Statutory interest on goods held under terminated lease: legal evaluation of prejudice for non-pecuniary obligations

Şedinţa publică din data de 3 martie 2020

Asupra recursurilor, din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă Faliment, reclamanta Centrala Electrică de Termoficare S.A. CET Iaşi prin lichidator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iaşi SPRL a solicitat în contradictoriu cu Municipiul Iaşi, constatarea încetării de drept a contractului de locaţiune nr. x/10.10.2011, încetare care a intervenit în conformitate cu dispoziţiile art. 86 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, obligarea pârâtului la predarea bunurilor care au făcut obiectul contractului, precum şi la plata daunelor moratorii până la data îndeplinirii efective a obligaţiei de predare.

În cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamanta a susţinut că facturile emise de S.C. CET Iaşi nu au fost achitate, pârâtul Municipiul Iaşi figurând în evidenţele contabile ale societăţii debitoare cu un debit principal neachitat în cuantum de 23.646.059,91 RON, conform facturilor enumerate în cuprinsul acţiunii şi aflate în dosarul tribunalului.

Prin încheierea din 18 noiembrie 2014 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă Faliment, s-a dispus transpunerea cauzei la completul D8 Comercial, raportat la calificarea dată de instanţă cererii de chemare în judecată, aceasta urmând a fi soluţionată potrivit dreptului comun, în cadrul secţiei a II-a Civilă - contencios administrativ şi fiscal. Astfel, dosarul a fost înregistrat pe rolul secţiei a II-a Civilă - contencios administrativ şi fiscal, având ulterior numărul 2177/99/2012/335*, cu motivarea că litigiul pendinte nu este de competenţa exclusivă a judecătorului sindic.

Din verificarea actelor dosarului, rezultă că prin sentinţa civilă nr. 679 din 17 aprilie 2012 a Tribunalului Iaşi, s-a deschis procedura generală a insolvenţei împotriva debitoarei S.C. CET S.A. Iaşi, iar prin sentinţa civilă nr. 461 din 11 martie 2014 a Tribunalului Iaşi s-a dispus începerea procedurii generale a falimentului debitoarei, desemnând ca lichidator judiciar pe Management Reorganizare Lichidare SPRL.

2. Prin sentinţa civilă nr. 303 din 2 iunie 2015 a Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta S.C. CET S.A. Iaşi prin lichidator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iaşi SPRL şi, în consecinţă, s-a constatat încetat de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 86 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 contractul de locaţiune înregistrat sub nr. x din 10 octombrie 2011. Totodată, s-a dispus restituirea către reclamantul locator a bunurilor ce au format obiectul contractului de locaţiune, menţionate în Anexa 1 la procesul-verbal de predare primire din 19.10.2011. A fost respinsă cererea având ca obiect obligarea pârâtului la plata de daune moratorii, constând în dobânda legală calculată de la data de 05 mai 2014 si până la data îndeplinirii efective a obligaţiei de predare a bunurilor.

3. Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanta Centrala Electrică de Termoficare S.A. CET Iaşi prin lichidator judiciar Management Reorganizare Lichidare S.P.R.L. şi pârâtul Municipiul Iaşi.

Prin decizia nr. 12/2016 din 13 ianuarie 2016, Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă a respins apelurile declarate de reclamantă şi de pârât şi a menţinut sentinţa atacată.

În motivarea acestei decizii, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că tribunalul a apreciat în mod corect faptul că pârâtul nu a fost pus în întârziere cu privire la o sumă de bani ca echivalent al obligaţiei, ci doar cu privire la restituirea bunurilor ce au făcut obiectul contractului de locaţiune, contract care însă nu cuprinde nicio clauză penală.

Totodată, au fost înlăturate şi criticile reclamantei referitoare la acordarea daunelor moratorii constând în dobânda legală calculată de la data de 05.05.2014 şi până la îndeplinirea afectivă a obligaţiei de predare a bunurilor, apreciindu-se că acesta sunt nedovedite şi astfel nu pot fi acordate.

Şi criticile pârâtului referitoare la nemotivarea corespunzătoare a sentinţei apelate, precum şi cea referitoare la neadministrarea tuturor probelor necesare soluţionării cauzei au fost găsite neîntemeiate.

De asemenea, instanţa de apel a constatat că nu este întemeiată critica referitoare la lipsa încheierii din 28 aprilie 2015, având în vedere că aceasta se află la dosarul primei instanţe.

4. La 11 martie 2016, atât reclamanta, cât şi pârâtul au formulat recurs împotriva deciziei nr. 12/2016 din 13 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Iaşi, secţia Civilă.

5. Recurenta-reclamantă şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi a solicitat admiterea acestuia astfel cum a fost formulat, casarea în parte a deciziei recurate, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata daunelor moratorii, constând în dobânda legală calculată asupra valorii contabile a bunurilor care au făcut obiectul contractului de locaţiune nr. x/10.10.2011, începând cu data de 5 mai 2014 şi până la data îndeplinirii efective a obligaţiei de predare a bunurilor şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată Curţii de Apel Iaşi, în aceste limite.

În motivarea recursului, reclamanta a susţinut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 1536 şi 1537 C. civ.

Totodată, s-a învederat că dispoziţiile art. 1536 C. civ. au fost greşit interpretate şi aplicate, având în vedere că acest articol reglementează dreptul creditorului de a pretinde daune interese egale cu dobânda legală calculată asupra echivalentului în bani al obligaţiei de a face, dobândă legală care începe să curgă de la data la care debitorul a fost pus în întârziere cu privire la executarea obligaţiei de a face. În plus, creditorul nu putea fi obligat sau constrâns să solicite executarea prin echivalent a obligaţiei, cât timp executarea în natură este posibilă.

Sub acest aspect mai susţine că debitorul obligaţiei de predare a bunurilor a fost pus în întârziere chiar prin notificarea de denunţare a contractului de locaţiune, respectiv adresa nr. x/01.04.2014, depusă în probaţiune la dosarul de fond, împrejurare reţinută chiar în considerentele hotărârii apelate.

Prin urmare, arată reclamanta că obligarea pârâtului la plata de daune moratorii calculate de la data de 5 mai 2014 şi până la data predării efective a bunurilor era pe deplin întemeiată.

6. Recursul recurentului-pârât Municipiul Iaşi a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitându-se admiterea acestuia, cu consecinţa casării deciziei recurate şi trimiterii cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

În susţinerea motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pârâtul a arătat că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra tuturor criticilor sale, astfel cum acestea au fost expuse în cuprinsul cererii, instanţa încălcând regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Din această perspectivă, pârâtul a învederat că a formulat critici şi sub aspectul inadmisibilitaţii cererii introductive, raportat la obiectul acesteia, respectiv acţiune în constatare, precum şi raportat la caracterul subsidiar al acţiunii în constatare faţă de acţiunea în realizare.

De asemenea, s-a susţinut că, prin decizia pronunţată, instanţa de apel a încălcat dreptul la apărare al Municipiului Iaşi, deoarece nu s-a administrat proba cu expertiza, solicitată în apel, ceea ce reprezintă o încălcare a normelor de procedură şi atrage sancţiunea nulităţii absolute. Tot sub acest aspect, s-a arătat că, în speţă, se impunea identificarea bunurilor folosite în domeniul energiei termice, pentru stabilirea situaţiei de fapt deduse judecăţii.

Motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează faptul că motivarea deciziei pronunţate în apel nu cuprinde considerentele pentru care s-a dispus respingerea apelului pârâtului. S-a mai învederat, sub acest aspect, că instanţa de apel a arătat în cuprinsul hotărârii recurate că prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, fără însă a motiva corespunzător decizia pronunţată nefiind analizate condiţiile în care poate opera denunţarea unui contract aflat în derulare din perspectiva Legii nr. 85/2006.

Totodată, invocând dispoziţiile art. 488 alin. . 1 pct. 8 C. proc. civ., pârâtul a susţinut că decizia recurată este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material. Din această perspectivă, s-a precizat că nu poate opera denunţarea contractului de locaţiune, întrucât neplata facturilor invocate de reclamantă a fost determinată de culpa acesteia.

Concret, s-a susţinut că reclamanta CET Iaşi nu şi-a fi îndeplinit obligaţiile asumate, respectiv cele prevăzute de art. 7 din Contractul de locaţiune, în sensul că nu i-a comunicat valoarea amortizării lunare a bunurilor pentru folosinţa cărora a emis facturile motiv pentru care a apreciat că reclamanta nu poate pretinde plata contravalorii folosinţei bunurilor închiriate.

Recurentul-pârât a mai învederat că, în mod greşit, instanţa de apel a apreciat sentinţa primei instanţe ca fiind legală şi temeinică. În opinia sa, cererea de chemare în judecată este nefondată, faţă de împrejurarea că denunţarea contractului de locaţiune nu poate conduce la maximizarea averii debitoarei, întrucât aceasta ar fi în imposibilitate de a conserva bunurile ce formează obiectul litigiului şi, într-o astfel de situaţie, bunurile nu ar mai putea fi valorificate.

O ultimă critică invocată de recurentul-pârât priveşte faptul că, în mod greşit, instanţa nu a procedat la analizarea tuturor argumentelor invocate în cuprinsul cererii de apel, motiv pentru care apreciază că în cauză se impune rejudecarea în fond a raportului juridic dedus judecăţii.

7. Intimatul-pârât Municipiul Iaşi a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului reclamantei. În cuprinsul întâmpinării a arătat, în esenţă, că punerea în întârziere a debitorului cu privire la executarea prin echivalent a obligaţiei reprezintă o condiţie pentru acordarea daunelor moratorii. Faptul că reclamanta se află în procedura falimentului nu reprezintă un impediment în punerea în întârziere a debitorului unei obligaţii, iar prin comunicarea notificării de denunţare nu a fost îndeplinită condiţia prevăzută de art. 1.536 C. civ.

Totodată, s-a arătat că în mod corect instanţele anterioare au reţinut că reclamanta nu a invocat sau dovedit existenţa prejudiciului şi nici întinderea acestuia.

Mai mult decât atât, pârâta a susţinut că pretenţiile reclamantei sunt neîntemeiate, întrucât nu poate opera denunţarea contractului de locaţiune, neplata facturilor invocate de reclamantă fiind justificată faţă de culpa reclamantei.

Recurenta-reclamantă Centrala Electrică de Termoficare S.A. CET Iaşi prin lichidator judiciar Management Reorganizare Lichidare SPRL a formulat la rândul său întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de pârât.

În cuprinsul întâmpinării, reclamanta a arătat că în condiţiile în care instanţa de apel a reţinut că încetarea contractului de locaţiune s-a solicitat în temeiul art. 86 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, şi nu ale art. 35 C. proc. civ., critica recurentului potrivit căreia instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra tuturor argumentelor invocate în apel este nefondată. Instanţa de apel a analizat acest argument al apelantului şi 1-a înlăturat ca nefondat, reţinând temeiul de drept corect al acţiunii introductive, respectiv art. 86 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.

Totodată, s-a mai susţinut că soluţia instanţei de apel, de respingere a probelor cu expertiza în construcţii şi termoenergetică, solicitate de pârâtul Municipiul Iaşi, este temeinică şi legală.

În combaterea criticii referitoare la nemotivarea deciziei atacate reclamanta a arătat că motivarea unei hotărâri trebuie să fie una calitativă, şi nu cantitativă şi că instanţa nu trebuie să dea un răspuns detaliat fiecărui argument invocat de părţi.

Au fost apreciate ca fiind nefondate şi criticile referitoare la imposibilitatea maximizării averii debitorului ca urmare a denunţării contractului de locaţiune, susţinându-se că au fost analizate condiţiile cerute în acest sens de art. 86 din Legea nr. 85/2006.

În plus, s-a arătat că Municipiul Iaşi nu a contestat măsura lichidatorului judiciar privind denunţarea contractului de locaţiune, astfel încât, criticile vizând legalitatea măsurii nu pot fi invocate şi analizate în acest cadru procesual.

Recurentul-pârât a depus la dosar răspuns la întâmpinarea formulată de partea adversă, prin care a solicitat respingerea argumentelor invocate de reclamantă în cuprinsul întâmpinării.

8. Prin rezoluţia aflată la dosar s-a stabilit că recursul recurentei-reclamante este scutit de plata taxei judiciare de timbru conform art. 77 din Legea nr. 85/2006, iar recursul recurentei-pârâte este scutit de plata taxei judiciare potrivit art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 21 martie 2017, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu menţiunea că părţile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

La 18 aprilie 2017, recurenta-reclamantă a depus punct de vedere la raport, prin care a arătat că este de acord cu concluziile acestuia.

Prin încheierea din 20 iunie 2017, Înalta Curte a admis în principiu recursurile declarate de reclamanta Centrala Electrică de Termoficare S.A. CET Iaşi prin lichidator judiciar Management Reorganizare Lichidare SPRL şi de pârâtul Municipiul Iaşi prin Primarul Municipiului Iaşi şi a stabilit termen de judecată la data de 7 noiembrie 2017.

Prin încheierea din 7 noiembrie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a suspendat judecarea recursurilor până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr. x/2012, conform art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a formulat cererea de repunere pe rol, ca urmare a soluţionării irevocabile a dosarului care a generat suspendarea cauzei.

Recurentul-pârât a depus la dosar note scrise prin care a solicitat respingerea cererii de repunere pe rol, având în vedere a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei 649 din 21 martie 2019.

Prin încheierea din 14 mai 2019, Înalta Curte a repus cauza pe rol, după care a dispus suspendarea judecării recursurilor până la soluţionarea cererii de revizuire formulată împotriva deciziei nr. 649 din 21 martie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, înregistrată sub nr. dosar x/2019, conform art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

La 6 decembrie 2019, recurenta-reclamantă a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, deoarece dosarul nr. x/2019 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, având ca obiect revizuire a fost soluţionat irevocabil.

Instanţa a stabilit termen la 11 februarie 2020, când a dispus repunerea cauzei pe rol.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că obiectul litigiului îl constituie solicitarea reclamantei Centrala Electrică de Termoficare S.A. CET Iaşi, prin administrator judiciar de a se constata, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Iaşi, încetarea de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 86 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 a contractului de locaţiune nr. 86009 din 10 octombrie 2011, obligarea pârâtului la predarea bunurilor care au făcut obiectul acestui contract, precum şi la plata daunelor moratorii potrivit art. 1536 C. civ. constând în dobânda legală calculată asupra valorii contabile a bunurilor, începând cu data de 5 mai 2014 şi până la îndeplinirea obligaţiei de predare a bunurilor.

Prima instanţă a admis primele două capete de cerere, şi a respins al treilea petit, cu motivarea că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1536 C. civ., deoarece pârâtul a fost notificat doar cu privire la restituirea bunurilor ce au făcut obiectul contractului de locaţiune, nefiind pus în întârziere cu privire la echivalentul în bani al acestora.

Totodată, s-a reţinut că reclamanta trebuia să dovedească, în conformitate cu dispoziţiile art. 1537 C. civ. existenţa şi întinderea prejudiciului, condiţie neîndeplinită în cauză.

Instanţa de apel, în baza aceloraşi argumente, a respins apelul reclamantei, care a criticat soluţia pronunţată cu privire la respingerea daunelor moratorii.

De asemenea, prin decizia pronunţată, a respins apelul formulat de pârât care a criticat sentinţa cu privire la modul de soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii în constatare, susţinând că era posibilă promovarea acţiunii pentru realizarea dreptului. Criticile au mai vizat încălcarea dispoziţiilor legale privind motivarea hotărârii şi a celor referitoare la administrarea probelor, care de asemenea au fost înlăturate de instanţa de apel, precum şi cele privind modul de aplicare a dispoziţiilor art. 86 din Legea nr. 85/2006.

Prin recursul formulat, reclamanta Centrala Electrică de Termoficare S.A. CET Iaşi prin lichidator judiciar Management Reorganizare Lichidare S.P.R.L. a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., derivate din aplicarea greşită a dispoziţiilor de drept material, cuprinse în prevederile art. 1536 şi 1537 C. civ., referitoare la punerea în întârziere şi respectiv, calcularea prejudiciului.

De asemenea, recurenta a arătat, că deşi prin motivele de apel a invocat dispoziţiile art. 1522 C. civ., potrivit cărora pârâtul a fost pus în întârziere, în conformitate cu dispoziţiile legale, prin cererea de chemare în judecată, instanţa de apel nu a analizat această critică.

Astfel, Înalta Curte observă că deşi nu sunt invocate, dezvoltarea acestei critic se înscrie în ipoteza prevăzută de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Pârâtul Municipiul Iaşi, prin recursul declarat a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., susţinând că instanţa de apel, în lipsa administrării probei cu expertiza în specialitatea construcţii şi termoenergetică, i-a încălcat dreptul la apărare prevăzut de art. 13 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., prin hotărârea pronunţată în aceste condiţii au fost încălcate normele de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii absolute.

S-a invocat şi motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât susţinând că motivarea deciziei nu cuprinde considerentele pentru care s-a respins apelul, nefiind analizate condiţiile în care poate opera denunţarea contractului de locaţiune conform Legii nr. 85/2006 şi nici criticile privind inadmisibilitatea acţiunii în constatare.

De asemenea, a mai arătat recurentul-pârât că decizia instanţei de apel este nelegală şi pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând că, contrar celor reţinute prin decizia recurată, nu poate opera denunţarea contractului de locaţiune deoarece facturile nu au fost achitate din culpa reclamantei. În acest sens a fost invocată excepţia de neexecutare, însă şi această critică a fost ignorată.

Cu aceste precizări, Înalta Curte, observă că ambele părţi, prin recursurile formulate au invocat motive de nelegalitate derivate din încălcarea unor dispoziţii legale procedurale, care vor fi analizate, cu precădere, precum şi a unor dispoziţii de drept material.

Prin urmare, în privinţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocat de pârâtul Municipiul Iaşi, se va reţine că în mod corect instanţa de apel a respins critica referitoare la faptul că tribunalul nu a procedat la administrarea tuturor probelor necesare soluţionării cauzei, aplicând dispoziţiile art. 254 alin. (6) C. proc. civ.

Potrivit acestor dispoziţii legale, în calea de atac, părţile nu pot invoca omisiunea instanţei de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus şi administrat în condiţiile legii.

În egală măsură, reluarea argumentelor referitoare la necesitatea efectuării unei expertize în specialitatea construcţii şi termoenergetică, chiar dacă această probă, solicitată în conformitate cu dispoziţiile art. 478 alin. (2) C. civ., a fost respinsă, nu încalcă dreptul la apărare prevăzut de art. 13 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.. Rămâne atributul instanţei de apel de a aprecia, ca în raport cu motivele de apel invocate să dispună, în conformitate cu dispoziţiile art. 255 alin. (1) C. proc. civ., asupra utilităţii probei în soluţionarea litigiului.

De altfel, acesta este şi sensul dispoziţiilor art. 479 alin. (2) C. proc. civ., invocate de recurent, dar interpretat greşit, prevedere legală care stabileşte că instanţa de apel va putea dispune refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanţă şi a celor noi propuse în condiţiile art. 478 alin. (2) C. proc. civ., numai în cazul în care consideră că acestea sunt necesare soluţionării cauzei.

În consecinţă, dispoziţiile legale criticate au fost corect aplicate prin decizia recurată, astfel încât motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5, invocat de pârât, fiind nefondat, va fi respins ca atare.

În privinţa criticilor de nelegalitate derivate din încălcarea dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt fondate.

Sub acest aspect, se va reţine că deşi aceste dispoziţii legale nu sunt invocate de recurenta-reclamantă, dezvoltarea criticii relevă incidenţa textului legal.

S-a susţinut că în ipoteza în care instanţa de apel a considerat că punerea în întârziere era necesară, pentru obligarea pârâtului la plata daunelor-interese moratorii, condiţia este îndeplinită, deoarece prin cererea de chemare în judecată s-a produs acest efect, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 1522 C. civ.

Deşi invocată, dispoziţia legală nu a fost analizată prin decizia recurată, ceea ce atrage incidenţa motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Concluzia este identică şi în privinţa criticilor de nelegalitate formulate de pârâtul Municipiul Iaşi, din perspectiva aceluiaşi motiv de casare.

Din verificarea considerentelor deciziei recurate nu rezultă argumentele în temeiul cărora au fost înlăturate motivele referitoare la inadmisibilitatea acţiunii în constatare a reclamantei, potrivit art. 35 C. proc. civ., susţinându-se că este posibilă acţiunea în realizare.

Instanţa de apel, cu o motivare sumară, reţine doar că societatea reclamantă fiind în procedura generală a falimentului, titularul cererii este lichidatorul judiciar, iar încetarea contractului s-a solicitat în temeiul dispoziţiilor art. 86 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, fără a dezvolta în conformitate cu dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi raţionamentul în baza căruia a concluzionat astfel.

Chiar dacă ar fi posibilă interpretarea că soluţionând cauza pe fond instanţa de apel a respins implicit motivul de apel privind inadmisibilitatea acţiunii aceasta nu excludea obligaţia analizării critici formulate sub acest aspect. Distinct de faptul că motivarea hotărârii trebuie să respecte exigenţele prevăzute de dispoziţiile art. 425 lit. b) C. proc. civ., pentru a garanta dreptul părţii la un proces efectiv, absenţa argumentelor de fapt şi de drept care să justifice soluţia pronunţată, face imposibilă exercitarea controlului judiciar.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurenta-reclamantă derivat din aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1536 şi 1537 C. civ., este, de asemenea, fondat.

Astfel, reglementând acordarea daunelor moratorii în cazul executării cu întârziere a obligaţiilor de a face, legiuitorul a statuat prin dispoziţiile art. 1536 C. civ. că daunele-interese moratorii solicitate în această ipoteză sunt egale cu dobânda legală, calculată de la data la care debitorul este în întârziere cu privire la executarea obligaţiei.

Spre deosebire de daunele moratorii datorate în cazul unor obligaţii pecuniare care nu au fost achitate la scadenţă, în situaţia neexecutării unei obligaţii de a face, daunele interese sunt datorate, numai de la data punerii în întârziere a debitorului cu privire la executarea obligaţiei de a face.

În alţi termeni, acordarea daunelor-interese este condiţionată, în conformitate cu dispoziţiile art. 1522 C. civ. de îndeplinirea formalităţilor privind punerea în întârziere a debitorului, fie prin notificare scrisă, comunicată în modalităţile prevăzute în alin. (2) al acestui articol, fie prin cererea de chemare în judecată prin care i se solicită executarea obligaţiei.

Prin urmare, în condiţiile în care reclamanta a solicitat executarea obligaţiei în natură şi nu prin echivalent este greşită interpretarea instanţelor de fond care au considerat că, potrivit acestor dispoziţii legale, pârâtul în calitate de debitor trebuie pus în întârziere şi cu privire la echivalentul în bani al bunurilor a căror restituire s-a solicitat prin acţiunea formulată.

În ceea ce priveşte evaluarea daunelor-interese moratorii în cazul obligaţiilor de a face, precum şi a altor obligaţii decât cele pecuniare, art. 1536 C. civ., statuează că în ipoteza altor obligaţii decât cele având ca obiect plata unor sume de bani, executarea cu întârziere dă în totdeauna dreptul la daune-interese egale cu dobânda legală. Excepţiile de la această regulă sunt situaţiile în care s-a stipulat o clauză penală care prevede un alt cuantum al daunelor-interese or, creditorul poate dovedi un prejudiciu mai mare cauzat prin întârzierea în executarea obligaţiei.

În alţi termeni, rezultă că în cazul art. 1536 C. civ. legiuitorul a stabilit o evaluare legală a prejudiciului suferit de creditor în ipoteza executării cu întârziere a obligaţiilor de a face care pot fi evaluate în bani, iar în cauză, în conformitate cu aceste dispoziţii legale reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata daunelor moratorii constând în dobânda legală calculată asupra valorii contabile a bunurilor din litigiu.

Subsumat aceluiaşi motiv de recurs, reclamanta a invocat şi interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1537 C. civ., critica fiind, de asemenea fondată.

În conformitate cu dispoziţiile legale menţionate, dovada neexecutării obligaţiei nu îl scuteşte pe creditor de a proba prejudiciul, cu excepţia cazului în care prin lege sau prin convenţia părţilor se prevede altfel.

Din această perspectivă, Înalta Curte, observă că aceste dispoziţii legale au fost interpretate greşit întrucât există o evaluare legală a prejudiciului suferit de creditor ca urmare a executării cu întârziere a obligaţiei de a face, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 1536 C. civ., iar reclamanta nu a solicitat daune-interese într-un cuantum superior celui rezultat din dobânda legală calculată asupra valorii contabile a bunurilor a căror restituire s-a solicitat.

Motivele de recurs formulate de pârâtul Municipiul Iaşi, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. au vizat aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 86 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, susţinându-se că nu poate opera denunţarea contractului de locaţiune, reclamanta fiind în culpă pentru neîndeplinirea propriilor obligaţii, motiv pentru care s-a invocat şi excepţia de neexecutare a contractului.

Aceste critici sunt nefondate, în condiţiile în care s-a reţinut că acest contract a fost denunţat în conformitate cu dispoziţiile art. 86 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, de la data notificării formulată în acest scop de lichidatorul judiciar. De altfel, recurentul-pârât nu formulează critici concrete, de nelegalitate, cu privire la aplicarea acestor dispoziţii legale, ci reia aspecte de fond vizând, în esenţă netemeinicia hotărârii, raportat la modul de executare a obligaţiilor contractuale. Aceste aspecte sunt în mod evident excluse în analiza recursului din perspectiva dispoziţiilor legale menţionate.

În concluzie, Înalta Curte, constată că sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., iar soluţia ce se impune este aceea de admitere a recursurilor declarate de reclamantă şi pârât, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 496 C. proc. civ., se va dispune casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată. Potrivit art. 501 C. proc. civ., în rejudecarea cauzei, vor fi analizate criticile privind inadmisibilitatea acţiunii în constatare, data punerii în întârziere a pârâtului, precum şi valoarea prejudiciului, în conformitate cu datele concrete ale cauzei şi regulile stabilite prin dispoziţiile legale analizate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de reclamanta Centrala Electrică de Termoficare S.A. CET Iaşi prin lichidator judiciar Management Reorganizare Lichidare S.P.R.L. şi de pârâtul Municipiul Iaşi prin primar împotriva deciziei nr. 12/2016 din 13 ianuarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă, pe care o casează şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 3 martie 2020.