Unmotivated dismissal of moral damages in delayed housing delivery claim violates mandatory reasoning requirements

Şedinţa publică din data de 3 martie 2020

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 20 aprilie 2015, sub nr. x/2015, reclamantul A. a chemat în judecată pârâţii Agenţia Naţională pentru Locuinţe, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Consiliul local al Sectorului 1 Bucureşti, Sectorul 1 Bucureşti, Consiliul Judeţean Ilfov, Judeţul Ilfov, Oraşul Voluntari, Consiliul Local Voluntari, Municipiul Bucureşti, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, S.C. Enel Distribuţie Muntenia S.A. şi S.C. Distrigaz Sud Reţele S.R.L. şi a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună:

1. în principal, obligarea pârâtei Agenţia Naţională pentru Locuinţe la plata sumei de 1.300 euro/luna, respectiv 5.772 RON/lună pentru perioada cuprinsă între data de 20.04.2012 şi data depunerii cererii de chemare în judecată, în total suma provizorie de 46.800 euro, echivalentul sumei de 206.434,8 RON cu titlu de daune-interese constând în contravaloarea lipsei de folosinţă şi daune morale, din care suma de 1250 euro/luna (contravaloarea a 5.513,75 RON/lună) reprezintă contravaloarea lipsei de folosinţă evaluată provizoriu, până la stabilirea prin expertiză tehnică a sumei exacte, iar 50 euro/lună (220,55 RON/lună) reprezintă daunele morale, precum şi daunele-interese ce se vor acumula în continuare până la data predării efective a locuinţei situate pe lotul x, zona C, tip 15, garaj nr. 2, în amplasamentul Henri Coandă, localitatea Voluntari, judeţul Ilfov cu numărul cadastral x şi înscris în CF nr. x, în temeiul răspunderii civile contractuale;

2. în subsidiar, obligarea pârâţilor Agenţia Naţională pentru Locuinţe, Ministerul Dezvoltării Regionale si Turismului, Judeţul Ilfov, Consiliul Judeţean Ilfov, Oraşul Voluntari, Consiliul Local Voluntari, Distrigaz Sud Reţele S.R.L., Municipiul Bucureşti, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, Enel Distribuţie Muntenia S.A., Sectorul 1 Bucureşti şi Consiliul Local al Sectorului 1 Bucureşti, în solidar, sau în cote corespunzătoare culpei fiecăruia, evaluate provizoriu la 90% AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE şi câte 0,90% pentru celelalte pârâte, la plata sumei de 1.300 euro/lună, respectiv 5.770,57 RON/lună pentru perioada cuprinsă între data de 20.04.2012 şi data depunerii cererii de chemare în judecată, în total suma provizorie de 46.800 euro, echivalentul sumei de 206.434,8 RON cu titlu de daune-interese constând în contravaloarea lipsei de folosinţă şi daune morale, din care suma de 1250 euro/lună (contravaloarea a 5.513,75 Iei/lună) reprezintă contravaloarea lipsei de folosinţă evaluată provizoriu, până la stabilirea prin expertiză tehnică, iar 50 euro/lună (220,55 RON/lună) reprezintă daunele morale, precum şi daunele-interese ce se vor acumula în continuare până la data predării efective a locuinţei, pe lotul x, zona C, tip 15, garaj nr. 2, în amplasamentul Henri Coandă, localitatea Voluntari, judeţul Ilfov cu numărul cadastral x şi înscris în CF nr. x, în temeiul răspunderii civile contractuale şi în subsidiar în temeiul răspunderii civile contractuale pentru AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE şi a răspunderii civile delictuale pentru toate celelalte pârâte.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 194 C. proc. civ., art. 969 C. civ., 970 C. civ., art. 977 C. civ., Legea nr. 152/1998, art. 998-999, art. 1003 C. civ., art. 43 alin. (2) Codul comercial.

Prin întâmpinare, pârâta Enel Distribuţie Muntenia S.A. a invocat excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive şi prescripţiei dreptului material la acţiune, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Prin întâmpinare, pârâtul Consiliul Local al Oraşului Voluntari a invocat excepţia lipsei capacităţii de folosinţă iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Prin întâmpinare, pârâtul Oraşul Voluntari a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Prin întâmpinare, formulată în cauză pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a MDRAP iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Prin întâmpinare, formulată în pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Prin întâmpinarea comună, pârâţii Municipiul Bucureşti şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti au invocat excepţia lipsei calităţii lor procesuale pasive iar, pe fond, au solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Prin întâmpinarea comună, pârâţii Judeţul Ilfov şi Consiliul Judeţean Ilfov au invocat excepţiile lipsei capacităţii procesuale de folosinţă şi lipsei calităţii lor procesuale pasive iar, pe fond, au solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Prin întâmpinarea comună, pârâţii Sectorul 1 al Municipiului Bucureşti şi Consiliul Local Bucureşti au invocat excepţiile prescripţiei dreptului material la acţiune, inadmisibilităţii cererii, lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Consiliului Local al Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti şi lipsei calităţii lor procesuale pasive iar pe fond au solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Prin întâmpinare pârâta Distrigaz Sud Reţele S.R.L. a invocat excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive, prescripţiei dreptului material la acţiune, lipsei calităţii procesuale active a reclamantului pe răspunderea contractuală, inadmisibilitatea acţiunii în răspundere civilă delictuală iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Prin încheierea din data de 5 noiembrie 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în temeiul dispoziţiilor art. 131 C. proc. civ., verificându-şi competenţa, a declarat că este competent material şi teritorial să soluţioneze cauza.

În cuprinsul acestei încheieri, s-au respins ca neîntemeiate excepţiile prescripţiei dreptului material la acţiune şi inadmisibilităţii acţiunii.

A fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului pe capătul de cerere subsidiar de angajare a răspunderii contractuale a pârâţilor S.C. Enel Distribuţie Muntenia S.A., Consiliul Local Oraş Voluntari, Oraşul Voluntari, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Municipiul Bucureşti, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, Consiliul Judeţean Ilfov, Judeţul Ilfov, Consiliul Local al Sectorului 1 Bucureşti, Sectorul 1 Bucureşti, S.C. Distrigaz Sud Reţele S.R.L.

Au fost respinse ca rămase fără obiect excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive în acţiunea în răspundere civilă contractuală a pârâţilor S.C. Enel Distribuţie Muntenia S.A., Municipiul Bucureşti, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, Sectorul 1 Bucureşti, Consiliul Local al Sectorului 1 Bucureşti, Consiliul Judeţean Ilfov, Judeţul Ilfov, S.C. Distrigaz Sud Reţele S.R.L.

S-a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în acţiunea în răspundere civilă delictuală a pârâţilor Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi S.C. Distrigaz Sud Reţele S.R.L.

A fost admisă excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâţilor Consiliul Local Oraş Voluntari, Consiliul Judeţean Ilfov, Sectorul 1 Bucureşti, Consiliul Local al Sectorului 1 Bucureşti.

În şedinţa publică de la 28.01.2016, tribunalul a respins ca neîntemeiate excepţia prescripţiei dreptului material la acţiunea în despăgubiri întemeiată pe contractul de mandat, invocată de pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe, precum şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiunea în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită a celorlalţi pârâţi Judeţul Ilfov.

În şedinţa publică de la 25.02.2016 tribunalul a încuviinţat reclamantului proba cu înscrisuri, a luat act de faptul că reclamantul a renunţat la proba cu interogatoriul propus pârâţilor, a încuviinţat reclamantului proba cu expertiză; a prorogat discuţiile cu privire la expertiza construcţii. Totodată s-a dispus emiterea unei adrese către Primăria Voluntari cu menţiunea de a comunica, în copie certificată, procesele-verbale de recepţie cu privire la imobil amplasat în amplasamentul Henri Coandă, lotul x, zona C, tip 15, garaj nr. 2, localitatea Voluntari, judeţul Ilfov cu numărul cadastral x şi înscris în CF nr. x, şi de a preciza motivele pentru care, potrivit susţinerilor Agenţia Naţională pentru Locuinţe, nu a semnat procesele-verbale de recepţie şi a dispus amânarea recepţiei. A încuviinţat proba cu înscrisuri pârâtei Agenţia Naţională pentru Locuinţe. A încuviinţat pârâtului Judeţul Ilfov proba cu înscrisuri în cadrul căreia a dispus emiterea unei adrese către Ministerul Dezvoltării cu solicitarea de a comunica motivul pentru care instituţia menţionată a întrerupt finanţarea programului guvernamental. A constatat că pârâtul Judeţul Ilfov este decăzut din proba cu interogatoriu. A încuviinţat pârâtei Distrigaz proba cu înscrisuri, respectiv cele de la dosarul cauzei. A desemnat expert prin tragere la sorţi de către o persoană străină pe doamna B.. A stabilit onorariu provizoriu de expert în sumă de 1.000 RON în sarcina reclamantului. A încuviinţat reclamantului, pârâtei Agenţia Naţională pentru Locuinţe şi pârâtei Distrigaz participarea a câte un expert parte cu obligaţia de a depune înscrisuri în dovedirea specializării acestora, în de 5 zile de la acest termen.

Prin sentinţa civilă nr. 5798 din 29 septembrie 2016 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul A.. S-a luat act că pârâţii Judeţul Ilfov, Municipiul Bucureşti, S.C. Distrigaz Sud Reţele S.R.L. şi-au rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

I. Reclamantul A. a declarat apel împotriva sentinţei civile nr. 5798 din 29 septembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

II. Pârâta S.C. Distrigaz Sud Reţele S.R.L. a declarat apel împotriva încheierii premergătoare din data de 28.01.2016 prin care Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi împotriva sentinţei civile nr. 5798/29.09.2016, pronunţată de aceeaşi instanţă, sub aspectul considerentelor prin care instanţa a reţinut că S.C. Distrigaz Sud Reţele S.R.L. nu ar fi putut săvârşi pretinsa faptă ilicită întrucât nu are licenţă de distribuire a gazelor naturale în Oraşul Voluntari, unde este amplasat imobilul reclamantului.

I. Prin apelul declarat, reclamantul A. a invocat următoarele critici:

O primă critică a vizat faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 969 coroborate cu cele ale art. 977, 978, 979, 981, 982 din C. civ. şi a dispoziţiilor art. 1,2,3,4,5 şi 6 din Legea nr. 152/1998 privind organizarea si funcţionarea a Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, coroborat cu dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, art. 1-5 din Regulamentul de recepţie al lucrărilor de construire şi a instalaţiilor aferente aprobat prin H.G. nr. 273/1994 coroborat cu art. 6 din Regulamentul de organizare si funcţionare a Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe din 27.06.2001.

Prin cea de-a doua critică reclamantul a arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 969 coroborate cu cele ale art. 977. 978. 979, 1 981. 982 din C. civ., cu ale art. 3 indice 1 din Norma metodologică pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe din 27.09.2001 şi cu dispoziţiile art. 1 şi următoarele din Regulamentul de recepţie a lucrărilor de construcţiei şi instalaţii aferente aprobat prin H.G. nr. 273/1994. şi cu dispoziţiile din Noul Regulament de recepţie a lucrărilor de construcţiei şi instalaţii aferente aprobat prin H.G. nr. 273/1994 privind conţinutul obligaţiei de predare la cheie a imobilului contractat si cu privire la obligaţiile constructorului.

În cadrul celei de-a treia critici reclamantul a invocat faptul că hotărârea apelată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 969 coroborate cu cele ale art. 977, 978, 979, 981 şi 982 din C. civ. şi a dispoziţiilor art. 1, 2, 3, 4, 5 şi 6 din Legea nr. 152/1998 privind organizarea şi funcţionarea a Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, privind îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile contractuale.

Prin cea de-a patra critică reclamantul a invocat netemeinicia şi nelegalitatea soluţiei de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a apelantului reclamant pe capătul 1.2 din cerere.

A cincea critică a vizat faptul că hotărârea privind cererea subsidiară, de angajare a răspunderii delictuale a intimatelor pârâte semnatare ale Convenţiei MM nr. 1909/2004, este contradictorie şi nu are logică, este omisivă de motivare, este nelegală, fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 152/1998 coroborate cu temeiurile de drept invocate prin pct. IX din cererea de chemare in judecată.

Prin cea de-a şasea critică reclamantul a invocat faptul că hotărârea este dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ. privind îndeplinirea condiţiilor puterii de lucru judecat.

Prin decizia civilă nr. 519/2018 din 7 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta S.C. Distrigaz Sud Reţele S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 5798 din 29 septembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Prin aceeaşi decizie s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 5 noiembrie 2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

S-a admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 5798 din 29 septembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă, în dosarul nr. x/2015.

A fost schimbată în tot sentinţa apelată, în sensul că a fost obligată pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe la plata sumei de 25.709 euro (echivalent în RON la cursul oficial al BNR din ziua plăţii) reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă pentru perioada 20.04.2012 - 6.05.2016 şi la plata sumei de 11.529 euro (echivalentul în RON la cursul oficial al BNR) reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă pentru perioada 06.05.2016 - 8.02.2018 - conform raportului de expertiză - în temeiul răspunderii civile contractuale.

A fost respins, pentru restul pretenţiilor, capătul principal de cerere ca nefondat (daune morale).

A fost respins ca nefondat capătul de cerere subsidiar întemeiat pe răspundere civilă delictuală faţă de intimatele-pârâte astfel cum a fost precizat cadrul procesual.

Curtea a arătat că în analiza apelurilor a avut în vedere încheierea din 05.11.2015, prin care instanţa de fond a analizat excepţiile invocate de pârâte prin întâmpinare şi a redat aspectele esenţiale soluţionate de instanţa de fond din încheierea din data de 5.11.2015.

I. În ceea ce priveşte apelul declarat de reclamantul A., Curtea a reţinut că, deşi nu s-a menţionat explicit că se atacă cu apel şi încheierea din 05 noiembrie 2015, acest fapt a reieşit din cuprinsul motivelor de apel.

Instanţa de apel a statuat asupra faptului că dezlegările date de instanţa de fond prin încheierea de şedinţă din 05.11.2015 asupra excepţiilor invocate sunt legale şi temeinice, astfel că motivele de apel ce privesc implicit această încheiere nu sunt fondate.

Instanţa de apel a arătat că, în analiza apelului formulat va porni de la capătul principal al cererii reclamantului formulat în contradictoriu cu pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE întemeiat pe răspundere civilă contractuală, va analiza aspectele esenţiale ale cauzei prin raportare la răspunderea civilă contractuală, va arăta că răspunderea civilă contractuală are caracter prioritar în analiza cererii că nu se poate opta sau crea o acţiune mixtă între o acţiune întemeiată pe răspunderea contractuală şi cea în responsabilitate delictuală.

În contextul prezentat prin raportare la capătul principal al cererii de chemare în judecată, având drept cauză juridică existenţa contractului de mandat nr. HCA 31/20.02.2008, Curtea a reţinut că singurul temei care poate atrage răspunderea în cauză este cel al răspunderii contractuale faţă de pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe .

În acest sens a apreciat că este greşită premisa pe care a avut-o în vedere instanţa de fond care a analizat cererea atât prin prisma răspunderii contractuale cât şi cea a răspunderii delictuale, constatând în final că din probele administrate în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii nici a condiţiilor răspunderii contractuale faţă de A.N.L. nici a celei delictuale, faţă de celelalte pârâte.

Opinia instanţei de apel - sub acest aspect - a fost aceea că reclamantul avea doar opţiunea unei acţiuni în răspundere contractuală împotriva pârâtei A.N.L. (capăt principal de cerere).

În continuare s-a reţinut că, sub imperiul vechiul C. civ., aplicabil în cauză, conform articolului 102 şi articolului 103 din Legea nr. 71/2011 doctrina şi jurisprudenţa sunt unanime în a statua că nu este posibilă nicio combinare în cadrul unei acţiuni mixte a regulilor aplicabile răspunderii delictuale cu cele aplicabile răspunderii contractuale, după cum nu este permisă nici utilizarea subsidiară, în completare, a acţiunii delictuale, după ce s-a utilizat acţiunea contractuală.

În acest context, Curtea a considerat că se impune a arăta că majoritatea doctrinei şi jurisprudenţei conturate sub imperiul vechiul C. civ. excludeau o atare opţiune, singura cale permisă părţii fiind cea a răspunderii contractuale.

Ca atare, reţinând că singura posibilitate permisă părţii reclamante este aceea a formulării unei acţiuni în răspundere contractuală faţă de pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe, Curtea a verificat dacă sunt îndeplinite condiţiile răspunderii rezultate din contractul de mandat încheiat între reclamantă şi pârâta A.N.L; dacă dreptul la despăgubiri şi dacă natura obligaţiilor pârâtei rezultate din contractul de mandat sunt unele de rezultat sau de diligenţă.

Revenind la capătul principal al acţiunii, instanţa a reţinut că, în baza contractului de mandat încheiat cu reclamantul, pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe avea conform contractului de mandat HCA 31/20.02.2008) obligaţia de a urmări executarea şi finalizarea lucrărilor de construire (descrise pe larg în contract) ca de altfel şi în dispoziţiile articolului 5 din Legea nr. 152/1998 (toate obligaţiile sunt prezentate pe larg în cererea de chemare în judecată şi de apel a reclamantei şi nu vor mai fi reluate).

Pentru întârzierea în predarea locuinţei reclamanta a solicitat despăgubiri reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă pentru perioada a 3 ani anterior cererii de chemare în judecată - sub acest aspect neputându-se reţine că cererea este prescrisă, conform articolului 7 din Decretul 167/1958. Atât timp cât reclamantul a dat un mandat părţii care trebuia ca în numele său şi ca un proprietar diligent să se preocupe ca obiectul mandatului să fie îndeplinit, este evident că o astfel de obligaţie, astfel cum a fost prevăzută în contractul dintre părţi, este una de rezultat.

S-a apreciat că, în situaţia invocată de Agenţia Naţională pentru Locuinţe, nimic nu o împiedica pe această parte să cheme în judecată sau în garanţie, în prezentul proces, pe cei pe care-i consideră responsabili de neîndeplinirea mandatului său.(ceilalţi pârâţi). Obligaţiile mandatarei Agenţia Naţională pentru Locuinţe - ca fiind de rezultat - decurg şi din faptul că mandatul nu era cu titlu gratuit, fiind cu titlu oneros, dispoziţiile contractuale şi legale deja menţionate completându-se şi cu dispoziţiile C. civ. 1864 referitoare la mandat. (mandatara Agenţia Naţională pentru Locuinţe fiind remunerată cu o cotă de 3 %).

Pe de altă parte, Curtea a statuat asupra faptului că pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE, ca agenţie a statului şi coordonator al Proiectului Guvernamental Henri Coandă (conform convenţiei MM 1909/06.045.2004 şi legii 152/1998) trebuie să suporte riscul oricărei greşeli sau erori ce aparţine autorităţilor statului (sau să se îndrepte cu o cerere de chemare în garanţie), erorile neputând fi remediate cu suportarea riscului de către persoana fizică în cauză, care ar fi expusă unei sarcini excesive şi disproporţionale.

S-a arătat că, în caz contrar, s-ar ajunge la o ingerinţă asupra dreptului de proprietate al reclamantei (respectiv asupra dreptului de folosinţă) ca dezmembrământ al dreptului de proprietate, ceea ce atrage încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO.

A apreciat instanţa de apel că, din probele administrate în cauză rezultă îndeplinirea condiţiilor necesare atragerii răspunderii contractuale (faptă, vinovăţie,şi legătură de cauzalitate) dintre faptă şi prejudiciu care constă în imposibilitatea folosirii imobilului de către reclamant.

S-a reţinut că prejudiciul este determinat/determinabil şi constă în contravaloarea lipsei de folosinţă din cauza nepredării locuinţei la termenul stabilit 15.10.2010, locuinţă care nici în prezent nu este finalizată.

În ceea ce priveşte cuantumul prejudiciului, Curtea a avut în vedere că, din cererea precizatoare depusă pentru termenul din 21.02.2018, apelanta reclamantă a cuantificat pretenţiile ca fiind în cuantum de 25.709 Euro - pentru perioada cuprinsă între 20.04.2012 - 06.05.2016, (conform raportului de expertiză întocmit la fond) şi în cuantum de 11.529 Euro pentru perioada 06.05.-2016 - 08.02.2018.

Curtea a reţinut în pronunţarea hotărârii şi că obligaţia de predare a locuinţei trebuia îndeplinită la 15-10.2010 că pretenţiile reclamantului se circumscriu unei perioade de 3 ani anteriori cererii de chemare în judecată (nefiind prescrise), având în vedere dispoziţiile articolului 476, articolului 477, articolului 479 C. proc. civ. referitoare la efectul şi limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat şi la ceea ce s-a suspus judecăţii la prima instanţă.

II. Cu privire la apelul pârâtei S.C. Distrigaz Sud Reţele S.R.L., Curtea a reţinut că excepţia prescripţiei a fost soluţionată prin încheierea din 5.11.2015 conform considerentelor expuse pe larg, prin raportare la răspunderea contractuală.

Curtea a avut în vedere că prin cererea de chemare în judecată s-au solicitat daune interese pentru perioada cuprinsă între 20.04.2012 - şi data depunerii cererii de chemare în judecată, 20.04.2015 (şi în continuare) în condiţiile în care locuinţa trebuia finalizată la data de 15.10.2010, astfel că termenul de prescripţie de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă, în vigoare la data încheierii contractului, nu era împlinit.

Pe de altă parte Curtea a avut în vedere şi considerentele expuse în analiza apelului declarat de reclamant.

Prin decizia civilă nr. 1375 din 13 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a respins ca neîntemeiată cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 519/07.03.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, formulată de petentul A., în contradictoriu cu intimatele S.C. Distrigaz Sud Reţele S.R.L., Agenţia Naţională pentru Locuinţe, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Judeţul Ilfov, Oraşul Voluntari, Municipiul Bucureşti, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, S.C. E - Distribuţie Muntenia S.A. (fostă Enel Distribuţie Muntenia S.A.).

I.a La data de 24 mai 2018, reclamantul A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 519/2018 din 7 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

În cuprinsul recursului, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat casarea în parte a deciziei recurate, în sensul modificării în tot a sentinţei civile apelate, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost precizată.

Prin critica subsumată motivului de casare reglementat de 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurentul-reclamant a învederat că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât este lipsită de motivare în ceea ce priveşte capătul de cerere prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâtei Agenţia Naţională pentru Locuinţe la plata daunelor morale.

Recurentul a susţinut că, în lipsa unei motivări cu privire la respingerea daunelor morale, se află în situaţia de a specula cu privire la raţionamentul Curţii de Apel Bucureşti referitor la respingerea acestei pretenţii, faţă de faptul că nu are cunoştinţă ce tip de probe ar fi trebuit să solicite pentru a convinge instanţa de afectarea şi atingerile aduse demnităţii şi personalităţii recurentului şi a membrilor familiei acestuia, nevoiţi să trăiască şase persoane în două camere, cu o suprafaţă utilă de 78,70 mp.

Recurentul-reclamant a mai susţinut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 998 şi art. 999 C. civ. privind determinarea prejudiciului, coroborate cu dispoziţiile art. 9 şi art. 478 C. proc. civ., privind pretenţiile cu care reclamantul a învestit instanţa de apel, respectiv cererea de acordare a daunelor aferente perioadei ulterioare datei de 8 februarie 2018, apreciind că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.. De remarcat este faptul că aceste din urmă critici, întrucât vizează încălcare unor norme de drept material, sunt susceptibile de a fi încadrate în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

S-a învederat că prin decizia recurată, instanţa de apel, deşi a admis apelul reclamantului, a schimbat doar în parte sentinţa civilă apelată şi nu a acordat daunele pentru perioada cuprinsă între 21 martie 2014 şi data predării efective a locuinţei (după realizarea recepţiei la terminarea lucrării, conform legii) fără să motiveze această soluţie.

În acest sens, s-a arătat că, în cauză, sunt îndeplinite exigenţele art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., deoarece apelul a fost respins în parte, respectiv sub aspectul acordării daunelor aferente perioadei ulterioare datei de 7 martie 2018, fără ca instanţa de apel să motiveze această soluţie.

Ib. La data de 26 iulie 2018, reclamantul A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1375 din 13 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Recurentul a solicitat casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei instanţei de apel pentru rejudecarea cererii de completare.

Reclamantul a învederat că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea principiului disponibilităţii în procesul civil, motiv încadrat în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În acest sens s-a susţinut că cererea precizatoare depusă la data de 8 februarie 2018 nu a reprezentat o restrângere a pretenţiilor sau o renunţare la pretenţiile cerute prin cererea de chemare în judecată pentru perioada anterioară predării efective, după recepţia la terminarea lucrărilor, motiv pentru care respingerea cererii de completare încalcă principiul disponibilităţii în procesul civil.

În motivarea acestui recurs, reclamantul a mai arătat că decizia civilă nr. 1375 din 13 iunie 2018 a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 444 C. proc. civ.. S-a subliniat că omisiunea instanţei de apel de a se pronunţa pe toate pretenţiile deduse judecăţii, respectiv pe diferenţa de daune pentru perioada dintre 8 februarie 2018 şi data predării efective a locuinţei a deschis reclamantului calea cererii de completare a deciziei pronunţată de instanţa de apel.

II. La data de 22 mai 2018, pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 519/2018 din 7 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Recurenta-pârâtă şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Pârâta a precizat că instanţa de apel, în motivarea deciziei recurate, a oscilat între a califica obligaţiile Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe asumate în baza contractului de mandat, o dată ca fiind obligaţie de a urmări executarea lucrărilor iar apoi, în cadrul aceluiaşi raţionament, ca fiind obligaţii de a asigura finalizarea şi predarea locuinţei.

Pârâta a subliniat că instanţa de apel a ignorat regulile referitoare la interpretarea convenţiilor şi nu a avut în vedere contractele încheiate între părţi, prin care s-au stabilit drepturi şi obligaţii specifice fiecărui raport juridic pe care acestea îl guvernau.

Pe de altă parte, s-a menţionat că din motivarea hotărârii nu rezultă care este temeiul de drept pe baza căruia instanţa şi-a format convingerea şi care din actele civile şi/sau normative enumerate au fost cele determinante în calificarea obligaţiilor asumate de Agenţia Naţională pentru Locuinţe şi, pe cale de consecinţă, determinante în stabilirea culpei pârâtei Agenţia Naţională pentru Locuinţe.

Recurenta-pârâtă a susţinut că obligaţiile pe care şi le-a asumat sunt de rezultat, întrucât în cauză este vorba de relaţii contractuale exclusive între reclamant şi constructor, care are ca obiect construirea şi predarea, într-un anumit termen, a unei locuinţe.

Recurenta Agenţia Naţională pentru Locuinţe a învederat că nu poate fi răspunzătoare pentru acţiunile sau inacţiunile autorităţilor şi societăţilor cu atribuţii în domeniu, întrucât nefinalizarea la termen a cartierului nu a fost determinată de acţiunea sau inacţiunea sa în rezolvarea problemelor ivite sau de modul defectuos de urmărire a activităţii.

S-a arătat că Agenţia Naţională pentru Locuinţe nu are instituită în sarcina sa obligaţia finanţării şi/sau realizării utilităţilor în cartierul Henri Coandă, astfel că obligarea sa la plata despăgubirilor, reprezentând lipsa de folosinţă a unui imobil din cauza nerealizarii utilităţilor, nu poate avea niciun temei legal sau contractual.

În acest sens, recurenta-pârâtă a subliniat că problema utilităţilor a fost tranşată definitiv şi irevocabil de instanţele de judecată, fiind stabilite părţile responsabile pentru realizarea utilităţilor la întregul cartier Henri Coandă, şi nu doar la anumite imobile. Prin urmare, pârâta a susţinut că realizarea utilităţilor nu poate fi pusă exclusiv în sarcina sa.

Recurenta Agenţia Naţională pentru Locuinţe a concluzionat că motivarea instanţei de apel este superficială şi contravine prevederilor legale existente în materie, având în vedere că nu au fost examinate faptele evocate în cauză, existenţa şi aprecierea lor aparţinând puterii suverane a altei instanţe, fiind preluate ca atare din altă hotărâre, deşi, în dreptul romanesc, practica judiciară nu este izvor de drept.

La data de 24 septembrie 2018, intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1375 din 13 iunie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, raportat la faptul că în cuprinsul deciziei nr. 509/2018 nu a fost menţionată altă sumă, în afara celei indicate prin cererea precizatoare, astfel încât, în mod corect instanţa a apreciat că nu pot fi aplicate prevederile art. 444 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe, intimatul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a susţinut că acesta a fost formulat numai în contradictoriu cu reclamantul A., neexistând motive de recurs privitoare la soluţia de respingere a acţiunii împotriva sa. În acest sens, s-a solicitat să se constate că această parte din hotărâre a rămas definitivă prin nerecurare.

La data de 1 octombrie 2018, pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe a depus întâmpinare la recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 519/2018 din 7 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.

Pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe a susţinut că la determinarea cuantumului pretenţiilor solicitate şi acordate, instanţa a avut în vedere cererea depusă de reclamant la termenul din 21 februarie 2018 prin care acesta a precizat că modalitatea de calcul a cuantumului total al prejudiciului este următoarea: pentru perioada cuprinsă între 20.04.2012 - 6.05.2016 despăgubirile sunt în cuantum total de 25.709 euro, iar pentru perioada cuprinsă între 6.05.2016 - 8.02.2018 despăgubirile sunt în cuantum total de 11.529 euro.

La data de 4 octombrie 2018, intimatul-pârât Oraşul Voluntari a formulat întâmpinări la recursurile declarate de reclamantul A. şi de pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe, prin care a solicitat respingerea acestora şi menţinerea deciziilor recurate ca fiind legale şi temeinice.

În esenţă, s-a învederat că Oraşul Voluntari nu a fost parte semnatară a convenţiei x (prima convenţie cu privire la realizarea cartierului Henri Coandă a fost încheiată în anul 2008 cu Municipiul Bucureşti), iar din conţinutul convenţiilor la care se face referire rezultă că voinţa autorităţilor semnatare ale convenţiilor nu a fost aceea de a stipula drepturi şi obligaţii în sarcina terţilor.

La data de 4 octombrie 2018, intimata-pârâtă Distrigaz Sud Reţele S.R.L. a depus la dosar întâmpinări la recursurile declarate în cauză, prin care a invocat inadmisibilitatea căilor de atac, raportat la valoarea obiectului acţiunii de 206.434,8 RON, cererea de chemare în judecată fiind înregistrată pe rolul tribunalului la data de 20 aprilie 2015, văzând şi dispoziţiile din cuprinsul deciziei nr. 52/18.06.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, cu privire la aplicarea prevederilor art. 27 C. proc. civ.

Pe fondul cauzei, intimata-pârâtă Distrigaz Sud Reţele S.R.L. a subliniat că nu este o autoritate publică, ci o societate comercială a cărei activitate este guvernată de dispoziţiile H.G. nr. 1043/2004, ce stabilesc care sunt demersurile ce trebuie efectuate de proprietarii de imobile, inclusiv de cei ai imobilelor situate în cartierul Henri Coandă, pentru racordarea la sistemul de distribuţie al gazelor naturale. În speţă, reclamantul nu a făcut dovada efectuării acestor demersuri pentru a se realiza racordarea imobilului său la reţeaua de gaze naturale.

Totodată, s-a arătat că nu există nicio hotărâre judecătorească definitivă prin care să se dispună obligarea pârâtei Distrigaz la efectuarea lucrărilor de trasare a reţelei de gaze în cartierul Henri Coandă.

La data de 5 octombrie 2018, intimatul-pârât Consiliul General al Municipiului Bucureşti prin Primar a formulat întâmpinare la recursul pârâtei Agenţia Naţională pentru Locuinţe, prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat şi menţinerea deciziei recurate ca fiind legală şi temeinică.

Intimatul-pârât Consiliul General al Municipiului Bucureşti a invocat excepţia lipsei capacităţii sale procesuale de folosinţă, având în vedere că potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, singurele persoane juridice ce deţin capacitatea deplină şi patrimoniu propriu sunt comunele, oraşele, municipiile şi judeţele.

La data de 4 octombrie 2018, reclamantul A. a depus întâmpinare la recursul pârâtei Agenţia Naţională pentru Locuinţe, prin care a invocat inadmisibilitatea acestei căi de atac, raportat la valoarea litigiului de 206.434,8 RON, care se situează sub pragul de 1.000.000 RON prevăzut de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, cu referire şi la prevederile deciziei nr. 52/2018 a instanţei supreme.

Pe fondul cauzei, reclamantul a solicitat respingerea recursului pârâtei ca nefondat şi menţinerea deciziei nr. 509/7.03.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă ca fiind temeinică şi legală.

La data de 8 octombrie 2018, intimaţii-pârâţi Judeţul Ilfov şi Consiliul Judeţean Ilfov au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului declarat de Agenţia Naţională pentru Locuinţe, susţinându-se, în esenţă, că hotărârea instanţei de apel nu conţine motive contradictorii, fiind pronunţată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor de drept material.

Prin încheierea pronunţată în complet de filtru la data de 16 aprilie 2019 Înalta Curte a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, cu menţiunea că părţile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Prin încheierea pronunţată în complet de filtru la data de 14 ianuarie 2020 Înalta Curte a respins excepţia inadmisibilităţii recursurilor declarate de recurentul-reclamant A., invocată de intimata-pârâtă S.C. Distrigaz Sud Reţele S.R.L.

A respins excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de recurenta-pârâtă Agenţia Naţională pentru Locuinţe, invocată de recurentul-reclamant A..

A respins excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă, invocată de intimatul-pârât Consiliul General al Municipiului Bucureşti prin Primar.

A admis în principiu recursurile declarate de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 519/2018 din 7 martie 2018 şi deciziei civile nr. 1375 din 13 iunie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă şi recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe împotriva deciziei nr. 519/2018 din 7 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

A stabilit termen de judecată la 14 ianuarie 2020.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele.

Recursul declarat de reclamantul A. este fondat din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea recurată fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. întrucât este lipsită de motivare în ceea ce priveşte capătul de cerere prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâtei Agenţia Naţională pentru Locuinţe la plata daunelor morale.

Prin acţiune, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei Agenţia Naţionala Pentru Locuinţe la plata daunelor-interese morale de 50 euro/luna (echivalentul în RON al sumei de 220,55 RON/luna la cursul BNR de la data înregistrării cererii de chemare in judecată) în total suma de 6.350 euro (echivalentul în RON al sumei de 28.003.50 RON la cursul BNR de la data înregistrării cererii de chemare în judecată), pentru perioada cuprinsa între 20.04.2012 - 20.05.2018 precum şi daunele ce se vor acumula în continuare până la data predării efective a locuinţei situate pe lotul x, zona C, tip 15, garaj nr. 2 în amplasamentul Henri Coandă, localitatea Voluntari, judeţul Ilfov, cu numărul cadastral nr. 3159/516, înscris în CF nr. x, în temeiul răspunderii civile contractuale.

Totodată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei Agenţia Naţională pentru Locuinţe la plata daunelor-interese în cuantum de 549 euro/luna de la data de 8 februarie 2018 până la data predării efective a locuinţei, după realizarea recepţiei la terminarea lucrărilor.

Prin decizia civilă nr. 519/2018 din 7 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta S.C. Distrigaz Sud Reţele S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 5798 din 29 septembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Prin aceeaşi decizie s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 5 noiembrie 2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

S-a admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 5798 din 29 septembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă, în dosarul nr. x/2015.

A fost schimbată în tot sentinţa apelată, în sensul că a fost obligată pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe la plata sumei de 25.709 euro (echivalent în RON la cursul oficial al BNR din ziua plăţii) reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă pentru perioada 20.04.2012 - 6.05.2016 şi la plata sumei de 11.529 euro (echivalentul în RON la cursul oficial al BNR) reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă pentru perioada 06.05.2016 - 8.02.2018 - conform raportului de expertiză - în temeiul răspunderii civile contractuale.

A fost respins, pentru restul pretenţiilor, capătul principal de cerere ca nefondat (daune morale).

A fost respins ca nefondat capătul de cerere subsidiar întemeiat pe răspundere civilă delictuală faţă de intimatele-pârâte astfel cum a fost precizat cadrul procesual.

Examinând considerentele deciziei recurate se constată că instanţa de apel, deşi a admis apelul reclamantului, a schimbat doar în parte sentinţa civilă apelată, neacordând daunele pentru perioada cuprinsă între 21.03.2014 şi data predării efective a locuinţei - cerere formulată prin petitul principal al acţiunii, de acordare a daunelor aferente perioadei ulterioare datei de 7 martie 2018, fără însă a motiva această soluţie.

Deşi apelul a fost respins în parte, sub aspectul acordării daunelor aferente perioadei ulterioare datei de 7 martie 2018, în considerentele deciziei atacate nu se regăseşte raţionamentul logico-juridic care să sprijine această dispoziţie a instanţei.

Apelul este o cale devolutivă de atac, astfel încât, atunci când este admis, judecata sa urmează să se finalizeze cu o hotărâre care să înlocuiască hotărârea ce a fost apelată.

Efectul devolutiv are două limite: tantum devolutum quantum apellatum, ceea ce presupune că instanţa de apel rejudecă în fapt şi în drept, ceea ce apelantul a înţeles să atace din hotărârea primei instanţe, consecinţă a principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil şi tantum devolutum quantum iudicatum, fapt ce presupune că instanţa de apel efectuează o nouă judecată de fond, dar şi exercită controlul judiciar complet, în fapt şi în drept, asupra ceea ce a hotărât prima instanţă, reapreciind probatoriul administrat şi reanalizând fondul dreptului aplicabil.

Deşi în dispozitivul deciziei recurate este menţionată dispoziţia instanţei de respingere a capătului principal de cerere, ca nefondat (daune morale), în cuprinsul hotărârii nu se regăsesc considerentele care să o susţină.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea trebuie sa cuprindă, între altele, motivele de fapt şi de drept ce au format convingerea instanţei şi cele pentru care au fost înlăturate susţinerile părţilor.

Aşadar, obligaţia instanţei de a-şi argumenta soluţia adoptată, consacrată legislativ de dispoziţiile citate, are în vedere stabilirea în considerente a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare critică relevantă şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă în raţionamentul indicat clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept. O hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele care au format, în fapt şi în drept, convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze la susţinerile şi apărările părţilor, la probatoriul administrat, precum şi la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii, în caz contrar fiind pronunţată cu nerespectarea prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Motivarea este, aşadar, un element esenţial al hotărârii judecătoreşti, o garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanţa superioară a atribuţiilor de control judiciar de legalitate şi temeinicie. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o condiţie a procesului echitabil, garantat de art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 alin. (1) din C.E.D.O.

Niciun argument propriu al instanţei învestite cu soluţionarea apelului reclamantului împotriva sentinţei ce a soluţionat fondul cauzei nu transpare din considerentele deciziei recurate cu privire la capătul de cerere privind daunele morale, respins prin dispozitivul acesteia, context în care se constată că hotărârea recurată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., fiind astfel încălcat dreptul reclamantului la un proces echitabil.

Prin nemotivarea hotărârii, recurentului i s-a cauzat o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată la aceeaşi instanţă de apel, pentru a se asigura părţilor accesul la dublul grad de jurisdicţie.

Trebuie reamintit că şi Curtea Europeana a Drepturilor Omului (vezi cauza Albina împotriva României, cauza Gheorghe împotriva României) subliniază rolul pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru respectarea art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi arată că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susţinerile părţilor sunt examinate de către instanţă, aceasta având obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă sau cel puţin de a le aprecia.

Cu ocazia rejudecării, instanţa de trimitere urmează a se pronunţa, în limitele învestirii şi ale judecăţii, cu privire la capătul de cerere privind daunele morale în virtutea caracterului devolutiv al apelului din perspectiva celor două limite ale efectelor acestuia, tantum devolutum quantum apellatum şi tantum devolutum quantum iudicatum.

Faţă de soluţia de admitere a recursului declarat de reclamant împotriva deciziei civile nr. 519/2018 din 7 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, pentru motivele arătate, nu se mai impune examinarea recursului declarat de reclamant împotriva deciziei civile nr. 1375 din 13 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, dat fiind obiectul judecăţii şi motivele care au stat la baza cererii de completare.

Totodată, faţă de faţă de soluţia adoptată şi de considerentele reţinute mai sus instanţa de recurs va admite şi recursul pârâtei Agenţia Naţională pentru Locuinţe deciziei civile nr. 519/2018 din 7 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, instanţa de trimitere urmând a avea în vedere criticile de nelegalitate formulate de această recurentă prin raportare la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Soluţia de respingere a apelului S.C. Distrigaz Sud Reţele S.R.L. va fi menţinută întrucât această pârâtă a criticat în cererea sa de apel numai modul în care Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a soluţionat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune prin încheierea din data de 28.01.2016.

Aşa fiind, având în vedere dispoziţiile art. 496 - 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 519/2018 din 7 martie 2018 şi a deciziei civile nr. 1375 din 13 iunie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă şi recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe împotriva deciziei civile nr. 519/2018 din 7 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, va casa în parte decizia civilă nr. 519/2018 din 7 martie 2018 precum şi decizia civilă nr. 1375 din 13 iunie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă şi va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe. Va menţine dispoziţia din decizia nr. 519/2018 din 7 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă privind respingerea ca nefondat a apelului declarat de pârâta S.C. Distrigaz Sud Reţele S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 5798 din 29 septembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 519/2018 din 7 martie 2018 şi deciziei civile nr. 1375 din 13 iunie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă şi recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe împotriva deciziei civile nr. 519/2018 din 7 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Casează în parte decizia civilă 519/2018 din 7 martie 2018 precum şi decizia 1375 din 13 iunie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă recurată şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Menţine dispoziţia din decizia nr. 519/2018 din 7 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă privind respingerea ca nefondat a apelului declarat de pârâta S.C. Distrigaz Sud Reţele S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 5798 din 29 septembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 martie 2020.