Waste management availability fees: interruption of statute of limitations after annulment of payment order and legal basis of inter-community development association claims

Şedinţa publică din data de 20 februarie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa sub nr. x/2017, reclamanta Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară "Reabilitarea colectării, transportului, depozitării, prelucrării deşeurilor solide în judeţul 2 Dâmboviţa", a chemat în judecată pe pârâta UAT Comuna Ulmi, reprezentată prin Primar, pentru ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtului-debitor la plata sumei totale de 20.842,87 RON reprezentând plata de disponibilitate, dobânzi şi penalităţi de întârziere, conform facturilor scadente emise în perioada 28.08.2013-21.04.2016 cuprinse în situaţia clienţi - facturi + încasări, precum şi plata cheltuielilor de judecata conform art. 453 C. proc. civ.

Prin sentinţa nr. 312 din data de 13.03.2018, Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II - a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe; a admis excepţia prescripţiei pentru facturile emise în perioada 28.08.2013-30.08.2014 şi a respins acţiunea formulată de reclamantă.

Pentru a dispune astfel, tribunalul a reţinut că pretenţiile formulate de reclamantă nu au temei legal, deoarece această plată de disponibilitate era datorată în condiţiile în care pârâta încasa taxa de habitat conform prevederilor Hotărârii nr. 16/17.09.2010, or pârâta a susţinut că începând cu data de 01.03.2011 nu a mai încasat această taxă de habitat.

În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile aferente facturilor emise în perioada 28.08.2013-30.08.2014, instanţa a admis-o faţă de dispoziţiile art. 2517 C. civ.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară "Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Dâmboviţa", criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal prin decizia nr. 620 din 02 noiembrie 2018 a admis apelul declarat de reclamanta Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară "Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Dâmboviţa", împotriva sentinţei nr. 312 din data de 13.03.2018, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II - a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Ulmi, prin primar; a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, a admis acţiunea şi a obligat intimata-pârâtă să plătească apelantei reclamante suma de 20.842,87 RON reprezentând plata de disponibilitate, dobânzi şi penalităţi de întârziere; a menţinut în rest sentinţa; a obligat intimata pârâtă să plătească apelantei reclamante suma de 1.720,5 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a dispune astfel, instanţa de apel a reţinut în ceea ce priveşte excepţia prescripţiei că a operat întreruperea termenului prin introducerea prezentei cereri de chemare în judecată, în termenul de 6 luni de la data de 22.06.2017, când a fost respinsă cererea de anulare condiţionată de admisibilitatea prezentei cereri.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, instanţa de apel a reţinut că nu au fost interpretate corect probele de la dosar, procedând la o reevaluare a acestora şi constatând că această creanţa facturată pârâtei este certă, lichidă şi exigibilă şi datorată în temeiul art. 14 alin. (1)-(4) din Hotărârea A.D.I. nr. 119/2013 şi art. 16 din Hotărârea nr. 119/2013.

Împotriva deciziei nr. 620 din 2 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Ulmi prin Primar a declarat recurs în temeiul dispoziţiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă solicită în principal, admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate, în sensul admiterii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune pentru facturile emise în perioada 28.08.2013-30.08.2014 şi respingerii acţiunii introductive în tot.

În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, recurenta-pârâtă a invocat dispoziţiile art. 2537 pct. 2 C. civ. şi art. 2539 alin. (2) C. civ., susţinând că nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de textele legale sus citate pentru a opera întreruperea cursului prescripţiei, întrucât cererea de chemare în judecată pentru emiterea ordonanţei de plată, ce a format obiectul dosar nr. x/2017 al Tribunalului Dâmboviţa a fost respinsă în mod definitiv prin sentinţa nr. 1465/22.06.2017 pronunţată de această instanţă.

Prin urmare, recurenta-pârâtă arată că în situaţia admiterii prezentului recurs, se impune şi admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune pentru facturile emise în perioada 28.08.2013-30.08.2014, întrucât nu este incident cazul de întrerupere a cursului prescripţiei prevăzut de dispoziţiile art. 2537 pct. 2 C. civ.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, recurenta-pârâtă susţine că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că judecătorul fondului nu a interpretat corect probele depuse la dosar, cu referire la Hotărârea A.D.I. nr. 119/18.06.2013, acest argument fiind contrazis de considerentele sentinţei apelate.

Instanţa de apel a apreciat în mod eronat că suntem în prezenţa unei creanţe care îndeplineşte cerinţele de a fi certă, lichidă şi exigibilă, întrucât potrivit art. 15 alin. (3) din Metodologia de instituire şi colectare a taxei de habitat, aprobată prin Hotărârea A.D.I. nr. 119/2013, documentul care va sta la baza înregistrării şi recunoaşterii veniturilor obţinute din taxa încasată de către operatorul de colectare va fi o minută care va conţine sumele pe care A.D.I. le-a încasat de la operatorul de colectare pentru plata serviciilor de salubrizare şi va fi însoţită de situaţii detaliate ale plătitorilor de taxă, fiind baza înregistrării taxei speciale în contabilitatea autorităţii locale precum şi evidenţelor părţilor implicate în acest proces economic.

Se susţine că în speţa dedusă judecăţii, intimata-reclamantă nu a depus la dosar Minutele întocmite lunar potrivit prevederilor art. 15 alin. (3) din Metodologia de instituire şi colectare a taxei pe habitat, care ar fi trebuit semnate şi însuşite de către Consiliul Local al Comunei Ulmi.

În plus se mai arată că în mod eronat instanţa de apel reţine că intimata reclamantă a facturat pârâtului suma ce face obiectul cauze, acest aspect nerezultând cu certitudine din cuprinsul facturilor fiscale depuse la dosar.

Prin urmare, instanţa de fond a apreciat în mod eronat că sunt îndeplinite cerinţele creanţei de a fi certă, lichidă şi exigibilă, în realitate, în baza probatoriului administrat nu a fost dovedit caracterul cert al acesteia.

Pentru aceste motive solicită admiterea recursului.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 16 mai 2019, în unanimitate, s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 24 octombrie 2019 a fost admis în principiu recursul şi a fost acordat termen de judecată pentru soluţionarea acestuia în şedinţă publică.

În cadrul examenului de legalitate care priveşte decizia instanţei de apel, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Sub un prim aspect, recurenta-pârâtă supune analizei instanţei de recurs soluţia pronunţată de către instanţa de apel faţă de excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, în ceea ce priveşte pretenţiile aferente facturilor emise în perioada 28.08.2013-30.08.2014.

Critica este subsumată motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., faţă de aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 2537 pct. 2 şi art. 2539 alin. (2) C. civ., referitoare la întreruperea prescripţiei extinctive.

Critica recurentei-pârâte privind neîndeplinirea condiţiei care se referă la admiterea prezentei acţiuni este nefondată, în condiţiile soluţiei ce urmează să fie pronunţată de instanţa de recurs, în sensul respingerii acestuia şi pe fondul cauzei de admitere a acţiunii.

Instanţa de apel a înlăturat aplicarea de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 2517 C. civ., care prevăd introducerea cererii de chemare în judecată în cadrul termenului general de prescripţie de 3 ani, în raport de incidenţa cazului de întrerupere a acestuia, în condiţiile în care pretenţiile solicitate prin prezenta acţiune au făcut obiectul ordonanţei de plată ce a format obiectul dosar nr. x/2017 înregistrat pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, admisă prin sentinţa nr. 601/27.03.2017. Ulterior, prin sentinţa nr. 1465/22.06.2017 Tribunalul Dâmboviţa în dosarul nr. x/2017 a admis cererea în anulare şi a anulat ordonanţa de plată reprezentată de sentinţa nr. 601/27.03.2017.

Potrivit dispoziţiilor art. 2539 alin. (2) C. civ., prescripţia nu este întreruptă dacă cel care a făcut cererea de chemare în judecată a renunţat la ea, sau a fost respinsă, anulată, ori s-a perimat printr-o hotărâre rămasă definitivă. Cu toate acestea, dacă reclamantul, în termen de 6 luni de la data când hotărârea de respingere sau de anulare a rămas definitivă, introduce o nouă cerere, prescripţia este considerată întreruptă prin cererea de chemare în judecată, cu condiţia ca noua cerere să fie admisă.

Prezenta cerere de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 30.08.2017, în cadrul termenului de 6 luni de la data de 22.06.2017, dată la care a fost respinsă admisă cererea în anulare, fiind anulată ordonanţa de plată.

Faţă de aceste considerente, în mod corect instanţa de apel a dat eficienţă dispoziţiilor art. 2537 pct. 2 şi art. 2539 alin. (2) C. civ., referitoare la întreruperea termenului de prescripţie extinctivă.

Sub al doilea aspect, recurenta-pârâtă supune cenzurii instanţei de recurs, modul de soluţionare a fondului cauzei, raportat la lipsa caracterului cert la creanţei.

Chestiunea litigioasă vizează certitudinea creanţei în raport de susţinerile pârâtei în sensul inexistenţei temeiului legal pentru solicitarea acesteia, astfel cum rezultă din actele administrative încheiate între părţi.

Critica este nefondată, suma solicitată prin prezenta acţiune care reprezintă plată de disponibilitate, fiind datorată în temeiul Hotărârii nr. 16/17.09.2010, modificată prin Hotărârea nr. 119/18.06.2013, astfel cum a reţinut instanţa de apel.

Plata de disponibilitate reprezintă contravaloarea serviciilor de salubrizare prestate (colectare, transport şi depozitare, tratare şi valorificare deşeuri municipale nepericuloase) în judeţul Dâmboviţa de către cei doi operatori S.C. A. S.A. şi S.C. B. S.R.L..

Plata de disponibilitate a fost introdusă ca obligaţie a U.A.T. prin art. 18 din Anexa 1 la Hotărârea nr. 16/17.09.2016 a A.D.I. Dâmboviţa şi se calculează în funcţie de numărul de gospodării de pe raza U.A.T.

În coformitate cu Acordul Cadru de Servicii nr. 36/27.01.2011 încheiat între Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară şi S.C. Filiala de Furnizare a Energiei Electrice s-a stabilit că prestarea serviciilor de încasare a taxei de habitat pentru A.D.I., se va realiza de către S.C. Electrica S.A., în calitate prestator de servicii.

Începând cu data de 30.06.2013, atribuţiile de monitorizare, control, încasare, facturare şi plata serviciilor de salubrizare au fost preluate de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară.

Potrivit art. 3 alin. (1)-(4) din Hotărârea A.D.I. nr. 119/18.06.2013 privind aprobarea Metodologiei de instituire şi aprobare a taxei de habitat la nivel judeţean, cuantumul taxei de habitat cu destinaţie specială de salubrizare se stabileşte anual, aceasta fiind stablită de U.A.T. Ulmi prin Hotărârile nr. 45/2012, 43/2013, 4/2014 şi 56/2015.

Potrivit art. 11 alin. (1) din Hotărârea A.D.I. nr. 119/18.06.2013, taxa de habitat va fi încasată şi colectată de operatorul cu care Asociaţia a încheiat un contract de mandat.

În raport de aceste dispoziţii legale, în mod corect a apreciat instanţa de apel că plata de disponibilitate are temei legal şi rezultă din dispoziţiile legale menţionate, fiind în mod corect facturată în baza art. 14 alin. (1)-(4) din Hotărârea A.D.I. nr. 119/18.06.2013.

Aparatul Tehnic al A.D.I. facturează lunar, fiecărui U.A.T. plata de dispinibilitate datorată operatorului, valoarea totală a facturii fiind formată din echivalentul taxei de habitat datorată de contribuabilii de pe raza U.A.T. şi dobânzile de intârziere percepute de operatorul de colectare a taxei.

Apărarea recurentei-pârâte în sensul omisiunii instanţei de apel de a analiza dispoziţiile art. 15 alin. (3) din Metodologia de instituire şi colectare a taxei de habitat nu este întemeiată.

Se reţine că anterior litigiului, pârâta nu a contestat faptul că datorează plata de disponibilitate, solicind reclamantei situaţia centralizată, privind debitorii restanţi la plata taxei pe habitat, fără a formula nicio obiecţiune cu privitre la modul de calcul şi conţinutul facturilor emise pentru perioada solicitată.

Pentru aceste considerente, nu vor fi reţinute criticile privind lipsa de certitudine şi de temei legal a pretenţiilor reclamantei, în condiţiile în care potrivit art. 16 alin. (4) din Hotărârea nr. 119/18.06.2013 recuperarea creanţelor mai vechi de 90 de zile comunicate de către operatorul de colectare a taxei de habitat cade în sarcina autorităţilor locale, iar pârâta nu a făcut niciun demers în sensul colectării taxelor de la restanţieri.

Pentru toate considerentele prezentate, având în vedere şi dispoziţiile legale invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 496 din C. proc. civ., va respinge recursul pârâtei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA ULMI - PRIN PRIMAR împotriva deciziei nr. 620 din 02 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu intimata-reclamantă ASOCIAŢIA DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ "MANAGEMENT INTEGRAT AL DEŞEURILOR ÎN JUDEŢUL DÂMBOVIŢA".

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 februarie 2020.