Wind turbine liability action barred by lack of passive legal capacity and extinction of right under Decree 167/1958

Şedinţa publică din data de 5 martie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţei civile nr. 1792 din 11.05.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2016 s-a admis exceptia prescripţiei extinctive şi s-a respins ca prescrisă cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. împotriva pârâtei B. S.A. având ca obiect plata despăgubirilor în valoare de 1800000 Euro.

Prin decizia civilă nr. 1990 pronunţată la data de 16.10.2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins, ca nefondat, apelul principal formulat de reclamanta A. S.R.L, a admis apelul incident formulat de apelanta-pârâtă B. S.R.L., împotriva încheierii din 13.04.2017 şi a sentinţei civile nr. 1792 din 11.05.2017 şi a schimbat în tot sentinţa civilă atacată, în sensul că: a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi a respins acţiunea ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pentru a pronunţa soluţia asupra apelului principal, instanţa de apel a reţinut cu prioritate că, potrivit art. 201 din Legea nr. 71/2011, legea aplicabilă prescripţiei extinctive este legea în vigoare la data la care prescripţia a început să curgă.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat ca pârâta să fie obligată la acoperirea prejudiciul provocat de imposibilitatea acesteia de a mai dezvolta un parc de turbine eoliene pe terenurile sale, sustinând că a aflat în luna aprilie 2010, de la societatea de cadastru cu care colabora, că S.C. C. S.R.L. urma să amplaseze turbine eoliene în imediata vecinătate a acestor terenuri. Tot potrivit susţinerilor din cerere, în aprilie 2009 şi noiembrie 2010, când au fost eliberate certificatele de urbanism în beneficiul apelantei, aceasta a realizat că nu mai putea dezvolta proiectul pe care l-ar fi demarat.

In raport de aceste susţineri, instanţele de fond au reţinut că reclamanta a cunoscut iminenţa pagubei în aprilie 2010, iar existenta ei neîndoielnică i-a devenit clara cel mai târziu în noiembrie 2010. Faţă de aceste aspecte şi de faptul ca cererea de chemare în judecată a fost depusă la oficiul postal la data de 7.10.2016, s-a constatat că actiunea este prescrisă.

In ceea ce priveste susţinerea reclamantei referitoare la intreruperea cursului prescriptiei printr-o pretinsă recunoastere, Curtea de Apel a constatat că între părţi nu a avut loc o asemenea recunoaştere a datoriei, iar existenţa unor discuţii între părţi privind eventualitatea acordării unor despăgubiri de către intimată nu reprezintă un act intrerupator al cursului prescripţiei. Numai recunoaşterea datoriei voluntară, neîndoielnică, pură şi simplă, neafectată de nicio condiţie sau rezervă din partea autorului ei, este de natură să producă efectul întreruptiv al cursului prescripţiei dreptului material la acţiune, în conformitate cu prevederile art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958.

Respingerea probei cu interogatoriul pârâtei şi a probei cu martori a fost considerată justificată în raport de situatia de fapt şi de drept dedusă judecăţii, nefiind pertinente în cauză, sub aspectul solutionarii exceptiei prescriptiei dreptului material al actiune, conform art. 255 C. proc. civ.

Asupra apelului incident, Curtea de apel a reţinut că, potrivit articolului 36 C. proc. civ., calitatea procesuală pasivă, condiţie de exercitare a acţiunii civile, presupune o identitate între pârâta chemată în judecată şi persoana obligată în raportul obligaţional dedus judecăţii de reclamantă.

Cererea de chemare în judecata a fost formulată în contradictoriu cu pârâta B., în conditiile în care, în motivarea acesteia se susţine că o terţă persoană juridică, C. S.R.L., ar fi creat prejudicii reclamantei prin amplasarea turbinelor eoliene pe terenuri asupra cărora deţine drepturi reale.

In consecinta, s-a apreciat că nu există identitate între persoana chemată în judecată şi persoana obligată în raportul obligaţional dedus judecăţii de reclamantă, şi, în consecinţă, Curtea de Apel a constatat intemeiat motivul de apel vizand gresita respingere a exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive.

In raport de modul de solutionare a acestui motiv de apel, Curtea de Apel a considerat de prisos analizarea motivul de apel vizand lipsa de interes a reclamantei în formularea actiunii.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., solicitând casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare în considerarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurenta a susţinut greşita aplicare a dispoziţiilor Decretului nr. 167/1958 pentru soluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, apreciind că în cauză erau incidente dispoziţiile C. civ. 2009 deoarece fapta ilicită cauzatoare de prejudicii s-a concretizat la momentul amplasării turbinelor eoliene de către C. S.R.L., care a vândut parcul pârâtei indicate în acţiune, doar de atunci terenul său fiind ocupat parţial de turbine, iar amplasarea lor a făcut imposibilă construirea altor eoliene pe propriul teren.

Totodată, recurenta a criticat nereţinerea de către instanţă a cazului de întrerupere a cursului prescripţiei rezultat din recunoaşterea dreptului său de către partea adversă, care a iniţiat efectuarea unei expertize pentru identificarea terenului pe care era amplasat turbina eoliană nr. 68 pe terenul său şi stabilirea prejudiciului produs.

În continuare, recurenta a arătat că instanţa de apel a soluţionat greşit excepţia lipsei calităţii procesuale active în contextul acţiunii în răspundere civilă delictuală ce formează obiectul dosarului de faţă, neluând în considerare faptul că pârâta a preluat parcul de eoliene edificat anterior de C. S.R.L..

Prin întâmpinarea depusă la data de 02.05.2019, intimata B. S.A. a invocat nulitatea recursului, excepţie înlăturată cu prilejul admiterii în principiu a recursului declarat, prin încheierea din data de 28.11.2019, iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând decizia atacată prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată nefondat recursul pentru următoarele considerente:

Lecturând decizia atacată, constatăm că instanţa de apel a considerat întemeiată excepţia prescripţiei, a cărei admitere a generat soluţia primei instanţe, dar a dat prioritate excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, reţinând deopotrivă caracterul fundamentat al acesteia.

Soluţionarea ambelor excepţii era strâns legată de cadrul procesual dedus judecăţii, ce urmărea antrenarea răspunderii civile delictuale pentru a faptă ilicită imputată pârâtei.

Din cuprinsul cererii de chemare în judecată şi al precizărilor depuse de reclamantă la data de 02.12.2016 pentru indicarea modalităţii de calcul a prejudiciului, instanţele de fond au reţinut că fapta ilicită invocată de reclamantă ar consta în amplasarea de către pârâtă (de fapt, de către autoarea acesteia, C. SRL) a unor turbine eoliene în imediata vecinătate a terenurilor deţinute de reclamantă, ba chiar, într-unul dintre cazuri, pe o parte a unui teren deţinut de reclamantă. Această faptă ilicită a pârâtei a produs drept rezultat imposibilitatea reclamantei de a mai dezvolta, la rândul său, un parc de turbine eoliene, şi, deci, de a exploata într-o maniera profitabilă, terenurile achiziţionate tocmai în acest scop, prejudiciul fiind evaluat în funcţie de pierderile suportate de societate ca urmare a nerealizării proiectului propus.

Pornind de la premisele acestui cadru procesual, dedus judecăţii de reclamantă, potrivit principiului disponibilităţii, instanţele au stabilit, chiar pe baza afirmaţiilor acesteia, momentul de început al termenului de prescripţie, respectiv cel de la care păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba şi pe cel răspunzător de ea. S-a avut în vedere în mod judicios perioada de la care reclamanta a cunoscut intenţia C. S.R.L. de amplasare a eolienelor pe terenul învecinat şi imposibilitatea derulării propriului proiect. În funcţie de acest moment, s-a reţinut în mod corect incidenţa dispoziţiilor Decretului nr. 167/1958, în conformitate cu norma tranzitorie cuprinsă în art. 201 din Legea nr. 71/2011.

Chiar dacă reclamanta a insistat ulterior în căile de atac asupra momentului edificării efective a turbinelor eoliene şi a amplasării uneia dintre acestea pe terenul proprietatea sa, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie subliniază că reclamanta a înţeles să solicite pe calea acestei acţiuni repararea prejudiciului decurgând din imposibilitatea realizării propriului proiect de afaceri, şi nu din ocuparea terenului său în mod nelegitim.

Pe de altă parte, se impune a se preciza că dispoziţiile C. civ. 2009 nu cuprind în realitate norme diferite de Decretul nr. 167/1958 sub aspectul termenului de prescripţie aplicabil în cauză şi a momentului de la care acesta începe să curgă.

În ceea ce priveşte cazul de întrerupere a prescripţiei invocat de reclamantă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată corecta înlăturare a acestuia de instanţele de fond în absenţa unei recunoaşteri ferme şi neîndoielnice din partea pârâtei a dreptului afirmat de reclamantă. Pretinsele negocieri purtate între părţi şi demersurile ce ar fi fost realizate chiar din iniţiativa pârâtei pentru estimarea prejudiciului, nefinalizate cu o recunoaştere necondiţionată nu pot fi de natură a genera efectul întreruptiv de prescripţie. Mai mult, aşa cum s-a reţinut de prima instanţă, eventuala semnare a unui acord de tranzacţie între părţi prin care pârâta să-şi fi asumat obligaţia de plată a pretinselor despăgubiri ar fi mutat cauza acţiunii în sfera răspunderii civile contractuale, din cea delictuală, cu care reclamanta a înţeles să investească instanţele în cauza de faţă.

Luând în considerare fapta ilicită invocată în acţiune, astfel cum a fost enunţată anterior, instanţa de apel a stabilit în mod judicios absenţa identităţii dintre pârâta chemată în judecată şi pretinsul autor al faptei prejudiciabile.

Prin urmare, în considerarea dispoziţiilor art. 36 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată corecta soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, care a fundamentat soluţia instanţei de apel.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 497 rap. la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1990 din 16 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2020.