Recognition of foreign bankruptcy reorganization plan and its compatibility with prior divorce decree under exequatur procedure.

Şedinţa publică din data de 3 martie 2020

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă la data de 2 octombrie 2015 sub nr. x/2011, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., recunoaşterea pe teritoriul României a efectelor hotărârii judecătoreşti pronunţate în cauza nr. 34418 din data de 26.07.2012 a Tribunalului pentru Faliment din SUA, California, D. Sacramento, respectiv decizia de confirmare a planului de reorganizare al reclamantei.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 1094 C. proc. civ. şi urm. şi cele ale art. 1102 alin. (2) C. proc. civ.

În motivarea cererii, s-a arătat că, în urma desfacerii căsătoriei, a fost încheiată tranzacţia conform căreia B. avea un drept de creanţă pentru suma de 100.000 USD. Astfel, reclamanta a înţeles să se prevaleze de recunoaşterea hotărârii străine privind restructurarea creanţei rezultate din partajul realizat după divorţ, în condiţiile articolului 1096 din C. proc. civ. din 2010, în forma în vigoare la data de 2.10.2015.

La data de 12 iulie 2012, judecătorul-sindic a încuviinţat planul de reorganizare al reclamantei A. prin care s-a prevăzut limitarea creanţei pârâtului la suma de 45.000 USD, plătibili în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a planului, acesta fiind acceptat de către pârât la data de 18 iulie 2012, iar la 19 iulie 2012, acesta a semnat retragerea obiecţiunilor împotriva planului.

Prin sentinţa civilă nr. 1218 din 21 octombrie 2015 Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis cererea de recunoaştere a hotărârii străine.

Împotriva acestei sentinţe, pârâtul a formulat apel, care a fost admis prin decizia civilă nr. 353A din 25 mai 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, în sensul anulării hotărârii atacate şi trimiterii cauzei Tribunalului Bucureşti, pentru rejudecare.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă sub numărul de dosar nr. x/2015.

Prin sentinţa civilă nr. 1654 din 13 decembrie 2016 Tribunalul Bucureşti, secţia III-a civilă a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B..

S-a dispus recunoaşterea pe teritoriul României a efectelor hotărârii străine reprezentate de către Decizia de Confirmare a Planului de Reorganizare datat 12.07.2012 în cauza 2010-34418 înregistrată la Tribunalul pentru Faliment al SUA, Districtul de Est al Californiei, Divizia Sacramento, la data de 26.07.2012 şi s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, în cauza nr. 34418 din data de 26.07.2012 a Tribunalului pentru faliment din SUA, California, D. Sacramento, a fost încuviinţat planul de reorganizare în data de 12.07.2012.

S-a constatat că, în speţă, creanţa negarantată a lui B. figurează la clasa 11 a tabelului creditorilor fiind în cuantum de 100.000 USD. Tratamentul acesteia acordat prin planul de reorganizare prevede plata sumei de 45.000 USD şi cedarea de către debitoare a cotei-părţi din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Districtul California .

Prin urmare, având în vedere dispoziţiile art. 1094 şi 1096 C. proc. civ., raportat la faptul că hotărârea nu a fost pronunţată într-un stat membru al Uniunii Europene, instanţa a dispus admiterea cererii reclamantei şi recunoaşterea pe teritoriul României a deciziei de încuviinţare a planului datat 12 iulie 2013.

Împotriva sentinţei civile nr. 1654 din 13 decembrie 2016 Tribunalul Bucureşti, secţia III-a civilă a declarat apel pârâtul B. care a fost respins prin decizia civilă nr. 844 A din 19 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie.

În considerentele acestei decizii, s-a reţinut, în esenţă, că tribunalul a analizat şi argumentat motivele pentru care a găsit întemeiată cererea de recunoaştere a hotărârii străine.

Prin încheierea din 25 octombrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie a admis sesizarea din oficiu privind îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei civile nr. 844A/19 octombrie 2017 a a aceleiaşi instanţe, în sensul că a fost înlăturată menţiunea eronată "Definitivă", trecându-se "Cu drept de recurs în 30 de zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Curtea de Apel Bucureşti".

La data de 19 februarie 2018 recurentul-pârât B. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 844 A din 19 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie.

Recursul a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 7 şi 8 C. proc. civ.. În cuprinsul acestuia s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, cu consecinţa admiterii apelului şi respingerii cererii de recunoaştere a hotărârii străine.

Criticile şi dezvoltarea acestora vor fi redate şi examinate în ordinea indicată de recurent.

Critica întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. vizează încălcarea de către instanţă a principiului autorităţii de lucru judecat.

În acest sens, s-a învederat că hotărârea invocată de intimata-reclamantă, odată recunoscută pe teritoriul României, încalcă autoritatea de lucru judecat a Hotărârii privind divorţul şi partajul dintre părţi (MSA - Marital Settlement Agrement), pronunţată la data de 13 septembrie 2007 în dosarul nr. x de către Curtea Superioară a Statului California pentru relaţii de familie, Districtul Sacramento şi recunoscută în România cu efecte depline prin sentinţa civilă nr. 1544/11.12.2007, pronunţata de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2007.

Prin urmare, s-a susţinut că hotărârea a cărei recunoaştere se cere în prezenta cauză, privind falimentul profesional al intimatei, încalcă autoritatea de lucru judecat şi este ireconciliabilă cu o hotărâre pronunţată anterior şi ale cărei efecte au fost recunoscute de plin drept în România, în integralitatea lor.

S-a arătat că, potrivit Hotărârii MSA recunoscută în România, intimata datora recurentului 150.000 dolari, în timp ce prin Decizia de confirmare a Planului de Reorganizare al A., valoarea datoriilor către recurent era de doar 45.000 dolari.

În raport cu motivul de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., recurentul-pârât a precizat că instanţa de apel a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, prin exces de putere, în sensul în care s-a pronunţat prin dispoziţii generale, încălcând totodată dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, consacrat şi prin art. 21 alin. (3) din Constituţia România, prin art. 10 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată şi prin art. 6 C. proc. civ.

Din perspectiva aceluiaşi motiv de casare, recurentul a invocat faptul că instanţa nu a stăruit prin toate mijloacele legale pentru aflarea adevărului conform art. 22 alin. (2) C. proc. civ., comiţând un exces de putere şi prin faptul că nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare sau a unei probe hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.

În acest sens, s-a învederat că instanţa română a pus semnul egalităţii între decizia de recunoaştere a planului şi planul însuşi. Or, s-a arătat, ca şi în dreptul român, şi în dreptul american este posibil, în materia falimentului, ca Planul de reorganizare al unei persoane aflate în faliment, să nu fie respectat. Din această perspectivă, recurentul a învederat că decizia a cărei recunoaştere s-a solicitat este incompatibilă cu o altă hotărâre pronunţat în SUA (în materia dreptului familiei, dar cu înrâurire asupra soluţiei din faliment) şi recunoscută în România.

Arătând că intimata-reclamantă a omis o parte a documentelor ce alcătuiesc hotărârea a cărei recunoaştere a cerut-o, nedepunând toate componentele Planului de reorganizare, recurentul a apreciat că acţiunea este inadmisibilă faţă de faptul că prezentarea la instanţa romană a unor documente incomplete denaturează soluţia pe care aceasta o pronunţa, încălcând prevederile art. 1099 C. civ.

Invocând prevederile art. 1099 C. civ., recurentul a apreciat că instanţa nu poate recunoaşte decât o hotărâre în integralitatea ei, cu toate efectele ei, nu părţi ale hotărârii, care prezintă importanţă doar din perspectiva reclamantei.

Recurentul-pârât a mai învederat că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra unei probe hotărâtoare pentru dezlegarea litigiului, şi anume aceea că decizia a cărei recunoaştere se cere nu este definitivă în SUA.

În acest sens s-a arătat că Decizia din anul 2012 a Tribunalului de Faliment este susceptibilă să facă obiectul unei căi de atac atât timp cât judecătorul nu a pronunţat o soluţie care să conţină descărcarea, respectiv îndeplinirea condiţiilor cuprinse în planul de reorganizare.

O altă critică invocată de recurentul-pârât vizează faptul că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu aplicarea greşită a normelor de drept material, în cauză fiind incidente şi prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În acest sens, s-a învederat că falimentul pronunţat de instanţa americană este cel al persoanei juridice, deoarece cererea de faliment, ca şi soluţia pronunţată de Tribunalul de Faliment din SUA, ce se solicitau a fi recunoscute în România, îl reprezintă o hotărâre care are ca obiect falimentul unei persoane juridice (soluţia Deciziei din 2012 a cărei recunoaştere se cere a fost întemeiată pe dispoziţiile Cap. 11 din Codul SUA al falimentului, care se referă exclusiv la persoanele juridice).

Prevederile art. 1094 C. proc. civ. se referă exclusiv la faptul că hotărârile străine sunt recunoscute de plin drept în România, dacă se referă la statutul personal al cetăţenilor statului unde au fost pronunţate, iar cererea de recunoaştere ce face obiectul prezentei acţiuni nu vizează statutul personal al doamnei A., în calitatea sa de cetăţean al statului străin (în speţă, California), aşa cum prevede teza 1 a acestui articol pentru a opera o recunoaştere de plin drept, ci la falimentul acesteia.

La data de 5 iunie 2018, cu depăşirea termenului legal, intimata-reclamantă A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei recurate, ca fiind legală şi temeinică.

Intimata a învederat că susţinerea recurentului potrivit căreia recunoaşterea hotărârii ce face obiectul prezentei cauze încalcă autoritatea de lucru judecat a hotărârii de divorţ este lipsită de fundament, în condiţiile în care prima hotărâre a stabilit prin hotărârea de divorţ obligaţii, iar a doua instanţă, cea de faliment, a avut în vedere modul de stingere a acestor obligaţii, nefiind astfel îndeplinită cerinţa identităţii de obiect şi de cauză prevăzută de art. 431 alin. (1) C. proc. civ.

S-a mai arătat că procedura de descărcare nu a afectat în niciun fel caracterul definitiv al deciziei de confirmare a planului de reorganizare al A., caracter definitiv constatat de instanţa de judecată şi care în pofida încercărilor recurentului de a induce în eroare şi instanţa de apel, nu a putut fi în niciun mod contestat.

Prin încheierea pronunţată în completul de filtru la data de 13 noiembrie 2018 Înalta Curte a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, cu menţiunea că acestea pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Prin încheierea pronunţată în completul de filtru la data de 14 ianuarie 2020 Înalta Curte a admis în principiu recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei civile nr. 844/A din 19 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie.

Înalta Curte Înalta Curte, examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a temeiurilor de drept incidente, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.

Cu titlu preliminar se impun a fi făcute o serie de precizări cu privire la particularităţile de reglementare a procedurii de exequatur pentru a se identifica limitele de analiză pe care instanţele le-au avut în vedere în raport cu obiectul învestirii.

Procedura de exequatur reglementată de art. 1.103-1.107 C. proc. civ. este remediul procesual prin care jurisdicţia română conferă forţă executorie pe teritoriul României hotărârilor străine ce au caracter executoriu. Cu alte cuvinte, această procedură permite creditorului obligaţiei recunoscute prin hotărârea străină să îşi poată valorifica dreptul astfel dobândit în condiţiile în care hotărârea străină nu a fost executată de bunăvoie.

Analiza pe care instanţa învestită cu o cerere de recunoaştere trebuie să o facă este limitată exclusiv la examinarea condiţiilor prevăzute de legiuitor în dispoziţiile art. 1.095-1.102 C. proc. civ., anume caracterul definitiv, competenţa materială a instanţei care a pronunţat hotărârea străină, reciprocitatea în ceea ce priveşte recunoaşterea hotărârilor străine. De subliniat este faptul că prevederile art. 1098 din C. proc. civ. reglementează în mod expres că în cadrul procedurii de exequatur nu se poate efectua examinarea pe fond a cauzei.

Critica întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. vizează încălcarea autorităţii de lucru judecat.

Prin Decizia de la data de 26 iulie 2012 de confirmare a planului de reorganizare al intimatei-reclamante s-a finalizat, definitiv, o cerere de reorganizare a persoanei fizice (deschidere procedură insolvenţă) formulată de intimata-reclamantă în 2010, aspect corect reţinut de instanţa de apel.

Hotărârea ce formează obiectul prezentei cauze priveşte reorganizarea averii intimatei - reclamante în cadrul procedurii falimentului, în timp ce recurentul, în susţinerea încălcării autorităţii de lucru judecat invocă o hotărâre pronunţată într-o acţiune în constatare în domeniul relaţiilor de familie, prin care s-a solicitat recunoaşterea de către instanţa judecătorească a faptului ca intimata - reclamantă şi-a îndeplinit toate obligaţiile din tranzacţia de partaj (MSA). Prin acest demers judiciar iniţiat de recurent în SUA nu este pus în discuţie caracterul definitiv al hotărârilor care consfinţesc Planul de reorganizare al averii intimatei - reclamante sau MSA

Cele două cereri la care face recurentul face referire - cele formulate de intimata-reclamantă în faţa instanţelor americane la data de 18.11.2015 şi la data de 15.04.2016 - sunt adresate unei instanţe de jurisdicţie materială diferită de instanţa emitentă a hotărârii a cărei recunoaştere se solicită, respectiv o instanţă pentru relaţii de familie, instanţă complet diferită de cea care a pronunţat hotărârea ce formează obiectul prezentei proceduri de exequatur, context în care nu se poate vorbi de existenţa autorităţii de lucru judecat.

Decizia Tribunalului pentru Faliment este ulterioară înţelegerii de Partaj (MSA) şi a fost emisă în contextul în care, astfel cum rezultă din situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel, recurentul a fost de acord cu conţinutul Planului, prin prevederile Planului fiind stabilită modalitatea de plată a sultei din MSA, ca posibilitate de executare a unei obligaţii şi nu de modificare a acesteia, planul de reorganizare dovedind tocmai executarea obligaţiilor din MSA de către intimata - reclamantă. În baza acestui raţionament aserţiunile recurentului, potrivit cărora s-ar tinde prin recunoaşterea Planului de Reorganizare pe teritoriul României la lipsirea de eficacitate a celeilalte hotărâri recunoscute de Statul Român - înţelegerea de Divorţ (MSA), recunoscută prin sentinţa nr. 1544/11.12.2007 - sunt lipsite de fundament logico-juridic.

Criticile formulate în raport cu motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. nu pot fi, de asemenea, primite.

Aceasta întrucât, pe de-o parte, argumentaţia adusă în susţinerea faptului că instanţa de apel a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti prin exces de putere, au un pronunţat caracter de generalitate, nefiind indicate punctual şi argumentate în drept pentru a putea fi examinate din perspectiva motivului de casare invocat.

Pe de altă parte, criticile subsumate aceluiaşi motiv de casare prin care recurentul a invocat faptul că instanţa nu a respectat principiul rolului activ întrucât nu a stăruit prin toate mijloacele legale pentru aflarea adevărului conform art. 22 alin. (2) C. proc. civ. sunt susţinute de argumente ce privesc situaţia de fapt reţinută de instanţă dedusă din probatoriul administrat, aspectele învederate neputând forma astfel obiectul examenului de legalitate din perspectiva art. 488 C. proc. civ.

Criticile circumscrise motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 sunt nefondate.

Analiza pe care instanţa învestită cu o cerere de recunoaştere trebuie să o facă este limitată exclusiv la examinarea condiţiilor prevăzute de legiuitor în dispoziţiile art. 1.095-1.102 C. proc. civ.: caracterul definitiv, competenţa materială a instanţei care a pronunţat hotărârea străină, reciprocitatea în ceea ce priveşte recunoaşterea hotărârilor străine, prevederile art. 1098 din C. proc. civ. reglementând faptul că, în cadrul procedurii de exequatur, nu se poate efectua examinarea pe fond a cauzei.

Or, prin argumentaţia adusă de recurent în susţinerea încălcării de către instanţă a normelor cuprinse în art. 1094 C. proc. civ., recurentul tinde la depăşirea limitelor învestirii, întrucât solicită instanţei de exequatur să interpreteze dispoziţii ce vizează fondul cauzei şi să intervină în hotărârea a cărei recunoaştere se solicită.

În considerarea celor ce preced Înalta Curte, constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva motivelor de casare invocate, în temeiul art. 497 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei civile nr. 844/A din 19 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 martie 2020.