Contractual late delivery penalties: timing of *mise en demeure* and inadmissibility of new legal arguments on cassation review

Şedinţa publică din data de 3 martie 2020

Asupra recursului, din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

1. Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureş, în dosarul nr. x/2015, la data de 5 februarie 2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. Baia Mare a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L. Satu Mare, solicitând instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 324.513,39 RON reprezentând penalităţi datorate potrivit art. 22.1 din contractele de furnizare/achiziţie de produse nr. 63 din 27.02.2013, nr. 74A din 15.03.2013, nr. 76A din 15.03.2013 şi a dobânzilor legale aferente acestei sume, la plata sumei de 66.301,08 RON reprezentând plată nedatorată, respectiv a dobânzii legale aferente acestei sumei, de la data introducerii prezentei acţiuni şi până la data plăţii efective a acesteia precum şi a cheltuielilor de judecată constând în taxă judiciară de timbru, onorariu avocat etc.

În drept, au fost invocate prevederile art. 22.1 din contractele încheiate între părţi, art. 1270, art. 1350, art. 1489 C. civ.

Prin cererea reconvenţională pârâta S.C. B. S.R.L. Satu Mare a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 69.459 RON reprezentând preţ neachitat conform facturii nr. x/11.09.2014 din valoarea contractului 74 A/15.03.2013.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1270, art. 1170 art. 1164, art. 1516, art. 1530 C. civ.

2. Prin decizia nr. 2697 din 26 mai 2015 pronunţată de Tribunalul Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale, fiind declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Satu Mare.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Satu Mare, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 5 iunie 2015, sub dosarul nr. x/2015.

3. Prin sentinţa nr. 176 din 17 noiembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă acţiunea reclamantei Societatea A. S.R.L., şi, în consecinţă:

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 324.513,39 RON reprezentând penalităţi contractuale de întârziere şi suma de 66.301 RON reprezentând plată nedatorată, ambele cu dobânzi legale de la data de 11.02.2015 şi până la plata efectivă.

A fost respinsă ca neîntemeiată cererea reconvenţională.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 7513 RON cheltuieli de judecată reprezentând taxe judiciare de timbru.

Prin încheierea de şedinţă din 14 septembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă cererea formulată de petenta S.C. A. S.R.L., fiind dispusă îndreptarea erorii materiale strecurate în preambulul sentinţei civile nr. 176 din 17 noiembrie 2016 cu referire la denumirea părţilor, sediul şi datele de identificare ale acestora.

Restul dispoziţiilor hotărârii au rămas nemodificate.

4. Împotriva sentinţei nr. 176 din 17 noiembrie 2016 şi a încheierii de îndreptare a erorii materiale, pronunţate de Tribunalul Satu Mare, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat apel pârâta B. S.R.L..

Prin decizia nr. 67/C/2018 - A din 15 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal s-a admis apelul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva sentinţei pe care a schimbat-o în totalitate, în sensul că:

S-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. împotriva pârâtei B. S.R.L. care a fost obligată să plătească reclamantei suma de 9.392,6 RON, reprezentând penalităţi contractuale de întârziere parţiale, precum şi dobânzi legale aferente acestei sume de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la plata efectivă.

S-a respins obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata sumei de 66.301 RON reprezentând plată nedatorată şi dobânzile aferente, către reclamantă.

A fost admisă cererea reconvenţională formulată de pârâta împotriva reclamantei şi în consecinţă, a fost obligată reclamanta la plata sumei de 69.459 RON reprezentând preţ neachitat din valoarea contractului nr. x A/15.03.2013.

A fost respins apelul formulat de pârâta B. S.R.L. împotriva încheierii din 14 septembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, privind îndreptarea erorii materiale strecurate în preambulul sentinţei nr. 176 din 17 noiembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

A fost obligată reclamanta A. S.R.L. să plătească pârâtei B. S.R.L., cheltuieli de judecată parţiale în primă instanţă în cuantum 7.000 RON, precum şi cheltuieli de judecată parţiale în apel, în sumă de 8.000 RON cu titlu de taxe judiciare de timbru şi onorarii avocaţiale parţiale, justificate prin chitanţele depuse.

5. Împotriva deciziei nr. 67/C/2018 - A din 15 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea deciziei atacate.

În motivarea recursului s-a susţinut, în principal, că decizia recurată a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material privind punerea în întârziere cu consecinţa determinării greşite a cuantumului şi perioadei pentru care sunt datorate penalităţile de întârziere aferente celor trei contracte din litigiu.

Astfel, referitor la contractul nr. x din 27 februarie 2013 s-a susţinut că sunt incidente prevederile art. 1522 alin. (2) lit. c) teza I C. civ. şi nu cele ale art. 1522 C. civ., reţinute în mod eronat de către instanţa de apel.

În ceea ce priveşte contractul nr. xA din 15 martie 2013, în mod greşit instanţa de apel a reţinut că penalităţile se acordă pentru 7 zile de întârziere şi nu 313 de zile, astfel cum s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată.

Totodată, instanţa de apel a ignorat clauza prevăzută la art. 21 din contracte, conform căreia pârâta în calitate de furnizor datorează penalităţi de întârziere conform art. 22 din convenţiile încheiate.

În privinţa contractului nr. x A, prin decizia recurată au fost nesocotite dispoziţiile art. 1522 teza a II-a C. civ. potrivit cărora debitorul poate fi pus în întârziere şi prin cererea de chemare în judecată, deşi condiţia este îndeplinită în cauză motiv pentru care, pârâta datorează penalităţi de întârziere solicitate.

În mod greşit instanţa de apel a respins petitul referitor la obligarea pârâtei la plata sumei de 66.301,08 RON, solicitată cu titlu de plată nedatorată, întrucât în cauză sunt întrunite condiţiile cumulative prevăzute de art. 1341 C. civ.. Obligaţia contractuală stabilită prin contractul nr. x/2013 a fost executată doar parţial, astfel că pârâta este datoare a restitui această sumă.

De asemenea, soluţia dată asupra cererii reconvenţionale este nelegală având în vedere că pretenţia pârâtei B. S.R.L. este nedovedită, întrucât nu există dovada comunicării facturii, iar afirmaţia pârâtei că ar fi fost transmisă cu o altă corespondenţă, respectiv adresa din 29 septembrie 2014, nu a fost demonstrată în cadrul prezentului litigiului.

În final, s-a solicitat obligarea părţii adverse la plata cheltuielilor de judecată.

6. Intimata-pârâtă B. S.R.L. a formulat întâmpinare la recursul reclamantei A. S.R.L., prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea deciziei atacate ca fiind legală şi temeinică, susţinând că instanţa de apel interpretat corect prevederile legale incidente cauzei.

Privitor la contractul nr. x din 27 februarie 2013 şi dispoziţiile art. 1522 alin. (2) lit. c) teza I C. civ., intimata-pârâtă B. S.R.L. a arătat că această dispoziţie legală nu este incidentă în cauză, că a fost invocată pentru prima dată în recurs, nu a făcut obiectul judecării în apel şi prin urmare nu poate face obiectul analizei în această etapă procesuală.

În ceea ce priveşte contractul nr. xA din 15 martie 2013, s-a susţinut că, recurenta-reclamantă nu a indicat norma de drept material încălcată, rezumându-se a invoca faptul că instanţa de apel a apreciat în mod greşit că sunt doar 7 zile de întârziere şi nu 313 de zile.

Referitor la contractul nr. xA din 15 martie 2013 s-a susţinut că în mod corect s-a reţinut că nu sunt datorate penalităţi de întârziere, obligaţia fiind îndeplinită anterior punerii în întârziere.

În ceea ce priveşte critica vizând modul de soluţionare a cererii reconvenţionale, intimata-pârâtă a invocat nulitatea parţială a recursului, susţinând că deşi s-au invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu s-a arătat norma de drept încălcată sau greşit aplicată.

În final, s-a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.

Cererea de recurs a fost timbrată cu suma de 5.003,50 RON reprezentând taxă judiciară de timbru, în conformitate cu O.U.G. nr. 80/2013, potrivit dovezii aflate la dosar.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 2 aprilie 2019, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu menţiunea că părţile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, însă părţile nu au înţeles să îşi exercite acest drept.

Prin încheierea din 3 decembrie 2019, Înalta Curte a admis în principiu recursul declarat de pârâta S.C. A. S.R.L. şi a stabilit termen de judecată la 11 februarie 2020.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele considerente:

Obiectul litigiului îl constituie solicitarea reclamantei S.C. A. S.R.L. de obligare a pârâtei la plata penalităţilor de întârziere, conform contractelor de furnizare încheiate între reclamantă în calitate de beneficiar şi pârâtă în calitate de furnizor având ca obiect confecţionarea obiectelor de mobilier, stabilite convenţional pentru ipoteza executării cu întârziere a obligaţiilor de către pârâtă, precum şi plata dobânzilor legale aferente acestei sume. Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 66.301,08 RON, reprezentând plată nedatorată şi a dobânzilor legale aferente acestei sume ca urmare a executării parţiale a unui contract, iar pârâta prin cererea reconvenţională a solicitat obligarea reclamantei la plata lucrărilor executate şi neachitate.

Prima instanţă a admis acţiunea reclamantei cu motivarea că, potrivit clauzelor contractuale, pârâta avea obligaţia de realizare şi livrare a pieselor de mobilier în condiţiile de calitate şi la termenele convenite. Încălcarea acestei obligaţii demonstrează culpa pârâtei şi justifică obligarea la plata penalităţilor de întârziere stabilite prin clauzele inserate la art. 21 şi 22 din contracte.

Apărările pârâtei S.C. B. S.R.L. Satu Mare privind neîndeplinirea condiţiilor stabilite de art. 1552 C. civ., referitoare la punerea în întârziere au fost înlăturate cu motivarea că prin notificările comunicate pârâtei la data de 23 septembrie 2014, reclamanta a notificat-o în legătură cu executarea obligaţiilor contractuale şi a echivalentului valoric al penalităţilor de întârziere.

Învestită cu soluţionarea apelului declarat de pârâtă, care a criticat modul de aplicare a dispoziţiilor art. 1522 C. civ., instanţa de apel, admiţând apelul acestei părţi, a argumentat că pârâta a nesocotit termenele de execuţie stabilite iniţial prin contracte, dar şi pe cele ulterioare convenite prin actele adiţionale, astfel că în conformitate cu art. 1548 C. civ., obligaţia contractuală fiind încălcată, vinovăţia debitorului este prezumată. Având în vedere clauza penală stabilită prin art. 22.1 din convenţiile părţilor, instanţa de apel a arătat că penalităţile de întârziere sunt datorate doar pentru perioada cuprinsă între data notificării, respectiv 3 septembrie 2014 şi 10 septembrie 2014, care reprezintă data executării parţiale, a contractului x/2013 şi a executării totale a contractului 74 A/2013. Această perioadă se încadrează în termenul acordat de reclamantă, în calitate de creditor în conformitate cu dispoziţiile art. 1522 alin. (3) C. civ., pentru executarea obligaţiilor asumate.

Pentru contractul nr. x A/2013, în lipsa unei notificări s-a apreciat că pârâta nu datorează penalităţile de întârziere solicitate de reclamantă.

În acest context, prin primul motiv de recurs, recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L critică aplicarea dispoziţiilor art. 1522 C. civ., susţinând în esenţă că, potrivit clauzei înserată la art. 22, pârâta datorează penalităţi de întârziere pentru neîndeplinirea obligaţiei în termenele convenite prin art. 21 din convenţiile părţilor. Deoarece obligaţia de livrare nu a fost executată în termenele convenite, penalităţile de întârziere au fost greşit calculate doar pentru perioada cuprinsă între data comunicării notificării şi aceea a executării obligaţiei.

Critica nu este fondată deoarece în conformitate ci dispoziţiile art. 1522 alin. (1) C. civ., prin notificarea scrisă adresată debitorului, creditorul solicită executarea obligaţiei, iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, prin notificare trebuie să-i acorde debitorului un termen de executare a obligaţiei care îi revine. În absenţa unei astfel de menţiuni debitorul are posibilitatea executării obligaţiei într-un termen rezonabil.

În alţi termeni, acordarea daunelor-interese este condiţionată, în conformitate cu dispoziţiile art. 1522 C. civ. de îndeplinirea formalităţilor privind punerea în întârziere a debitorului, fie prin notificare scrisă, comunicată în modalităţile prevăzute de alin. (2) al acestui articol, fie prin cererea de chemare în judecată, prin care creditorul solicită executarea obligaţiilor contractuale asumate. Simpla expirare a termenului în care trebuia executată obligaţia, nu produce efectul punerii în întârziere a debitorului, în absenţa unui act juridic prin care creditorul solicită executarea obligaţiei şi atenţionează debitorul că întârzierea în executarea obligaţiei îi produce prejudicii pe care va trebui să se repare.

Deoarece punerea în întârziere are drept efect acordarea daunelor-interese, în mod corect, instanţa de apel a argumentat că acestea pot fi acordate doar pentru perioada cuprinsă între data notificării, şi data executării obligaţiei, această din urmă dată situându-se în interiorul termenului acordat de reclamantă în calitate de creditor pentru executarea obligaţiei.

Subsumat aceluiaşi motiv de recurs, recurenta a invocat şi faptul că dispoziţiile art. 1522 C. civ. au fost greşit aplicate în cauză, deoarece sunt incidente art. 1523 alin. (2) lit. c) teza I C. civ.. A susţinut recurenta că în privinţa contractului x/2013, pârâta şi-a manifestat neîndoielnic intenţia de a nu executa obligaţia, astfel încât era de drept în întârziere.

Verificând considerentele deciziei recurate, Înalta Curte constată că dispoziţiile legale privind întârzierea de drept a pârâtei în executarea obligaţiei, în absenţa unor critici şi apărări în acest sens, nu au format obiectul analizei instanţei de apel.

Prin urmare, este fondată apărarea intimatei-pârâte în sensul că aceste dispoziţii legale au fost invocate pentru prima dată în recurs, nefiind astfel posibilă examinarea legalităţii deciziei instanţei de apel din această perspectivă.

Recurenta a susţinut că şi dispoziţiile art. 1522 teza a II-a C. civ. au fost aplicate greşit de instanţa de apel, ignorându-se faptul că pentru contractul 76 A/2013, punerea în întârziere s-a efectuat odată cu înregistrarea acţiunii.

Deşi, în principiu, este corectă susţinerea recurentei în sensul că în conformitate cu dispoziţiile legale invocate, punerea în întârziere se poate realiza şi prin cererea de chemare în judecată, această constatare nu este de natură a ajunge la o altă concluzie decât aceea pronunţată prin decizia recurată.

De altfel, instanţa de apel în mod corect, a reţinut că punerea în întârziere a debitorului se poate realiza şi în această modalitate, dar pentru acest contract penalităţile au fost respinse cu motivarea că la data formulării cererii de chemare în judecată, obligaţiile asumate erau îndeplinite, ceea ce exclude existenţa întârzierii ulterior acestui moment.

Critica de nelegalitate derivată din aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1341 C. civ. privind plata nedatorată este nefondată şi va fi înlăturată ca atare.

Susţine recurenta sub acest aspect, că în condiţiile în care contractul nr. x/2013 a fost executat doar parţial, se impunea restituirea sumelor achitate pârâtei care a indus-o în eroare, promiţând executarea obligaţiei integral şi în termenul contractual stabilit, însă nu şi-a îndeplinit această obligaţie.

S-a argumentat corect prin considerentele deciziei atacate că plăţile pretins nedatorate au fost efectuate cu titlu de avans în baza unui contract valabil încheiat, în vederea executării unei obligaţii convenţionale, şi nu din eroare, nefiind incidente dispoziţiile care reglementează plata nedatorată.

Totodată, Înalta Curte, observă că recurenta nu formulează critici concrete în legătură cu aplicarea greşită a acestor dispoziţii legale, susţinând în esenţă că a fost indusă în eroare de către pârâtă care i-a garantat executarea obligaţiilor contractuale în termenul stabilit, dar nu şi-a îndeplinit această obligaţie.

Situaţia este identică şi în privinţa motivului de recurs care vizează modul de soluţionare a cererii reconvenţionale, care a fost greşit admisă, arată recurenta, fără a indica dispoziţiile de drept material încălcate sau aplicate greşit.

Se susţine că această sumă nu este datorată deoarece contractul nr. x A/2013 care a făcut obiectul cererii reconvenţionale, a fost executat cu întârziere, iar factura nu i-a fost comunicată.

Astfel conturate aceste critici, în absenţa unor argumente dezvoltate corespunzător, nu este posibilă exercitarea contractului juridic din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reluarea aspectelor privind starea de fapt, vizează aspecte de netemeinicie şi nu de nelegalitate a hotărârii instanţei de apel, fiind în consecinţă exclusă verificarea deciziei atacate, din această perspectivă, în considerarea specificului acestei căi de atac.

În concluzie, recursul reclamantei este nefondat şi va fi respins în conformitate cu dispoziţiile art. 496 C. proc. civ., iar recurenta fiind în culpă procesuală, potrivit art. 452 C. proc. civ. va fi obligată şi la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 11.118,6 RON reprezentând cheltuieli de deplasare, cazare şi onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 67/C/2018-A din 15 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Obligă recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. să achite intimatei-pârâte S.C. B. S.R.L suma de 11.118,6 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 martie 2020.