Counter-guarantee payment: eligibility assessment of borrower’s financial distress confined to guarantee issuance date, excluding subsequent criminal findings on financial statements

Şedinţa publică din data de 28 februarie 2020

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

I. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 21 februarie 2017 sub numărul x/2017, reclamanta FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. - IFN, în contradictoriu cu pârâta FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE S.A., a solicitat obligarea pârâtei:

- la plata sumei de 1.956.507,95 RON, reprezentând contragaranţia ce i-a fost acordată pentru garanţia asumată de reclamantă în favoarea A. S.A., în baza Scrisorii de garantare nr. 967 din data de 16 decembrie 2010;

- la plata dobânzii legale calculate de la data de 7 septembrie 2015 (data la care s-au împlinit 90 de zile de la data adresei reclamantei, înregistrate sub nr. x din data de 9 iunie 2015, prin care i-a transmis pârâtei toate documentele şi informaţiile solicitate), până la data plăţii efective a acestei sume şi

- la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces, respectiv taxa judiciară de timbru, precum şi orice alte cheltuieli care ar putea interveni pe parcursul procesului.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 194 şi următoarele din C. proc. civ., ale art. 1270 şi 1489 C. civ., art. 2 din O.G. nr. 13/2011, art. 2 lit. o) - paragrafele i) - liniuţele 1, 2 şi 3 din Regulamentul BNR nr. 3/2009, precum şi pe orice alte norme de drept material sau procedural incidente în speţă.

Prin sentinţa nr. 3021 din data de 29 august 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis acţiunea formulată şi a obligat pârâta la plata sumei de 1.956.507,95 RON reprezentând contragaranţie acordată, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestei sume, calculate de la data de 7 septembrie 2015 şi până la data plăţii efective.

A obligat pârâta la plata sumei de 27.606,3 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

II. Împotriva acestei sentinţe la data de 09.03.2018 a declarat apel pârâta FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE S.A., apelul fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 20 martie 2018.

Prin decizia civilă nr. 1577 din 05 iulie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă FONDUL ROMAN DE CONTRAGARANTARE S.A. împotriva sentinţei civile nr. 3021 din data de 29 august 2017 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă FONDUL NATIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. - IFN.

A schimbat sentinţa primei instanţe, în sensul că a respins cererea, ca neîntemeiată.

III. Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel a declarat recurs, la data de 23 octombrie 2018, recurenta-reclamantă FONDUL NATIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. - IFN, calea de atac fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 16 noiembrie 2018.

Prin memoriul de recurs, recurenta-reclamantă a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată unei instanţe de acelaşi grad cu instanţa de apel care a pronunţat hotărârea casată.

Totodată, a solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa de timbru.

A invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., pe de o parte, în legătură cu greşita aplicare a dispoziţiilor art. 478 din C. proc. civ. şi, pe de altă parte, pentru greşita aplicare a prevederilor convenţiei încheiate între părţi, în cuprinsul căreia sunt specificate obligaţiile părţilor şi condiţiile în care se procedează la aprobarea cererii de plată.

Critica circumscrisă de recurentă aplicării greşite a prevederilor art. 478 din C. proc. civ. a vizat susţinerea instanţei de apel potrivit căreia recurenta-reclamantă nu ar fi respectat prevederile art. 8 lit. c) din Norma nr. 1/2010, (criteriul de eligibilitate care prevede că beneficiarul nu trebuie sa fie în dificultate financiară).

A precizat că motivul de apel privind starea de dificultate a beneficiarului nu a fost invocat de intimata-pârâtă nici în argumentarea deciziei de respingere a cererii de plată a reclamantei, nici în faţa instanţei de fond, ci doar în apel, critica fiind analizată de instanţa de apel cu aplicarea greşită şi încălcarea prevederilor art. 478 din C. proc. civ.

Întrucât, obiectul judecaţii viza temeinicia respingerii de către intimata-pârâtă a cererii de executare a contragaranţiei, a susţinut că, în vederea soluţionării litigiului dintre părţi, instanţa trebuia să analizeze apelul, strict cu referire la argumentele invocate de intimata-pârâtă în decizia sa de respingere a cererii de executare a contragaranţiei, nu în baza unor motive noi, altele decât cele comunicate recurentei-reclamante (anume că finanţarea în baza căreia s-a acordat contragaranţia ar fi inclus dobânzi sub forma unei operaţiuni de hedging asupra ratei dobânzii).

În acest mod, a precizat că instanţa de apel s-a pronunţat asupra temeiniciei refuzului de plată a contragarantiei în baza unor motive noi, invocate pe parcursul judecării apelului, altele decât cele invocate de intimata-pârâtă prin adresa de respingere a plăţii contragaranţiei.

Sub aspectul greşitei aplicări a prevederilor contractuale dintre părţi, a apreciat că verificarea îndeplinirii criteriului de eligibilitate referitor la starea de dificultate a beneficiarului trebuia să se realizeze la data acordării contragaranţiei, conform prevederilor din Convenţia de contragarantare nr. 1/2010, instanţa de apel reţinând, în mod greşit, în raport cu clauzele din convenţia menţionată, că faptele săvârşite de beneficiar ar reprezenta un motiv sustenabil pentru refuzul de plată a contragaranţiei.

A arătat că, în urma demersurilor efectuate de recurenta-reclamantă atât la A. S.A. cât şi la D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj, a rezultat că, potrivit rechizitoriului întocmit în dosarul penal nr. x/2011 şi minutei sentinţei penale pronunţate în dosarul penal nr. x/2012, transmise de D.N.A., creditul contractat nu a fost utilizat în vederea achiziţionării bunurilor obiect al infracţiunilor reţinute în dosarul penal.

În plus, a considerat recurenta că nu ar fi avut temei legal sau convenţional pentru a respinge cererea de plată a garanţiei transmisă de către A. S.A., în condiţiile în care niciun angajat al acestei bănci nu are calitatea de inculpat în dosar, conform rechizitoriului şi minutei sentinţei penale mai sus menţionate.

A arătat că, în calitate de garant, recurenta nu putea refuza plata garanţiei pentru motive independente de acţiunile băncii, pentru aceleaşi motive nici intimata-pârâtă nu avea dreptul de a refuza plata contragaranţiei, ambele fiind emise în considerarea calităţii de I.M.M. a beneficiarului B. S.R.L., dar în favoarea băncii finanţatoare, care şi-a respectat obligaţiile prevăzute în Convenţia nr. 78/2008 şi nu a avut nicio implicare în faptele care au condus la constituirea dosarului penal.

În raport cu aspectele anterior precizate, recurenta-reclamantă apreciat că verificarea îndeplinirii criteriului de eligibilitate referitor la starea de dificultate trebuie să aibă loc la data acordării garanţiei contragarantate, sens în care a subliniat că dosarul penal nr. x/2011 a fost înregistrat după această dată, garanţia fiind emisă în anul 2010.

În aceste condiţii, nici recurenta, nici intimata, nu puteau sancţiona banca prin refuzul de a plăti, în considerarea unor fapte constatate ulterior emiterii garanţiei contragarantate şi în legătură cu care angajaţii băncii nu au avut nicio implicare.

A susţinut că sunt eronate considerentele hotărârii recurate, conform cărora nu se poate considera îndeplinit criteriul de eligibilitate referitor la starea de dificultate a beneficiarului, întrucât intimata nu a dovedit prin ce anume nu a fost respectat acest criteriu şi nu a precizat conform căror informaţii din situaţiile financiare ale societăţii ar fi constatat că societatea era în dificultate.

A arătat recurenta-reclamantă că a efectuat toate verificările prevăzute în Anexa C 9 la Convenţia de contragarantare nr. 1/2010 şi, în consecinţă, a respectat mandatul acordat de intimata-pârâtă, sens în care a făcut trimitere la prevederile art. 7.4. alin. (2) din Convenţia menţionată, potrivit cărora intimata-pârâtă are obligaţia să plătească contragaranţia în toate situaţiile în care, din analiza efectuată, rezultă că recurenta-reclamantă:

a) a acordat contragaranţia conform mandatului primit, potrivit criteriilor de verificare menţionate în Anexa C 9 la Convenţia de contragarantare nr. 1/2010;

b) a plătit finanţatorului garanţia, în conformitate cu condiţiile de plată prevăzute în contractul prin care a acordat garanţia contragarantată, completate, după caz, cu prevederile din Convenţia pentru garanţii exprese, irevocabile şi necondiţionale nr. 78/2008 încheiată între A. S.A. şi recurentă.

Arătând că a acordat garanţia contragarantată conform mandatului primit, cu respectarea criteriilor din Anexa C 9 la Convenţia de contragarantare nr. 1/2010, a precizat că a plătit finanţatorului garanţia, în conformitate cu condiţiile de plată prevăzute în Scrisoarea de garantare şi în Convenţia încheiată cu banca finanţatoare, astfel că intimata-pârâtă nu poate refuza plata unei contragaranţii pentru motive care exced prevederilor convenţionale agreate de părţi prin semnarea Convenţiei de contragarantare nr. 1/2010.

Prin urmare, a menţionat că decizia intimatei-pârâte, de anulare şi refuz la plată a contragaranţiei aferente contractului de garantare pentru beneficiarul B. S.R.L. este neîntemeiată şi contrară caracterului irevocabil şi necondiţionat al contragaranţiei, prevăzut la art. 3.2. din Convenţia de contragarantare nr. 1/2010.

A solicitat judecarea cauzei şi în lipsă.

Prin întâmpinarea înregistrată la 28 decemrie 2018, intimata-pârâtă FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE S.A. a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat şi menţinerea deciziei recurate, ca fiind legală şi temeinică.

Formulând răspuns la întâmpinare, înregistrat la data de 23 ianuarie 2019, recurenta-reclamantă a solicitat respingerea apărărilor intimatei-pârâte, cuprinse în întâmpinare şi admiterea căii de atac declarate.

În conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., în cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, magistratul-asistent raportor concluzionând că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din data de 17 mai 2019, Înalta Curte, analizând raportul, a dispus comunicarea acestuia, potrivit prevederilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Ulterior, prin încheierea pronunţată la data de 22 noiembrie 2019, Înalta Curte a admis în principiu recursul, fixând termen pentru soluţionarea acestuia, în şedinţă publică, la data de 31 ianuarie 2020.

IV. Analizând recursul declarat de recurenta-reclamantă, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Recurenta-reclamantă a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., pe de o parte, în legătură cu greşita aplicare a dispoziţiilor art. 478 din C. proc. civ. şi, pe de altă parte, pentru greşita aplicare a prevederilor convenţiei încheiate între părţi, în cuprinsul căreia sunt specificate obligaţiile părţilor şi condiţiile în care se procedează la acordarea garanţiei şi contragaranţiei şi la aprobarea cererii de plată.

Sub aspectul nelegalităţii hotărârii instanţei de apel datorate aplicării greşite a prevederilor art. 478 din C. proc. civ., critica formulată de recurenta-reclamantă nu este întemeiată.

Se susţine, în cadrul acestei critici, că în mod greşit ar fi procedat instanţa de apel la examinarea respectării de către recurentă a prevederilor art. 8 lit. c) din Norma nr. 1/2010, (criteriul de eligibilitate care prevede că beneficiarul nu trebuie sa fie în dificultate financiară), deoarece acest motiv de apel nu a fost invocat de intimata-pârâtă nici în susţinerea deciziei de respingere a cererii de plată a reclamantei, nici în apărările formulate de intimată la judecarea cauzei pe fond.

Or, în apel, instanţa care judecă litigiul realizează o veritabilă cercetare judecătorească a fondului litigiului, analizând, potrivit art. 478 alin. (2) din C. proc. civ., motivele, mijloacele de apărare şi dovezile invocate la prima instanţă sau arătate în cadrul apelului sau prin întâmpinare.

În acest context, solicitarea intimatei-pârâte formulată în cadrul apelului, referitoare la verificarea respectării de către recurentă a prevederilor art. 8 lit. c) din Norma nr. 1/2010, apare ca o veritabilă apărare pe fond, care a fost invocată conform prevederilor art. 478 alin. (2) din C. proc. civ., fiind apreciată a fi importantă pentru evaluarea temeiniciei pretenţiilor recurentei-reclamante.

Aşadar, este justificat considerentul instanţei de apel, care a arătat că nu are relevanţă împrejurarea că acest argument a fost invocat pentru prima oară în apel, în acest mod fiind corect aplicate prevederile art. 478 alin. (2) din C. proc. civ.

Sub aspectul greşitei aplicări a prevederilor Normei nr. 1/2010 privind contragarantarea garanţiilor aferente finanţărilor contractate de întreprinderile mici şi mijlocii de la bănci şi instituţii financiare nebancare, care se regăsesc şi în Convenţia de contragarantare nr. 1/2010, recurenta a susţinut că în mod greşit a reţinut instanţa de apel că faptele săvârşite de beneficiar ar reprezenta un motiv întemeiat pentru refuzul de plată a contragaranţiei, întrucât verificarea îndeplinirii criteriului de eligibilitate referitor la starea de dificultate a beneficiarului se realizează la data acordării contragaranţiei.

Astfel cum s-a reţinut de către instanţele de fond în ceea ce priveşte situaţia de fapt, între recurenta-reclamantă şi intimata-pârâtă s-a încheiat Convenţia de contragarantare nr. 1/2010, având ca obiect, potrivit art. 2.1, contragarantarea garanţiilor acordate de reclamant beneficiarilor care îndeplinesc condiţiile prevăzute de Norma nr. 1/2010 privind contragarantarea garanţiilor aferente finanţărilor contractate de întreprinderile mici şi mijlocii de la bănci şi instituţii financiare nebancare şi de Norma nr. 2/2010 privind contragarantarea garanţiilor acordate pentru sprijinirea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii (start-up).

La data de 21 august 2008, între reclamant şi A. S.A. a intervenit Convenţia pentru garanţii exprese, irevocabile şi necondiţionate nr. 78, având ca obiect garantarea de către recurenta-reclamantă, în calitate de fidejusor, a obligaţiilor de rambursare a finanţărilor acordate de către finanţatorul A. S.A. beneficiarilor (întreprinderi mici şi mijlocii), care îndeplinesc condiţiile prevăzute la articolul 3.1. din Convenţie.

Litigiul de faţă se poartă în legătură cu cererea recurentei-reclamante adresate intimatei privind plata contragaranţiei aferente executării de către finanţator a Scrisorii de garantare nr. 967 din data de 16 decembrie 2010, prin care recurenta-reclamantă a acordat în favoarea A. S.A. o garanţie financiară în limita sumei maxime de 630.000 euro, reprezentând 68,6275 % din soldul garanţiei acordate, obiect al Contractului de facilitate de credit la termen nr. 3195 din data de 23 decembrie 2010 încheiat între bancă şi debitorul beneficiar B. S.R.L, astfel cum a fost modificat prin Actul Adiţional nr. 1 din data de 11 iulie 2011 şi Actul Adiţional nr. 2 din data de 2 noiembrie 2011 .

Recurenta-reclamantă contestă modul în care instanţa de apel a făcut aplicarea prevederilor Convenţiei de contragarantare nr. 1/2010, susţinând că, în raport cu elementele de fapt conturate în cauză (necontestate de recurentă), contrar celor reţinute de instanţa de apel, recurenta a acordat garanţia contragarantată conform mandatului primit, potrivit art. 4.1. din Convenţia de contragarantare, cu respectarea criteriilor din Anexa C 9 a acestei Convenţii şi, ulterior, a plătit finanţatorului garanţia, în conformitate cu condiţiile de plată prevăzute în Scrisoarea de garantare şi în Convenţia pentru garanţii exprese, irevocabile şi necondiţionate nr. 78 din data de 21 august 2008, încheiată cu banca finanţatoare.

Examinând prevederile art. 4.1 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 3.1. din Convenţia de contragarantare nr. 1/2010, Înalta Curte reţine că recurenta-reclamantă a fost mandatată de intimată să acorde contragaranţiile în condiţiile prevăzute prin această convenţie, procedura de acordare a acestor contragaranţii presupunând, printre alte operaţiuni ce trebuiau îndeplinite de recurentă, verificarea încadrării beneficiarului în condiţiile prevăzute la capitolul "Beneficiarii şi criteriile de eligibilitate" din Norma nr. 1/2010 care, potrivit art. 2.3 din Convenţia de contragarantare, constituie parte integrală din aceasta.

Una din condiţiile de eligibilitate care trebuie îndeplinite în mod cumulativ de beneficiarii contragaranţiilor este menţionată de textul art. 8 din Norma nr. 1/2010, lit. c) a acestui articol impunând condiţia ca beneficiarul contragaranţiei să nu fie considerat "întreprindere în dificultate".

Potrivit dispoziţiilor art. 8 lit. c) din Norma nr. 1/2010, îndeplinirea acestei condiţii urma a fi apreciată prin prisma informaţiilor rezultate din situaţiile financiare ale beneficiarului aferente ultimelor două exerciţii financiare încheiate, acestea fiind analizate potrivit criteriilor din Anexa B.2 la Norma nr. 1/2010, a informaţiilor furnizate de Registrul comerţului şi Buletinul procedurilor de insolvenţă, fiind necesară şi declaraţia pe propria răspundere dată pe formularul din Anexa B la Norma menţionată.

Pe de altă parte potrivit art. 4 lit. b) din Norma nr. 1/2010, parte integrantă din Convenţia de contragarantare, o întreprindere este considerată "în dificultate" în următoarele situaţii: (i) în cazul unei întreprinderi cu răspundere limitată, atunci când se constată pierderea a mai mult de jumătate din capitalul social al acesteia, mai mult de un sfert din acest capital fiind pierdut în ultimele 12 luni; (ii) în cazul unei întreprinderi în care cel puţin o parte din asociaţi răspunde nelimitat pentru creanţele acesteia, atunci când s-a pierdut mai mult de jumătate din capitalul propriu, aşa cum reiese din evidenţele contabile al întreprinderii, mai mult de un sfert din acest capital fiind pierdut în decursul ultimelor 12 luni; (iii) în cazul oricărei întreprinderi, indiferent de forma juridică, care întruneşte condiţiile prevăzute de legislaţia naţională, pentru a face obiectul procedurilor colective de insolvenţă; (iv) în cazul în care niciuna dintre condiţiile prevăzute anterior nu este îndeplinită, o întreprindere este considerată în dificultate dacă cel puţin două dintre condiţiile următoare sunt îndeplinite simultan: cifra de afaceri scade cu mai mult de 50% în anul N (ultimul exerciţiu financiar încheiat) faţă de anul N-2 şi, deopotrivă, datoriile cresc cu mai mult de 50% în anul N faţă de anul N-2 sau pierderile înregistrate sunt cu 50% mai mari în anul N faţă de anul N-2.

Prin urmare, modul de redactare a textelor anterior evocate din Convenţia de contragarantare nr. 1/2010 şi din Norma nr. 1/2010 confirmă susţinerile recurentei-reclamante, în sensul că, momentul la care se verifică de către garant îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate, între care şi aceea dacă beneficiarul garanţiei şi al contragaranţiei este o întreprindere aflată în dificultate, este, în mod logic, momentul acordării acestor garanţii, nu un moment ulterior.

În apelul formulat, în aspectul ce interesează critica din recurs analizată, intimata-pârâtă a invocat faptul că beneficiarul nu îndeplinea cumulativ condiţiile prevăzute de art. 8 din Norma 1/2000, în sensul că nu putea fi considerat o întreprindere care nu era în dificultate, pentru că în privinţa sa era deschisă urmărirea penală, iar ulterior, atât administratorul beneficiarului, cât şi societatea au fost condamnaţi pentru infracţiuni de fals, ce au vizat inclusiv falsificarea facturii nr. x-1 din data de 26 octombrie 2009 cuprinsă în situaţia financiară din 2009, în baza căreia s-a acordat, în anul 2010, contragaranţia.

Prin urmare, argumentul intimatei-pârâte are în vedere faptul că unul dintre înscrisurile care a servit la analiza de către recurenta-reclamantă a situaţiei financiare a beneficiarului, a fost, ulterior acordării garanţiei şi contragaranţiei, constatat ca fiind fals.

În speţă, dosarul penal nr. x/2012, în care s-a pronunţat sentinţa penală nr. 87/2016 de condamnare a beneficiarului B. S.R.L şi a asociatului/administratorului acestuia, C., s-a constituit ca urmare a trimiterii în judecată dispuse prin rechizitoriul din data de 17.10.2012 întocmit în dosarul nr. x/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Cluj.

Dosarul penal în care au fost efectuate cercetări cu privire la beneficiarul B. S.R.L şi asociatul/administratorul său a fost înregistrat în anul 2011, ulterior momentului din anul 2010 când, potrivit prevederilor Convenţiei de contragarantare nr. 1/2010 anterior expuse, a avut loc analiza recurentei-reclamante privind îndeplinirea criteriilor de eligibilitate de către beneficiar.

Întrucât demersurile pentru verificarea condiţiilor de eligibilitate privind pe beneficiar trebuiau întreprinse de recurentă la momentul acordării garanţiei şi, respectiv, a contragaranţiei, reprezentat de data de 16 decembrie 2010 a emiterii Scrisorii nr. 967, rezultă că recurenta-reclamantă nu putea avea în vedere la această dată elementul viitor al constatării caracterului fals al facturii în discuţie, cercetările în dosarul penal fiind declanşate în anul următor verificărilor (2011), iar pronunţarea hotărârii penale de condamnare (nedefinitive) având loc mult mai târziu faţă de momentul acordării contragaranţiei, în anul 2016.

Astfel de împrejurări ulterioare acordării garanţiei şi, respectiv, contragaranţiei, nu puteau fi cunoscute sau prevăzute de recurentă în anul 2010, neputând fundamenta concluzia instanţei de apel, aceea că recurenta-reclamantă şi-ar fi încălcat obligaţiile asumate prin Convenţia de contragarantare nr. 1/2010 privind verificarea criteriilor de eligibilitate ale beneficiarului garanţiilor.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că este fondată critica recurentei-reclamante, potrivit căreia hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor Normei nr. 1/2010, parte integrantă din Convenţia de contragarantare încheiată de părţi.

Pentru raţiunile înfăţişate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată incidenţa în cauză a motivului de nelegalitate reglementat art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. cu referire la cele ale art. 497 din acelaşi cod, va admite recursul, va casa decizia recurată şi va trimite cauza la aceeaşi instanţă pentru rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă FONDUL NATIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU INTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. - IFN împotriva deciziei civile nr. 1577 din 05 iulie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Casează decizia recurată.

Trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2020.