura fiscală seria x 1 nr. x din 31.07.2013, în sensul că aceasta conţine soldul cumulat a 4 facturi, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate, respectiv canalizare şi preluare apă meteorică.

Prin concluziile scrise depuse la data de 11 aprilie 2017, reclamanta a solicitat admiterea acţiunii aşa cum a fost precizată la termenul din 16.02.2017 şi obligarea pârâtei S.C. A. S.A. la plata sumei de 589.317 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate, respectiv servicii de canalizare şi preluare apă meteorică în perioada iunie 2010 - iulie 2013.

S-a arătat că, în fapt, între părţi a fost încheiat contractul nr. x din 07.10.2010 privind preluarea apelor uzate în reţeaua publică de canalizare a oraşului Plopeni, cantitatea ce urma să fie facturată stabilindu-se în baza raportărilor lunare emise de pârâtă.

B. Hotărârea primei instanţe

Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 704/2017 din 20 aprilie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2013, a respins acţiunea având ca obiect anulare act administrativ, formulată de reclamanta S.C. HIDRO PRAHOVA S.A., în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.A., ca neîntemeiată.

C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanţe

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta S.C. HIDRO PRAHOVA S.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

D. Hotărârea instanţei de apel

Prin decizia nr. 638 din 14 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2013, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta S.C. HIDRO PRAHOVA S.A. împotriva sentinţei nr. 704 din 20 aprilie 2017 a Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.A.

E. Considerentele instanţei de apel

Cu privire la motivul de apel vizând nulitatea sentinţei apelate, curtea de apel a reţinut că este nefondat, întrucât aceasta cuprinde toate menţiunile obligatorii prevăzute de art. 425 C. proc. civ.

A fost găsită nefondată susţinerea apelantei, potrivit căreia ar exista o contrarietate între aspectele reţinute de instanţa de fond în partea introductivă a sentinţei, considerentele acesteia şi dispozitiv.

Astfel, a constatat că hotărârea cuprinde împrejurările de fapt şi motivele de drept care au format convingerea instanţei în sensul pronunţării soluţiei de respingere a acţiunii formulate de reclamantă, cu referire la factura emisă de către reclamantă, respectiv factura seria x 1 nr. x din 31.07.2013 în valoare de 589.317 RON, acesta fiind înscrisul pe care se întemeiază pretenţiile deduse judecăţii.

Curtea de Apel Ploieşti a reţinut că nu există nicio discordanţă între dispozitivul hotărârii pronunţate de prima instanţă şi minută şi că dispozitivul exprimă, în mod clar şi fără echivoc, soluţia de respingere a acţiunii, cuprinzând toate menţiunile obligatorii prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., inclusiv cele prevăzute de art. 425 alin. (3) din acelaşi cod.

În ceea ce priveşte menţiunea din dispozitivul sentinţei, în sensul că obiectul acţiunii este " anulare act administrativ", instanţa de apel a reţinut că este o simplă eroare materială ce ar putea fi îndreptată din oficiu sau la cerere, potrivit art. 442 C. proc. civ.

Pe fondul cauzei, instanţa a notat că între părţi a fost încheiat contractul de prestări servicii canalizare nr. x din 01.04.2005, iar potrivit art. 28 din acest contract cantitatea de apă care trebuia să fie facturată urma să se stabilească, conform adresei lunare primite de la societatea intimată.

S-a constatat că apelanta-reclamantă S.C. Hidro Prahova S.A. - Sucursala Plopeni a început să emită facturi pe adresa pârâtei S.C. A. S.A., începând cu data de 31 iulie 2013 pentru pretinse servicii de canalizare, retroactiv, din luna iulie 2010, respectiv factura seria x 1 nr. x din 31.07.2013 ce face obiectul litigiului de faţă, ca urmare a unei estimări unilaterale.

Totodată, s-a constatat că în staţia de epurare a oraşului Plopeni se deversează o cantitate de apă mai mare decât cea declarată de societatea intimată, însă acest aspect nu se datorează culpei acesteia, ci faptului că pe teritoriul oraşului Plopeni sunt racordate la reţeaua de canalizare a S.C. A. S.A. un număr de 22 blocuri (881 apartamente) şi o spălătorie auto, aşa cum rezultă din adresa din 06.10.2016, emisă de Primăria oraşului Plopeni.

Instanţa de apel a apreciat ca fiind nefondată susţinerea apelantei, potrivit căreia judecătorul fondului şi-a însuşit, în totalitate, apărările societăţii pârâte şi concluziile raportului de expertiză tehnică, fără a le corobora cu restul probelor administrate şi fără a le raporta la textele legale incidente.

A conchis în sensul că prima instanţă şi-a argumentat concluziile cu privire la valoarea probatorie a înscrisurilor şi expertizei întocmite în cauză de expert şi a motivat de ce nu şi-a însuşit susţinerile reclamantei, astfel încât nu se poate susţine că hotărârea este nelegală numai pentru motivul că părerea instanţei nu concordă cu cea a apelantei.

În ceea ce priveşte valoarea probatorie a raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză şi modul în care acesta se reflectă în fundamentarea soluţiei, curtea de apel a subliniat că expertiza efectuată potrivit art. 330 C. proc. civ. cuprinde o opinie de specialitate asupra documentaţiei supuse analizei, dar în aprecierea probelor intervine raţionamentul judecătorului, căruia îi revine rolul de a le valoriza în raport cu toate circumstanţele cauzei.

Or, în cauză, instanţa, în urma raţionamentului folosit, întemeindu-se pe probatoriul administrat, dar şi pe dispoziţiile legale incidente, a motivat în fapt şi în drept soluţia adoptată, apreciind corect probele administrate.

F. Calea de atac împotriva hotărârii instanţei de apel

La data de 28 ianuarie 2019 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă recursul declarat de reclamanta S.C. HIDRO PRAHOVA S.A. împotriva deciziei nr. 638 din 14 noiembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Decizia recurată a fost criticată sub aspectul nelegalităţii, pentru următoarele motive:

Recurenta-reclamantă a menţionat faptul că s-a invocat, în apel, excepţia nulităţii hotărârii pronunţate de instanţa de fond, în conformitate cu dispoziţiile art. 425, coroborat cu art. 405 din C. proc. civ., care reglementează dreptul comun în ceea ce priveşte conţinutul hotărârii judecătoreşti, specificându-se în mod expres structura acesteia: partea introductivă (practicaua), considerentele şi dispozitivul.

În acest sens, a făcut referire la împrejurarea că în prima parte a hotărârii se menţionează, în mod corect, obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv pretenţii constând în contravaloarea serviciilor prestate către societatea pârâtă, însă spre finalul considerentelor şi în dispozitiv se arată că instanţa respinge acţiunea având ca obiect anulare act administrativ.

Or, aşa cum s-a arătat, obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie obligarea pârâtei la plata contravalorii unor servicii prestate şi, nicidecum, anulare act administrativ, solicitare cu care instanţa de fond nici măcar nu a fost învestită.

Mai mult decât atât, a învederat că minuta pronunţată în cauză cuprinde dispoziţii potrivnice, care nu au legătură cu speţa dedusă judecăţii.

În opinia recurentei-reclamante, excepţia invocată în faţa instanţei de apel este întemeiată, motiv pentru care, se impune admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

A susţinut că instanţa de apel a făcut o interpretare greşită, în sensul că a considerat că reclamanta nu poate invoca excepţia nulităţii hotărârii în propria cale de atac.

Totodată, a opinat că în cuprinsul deciziei atacate s-a concluzionat, în mod eronat, că hotărârea pronunţată de prima instanţă este motivată în fapt şi în drept, deşi se menţionează, într-o singură propoziţie, faptul că este vorba de o eroare materială, care poate fi îndreptată din oficiu sau la cerere, potrivit dispoziţiilor art. 442 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte eroarea materială la care a făcut referire instanţa de apel, recurenta a precizat că nu avea interes să promoveze o astfel de cerere, din moment ce acţiunea a fost respinsă.

A fost evocat art. 405 din C. proc. civ., potrivit căruia "nulitatea unei hotărâri nu poate fi cerută decât prin căile de atac prevăzute de lege, în afara de cazul când legea prevede în mod expres altfel", recurenta apreciind că a respectat întocmai această dispoziţie legală.

Recurenta-reclamantă a arătat că nu se poate reţine că s-a strecurat o eroare materială în cuprinsul dispozitivului hotărârii primei instanţe, fiind eronată concluzia la care a ajuns instanţa de apel, respectiv aceea că "nu există nicio discordanţă între dispozitiv şi minută, dispozitivul hotărârii exprimă în mod clar şi fără echivoc soluţia de respingere a acţiunii şi cuprinde toate menţiunile obligatorii prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. c), inclusiv cele prevăzute de art. 425 alin. (3) din C. proc. civ. (menţionarea căii de atac)".

A precizat că instanţa de apel nu a făcut referire la faptul că tocmai conţinutul minutei, ce reprezintă concluzia la care a ajuns instanţa de judecată, la finalizarea cercetării judecătoreşti este greşită şi, mai mult decât atât, o eroare materială, aşa cum este definită de dispoziţiile legale în materie, nu se poate strecura în minuta unei hotărâri judecătoreşti.

Cu privire la fondul litigiului recurenta a susţinut că instanţa de judecată trebuia să coroboreze toate probatoriile administrate în ansamblul lor, şi nu să reţină doar concluziile expertizei efectuate în cauză.

Sub acest aspect, a învederat că a fost efectuată o expertiză tehnică de specialitate în cauză, cu deplasare la faţa locului, însă concluziile expertului sunt eronate şi se bazează pe o observare superficială, fiind vizionate doar anumite puncte a sistemului de canalizare, toate alese la sugestia pârâtei, fără să fie solicitate înscrisuri din care să rezulte situaţia reală.

A mai arătat că expertul nu a avut în vedere şi nu a putut verifica autorizaţia de gospodărie a apelor nr. 151 din 10.10.2014, având ca titulară pe intimata-pârâtă, înscris ce a fost depus ulterior efectuării expertizei la solicitarea expresă a instanţei de judecată.

Totodată, a precizat că s-a solicitat refacerea raportului de expertiză sau efectuarea unei alte expertize de specialitate, care să aibă în vedere toate înscrisurile existente, însă această solicitare nu a fost încuviinţată de instanţa de judecată, care a apreciat ca fiind suficiente concluziile expertizei realizate deja în cauză.

În opinia recurentei, instanţa de apel a achiesat practic la apărările intimatei-pârâte S.C. A. S.A., reţinând că volumul de apă ce ajunge în staţia de epurare ar fi fost influenţat de alţi utilizatori care sunt racordaţi la reţeaua de canalizare, respectiv 22 de blocuri şi o spălătorie auto.

Or, în cuprinsul autorizaţiei de gospodărie a apelor nr. 151 din 10.10.2014, nu se face nicio referire la alţi utilizatori, volumul de apă uzată care se preia în staţia de epurare Plopeni fiind stabilit doar pentru intimată.

Pentru aceste argumente, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, admiterea excepţiei nulităţii aşa cum a fost invocată şi casarea hotărârii atacate, iar, în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea completării probatoriului.

Astfel, a susţinut că se impune efectuarea unei expertize noi, care să aibă în vedere toate înscrisurile aflate la dosarul cauzei şi să se stabilească, în concret, locul unde este deversată, atât apa uzată provenită din sursa proprie, cât şi cea meteorică, modul de preluare a apei uzate din sursa subterană proprie prin intermediul rigolelor, precum şi locul unde este deversată această cantitate, ţinând cont de volumul de apă inserat în autorizaţia acordată pârâtei de cca. 407.900 mc/an, cantitate ce ajunge în staţia de epurare a oraşului Plopeni.

G. Apărările intimatei-pârâte

Intimata-pârâtă S.C. A. S.A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

A arătat că menţiunea din dispozitivul hotărârii de primă instanţă nu atrage nulitatea acesteia, ci, eventual, ar putea face obiectul procedurii reglementate de art. 442 C. proc. civ.

De asemenea, a menţionat că dispozitivul sentinţei exprimă, în mod clar şi fără echivoc, soluţia de respingere a acţiunii, cuprinzând toate menţiunile obligatorii prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ.

Pe fondul cauzei, a apreciat că nu pot fi reţinute susţinerile recurentei-reclamante, potrivit cărora în staţia de epurare a oraşului Plopeni se deversează o cantitate de apă mai mare decât cea declarată de societatea pârâtă din prezenta cauză. A relevat că această afirmaţie a recurentei se datorează faptului că pe teritoriul oraşului Plopeni sunt racordate la reţeaua de canalizare a societăţii pârâte un număr de 22 de blocuri şi o spălătorie auto, aspect confirmat de către Primăria oraşului Plopeni prin adresa din 06.10.2016, depusă la dosarul cauzei.

H. Considerentele instanţei de recurs

Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte a constatat că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Prealabil analizei propriu-zise a motivelor de recurs, Înalta Curte a considerat util să sublinieze faptul că recursul este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai pentru motive de nelegalitate, nu şi de netemeinicie.

Aşadar, criticile formulate de recurentă, ce tind la reanalizarea probelor administrate în cauză şi la stabilirea, pe cale de consecinţă, a unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută de instanţele de fond, nu pot face obiectul prezentelor considerente şi, prin urmare, vor fi exceptate de la analiză.

Cum cererea de recurs cuprinde o succesiune de afirmaţii şi nu este structurată din punct de vedere juridic, pe motivele de casare expres prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-reclamantă S.C. HIDRO PRAHOVA S.A. menţionând doar în finalul cererii faptul că înţelege să îşi întemeieze recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va proceda la examinarea acestora, în măsura în care, aşa cum s-a arătat, pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

În primul rând, recurenta-reclamantă este nemulţumită de soluţia pronunţată de către instanţa de apel cu privire la excepţia de nulitate invocată, ce vizează împrejurarea că în finalul considerentelor şi în cuprinsul dispozitivului sentinţei de la fond apare menţiunea că obiectul cauzei deduse judecăţii este "anulare act administrativ".

Recurenta a susţinut că există o contrarietate evidentă între menţiunile exprimate în părţile sentinţei nr. 704/2017 din 20 aprilie 2017, pronunţate de Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2013 şi că instanţa de apel a interpretat greşit apărarea formulată în calea de atac a apelului sub acest aspect, reţinând că este o simplă eroare materială.

Totodată, a apreciat că hotărârea recurată nu este motivată şi că instanţa de apel arată într-o singură propoziţie că eroarea materială poate să fie îndreptată din oficiu sau la cerere, în temeiul dispoziţiilor art. 442 C. proc. civ.

Recurenta a opinat că o eroare materială nu se poate strecura în dispozitivul unei hotărâri judecătoreşti şi că este un motiv de nulitate a hotărârii.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. este incident atunci când decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Contrar celor susţinute de recurentă, Înalta Curte a constatat că, în mod corect, instanţa de apel a reţinut că este vorba despre o eroare materială, partea având posibilitatea să formuleze o cerere în acest sens, conform procedurii reglementate de art. 442 C. proc. civ.

Alin. (1) al acestui text de lege prevede expres că "erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale cuprinse în hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu ori la cerere", fiind evident faptul că erorile materiale strecurate în cuprinsul unei hotărâri judecătoreşti pot să apară în oricare din părţile acesteia, respectiv în practica, în considerente sau în dispozitiv.

Procedura îndreptării hotărârilor judecătoreşti presupune corijarea acelor erori materiale strecurate, cu ocazia redactării ori tehnoredactării, în cuprinsul minutei, practicalei, considerentelor sau dispozitivului hotărârii (sentinţă, decizie sau încheiere).

Prin urmare, pe calea procedurii instituite de art. 442 C. proc. civ., se pot îndrepta orice alte erori materiale, enumerarea cuprinsă în textul de lege fiind una exemplificativă.

De altfel, nu se poate subscrie criticii de nemotivare a hotărârii faptul că dezlegarea dată de instanţa de prim control judiciar nu corespunde opiniei părţii.

Totodată, Înalta Curte a reţinut că recurenta-reclamantă a invocat formal motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizând neregularităţi de ordin procedural, sancţionate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., dispoziţii ce constituie dreptul comun în materia actelor de procedură şi care se referă la o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale.

Criticile recurentei-reclamante S.C. HIDRO PRAHOVA S.A. referitoare la valoarea probantă pe care judecătorii din apel au acordat-o expertizei tehnice de specialitate ce a fost efectuată în cauză nu pot fi primite.

Instanţele de fond sunt suverane în aprecierea pertinenţei şi utilităţii probelor solicitate de părţi, conform art. 258 raportat la art. 255 alin. (1) C. proc. civ., acestea fiind aspecte ce nu pot fi cenzurate de instanţa de recurs, limitată doar la analizarea aspectelor de nelegalitate.

Potrivit art. 264 C. proc. civ., aprecierea probelor se face în mod liber, potrivit convingerii instanţei învestite cu o cale devolutivă de atac.

Aşa fiind, nu pot reprezenta critici de nelegalitate decât invocarea unor eventuale încălcări ale normelor care interzic sau limitează puterea de apreciere a judecătorului sau a celor privind admisibilitatea probelor ori administrarea acestora.

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Înalta Curte a notat că nu este incident, întrucât recurenta-reclamantă nu a indicat normele de drept material pretins încălcate sau aplicate greşit de către instanţa de apel.

Faţă de cele anterior expuse, Înalta Curte a constatat că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea deciziei recurate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., recursul urmează a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. HIDRO PRAHOVA S.A. împotriva deciziei nr. 638 din 14 noiembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2013.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2020.