Inadmissibility of cassation appeal against insolvency-related assignment of debts and guarantees under the finality of appellate judgments in Bankruptcy Law

Şedinţa publică din data de 4 martie 2020

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 18 iunie 2018 pe rolul Tribunalului Olt –, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. 1055/104/2012/a49, A., B. şi S.C. C. S.R.L. prin lichidator judiciar D. Filiala Bucureşti, în calitate de contestatori, au solicitat în contradictoriu cu intimatele E. S.A. (fostă F. S.A.) şi G. S.A. ca prin hotărârea ce o va pronunţa, instanţa să constate nulitatea absolută a notificării cesiunii şi a contractului de cesiune de creanţă privind contractul de credit nr. 296 din 25 martie 2008 şi a tuturor contractelor de garanţie şi/sau ipoteca şi/sau orice alte instrumente de garantare aferente contractului de credit, să constate nulitatea absolută a notificării cesiunii şi a contractului de cesiune de creanţă privind contractul de credit nr. 4210 din 8 mai 2009 şi a tuturor contractelor de garanţie şi/sau ipoteca şi/sau orice alte instrumente de garantare aferente contractului de credit şi să ia act de faptul că S.C. C. S.R.L., B. şi A., în calitate de constituitori, se opun ca bunurile mobile şi imobile aduse drept garanţie în favoarea F. S.A. să fie predate cesionarului G. S.A.

Prin sentinţa nr. 754/2018 din 26 noiembrie 2018, instanţa a respins cererea de chemare în judecată formulată de contestatorii A., B. şi S.C. C. S.R.L. prin lichidator judiciar.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs contestatorii A. şi B., solicitând admiterea acestuia, casarea sentinţei, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare pe fond la aceeaşi instanţă, iar în subsidiar admiterea recursului, modificarea sentinţei în sensul admiterii acţiunii, cu cheltuieli de judecată pentru stadiile de fond si recurs.

La termenul din 19 februarie 2019, instanţa a dispus citarea în cauză a E. S.A. ca urmare a fuziunii prin absorbţie a F. S.A.

Prin decizia nr. 618/2019 din 12 noiembrie 2019, Curtea de Apel Craiova –, secţia a II-a civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenţii-contestatori A. şi B..

Împotriva acestei decizii, au formulat recurs recurenţii A. şi B., solicitând (i) în principal, admiterea recursului şi casarea deciziei nr. 618/2019 din 12 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova –, secţia a II-a civilă, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare pe fond la Curtea de Apel Craiova ca instanţă de apel, (ii) în subsidiar, admiterea recursului şi casarea deciziei nr. 618/2019 din 12 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova –, secţia a II-a civilă, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare pe fond la Tribunalul Olt ca instanţă de drept comun, (iii) într-o teză terţiară, admiterea recursului şi modificarea deciziei nr. 618/2019 din 12 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova –, secţia a II-a civilă în sensul admiterii acţiunii, (iv) constatarea nulităţii absolute a notificării cesiunii şi a contractului de cesiune de creanţă privind contractul de credit nr. 296 din 25 martie 2008 şi a tuturor contractelor de garanţie şi/sau ipoteca şi/sau orice alte instrumente de garantare aferente contractului de credit, (v) constatarea nulităţii absolută a notificării cesiunii şi a contractului de cesiune de creanţă privind contractul de credit nr. 4210 din 8 mai 2009 şi a tuturor contractelor de garanţie şi/sau ipoteca şi/sau orice alte instrumente de garantare aferente contractului de credit şi (vi) ca instanţa să ia act de faptul că S.C. C. S.R.L., B. şi A., în calitate de constituitori, se opun ca bunurile mobile şi imobile aduse drept garanţie în favoarea F. S.A. să fie predate cesionarului G. S.A.

Motivele invocate de recurenţi sunt, în esenţă, următoarele:

Recurenţii-reclamanţi susţin că în cauză sunt aplicabile prevederile noului C. proc. civ., că instanţa ar fi trebui să îşi verifice competenţa materială în soluţionarea unei cauze privind o hotărâre pronunţată de judecătorul sindic şi să constate că pe rolul Tribunalului Olt s-a aflat dosarul nr. 1055/104/2012/a41, care a privit două acţiuni cu obiect diferit, şi anume, o contestaţie la existenţa debitului şi la cuantumul creanţei cesionate şi o acţiune în constatarea nulităţii absolute a contractelor de cesiune de creanţă. Se mai susţine că dosarul nr. 1055/104/2012/a49 al Curţii de Apel Craiova a avut ca obiect recurs împotriva sentinţei nr. 754 din 26 noiembrie 2018, iar la fond obiectul cauzei a fost acţiune în constatarea nulităţii absolute întemeiată pe dispoziţiile C. civ.

În opinia recurenţilor-reclamanţi, cererea a fost soluţionată în mod nelegal în prima instanţă de judecătorul sindic, iar instanţa de apel ar fi reţinut în mod nelegal că erau aplicabile prevederile vechiul C. proc. civ. şi că nu s-ar fi pus în discuţie la fond excepţia de necompetenţă materială. Recurenţii-reclamanţi arată că excepţia de necompetenţă este o excepţie de ordine publică şi că prin încălcarea competenţei au fost vătămaţi în ceea ce priveşte drepturile procesuale şi patrimoniale, solicitând să se constate că hotărârea primei instanţe este supusă apelului şi nu recursului.

Într-o altă critică, se arată că E. S.A. ar fi trebuit scoasă din cauză deoarece nu a preluat creanţa ce face obiectul contractelor de cesiune a căror anulare se cere în dosarul de faţă, această creanţă fiind cesionată către G. S.A. anterior fuziunii.

Recurenţii-reclamanţi apreciază că, pe fond, hotărârea este afectată de nelegalitate deoarece instanţa de apel ar fi interpretat trunchiat actele aflate la dosar, nu s-ar fi pronunţat cu privire la tot ceea ce s-a cerut şi ar fi aplicat alte dispoziţii legale decât cele invocate de reclamanţi, încălcând principiul disponibilităţii şi dreptul la un proces echitabil. În dezvoltarea acestui motiv de recurs, se susţine că nu au fost avute în vedere dispoziţiile C. civ. şi ale legii nr. 31/1990 referitoare la reprezentare şi nici cele ale C. civ. referitoare la cesiunea de creanţă, deoarece instanţele inferioare nu s-au pronunţat asupra termenului în care trebuia transmisă notificarea cesiunii de creanţă şi nici asupra faptului că judecătorul sindic nu a consemnat suma cu care F. S.A. s-a înscris la masa credală, iar instanţa de apel, în mod greşit, ar fi dat eficienţă celor reţinute de judecătorul sindic referitor la erorile strecurate în conţinutul notificărilor în sensul că aceste erori nu constituie motive de nulitate absolută. Se mai arată că datele referitoare la contractele de credit cesionate nu sunt corecte şi astfel cesiunea de creanţă este afectată de nulitate.

Se mai afirmă că judecătorul sindic nu s-ar fi pronunţat asupra contestaţiei recurenţilor-reclamanţi faţă de cuantumul creanţelor cesionate, recurenţii-reclamanţi susţinând că nu s-ar fi încheiat contractele de credit nr. 296 din 25 martie 2008, respectiv 4210 din 8 mai 2008, sumele aferente acestor contracte nefiind datorate.

Recurenţii-reclamanţi arată că judecătorul sindic nu s-a pronunţat nici cu privire la întinderea efectelor contractelor de cesiune de creanţă în raport de dispoziţiile art. 60 din OUGO.U.G. nr. 52/2016, iar instanţa de apel nu a verificat afirmaţiile recurenţilor-reclamanţi în această privinţă, interpretând şi aplicând greşit, în opinia acestora, dispoziţiile art. 1568 alin. (2) din C. civ.. De asemenea, se susţine că instanţele inferioare nu s-au pronunţat cu privire la cesiunea contractelor de ipotecă şi nici cu privire la solicitarea recurenţilor-reclamanţi de a se lua act de opoziţia lor faţă de predarea bunurilor mobile şi imobile aduse drept garanţie de către F. S.A. către G. S.A. şi nu au avut în vedere existenţa dosarului penal nr. 1342/P/2018 care, în opinia recurenţilor-reclamanţi, se află în strânsă legătură cu obiectul prezentului dosar.

În drept, recurenţii au invocat, prin cererea de recurs motivele prevăzute de art. 488 pct. 3, 5, 6 şi 8 C. proc. civ., precizând ulterior în concluziile scrise din 4 martie 2020, temeiul prevăzut de art. 304 pct. 3, 5, 6 şi 8 C. proc. civ. din 1865.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Înalta Curte, potrivit art. 316, raportat la art. 298 şi la art. 137 alin. (1) C. proc. civ. din 1865, va analiza cu prioritate excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată din oficiu, în raport de prevederile art. 299 C. proc. civ. din 1865.

Prezentul recurs are ca obiect încheierile din 29 octombrie 2019 şi 5 noiembrie 2019, prin care a fost amânată pronunţarea, şi decizia nr. 618 din 12 noiembrie 2019 prin care Curtea de Apel Craiova –, secţia a II-a civilă a respins ca nefondat recursul declarat de recurenţi împotriva sentinţei nr. 754/2018 din 26 noiembrie 2018 pronunţată de Tribunalul Olt. Dosarul în care a fost pronunţată decizia recurată este asociat unui dosar având ca obiect procedura insolvenţei, fiind guvernat de prevederile Legii nr. 85/2006.

Conform dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 85/2006, calea de atac împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorul-sindic este recursul, ce urmează a fi judecat de curtea de apel. Potrivit dispoziţiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ. din 1865, "sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, precum şi cele date în apel". Prin urmare, potrivit legii, nu există posibilitatea de a declara recurs împotriva unei hotărâri pronunţate în recurs şi aceasta, deoarece, conform dispoziţiilor art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. din 1865, hotărârile date în recurs sunt hotărâri irevocabile, deci nesusceptibile de recurs.

În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătoreşti, exercitarea acestora şi efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalităţii căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituţional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac şi exercitarea lor în condiţiile legii, potrivit cu natura şi scopul lor şi într-o anumită ordine. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

În ceea ce priveşte recursul declarat împotriva încheierilor din 29 octombrie 2019 şi 5 noiembrie 2019, prin care a fost amânată pronunţarea cauzei, Înalta Curte reţine că, faţă de dispoziţiile art. 268 C. proc. civ. din 1865, aceste încheieri conţin dispoziţii premergătoare, având caracter preparatoriu. Acestea nu pot fi atacate decât odată cu fondul, făcând corp comun cu hotărârea finală şi, prin urmare, vor fi supuse căii de atac numai odată cu aceasta, urmând acelaşi regim juridic din punct de vedere al căilor de atac. Pentru considerentele de mai sus, Înalta Curte constată că nu este admisibilă calea de atac a recursului împotriva încheierilor menţionate mai sus.

În consecinţă, Înalta Curte, văzând dispoziţiile art. 299 C. proc. civ. din 1865, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. din 1865, va admite excepţia invocată şi va constata inadmisibilitatea recursului declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenţii A. şi B. împotriva încheierilor din 29 octombrie 2019 şi 5 noiembrie 2019 şi a deciziei nr. 618 din 12 noiembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Craiova –, secţia a II-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 martie 2020.