Buyer at fault in land sale option; option price forfeiture upheld on appeal

Şedinţa publică din data de 5 martie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 1015/18.05.2017, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă s-a respins acţiunea civilă formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul B., având ca obiect constatarea denunţării unilaterale a Promisiunii unilaterale de vânzare autentificată sub nr. x/28.04.2010 de către notarul public C., în baza notificării comunicate la data de 23.05.2014, obligarea intimatului-pârât la restituirea sumei de 100.000 (una sută mii) Euro, reprezentând preţul promisiunii, cu dobânda legală penalizatoare în cuantum de 13.010,95 Euro.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta A. S.R.L. a declarat apel, cale de atac ce a fost respinsă ca nefondată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă prin decizia civilă nr. 903/11.12.2017.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că, potrivit promisiunii unilaterale de vânzare autentificată sub nr. x/28.04.2010, promitentul vânzător B. a oferit apelantei-reclamantei beneficiare a promisiunii, posibilitatea de cumpărare a terenului menţionat în convenţie, drept ce putea fi exercitat până la data de 30.06.2012, beneficiarul promisiunii fiind interesat de achiziţionarea terenului în scopul construirii şi operării pe acesta, a unei fabrici care să aibă ca principal obiect de activitate fabricarea de blocuri ceramice din argilă arsă, potrivit literei B din Preambulul Convenţiei. Preţul promisiunii, în sumă de 100.000 de euro la cursul de schimb B.N.R. din ziua plăţii, a fost plătit de beneficiar către promitentul vânzător. Preţul de vânzare a terenului a fost stabilit la suma de 500.000 de euro, din care urma a fi dedus preţul promisiunii deja achitat.

Posibilitatea denunţării unilaterale a convenţiei este stipulată în art. 6 alin. (3) sens în care se prevede că, Beneficiarul promisiunii poate denunţa unilateral convenţia, fără plata unei despăgubiri către promitentul vânzător, pe baza unei simple notificări trimise acestuia cu cel puţin o zi înaintea expirării duratei promisiunii, în cazul în care, până la expirarea duratei promisiunii, din motive neimputabile beneficiarului, acesta nu reuşeşte să obţină anumite facilităţi în vederea desfăşurării activităţii de fabricare de blocuri ceramice din argilă arsă.

S-a mai stipulat, la alin. (4) al art. 6 din Promisiune că, în cazul în care, până la expirarea duratei Promisiunii, nu sunt îndeplinite condiţiile enumerate la articolul 6, alin. (3), lit. a)-e), din motive imputabile exclusiv Beneficiarului, Promitentul vânzător nu mai este obligat să ramburseze Beneficiarului Preţul Promisiunii, fiind îndreptăţit să îl păstreze.

Această convenţie a fost modificată prin Actul adiţional autentificat sub nr. x din data de 18.06.2012, durata promisiunii prelungindu-se până la data de 30.06.2014.

Instanţele de fond au reţinut că apelanta-reclamantă se face culpabilă de nerespectarea clauzelor Promisiunii unilaterale de vânzare autentificată sub nr. x/28.04.2010, astfel cum a fost aceasta prelungită până la data de 30.06.2014.

Culpa apelantei A. constă în aceea că nu a încercat, în realitate, să obţină un teren în vederea exploatării argilei, organizarea şi participarea sa la licitaţia în discuţie neputând fi considerată ca un demers sau diligenţă minimă întreprinsă de aceasta în vederea îndeplinirii condiţiei din Promisiunea de vânzare, respectiv de a obţine un teren care să fie exploatat pentru resurse miniere.

Înscrierea la o licitaţie pentru închirierea unui teren având categoria de folosinţă "păşune" generează o culpă a apelantei - reclamante A. în neexecutarea obligaţiilor asumate prin Promisiune, aspect criticat prin prezentul apel.

Prin decizia nr. 706/17.02.2014 Curtea de Apel laşi a dispus anularea licitaţiei şi a Contractului de închiriere nr. x/20.04.2011 prin care apelanta A. dobândise dreptul de folosinţă asupra terenului în suprafaţă de 41,5 hectare, aflat în proprietatea privată a comunei Ion Neculce. S-a apreciat că această nu exclude culpa acesteia în cauza pendinte.

Obiectul dosarul cu nr. x/2011 a fost anularea actului administrativ, iar în considerentele deciziei nr. 706/17.02.2014 Curtea de Apel laşi s-a apreciat că în mod greşit a fost obligat ofertantul declarat câştigător la plata, către reclamanta S.C. Ceramica S.A., a sumei de 40.993,62 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, motiv pentru care, în temeiul art. 312 C. proc. civ., a admis recursul declarat de pârâta A. S.R.L. în sensul modificării, în parte, a hotărârii atacate, fiind respinsă cererea reclamantei de a se obliga această pârâtă la plata cheltuielilor de judecată, respectivele cheltuieli urmând să rămână exclusiv în sarcina pârâtei Unitatea Administrativ - Teritorială Comuna Ion Neculce.

Instanţa de contencios administrativ a reţinut că A. - în calitatea sa de intimată în acel dosar - nu avea o culpă procesuală în declanşarea litigiului tranşat în dosarul cu nr. x/2011, aceasta nefăcându-se răspunzătoare de nesocotirea cadrului de acţiune impus de HCL nr. 68/2008 deoarece nu ea a organizat licitaţia anulată prin hotărârea Curţii de Apel Iaşi cu nr. 706 din data de 17.02.2014, astfel că instanţa nu putea să îi reţină vreo culpă în nesocotirea cadrului de organizare a licitaţiei.

Revenindu-se la obiectul cauzei de faţă, s-a considerat că prin înscrierea apelantei-reclamante la o licitaţie având ca obiect un teren cu categoria de folosinţă "păşune", pentru a obţine un teren în vederea exploatării argilei, reiese culpa acesteia în neexecutarea obligaţiilor asumate prin contractul încheiat cu intimatul-pârât promitent, din moment ce acesta nu a lucrat cu diligenta unui bun comerciant ori, fie cu nepermisă neglijenţă, fie cu intenţie, faptele sale ducând la producerea unui prejudiciu intimatului-pârât din cauza pendinte.

S-a avut în vedere şi vasta experienţă de care se bucură apelanta-reclamantă A., care - în oferta tehnică şi financiară de înscriere la licitaţia organizată de Unitatea Administrativ - Teritorială Comuna Ion Neculce - a evidenţiat că operează în România din anul 1998, declarându-se numărul unu în lume în domeniul producţiei de cărămizi, şi numărul doi în Europa în sisteme de acoperişuri, susţinând şi că are experienţă în exploatarea argilei, deţinând mai multe cariere de exploatare a argilei în diferite regiuni ale României, în baza obţinerii de la Agenţia Naţională pentru Resurse Miniere (A.N.R.M.) a licenţei de concesiune pentru desfăşurarea de activităţi miniere de exploatare a argilei, conform Legii Minelor nr. 85/2003.

Dată fiind familiarizarea reclamantei cu procedura de obţinere a dreptului de a exploata resursele subsolului conform Legii Minelor, inclusiv pentru dreptul de folosinţă a terenului de suprafaţă, s-a apreciat că aceasta cunoştea riscurile pe care şi le asumă acceptând să participe la o licitaţie care nu întrunea toate condiţiile în vederea atribuirii unui teren pentru exploatare minieră, câtă vreme, categoria de folosinţă a terenului declarată la data licitaţiei era "păşune". În consecinţă putea să refuze să participe la o licitaţie care nu întrunea toate condiţiile în vederea atribuirii unui teren pentru exploatarea resurselor subsolului.

În ceea ce priveşte autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 706/17.02.2014 pronunţată de Curtea de Apel laşi, care a stabilit că singurul răspunzător de nesocotirea cadrului de acţiune impus prin H.C.L. nr. 68/2008 şi prin Documentaţia pentru desfăşurarea licitaţiei publice în vederea închirierii este organizatorul licitaţiei, respectiv Comuna Ion Neculce, instanţa de apel a constatat că, prin decizia nr. 706/17.02.2014, instanţa de contencios administrativ a reţinut că A. - în calitatea sa de intimată în acel dosar - nu avea o culpă procesuală în declanşarea litigiului, acesta fiind motivul admiterii recursului acesteia şi modificării hotărârii în sensul înlăturării A. de la plata cheltuielilor de judecată şi al rămânerii acestora doar în sarcina pârâtei Unitatea Administrativ - Teritorială Comuna Ion Neculce.

Instanţa de apel are în vedere că statuările din considerentele deciziei nr. 706/17.02.2014 a Curţii de Apel Iaşi nu pot fi interpretate extensiv, în sensul dorit de apelantă, respectiv că instanţa ar fi reţinut şi inexistenţa culpei acesteia în executarea obligaţiilor sale contractuale, astfel cum decurg acestea din Promisiunea unilaterală de vânzare invocată în cauză. În prezentul litigiu, instanţele de fond au fost ţinute să analizeze doar culpa apelantei în neexecutarea obligaţiilor asumate prin Promisiunea unilaterală de vânzare autentificată sub nr. x/28.04.2010 încheiată cu intimatul-pârât promitent, sens în care s-a reţinut că acesta nu a lucrat cu diligenta unui bun comerciant ori, fie cu nepremisă neglijenţă, fie cu intenţie, faptele sale ducând la producerea unui prejudiciu intimatului din cauza pendinte.

În acest cadru, s-a făcut şi aplicarea prezumţiei legale şi irefragabile de lucru judecat reglementată de dispoziţiile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., ce reprezintă manifestarea pozitivă a autorităţii de lucru judecat. În consecinţă, s-a apreciat că intimatul-pârât se poate prevala de considerentele deciziei nr. 706/17.02.2014 a Curţii de Apel Iaşi pronunţate în dosarul nr. x/2011 pentru a demonstra inexistenţa vreunui demers iniţiat de A. în vederea îndeplinirii obligaţiilor asumate prin Promisiunea de vânzare şi de constatarea culpei reclamantei, Decizia Curţii de Apel Iaşi fiind înzestrată cu autoritate de lucru judecat, fără ca o altă instanţă sau o altă parte adversă dintr-un litigiu ulterior să mai poată supune dezbaterii existenţa drepturilor constatate.

Astfel, în considerentele deciziei nr. 706/17.02.2014, s-a constatat că în conţinutul Documentaţiei având la baza H.C.L. nr. 68/2008 nu se face nici cea mai vagă referire la faptul ca autoritatea deliberativă a unităţii administrativ teritoriale, cu drept de administrare a bunurilor comunei, a aprobat ca: "închirierea suprafeţei de [ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .], aparţinând domeniului privat al comunei Ion Neculce [...] să se facă pentru exploatare resurse minerale, prin licitaţie publică"; că " Primăria Ion Neculce, astfel cum rezultă din Anunţul de participare [...] s-a rezumat la a preciza că obiectul licitaţiei îl constituie închirierea unui teren situat in extravilanul comunei [...] având categoria de folosinţă păşune/islaz [...]". A mai reţinut instanţa de contencios administrativ şi că: " [...] Din moment ce nici participanţii la licitaţie, nici terţii interesaţi în a obţine acces la resursele minerale aflate în subsolul suprafeţei de teren ce urma să fie închiriată, dar nici măcar locuitorii comunei nu au avut cunoştinţă care a fost scopul real pentru care s-a cerut Închirierea terenului şi termenul până la care urma să se folosească respectivul perimetru, Curtea apreciază ca prima instanţă a fost îndreptăţită să constate ca aproape niciunul din principiile după care trebuia să se desfăşoare procedura licitaţiei publice nu a fost respectat . . . . . . . . . . . . .".

În concluzie, s-a subliniat că: "în ceea ce priveşte recursul declarat de U.A.T. Ion Neculce, Curtea îl consideră a fi nefondat întrucât [ . . . . . . . . . .] dar mai ales prin modul în care s-a trecut sub tăcere destinaţia finală a bunului închiriat transformându-se licitaţia într-o chestiune ce ţinea de o relaţie exclusivă si privilegiată dintre locator şi locatar, căruia i s-a dat libertatea ca într-un cadru netransparent să-şi impună termenii închirierii".

Suplimentar de cele statuate în decizia instanţei de contencios administrativ, în prezenta cauză, instanţa de apel a avut în vedere şi probatoriul testimonial administrat în faţa primei instanţe care se coroborează cu cele reţinute de instanţa de contencios administrativ şi demonstrează culpa apelantei A. în neonorarea termenilor contractuali, culpă care constă în aceea că nu a încercat, în realitate, să obţină un teren în vederea exploatării resurselor subsolului, respectiv a argilei.

În cuprinsul anunţului de licitaţie nu a fost declarată destinaţia terenului, respectiv exploatare minieră a subsolului, ci s-a specificat doar că obiectul licitaţiei îl constituie închirierea unui teren situat în extravilanul comunei a cărui destinaţie stabilită conform planurilor urbanistice era de zonă extravilan, având categoria de folosinţă păşune/izlaz. Datorită acestei modalităţi de organizare a licitaţiei, alte firme având obiect de activitate identic cu al apelantei - reclamantei, nu au avut cunoştinţă de posibilitatea de a participa la o licitaţie pentru exploatarea subsolului.

Totodată, s-a subliniat că apelanta A. a mai pierdut anterior un contract încheiat cu o altă autoritate locală, respectiv Consiliul Local Hârlău, care a fost anulat prin Decizia nr. 75 din 16 februarie 2009 a Curţii de Apel Iaşi pronunţată în dosarul nr. x/2008, din motive similare celor care au generat şi pronunţarea deciziei nr. 706/17.02.2014 a Curţii de Apel Iaşi.

Sub aspectul apărărilor apelantei, potrivit cărora nu avea posibilitatea de a întreprinde demersuri pentru reluarea licitaţie, aceste atribuţii aparţinând în întregime Comunei Ion Neculce şi că, pe raza aceleiaşi localităţi Ion Neculce nu a mai existat un alt teren în suprafaţă de minimum 40 hectare disponibil spre vânzare, Curtea de Apel Iaşi a reţinut că lipsa de diligentă a apelantei A. în căutarea altui amplasament pentru exploatare nu poate fi pusă în sarcina intimatului-pârât, fiind exclusiv culpa apelantei A. că nu a urmărit - încă din momentul în care s-a înscris la licitaţie pentru a licita un teren cu destinaţie de păşune - să obţină un teren pe care să îl exploateze în vederea extragerii de argilă.

Curtea de Apel a apreciat că nu sunt incidente prevederile art. 1671 C. civ., din moment ce culpa apelantei A. în neexecutarea obligaţiilor asumate prin Promisiune este generată de înscrierea acesteia la o licitaţie pentru închirierea unui teren având categoria de folosinţă "păşune", în condiţiile în care dorea să exploateze acel teren în vederea extragerii de argilă, în analiză nefiind împrejurarea dacă Promisiunea de vânzare a fost încheiată tocmai în vederea obţinerii de către apelanta A. a suprafeţei care a făcut obiectul procedurii derulate de Comuna Ion Neculce, iar nu a unei alte parcele de teren.

Potrivit voinţei părţilor, preţul Promisiunii nu mai trebuie să fie rambursat de promitentul vânzător dacă neîndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 6 alin. (3) intervine din motive imputabile promitentului cumpărător A., ceea ce în cauză s-a probat.

Faţă de cele reţinute anterior, instanţele de fond au constatat culpa exclusivă a reclamantei, care nu a întreprins demersuri efective pentru obţinerea unui teren în scopul de exploatare minieră a subsolului, având în vedere, pe de o parte, vasta sa experienţă în obţinerea unor astfel de terenuri pentru exploatările pe care le efectuează în alte zone din ţară de circa 19 ani, iar, pe de altă parte, ţinând cont de faptul că era evident că nu putea avea pretenţii legitime de a obţine, prin înscrierea la o licitaţie pentru un teren cu categoria păşune, închirierea unui teren de pe care să extragă argilă, licitaţia neîntrunind condiţiile legale de desfăşurare, fiind susceptibilă de a fi anulată.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. S.R.L. (devenita A. S.R.L., în urma schimbării denumirii) a declarat recurs, solicitând casarea şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în considerarea motivelor prevăzute de art. 488 pct. 7 şi 8 C. proc. civ.

În susţinerea motivului prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta a invocat greşita/neaplicarea dispoziţiilor art. 1671 C. civ. sub aspectul interpretării clauzei considerate îndoielnice prevăzute de art. 6 alin. (4) din convenţia părţilor, instanţa de apel reţinând în mod eronat, în contra intereselor cumpărătorului, existenţa unor motive imputabile exclusiv beneficiarului în ceea ce priveşte neîndeplinirea obligaţiilor contractuale, ceea ce a atras şi refuzul restituirii preţului promisiunii.

Recurenta a afirmat că probele administrate evidenţiau faptul că neîndeplinirea condiţiilor agreate de părţi pentru viitoarea încheiere a vânzării nu rezulta din din motive ce i-ar fi fost imputabile exclusiv, ci şi din existenţa unor alte evenimente, precum organizarea defectuoasă a licitaţiei publice, aflată în sarcina Comunei Ion Neculce, situaţie care impunea restituirea preţului plătit.

Totodată, recurenta a considerat a fi greşită interpretarea clauzelor contractuale şi cu prilejul reţinerii culpei sale pentru neîndeplinirea unor demersuri pentru obţinerea unui teren în vederea exploatării argilei. În acest sens, recurenta a arătat că a încheiat cu autorităţile locale un contract de închiriere cu privire la suprafaţa de teren necesară pentru realizarea exploatării şi îndeplinirea condiţiei pentru perfectarea vânzării, destinaţia iniţială a terenului neconstituind un impediment cât timp aceasta putea fi schimbată oricând, iar anularea contractului nu s-a realizat din culpa sa, efectuând chiar diligenţe în apărare în procesul anterior.

În continuare, în susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 7 C. proc. civ., recurenta a invocat încălcarea autorităţii de lucru judecat a Deciziei nr. 706/2016, prin care instanţa de contencios administrativ a reţinut culpa autorităţii publice în nerespespectarea cadrului legal pentru desfăşurarea procedurii de atribuire, situaţie ce a condus la anularea acestei proceduri şi a contractului de închiriere.

Prin întâmpinarea depusă la data de 07.05.2018, intimatul B. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând decizia atacată prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată nefondat recursul pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta a invocat greşita aplicare a regulilor de interpretare a clauzei contractuale cuprinse în art. 6 alin. (4) raportat la art. 6 alin. (3) din Promisiunea unilaterală de vânzare, ce a condus în final la reţinerea culpei sale exclusive în nefinalizarea vânzării.

Prevederile art. 6 alin. (3) din Promisiunea de vânzare, permiteau Beneficiarului denunţarea unilaterală a convenţiei, pe baza unei simple notificări trimise Promitentului - vânzător, în mai multe situaţii neimputabile Beneficiarului, între care se înscrie şi aceea a neobţinerii unui drept de folosinţă asupra unei suprafeţe compacte de minimum 40 hectare în zona de pe raza comunei Ion Neculce din care Beneficiarul intenţionează să extragă materia primă pentru fabrică (lit. c).

În continuare, se precizează că, în cazul în care, până la expirarea duratei promisiunii, nu sunt îndeplinite condiţiile enumerate la art. 6 alin. (3), lit. a)-e), din motive imputabile exclusiv Beneficiarului, Promitentul Vânzător nu mai este obligat să ramburseze Beneficiarului preţul promisiunii, fiind îndreptăţit să-l păstreze.

Or, lecturând aceste clauze şi analizând argumentele concrete invocate de recurentă în susţinerea acestui motiv de recurs, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceste clauze au un conţinut clar şi explicit, putând fi aplicate întocmai de părţi sau instanţele de judecată, fără necesitatea utilizării unor reguli de interpretare specifice clauzelor îndoielnice.

În realitate, recurenta nu contesta conţinutul clauzelor şi nu explicitează eventualul caracter îndoielnic al acestora, ci critică modalitatea în care instanţele de fond au interpretat coroborat probele administrate în cauză, ce a condus la concluzia pretins eronată a caracterului imputabil exclusiv Beneficiarului al neîndeplinirii condiţiei necesare pentru semnarea vânzării. Or, acest aspect depăşeşte limitele controlului de legalitate specific căii de atac a recursului şi interferează cu atributul exlusiv al instanţelor de fond cu privire la stabilirea situaţiei de fapt pe baza probelor administrate în cauză.

Sub aspectul aplicării greşite a dispoziţiilor art. 1671 C. civ., dincolo de lipsa caracterului îndoielnic al clauzelor, deja reţinută, se impune a se sublinia inaplicabilitatea normei invocate, ce se referă exclusiv la materia vânzării şi la interpretarea clauzelor îndoielnice în favoarea cumpărătorului, în cauză părţile semnând doar o promisiune unilaterală de vânzare, iar recurenta - reclamanta neavând calitatea de cumpărător şi nici intenţia de a dobândi această calitate după denunţarea Promisiunii.

În argumentarea incidenţei motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 7 C. proc. civ., recurenta a susţinut încălcarea autorităţii de lucru judecat a Deciziei nr. 706/2016 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. x/2011, prin care instanţa de contencios administrativ a reţinut culpa autorităţii publice în nerespectarea cadrului legal pentru desfăşurarea procedurii de atribuire prin închiriere a unei suprafeţe de teren din comuna Ion Neculce, situaţie ce a condus la anularea acestei proceduri şi a contractului de închiriere.

În acest cadru, se impune a se preciza că dispoziţiile art. 413 alin. (2) C. proc. civ. permit oricărei părţi să opună lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă. Această normă, coroborată cu prevederile art. 430 alin. (2) C. proc. civ., recunoaşte în mod expres autoritatea de lucru judecat a considerentelor pe care se sprijină o hotărâre judecătorească definitivă, inclusiv cele prin care s-a rezovat o chestiune litigioasă.

În prezentul litigiu, Curtea de Apel Iaşi a reţinut în mod judicios că obiectul dosarului anterior nr. x/2011 a fost anularea actului administrativ, iar, în considerentele deciziei nr. 706/17.02.2014, Curtea de Apel laşi a apreciat că în mod greşit a fost obligat ofertantul declarat câştigător la plata către reclamanta S.C. Ceramica S.A. a sumei de 40.993,62 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. Instanţa de contencios administrativ a reţinut că A., în calitatea sa de intimată în acel dosar, nu avea o culpă procesuală în declanşarea litigiului, aceasta nefăcându-se răspunzătoare de nesocotirea cadrului de acţiune impus de HCL nr. 68/2008 deoarece nu ea a organizat licitaţia anulată prin hotărârea Curţii de Apel Iaşi cu nr. 706 din data de 17.02.2014, astfel că instanţa nu putea să îi reţină vreo culpă în nesocotirea cadrului de organizare a licitaţiei.

Prin urmare, chestiunea litigioasă tranşată în cauza anterioară a fost cea a culpei procesuale în declanşarea litigiului, necesară pentru soluţionarea cererii părţii adverse de suportare a cheltuielor de judecată efectuate în acel proces.

În acest cadru, instanţa de apel a costatat în mod corect că, în prezentul litigiu, de natură civilă şi cu alt obiect decât cel anterior, era de analizat o altă chestiune litigioasă, cea a culpei apelantei reclamante A. dintr-o cu totul altă perspectivă, respectiv cea a neîndeplinirii obligaţiilor asumate prin Promisiunea unilaterală de vânzare autentificată sub nr. x/28.04.2010. Pe baza întregului material probator administrat în faţa instanţelor de fond s-a reţinut cu acest prilej că intimatul-pârât promitent nu a lucrat cu diligenta unui bun comerciant ori, fie cu nepremisă neglijenţă, fie cu intenţie, faptele sale ducând la producerea unui prejudiciu intimatului din cauza pendinte. Analizând coroborat întreg materialul probator, instanţa de apel a constatat că acesta demonstrează culpa apelantei A. în neonorarea termenilor contractuali, culpă care constă în aceea că nu a încercat, în realitate, să obţină un teren în vederea exploatării resurselor subsolului, respectiv a argilei.

Mai mult, se impune a se sublinia că aspectele de fapt consemnate în decizia anterioare au fost avute în vedere în analiza conduitei contractuale concrete a reclamantei din prezenta cauză, coroborat cu celelalte probe administrate nemijlocit în cauză, în condiţiile în care, pentru această parte, care a participat şi la litigiul precedent, hotărârea definitivă pronunţată de instanţele de contencios administrativ era obligatorie atât sub aspectul dispozitivului, cât şi al considerentelor, conform art. 435 alin. (1) C. proc. civ.

Spre deosebire de situaţia recurentului - reclamant, se poate observa că intimatul - pârât a fost terţ în raport de litigiul anterior şi că, faţă de acesta, potrivit dispoziţiilor art. 435 alin. (2) C. proc. civ., hotărârea anterior pronunţată nu este obligatorie, ci doar opozabilă, acesta putând face, în condiţiile legii, dovada contrară.

Faţă de cele reţinute, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată nefondate motivele de recurs invocate de recurentă şi nu va analiza argumentele suplimentare invocate de recurentă prin concluziile scrise deoarece aceste motive au fost formulate peste termenul legal.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 497 rap. la art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 903/2017 din 1 decembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât B..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2020.