Shareholding dispute over company split and res judicata: appeal allowed, decision quashed and case remanded

Şedinţa publică din data de 3 martie 2020

Asupra recursului, din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la Tribunalul Ialomiţa, secţia Civilă la data de 23 martie 2016 sub nr. x/2016, reclamantul A. a chemat în judecată pârâţii S.C. B. S.A. şi C. solicitând: diminuarea participării pârâtului C. în cadrul pârâtei B. S.A. de la 310 acţiuni la 160 acţiuni, conform participaţiei reale a acestuia în cadrul D. S.A. de 16 % la momentul divizării; dobândirea de către reclamant a unei participaţii de 150 acţiuni în cadrul pârâtei conform participaţiei reale de 15 % din cadrul D. S.A. (acţiuni ce au fost administrate doar de C.), acţiuni cu o valoare nominală de 15.000 RON; înregistrarea în registrul comerţului a modificărilor menţionate la primele două capete de cerere; obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 938, art. 948 alin. (5), art. 1166, art. 1270, art. 1516 C. civ. şi art. 250 din Legea nr. 31/1990.

2. Prin sentinţa civilă nr. 1152F din 24 august 2017 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, secţia Civilă a fost admisă cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii S.C. B. S.A. şi C., a fost constatată diminuarea participaţiei pârâtului C. în cadrul S.C. B. S.A. de la 310 acţiuni la 160 acţiuni, s-a constatat dobândirea de către reclamantul A. a unei participaţii în cadrul S.C. B. S.A. de 150 acţiuni, s-a dispus înregistrarea la ORC Ialomiţa a modificărilor menţionate anterior cu privire la acţionariatul S.C. B. S.A. şi au fost obligaţi pârâţii la plata către reclamant a sumei de 120 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

În considerentele sentinţei amintite, s-au arătat, în esenţă, următoarele:

Prin Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Asociaţilor D. S.A. nr. 31/14.08.2012, s-a aprobat divizarea prin desprindere de patrimoniu şi transferarea părţii desprinse către B. S.A..

Prin hotărârea menţionată s-a aprobat, conform proiectului de divizare, transpunerea în oglindă a acţionariatului D. S.A. în cadrul B. S.A., pârâtul C. dobândind o participaţie de 31% (respectiv 310 acţiuni) conform participaţiei similare din cadrul D. S.A. de la acea dată.

La momentul respectiv, pârâtul C. figura cu o participaţie de 93 acţiuni în cadrul D. S.A. (31%), deşi acesta avea drept de proprietate doar asupra a 48 de acţiuni (16%), diferenţa de 45 acţiuni (15%) aparţinând reclamantului şi fiind doar administrate de către C. conform contractelor încheiate.

Astfel, la data de 10.01.2007, s-a încheiat între reclamant şi pârâtul C. contractul intitulat "contract de cesiune acţiuni", atestat de avocat E. sub nr. x/10.01.2007, conform căruia reclamantul a predat pârâtului C. spre gestionare şi administrare cele 45 acţiuni deţinute de reclamant în cadrul societăţii D. S.A., cu scopul final de vânzare a întregului pachet de acţiuni.

La data de 24.05.2011, s-a încheiat între reclamant şi pârâtul C. contractul de tranzacţie, atestat de avocat F. sub nr. x/24.05.2011, ce precizează în mod expres că obiectul contractului de cesiune acţiuni, menţionat mai sus, a constat în gestionarea şi administrarea celor 45 acţiuni ale reclamantului până la momentul vânzării pachetului de acţiuni şi nu în vânzarea acestora către pârâtul C..

La data de 21.12.2012, s-a încheiat între reclamant şi pârâtul C. convenţia de rezoluţiune, atestată de către avocat G. din cadrul Societăţii Civile de Avocaţi H. sub nr. x/21.12.2012, prin care părţile au căzut de acord cu rezoluţiunea de îndată, urmare a neîndeplinirii obligaţiilor contractuale ale pârâtului C., a primelor două contracte încheiate, atât reclamantul cât şi pârâtul C. fiind repuşi în situaţia anterioară încheierii lor.

Urmare a repunerii reclamantului şi pârâtului C. în situaţia anterioară încheierii contractelor sus menţionate, reclamantul a redobândit la data de 28.03.2013 participaţia de 15% (45 acţiuni) în cadrul D. S.A., conform cererii de depunere-menţionare acte nr. 4574/28.03.2013 menţionată în istoricul RECOM.

Repunerea în situaţia anterioară a fost recunoscută şi de către instanţele de judecată, în cadrul unui litigiu între reclamant şi pârâtul C., respectiv dosarul nr. x/2013 de pe rolul Tribunalului Ialomiţa, prin sentinţa civilă nr. 1238F/26.06.2014, care a rămas definitivă prin respingerea apelului şi revizuirii înregistrate de pârâtul C..

Societatea D. S.A. a dorit să renunţe la divizarea prin desprindere de patrimoniu şi transferarea părţii desprinse către B. S.A., fapt ce ar fi implicat dizolvarea pârâtei B. S.A.. În acest sens s-a decis prin Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor D. S.A. nr. 62/19.12.2012.

În atingerea acestui scop, a formulat administratorul judiciar al societăţii D. S.A. cerere în anularea Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Asociaţilor D. S.A. nr. 31/14.08.2012, cerere ce a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomiţa sub nr. x/2014/a6.

Cererea a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 272F/23.02.2015, motivat de faptul că Tribunalul Ialomiţa a constatat în anul 2014, prin sentinţele nr. 1075F/27.05.2014 şi nr. 986F/20.05.2014, caracterul irevocabil al divizării, iar, prin sentinţa civilă nr. 1319F/22.07.2014, societăţile D. S.A. şi B. S.A. au fost obligate să finalizeze procedura de divizare.

Reclamantul a încercat soluţionarea pe cale amiabilă a prezentului litigiu, solicitând pârâtei B. S.A., prin adresa nr. x/29.05.2015, diminuarea participaţiei pârâtului C. şi înscrierea sa cu o participaţie de 15 %.

Pârâta B. S.A. nu a dat curs solicitării, aşa cum rezultă din răspunsul comunicat la data de 18.06.2015, precizând că situaţia juridică a divizării este încă incertă şi că nu pot opera modificările solicitate până când reclamantul nu va obţine un titlu valabil în acest sens.

De menţionat că, prin decizia civilă nr. 549A/16.03.2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins apelul declarat de apelantul I., prin practician în insolvenţă J., administrator judiciar al S.C. D. S.A., împotriva sentinţei civile nr. 272F/23.02.2015, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, secţia Civilă în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimaţii S.C. D. S.A., prin administrator special K., S.C. B. S.A. şi C., reţinând că nici debitoarea S.C. D. S.A., aflată în stare de insolvenţă, nici terţul contractant S.C. B. S.A. nu au fost de rea-credinţă la momentul adoptării hotărârii de divizare, că nu s-a urmărit lezarea drepturilor creditorilor societăţii aflate în insolvenţă, măsura de divizare fiind luată de cele două societăţi în cursul desfăşurării normale a activităţii cu scopul îmbunătăţirii performanţelor şi eficientizării activităţii.

Altfel spus, şi pe această cale, procedura de divizare a fost confirmată ca fiind legală.

Ca urmare a acestui fapt, cât şi a rezoluţiunii din 21.12.2012 a contractului de cesiune acţiuni, şi cum procedura de divizare s-a realizat prin transpunerea în oglindă a acţionariatului S.C. D. S.A. şi la B. S.A., reclamantul redevenea proprietar asupra cotei de 15% în cadrul pârâtei S.C. B. S.A..

De menţionat că pârâtul C., prin apărător, a solicitat doar respingerea acţiunii reclamantului, fără a invoca motive de fapt sau de drept în sprijinul susţinerilor sale."

3. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul C., care a fost soluţionat prin decizia civilă nr. 481A/2018 din 9 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în sensul respingerii ca nefondat a apelului.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut următoarele:

În primul rând, se reţine că între părţi s-a încheiat actul intitulat "contract de cesiune acţiuni", atestat de avocat E. sub nr. x/10.01.2007, prin care intimatul-reclamant (în calitate de cedent) a cedat apelantului-pârât (în calitate de cesionar) cele 45 acţiuni la purtător deţinute de intimatul-reclamant, reprezentând 15% din capitalul social al D. S.A. (art. 2), în scopul de a se proceda de către apelantul-pârât la vânzarea întregului pachet de acţiuni la un preţ care să nu fie mai mic de 150.000 euro (art. 3 paragraful 3), într-un termen de un an de la data încheierii procesului-verbal de predare primire a acţiunilor cedate (art. 4 paragraful 2);

Între acestea s-a încheiat şi contractul de tranzacţie, atestat de avocat F. sub nr. x/24.05.2011, în cuprinsul căruia se stipulează că:

"intimatul-reclamant A. este proprietarul real al unui nr. de 45 acţiuni a căror administrare a transmis-o (apelantului-pârât) C. (...) prin actul intitulat contract de cesiune acţiuni cu dată certă şi atestat de avocat E. prin încheierea nr. 2/10.01.2007" (paragraful 1 de la premisele contractului); că "de la (...) 10.01.2007 (apelantul-pârât) C. a gestionat patrimoniul comun al celor două părţi, respectiv procentul total de 93 de acţiuni (31% din capitalul D. SA) cu diligenţa unui bun proprietar, căutând să realizeze scopul comun pentru care s-a încheiat cesiunea, respectiv acela de a vinde rentabil întreg pachetul de acţiuni şi/sau de a le creşte valoarea reală" (paragraful 2 de la premisele contractului) şi că intimatul-reclamant A. "a transmis administrarea liberă a acestora d-lui C., care a conservat, păstrat şi sporit valoarea celor 45 de acţiuni proprietatea în fapt a d-lui A." (paragraful 4 in fine de la premisele contractului);

Faţă de aceste clauze neechivoce, curtea de apel a considerat că sunt lipsite de orice temei alegaţiile apelantului-pârât în sensul că, eronat, instanţa de prim grad de jurisdicţie a reţinut că, în contractul de tranzacţie atestat de avocat F. sub nr. x/24.05.2011, obiectul contractului de cesiune acţiuni a constat în "gestionarea şi administrarea celor 45 de acţiuni ale reclamantului până la momentul vânzării".

Instanţa de apel are în vedere şi convenţia de rezoluţiune, atestată de către avocat G. din cadrul Societăţii Civile de Avocaţi H. sub nr. x/21.12.2012, prin care părţile litigante, "având în vedere că (apelantul-pârât) C. nu şi-a adus la îndeplinire obligaţiile asumate prin contractul de tranzacţie încheiat la data de 24.05.2011 şi atestat sub nr. x/24.05.2011 de avocat F.", prin care părţile au convenit rezoluţiunea de îndată a contractului de cesiune de acţiuni, atestat de avocat E. sub nr. x/10.01.2007 şi a contractului de tranzacţie, atestat de avocat F. sub nr. x/24.05.2011 şi au stipulat că "părţile se repun în situaţia anterioară, respectiv cele 45 acţiuni la purtător la D. S.A. (...), reprezentând 15% din acţiunile societăţii (acţiuni care au făcut obiectul contractului de cesiune de acţiuni încheiat la data de 10.01.2007 şi atestat sub nr. x din 10.01.2007 de avocat E.) se înapoiază (intimatului-reclamant) A. de către (apelantul-pârât) C.";

În raport de menţiunea explicită, sus-citată, din convenţia de rezoluţiune din data de 21.12.2012, în sensul că rezoluţiunea celor două acte juridice încheiate între părţi la datele de 10.01.2007 şi de 24.05.2011 a intervenit urmare a neîndeplinirii obligaţiilor asumate de către apelantul-pârât C., instanţa de apel nu a primit aserţiunile apelantului conform cărora nu este temeinică susţinerea în acest sens a primei instanţe, câtă vreme se tinde, practic, la o modificare unilaterală a clauzelor liber convenite de părţi, ceea ce este inadmisibil.

Curtea de apel observă, de asemenea, că a fost executată convenţia de rezoluţiune, atestată de către avocat G. din cadrul Societăţii Civile de Avocaţi H. sub nr. x/21.12.2012, în sensul că, potrivit cererii de depunere-menţionare acte nr. 4574/28.03.2013 evidenţiată în istoricul RECOM, intimatul-reclamant A. a fost înscris în Registrul Comerţului, la data de 1.04.2013, în baza rezoluţiei nr. 1357/1.04.2013, ca proprietar a 45 acţiuni, reprezentând 15% din capitalul social al D. S.A..

Mai mult, este important de remarcat că, prin sentinţa civilă nr. 1238 F/26.06.2014, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa în dosarul nr. x/2013, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului C., ridicată de acesta, s-a admis cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul C. şi a fost obligat pârâtul către reclamant la plata sumei de 1.000.000 RON contravaloare dividende aferente anilor 2009-2012 şi la plata sumei de 13.605 RON cheltuieli de judecată.

În considerentele relevante ale acestei hotărâri, devenită definitivă la data de 29.05.2015 [în urma respingerii, ca nefondat, a apelului declarat de pârâtul C., prin decizia nr. 904, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă ], s-a reţinut că:

"La data de 21 decembrie 2012 se încheie între părţi convenţia de rezoluţiune atestată de avocat G. din cadrul Societăţii Civile de Avocaţi H. sub nr. x/21 decembrie 2012 prin care părţile convin rezoluţiunea contractului de cesiune de creanţă (nota redactorului: atestat de Cabinet avocat E. sub nr. x/10.01.2007), cu repunerea părţilor în situaţia anterioară reclamantul A. reprimind cele 45 acţiuni deţinute în cadrul D. S.A.."; "Operaţiunea este înregistrată la ORC Ialomiţa prin rezoluţiunea 1357/1.04.2013, A. redevenind acţionar cu 45 acţiuni şi o cotă de 15 % iar C. rămânând acţionar cu 48 acţiuni şi o cotă de 16%."; "Cum, pe de altă parte, pârâtul a încasat şi dividendele pentru cele 45 acţiuni primite în baza contractului de cesiune de acţiuni, contract rezoluţionat prin convenţia părţilor, cu consecinţa repunerii acestora în situaţia anterioară, el are obligaţia de a restitui reclamantului A. contravaloarea dividendelor aferente acestor 45 acţiuni".

Rezultă, aşadar, consideră instanţa de apel că, prin aceste considerente, inserate într-o hotărâre definitivă, o instanţă judecătorească a consfinţit că intimatul-reclamant A. a avut şi are calitatea de proprietar a 45 acţiuni reprezentând 15% din capitalul social al D. S.A. şi, în consecinţă, are dreptul la dividende, obligând apelantul-pârât C. să restituie dividendele aferente acestor acţiuni, primite în perioada 2009-2012.

Or, considerentele evocate mai sus, contrar susţinerilor apelantului-pârât inserate în răspunsul la întâmpinare (pagina 2/fila x), au autoritate de lucru judecat în sensul art. 431 alin. (2) C. proc. civ., conform cu care "Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

Este vorba despre efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, care asigură certitudinea raporturilor juridice, prin faptul că determină ca aspecte deja tranşate pe cale judiciară să nu mai fie dezbătute, ci preluate ca un "dat" şi impuse ca atare într-un nou proces.

În alţi termeni, reţine curtea de apel, o hotărâre definitivă se va impune cu autoritatea ei pozitivă, a raporturilor juridice deja tranşate (pe cale principală sau incidentală), într-un proces ulterior care aduce judecăţii o chestiune litigioasă deosebită de cea care a fost analizată în primul proces, prin obiect şi cauză, dar păstrând identitatea de părţi şi având legătură cu ce s-a tranşat într-o primă instanţă.

Prin urmare, instanţa de apel a subliniat că: pentru a opera efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, consacrat de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., nu trebuie să fie întrunită tripla identitate de elemente ale raportului juridic transpus pe plan procesual, cum se întâmplă în cazul excepţiei autorităţii de lucru judecat, ci trebuie să existe, pe de o parte, doar o legătură cu lucrul judecat anterior, care să se impună noii judecăţi, în sensul de a nu se nesocoti ceea ce o instanţă a statuat deja jurisdicţional, iar, pe de altă parte, identitatea de părţi, dată fiind relativitatea efectelor lucrului judecat; reglementarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat are drept raţiune faptul că o constatare, în sensul de soluţie privind raporturile deduse judecăţii, făcută printr-o hotărâre judecătorească definitivă, nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre (res iudicata pro veritate accipitur) şi urmăreşte un scop legitim, vizând asigurarea securităţii raporturilor juridice în materie civilă, element fundamental al dreptului la un proces echitabil garantat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi de art. 21 alin. (3) din Constituţi; efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat presupune o identitate doar de chestiuni litigioase puse în discuţie în cele două procese şi nu pune obstacol celei de-a doua judecăţi (spre deosebire de cealaltă formă de manifestare a autorităţii de lucru judecat, adică excepţia procesuală reglementată de art. 431 alin. (1) C. proc. civ.), ci doar uşurează sarcina probaţiunii, întrucât, ceea ce s-a rezolvat anterior de către o instanţă judecătorească, indiferent că s-a făcut pe calea dispozitivului sau numai în considerente, se va impune în noul proces dintre părţi, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.

Or, în speţă, aşa cum am arătat anterior, apelantul-pârât C., prin alegaţiile făcute prin motivele de apel şi prin răspunsul la întâmpinare, încearcă să repună în discuţie acele probleme de drept tranşate definitiv de către o altă instanţă, într-un proces purtat cu aceeaşi parte (intimatul-reclamant A.) şi cu referire la aceleaşi acte juridice încheiate între părţi, atunci când afirmă că intimatul reclamant A. nu a făcut parte din structura acţionariatului D. S.A. în anul 2012 (când s-a aprobat divizarea acestei societăţi).

Dacă s-ar proceda altfel, s-ar nega însuşi fundamentul instituţiei autorităţii de lucru judecat şi s-ar afecta grav certitudinea raporturilor juridice, ceea ce, în mod evident, nu este admisibil.

Pe de altă parte, reţine Curtea, prin Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Asociaţilor D. S.A. nr. 31/14.08.2012 -în acelaşi sens fiind şi Hotărârea nr. 3/14.08.2012 a Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor S.C. B. SA-, s-a aprobat: divizarea prin desprindere de patrimoniu şi transferarea părţii desprinse către beneficiara B. S.A. (pct. 1-3); că "acţionarilor S.C. D. S.A. nu li se va diminua cota şi valoarea capitalului social deţinut la S.C. D. SA" şi că "divizarea va fi, prin urmare, una simetrică, astfel încât după aprobarea divizării parţiale toţi acţionarii societăţii ce se divizează îşi vor păstra în esenţă cotele de participare la capitalul social şi la profit şi pierderi, atât în societatea divizată, cât şi în societatea beneficiară" (pct. 4, paragrafele 2,3); că, "în considerarea faptului că structura acţionarilor care deţin 100% din capitalul social al societăţii divizate este aceeaşi ca la societatea beneficiară, cota de participare a acestora la capitalul social al S.C. B. S.A. după divizare va rămâne neschimbată (adică aceiaşi structură a acţionarilor la ambele societăţi)" (pct. 4, ultimul paragraf).

Rezultă, faţă de aceste menţiuni explicite şi foarte clare ale hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Asociaţilor D. S.A. nr. 31/14.08.2012, că, pe această cale, s-a decis ca, în urma divizării parţiale a D. S.A., să se procedeze la transpunerea în oglindă a acţionariatului D. S.A. (societatea divizată) în cadrul B. S.A. (societatea beneficiară).

În urma hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Asociaţilor D. S.A. nr. 31/14.08.2012, conform informaţiilor de la ONRC, apelantul-pârât C. a dobândit o participaţie de 31% (respectiv 310 acţiuni) la capitalul social al intimatei-pârâte B. S.A., conform participaţiei similare din cadrul D. S.A. de la acea dată.

Legalitatea hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Asociaţilor D. S.A. nr. 31/14.08.2012 a fost confirmată de instanţa judecătorească învestită cu soluţionarea dosarului nr. x/2014, având ca obiect cererea de anulare, în temeiul art. 117 lit. c) din Legea nr. 85/2014, a hotărârii amintite, formulată de administratorul judiciar al societăţii D. S.A. (în insolvenţă din data de 22.07.2014).

Astfel, prin sentinţa civilă nr. 272F/23.02.2015, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa în dosarul nr. x/2014 [hotărâre rămasă definitivă în urma respingerii, ca nefondat, a apelului, prin decizia nr. 549A/2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă ], a fost respinsă, ca nefondată, cererea cu obiectul evocat în paragraful anterior.

În considerentele relevante ale acestor hotărâri, s-a reţinut că:

- "operaţiunea de divizare a societăţii D. S.A. a făcut obiectul constatării de legalitate în raport de prevederile Legii nr. 31/1990 rep. privind societăţile comerciale, divizarea fiind înregistrată legal în registrul comerţului prin încheierea Tribunalului Ialomiţa din data de 29.08.2012";

- "ulterior acestei înregistrări, în două dosare distincte aflate pe rolul Tribunalului Ialomiţa s-a solicitat revenirea asupra operaţiunii de divizare în baza a două hotărâri ale adunărilor generale extraordinare ale acţionarilor D. S.A. şi B. S.A., cereri respinse ca nefondate";

- "nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor cerute de dispoziţiile art. 117 alin. (2) lit. c) din legea nr. 85/2014 pentru admiterea acţiunii în anularea divizării parţiale a D. SA".

Coroborând cele evidenţiate în precedent (pct. 3.1., 3.2.), reţine Curtea, contrar alegaţiilor apelantului-pârât, este judicioasă concluzia primei instanţe reflectată în dispozitivul sentinţei apelate.

Curtea consideră astfel că se impune observat că intimatul-reclamant A. trebuie recunoscut proprietar asupra unui număr de acţiuni reprezentând o cotă de 15% din capitalul social al intimatei-pârâte B. S.A.: (i) urmare a rezoluţiunii convenite de părţile litigante la data de 21.12.2012 a contractului de cesiune de acţiuni, atestat de avocat E. sub nr. x/10.01.2007 şi a contractului de tranzacţie, atestat de avocat F. sub nr. x/24.05.2011, cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară, prin restituirea către intimatul-reclamant a unui număr de acţiuni reprezentând 15% din capitalul social al D. S.A., cu efect retroactiv faţă de cele statuate, cu autoritate de lucru judecat, prin hotărârea definitivă pronunţată în dosarul nr. x/2013 şi (ii) întrucât procedura de divizare parţială a D. S.A., aprobată prin hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Asociaţilor D. S.A. nr. 31/14.08.2012, confirmată ca legală prin hotărâre definitivă a instanţei judecătoreşti pronunţată în dosarul nr. x/2014, s-a realizat prin transpunerea în oglindă a acţionariatului D. S.A. la B. S.A., respectiv după divizare va exista aceeaşi structură a acţionarilor la ambele societăţi.

Aşa fiind, curtea consideră că nu este fondată afirmaţia apelantului-pârât conform căreia, atâta timp cât divizarea D. S.A. s-a făcut fără emiterea de părţi sociale, iar, în structura acţionariatului B. S.A. de la acel moment, intimatul reclamant nu făcea parte, este evident că acesta nu este îndreptăţit să solicite diminuarea părţilor sociale aparţinând apelantului, cu consecinţa dobândirii acestora.

Instanţa de apel mai apreciază că nu pot conduce la o altă concluzie faţă de cea expusă anterior referirile făcute în motivarea apelului (pct. 7/fila x) de către apelantul-pârât la cele statuate în hotărârea pronunţată în dosarul nr. x/2012.

Prin acest act jurisdicţional, conform menţiunilor din sistemul Ecris, Tribunalul Ialomiţa, în baza art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 116/2009, a constatat ca legale hotărârile nr. 31/14.08.2012 a Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor S.C. D. S.A. şi nr. 3/14.08.2012 a Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor S.C. B. S.A., privind divizarea parţială cu transmiterea din patrimoniul S.C. D. S.A. către S.C. B. S.A. de active şi pasive în valoare de 60.530.211,67 RON şi, în baza art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 116/2009, a dispus înregistrarea în registrul comerţului a menţiunilor privind divizarea.

Or, pe de o parte, observă Curtea că instanţa de prim grad de jurisdicţie nu a făcut vreo menţiune în considerentele sentinţei apelate, la hotărârea evocată în paragraful anterior.

Aşadar, nu se poate susţine, cu temei, că "considerentele din acel dosar (...) sunt reţinute ca fundament logic pentru hotărârea dată în prezentul dosar", aşa cum afirmă apelantul-pârât.

Apoi, pe de altă parte, nu poate exista o contradicţie între confirmarea legalităţii divizării parţiale a D. S.A. şi admiterea cererii deduse judecăţii în prezenta pricină.

Aceasta, întrucât ceea ce omite apelantul-pârât este primul element al raţionamentului logico-juridic evocat în precedent [pct. 3.3. lit. (i)], adică faptul că, urmare a rezoluţiunii convenite de părţile litigante la data de 21.12.2012 a actelor juridice încheiate la datele de 10.01.2007 şi de 24.05.2011, a intervenit repunerea părţilor în situaţia anterioară, prin restituirea către intimatul-reclamant a unui număr de acţiuni reprezentând 15% din capitalul social al D. S.A., împrejurare care îl îndreptăţeşte pe intimatul-reclamant să dobândească acelaşi procent din capitalul social al B. S.A., faţă de faptul că după divizarea parţială a D. S.A. trebuie să existe aceeaşi structură a acţionarilor la ambele societăţi.

Apreciază, de asemenea, Curtea, că nu au fundament nici aserţiunile apelantului-pârât, inserate în motivarea apelului pendinte (pct. 12), în sensul că cele dispuse prin hotărârea apelată, în sensul conferirii calităţii intimatului-reclamant de acţionar la intimata-pârâtă B. S.A., contrar hotărârilor de divizare şi de înfiinţare a B. S.A., aduc o gravă atingere principiului affectio societatis.

Într-adevăr, în acest context, se reţine că affectio societatis este definit că fiind un element esenţial al contractului de societate care constă în intenţia asociaţilor de a colabora la realizarea scopului comun care este obţinerea de beneficii ce urmează a fi împărţite între ei, presupunând intenţia de colaborare voluntară a asociaţilor, de a lucra în comun şi de a suporta toate riscurile activităţii comerciale.

Or, întrucât dobândirea de către intimatul-reclamant a unui număr de acţiuni la intimata-pârâtă B. S.A. este consecinţa unor acte juridice încheiate de un acţionar (apelantul-pârât) cu intimatul-reclamant şi a unor hotărâri, confirmate ca legale de instanţele judecătoreşti, ale Adunărilor Generale Extraordinare a Acţionarilor S.C. D. S.A. şi S.C. B. S.A., nu se poate vorbi, cu justeţe, de o lezare a affectio societatis.

4. La 27 aprilie 2018, pârâtul C. a declarat recurs împotriva deciziei evocate anterior, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acesta fiind depus la instanţa a cărei hotărâre se atacă.

În cuprinsul cererii, recurentul a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Recurentul-pârât a susţinut că dispoziţiile de drept material aplicate în mod greşit de către instanţa de apel sunt cele care reglementează procedura de divizare, respectiv dispoziţiile art. 238 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 31/1990.

În acest sens, s-a învederat că aceste dispoziţii legale au fost aplicate în mod implicit faţă de soluţia pronunţată în cauză, iar actul juridic interpretat greşit este proiectul de divizare.

Atât timp cât divizarea s-a făcut fără emiterea de părţi sociale, iar din structura acţionariatului B. S.A. de la acel moment intimatul-reclamant nu făcea parte, în acest context, reclamantul nu este îndreptăţit să solicite diminuarea părţilor sociale ce aparţin recurentului.

Această situaţie este confirmată de actele depuse la dosarul cauzei, interpretate în mod eronat în considerentele hotărârii recurate.

Recurentul-pârât a mai arătat că hotărârile nr. 31 din 14 august 2012 a Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor D. S.A. şi nr. 3 din 14 august 2012 a Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor B. S.A. au avut în vedere structura acţionariatului D. S.A. de la data de 14 august 2012, astfel cum era consfiinţită de registrele publice.

În opinia recurentului, în speţă nu se poate presupune că dobândirea de acţiuni la B. S.A. (societatea nou înfiinţată), ca urmare a calităţii de acţionar la D. S.A., ar reprezenta un beneficiu sau o gratificare pentru orice potenţial acţionar, în fapt, calitatea de acţionari ai B. S.A. fiind conferită strict pentru acţionarii existenţi la acea dată.

În consecinţă, s-a învederat că aspectele reţinute în cuprinsul hotărârii atacate, în sensul meţinerii calităţii de acţionar la B. S.A. a reclamantului A., contrar hotărârilor de divizare şi de înfiinţare a B. S.A., aduc o gravă atingere principiului affectio societatis care reprezintă intenţia de colaborare voluntară a asociaţilor, de a lucra în comun şi de a suporta toate riscurile activităţii comerciale.

5. La data de 6 iunie 2018, intimatul-reclamant A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii atacate ca fiind legală şi temeinică.

În esenţă, s-a susţinut că efectele rezoluţiunii convenţiilor dintre părţi au fost stabilite conform autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 1238 din 26 iunie 2014 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, în dosarul nr. x/2013.

Reclamantul a învederat că instanţa de apel nu a interpretat greşit dispoziţiile art. 238 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 31/1990, întrucât repartizarea acţiunilor în cadrul noii societăţi constituite, respectiv B. S.A., s-a realizat prin transpunerea în oglindă a acţionariatului D. S.A..

La data de 5 iulie 2018, recurentul-pârât a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimatul-reclamant A. prin întâmpinare.

6. Recursul a fost timbrat cu 488 RON, conform dovezii aflate la dosar.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 15 ianuarie 2019, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu menţiunea că părţile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

Recurentul-pârât a depus la dosar punct de vedere la raport.

Prin încheierea din 17 septembrie 2019, Înalta Curte a admis în principiu recursul declarat de pârâtul C. şi a stabilit termen de judecată la 19 noiembrie 2019, când a amânat judecarea cauzei pentru data de 11 februarie 2020.

7. Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi ale temeiurilor de drept invocate, apreciază că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Referitor la critica de nelegalitate privind interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 238 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 31/1990, din perspectiva modului cum au fost reţinute efectele proiectului de divizare a S.C. D. S.A., în raport cu S.C. B. S.A. şi cu dreptul de proprietate asupra acţiunilor deţinut de către reclamant şi/sau de către pârât, ca urmare a încheierii actelor juridice de către aceştia, Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată.

În primul rând, Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de apel cuprinde o înşiruire de clauze contractuale desprinse din actele juridice încheiate între reclamant şi pârât, extrase cu ghilimele din acestea, fără ca instanţa de apel să expliciteze concret modul cum aceste clauze au produs efecte asupra rezultatului final al divizării societăţii comerciale originare asupra societăţii dobânditoare, pe de o parte, cât şi asupra patrimoniului acţionatului pârât.

Cu alte cuvinte aşa cum susţine şi recurentul-pârât, este criticabilă concluzia instanţei de apel în sensul că urmare a acestor acte juridice s-ar fi produs automat o diminuare a participaţiei pârâtului C. în cadrul societăţii S.C. B. S.A. către care a operat desprinderea patrimoniului societăţii divizate S.C. D. S.A. (de vreme ce conţinutul hotărârii adunării generale a acţionarilor S.C. D. S.A., de divizare nr. 31/14.08.2012), în condiţiile în care însăşi instanţa de apel face referire la convenţii privind transferul dreptului " de administrare" a acţiunilor, iar nu a dreptului de proprietate asupra acestora, ceea ce creează o îndoială cu privire la efectele convenţiilor dintre cele două persoane fizice.

Astfel, enunţarea clauzelor succesive inserate în actele juridice încheiate de către reclamant şi pârât, fără a se lămuri în final efectele asupra dreptului de proprietate asupra acţiunilor deţinute la societatea care le-a dobândit după divizare (SC B. S.A.), mai ales în condiţiile în care aşa-numitul drept de administrare asupra acţiunilor deţinut la un moment dat de către pârât, nu a fost clarificat sub aspectul conţinutului său şi al efectelor produse asupra patrimoniului pârâtului, echivalează cu o necercetare a fondului, în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată.

În al doilea rând, instanţa de apel, deşi a pretins că în virtutea caracterului devolutiv al apelului, a cercetat fondul raporturilor juridice dintre reclamant şi pârât, pe de o parte, dar şi a raporturilor juridice dintre cele două societăţi comerciale S.C. B. S.A. şi S.C. D. S.A., în realitate, aspectul privind deţinătorul dreptului de proprietate asupra acţiunilor la societatea comercială la care s-a operat transferul acţiunilor de la societatea divizată (la data introducerii cererii: 22.03.2016) nu a fost lămurit, instanţa de apel considerând fără temei că a operat oarecum automat această diminuare a participaţiei pârâtului la noua societate, fără a explica în concret prin ce act juridic s-a produs o atare diminuare, care au fost părţile implicate într-un astfel de transfer şi efectul final a acestora.

Aşadar, în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată, instanţa de apel avea obligaţia de a clarifica atât momentele în care au operat transferurile pretinse de proprietate asupra acţiunilor deţinute de reclamant sau de către pârât la societăţile implicate în operaţiunea de divizare, cât mai ales actele juridice prin care ar fi operat atare transferuri, operaţiune care nu s-a realizat, deşi aceasta era esenţială pentru judecata cauzei.

De aceea, pornind de la dispoziţiile art. 238 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 31/1990 şi de la efectele produse de operaţiunea de divizare a S.C. D. S.A., asupra patrimoniilor persoanelor fizice C. şi A., cu referire şi la actele juridice încheiate de acestea, instanţa de apel avea obligaţia de a lămuri pas cu pas efectele produse în timp asupra titularului dreptului de proprietate asupra acţiunilor, cu atât mai mult cu cât nu s-a lămurit în ce a constat exercitarea dreptului de administrare de către pârâtul C. asupra unei părţi din acţiunile deţinute la un moment dat de către reclamantul A., în calitate de proprietar.

Şi cu privire la acest aspect, instanţa de apel consideră eronat că s-a produs un efect pozitiv al autorităţii de lucru judecat al sentinţei civile nr. 1238/26.06.2014 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa în Dosarul nr. x/2013 în sensul că dacă s-a dispus obligarea pârâtului C. la plata sumei de 1.000.000 RON, contravaloarea dividendelor aferente anilor 2009-2012, ar rezulta de plano că s-a produs o diminuare a participaţiei pârâtului la societatea S.C. B. S.A. (deşi dreptul la dividende ce a făcut obiectul acestei judecăţi priveşte o perioadă anterioară producerii divizării: 2009-2012), ceea ce nu justifică raţionamentul logico-juridic al instanţei de apel. Or, împrejurarea că reclamantul a obţinut în justiţie valorificarea unui drept de creanţă asupra unor dividende pentru perioada 2009-2012 nu justifică concluzia că dreptul de proprietate asupra acţiunilor deţinut de către pârâtul C., ar fi suferit o diminuare, în sensul că în loc de 310 acţiuni, acesta ar urma să deţin numai 160 de acţiuni la societatea în discuţie.

În realitate, ceea ce este esenţial în soluţionarea cereri de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, este clarificarea aspectului privind titularul dreptului de proprietate asupra acţiunilor la societatea S.C. B. S.A., printr-o analiză judicioasă a fiecărui act juridic încheiat între părţi (reclamant şi pârât) şi a fiecărui drept şi obligaţie născute din aceste acte juridice, inclusiv a acelor acte juridice prin care părţile au hotărât desfiinţarea unor acte juridice şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, toate acestea nefiind lămurite prin decizia recurată.

Având în vedere toate aceste considerente, constatând incidenţa motivului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curtea va admite recursul, va casa decizia şi va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul C. împotriva deciziei civile nr. 481 A/2018 din 9 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, pe care o casează şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 martie 2020.