Bank loan contract abuse: timeliness of appeal filed past court closing hours and admissibility of accessory intervention contingent on main appeal validity

Şedinţa publică din data de 20 februarie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra Neamţ la 10 mai 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., a solicitat constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale inserate în contractul de credit la termen nr. x din 22 aprilie 2008, referitoare la: - raportarea valorii ratei dobânzii anuale la indicele "Rata de bază" - art. 2.4.1 din contractul de credit, fila x anexa 2; - perceperea comisionului de acordare credit, art. 2.6.1 din contractul de credit, fila x anexa 2; - perceperea comisionului de administrare, art. 2.6.2 din contractul de credit, fila x din anexa 2; - perceperea comisionului de rambursare anticipată, art. 2.6.4 din contractul de credit, fila x anexa 2; - dreptul băncii de a modifica dobânda variabilă în funcţie de situaţia împrumutatului şi de condiţiile pieţei, art. 3.1.2 din contractul de credit, fila x anexa 2; - acordul debitorului ca, în cazul neachitării oricărei sume datorate, întreaga sumă datorată să devină scadentă şi exigibilă anticipat, art. 4.1 din contractul de credit, fila x anexa 2; - dreptul creditorului de a demara proceduri de executare silită în cazul în care debitorul nu îşi îndeplineşte la timp şi întocmai obligaţiile asumate, art. 4.1 din contractul de credit, fila x anexa 2; - cazurile de culpă menţionate la art. 8.1 lit. a), b), e) şi i), fila x anexa 2; - modificarea art. 2.1.1 din contractul de credit prin actul adiţional nr. x, fila x anexa 2; - modificarea art. 2.1.3 din contractul de credit prin art. 2.1.3 al actului adiţional nr. x; - modificarea art. 2.4.1 din contractul de credit prin art. 2.4.1 al actului adiţional nr. x; - creşterea valorii marjei fixe de la 0,5%/an conform art. 2.4.1 din contractul de credit până la valoarea de 2,79% conform art. 2.4.2 din actul adiţional nr. x; De asemenea, a solicitat constatarea nulităţii parţiale a clauzelor contractuale menţionate la pct. 1.1, 1.5, 1.6, 1.7 şi a nulităţii absolute a clauzelor contractuale menţionate la punctele 1.2 - 1.4; anularea actelor adiţional nr. x, nr. 2, nr. 3, nr. 4, nr. 5, nr. 6, nr. 7, pentru cauză falsă şi ilicită, în temeiul art. 966 C. civ. din 1864; constatarea nulităţii contractului de credit şi restituirea sumelor încasate în mod nedatorat de pârâtă până la data introducerii cererii.

La data de 31 mai 2017, reclamanta a depus precizări prin care a arătat că obiectul contractului de credit l-a constituit suma de 1.978.000 RON, din care în perioada 24.04.2008-01.01.2016 au fost plătite sumele de 570.049,95 RON şi 204.223,15 euro, în total suma de 1.498.958 RON, sumă ce urmează a fi compensată cu valoarea creditului, neexistând sume supuse restituirii.

La data de 10 octombrie 2017, reclamanta a depus o cerere de renunţare la capătul de cerere nr. x, referitor la constatarea nulităţii contractului de credit, precizând că valoarea obiectului cererii este de 707.371,442 RON, reprezentând cuantumul sumelor plătite şi nedatorate, asupra cărora nu solicită restituirea, ci compensarea cu creditul rămas.

Prin sentinţa civilă nr. 5191 din 10 octombrie 2017, Judecătoria Piatra Neamţ a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamţ, pe rolul căruia dosarul a fost înregistrat la data de 5 februarie 2018, sub acelaşi număr de dosar.

Prin încheierea din data de 21 martie 2018 instanţa a dispus introducerea în cauză la solicitarea reclamantei a S.C. C. S.R.L., prin administrator judiciar, ca parte a contractului cu privire la care s-a solicitat constatarea caracterului abuziv.

Prin sentinţa civilă nr. 622/C din 6 iunie 2018 pronunţată de Tribunalul Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a luat act de renunţarea reclamantei A. la judecata capătului de cerere nr. x, vizând constatarea nulităţii contractului de credit, a fost calificată excepţia inadmisibilităţii, invocată de pârâtă, ca fiind apărare de fond şi a fost respinsă ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii B. S.A. şi S.C. C. S.R.L..

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta A. şi intervenientul D. - prin procurator E. au declarat apel.

Prin decizia nr. 48/2019 din 21 ianuarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă s-a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant al numitului E. pentru apelul şi cererea de intervenţie formulate pentru D. şi s-a respins apelul promovat de D. pentru lipsa calităţii procesuală în cauză.

S-a respins ca tardiv apelul formulat de A. şi, pe cale de consecinţă s-a respins cererea de intervenţie accesorie formulată de D. împotriva sentinţei civile nr. 622/C din 6 iunie 2018 pronunţată de Tribunalul Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimaţii S.C. C. S.R.L. - prin administrator judiciar Divizia Centrală de Insolvenţă IPURL şi F. S.A..

Împotriva deciziei nr. 48/2019 din 21 ianuarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a declarat recurs reclamanta A..

Prin memoriul de recurs, reclamanta A. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate cu trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

În vederea justificării cererii de recurs, recurenta arată că a copiat textul din hotărârea atacată care conţine atât justificările instanţei de fond, reţinute de instanţa de apel care au stat la baza respingerii cererii în fond, cât şi justificările instanţei de apel care au stat la baza respingerii cererii de apel şi a răspuns acolo unde instanţa de apel a formulat afirmaţii false şi unde a considerat că este necesar.

Astfel, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul constau în greşelile instanţei de apel, referitor la care precizează că în primele 14 pagini din prezenta cerere de recurs a justificat caracterul greşit al afirmaţiilor instanţei de fond reţinute de instanţa de apel, iar începând cu pagina a 15-a din cererea de recurs a justificat motivele de nelegalitate pe care este întemeiată cererea de recurs.

În acest context, recurenta susţine referitor la concluzia instanţei de apel de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale a numitului D. că este greşită, în acest sens precizează că într-adevăr, hotărârea instanţei de fond nu a fost formulată împotriva numitului D., însă în apel a fost formulată cererea de intervenţie a acestuia pe care instanţa de apel nu a observat-o şi asupra căreia nu s-a pronunţat, motiv pentru care hotărârea acesteia de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale a numitului D. este greşită.

În opinia recurentei, susţinerile instanţei de apel pe acest aspect sunt greşite deoarece cererea de intervenţie a fost formulată în apel, nu la instanţa de fond, dovada reiese de pe portalul instanţelor de judecată, apelul fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bacău la data de 14 septembrie 2018, iar cererea de intervenţie a fost trimisă către Curtea de Apel Bacău la data de 24 septembrie 2018.

Referitor la concluzia instanţei de apel de admitere a excepţiei tardivităţii formulării cererii de apel, recurenta precizează că aceasta este greşită deoarece în ultima zi în care se putea declara apel, respectiv la 27 august 2018, recurenţii au trimis atât prin poşta cererea de apel, cât şi pe e-mailul instanţei de fond, însă instanţa de apel nu a observat că cererea de apel a fost comunicată şi prin poştă, cu respectarea termenului de apel.

Prin urmare, cererea de apel a fost comunicată către instanţa de fond în termenul de 30 de zile prevăzut de lege, mai precis în ultima zi în care apelanţii aveau dreptul să formuleze apel, astfel că afirmaţiile instanţei de apel sunt greşite deoarece cererea de apel a fost formulată în termenul legal.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 03 iulie 2019, în unanimitate, s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului părţilor potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea de la data de 14 noiembrie 2019 recursul a fost admis în principiu, acordându-se termen în şedinţa publică pentru soluţionarea acestuia.

În cadrul examenului de legalitate care priveşte decizia instanţei de apel, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

În raport de aspectele criticate, Înalta Curte apreciază că motivele de recurs invocate prin memoriul de recurs se încadrează în dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. şi pot fi analizate din această perspectivă.

O primă critică adusă deciziei recurată se referă la soluţia dată excepţiei lipsei calităţii procesuale a apelantului D., precum şi faţă de cererea de intervenţie formulată de D. prin reprezentant E..

Se reţine că împotriva sentinţei civile nr. 622 din 06 iunie 2018 pronunţată de Tribunalul Neamţ, au declarat apel reclamanta A. şi D.. La 27 august 2018 D. a formulat cererea de intervenţie accesorie, semnată de E., cerere faţă de care instanţa de apel a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant, respinsă de către instanţă în considerarea faptului că D., prezent în instanţă şi-a însuşit cererile formulate de reprezentantul său.

În ceea ce priveşte cererea de intervenţie accesorie, instanţa de apel a reţinut că admisibilitatea acesteia în principiu putea fi discutată numai în situaţia în care calea de atac a apelului ar fi fost exercitată cu respectarea dispoziţiilor legale, ori în speţa de faţă, cauza nu a fost analizată pe fond, constatându-se că apelul a fost tardiv formulat.

Instanţa de apel a reţinut în mod corect faptul că cererea de intervenţie accesorie a fost formulată la 27 august 2018, dată la care cauza era deja soluţionată de către instanţa de fond.

Reţinând aspectele de mai sus, Înalta Curte apreciază corectă soluţia instanţei de apel cu privire la respingerea cererii de intervenţie voluntară accesorie, soluţia pronunţată asupra cererii principale condiţionând soluţia ce urmează a se pronunţa asupra cererii de intervenţie accesorie.

Potrivit dispoziţiilor art. 67 alin. (2) C. proc. civ., intervenientul accesoriu are o poziţie subordonată părţii în favoarea căreia intervine.

În speţa de faţă, calea de atac exercitată de către partea în folosul căreia a intervenit, respectiv de către reclamanta A., nu a fost cercetată în fond, astfel încât în mod corect apelul exercitat de intervenientul accesoriu a fost respins.

Fără a mai acorda cuvântul asupra admisibilităţii în principiu a cererii de intervenţie accesorie, instanţa de apel a pus în discuţie aspectul legat de imposibilitatea valorificării dreptului apartinând reclamantei, în codiţiile în care apelul acestei părţi a fost respins ca tardiv formulat.

În ceea ce priveşte soluţia dată excepţiei lipsei calităţii procesuale a numitului D., în ceea ce priveşte cererea de apel, Înalta Curte constată temeinicia acesteia, întrucât calea de atac declarată împotriva sentinţei de fond a fost exercitată şi de numitul D., deşi cererea de intervenţie accesorie a fost formulată în cursul judecăţii pricinii în apel, fără a putea fi pusă în discuţie admisibilitatea în principiu a acesteia în raport de aspectele sus menţionate.

Potrivit art. 458 C. proc. civ., faţă de obligativitatea şi relativitatea efectelor hotărârii judecătoreşti, căile de atac pot fi exercitate numai de părţile aflate în proces. În categoria părţilor este inclus şi intervenientul accesoriu, cu condiţia ca terţul intervenient să fi devenit parte în proces, în condiţiile art. 65 C. proc. civ., situaţie care în speţa de faţă nu se regăseşte.

Pentru aceste considerente, în mod legal instanţa de apel a respins cererea de intervenţie accesorie formulată de D. şi a respins apelul declarat de D. pentru lipsa calităţii procesuale.

A doua critică adusă deciziei atacată vizează greşita aplicare a dispoziţiilor art. 182 alin. (2) C. proc. civ., cu privire la termenul la care s-a împlinit termenul imperativ de exercitare a căii de atac.

Potrivit dispoziţiilor art. 468 alin. (1) termenul de apel este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii dacă legea nu dispune astfel.

Potrivit dovezilor existente la dosar comunicarea hotărârii a avut loc la 26 iulie 2018, apelul fiind declarat la 27 august 2018.

Recurenta contestă calculul termenului procedural, susţinând că cererea de apel a fost transmisă instanţei atât prin mail, cât şi prin poştă, în cadrul termenului legal.

În ceea ce priveşte constatările instanţei de apel se reţine că acestea sunt corecte, ultima zi în care se putea declara apel fiind data de 27 august 2018, însă actul a fost depus după ce a încetat activitatea instanţei, respectiv la ora 16,36.

Potrivit dispoziţiilor art. 182 alin. (2) C. proc. civ., depunerea apelului prin serviciul specializat de comunicare, pentru a fi considerat în termen, trebuia făcută până la sfârşitul programului, respectiv ora 16:00 a datei de 27 august 2018.

Aceste argumente se completează cu art. 89 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015, cu modificările ulterioare, unde se prevede că "Programul de lucru al instanţelor este de 8 ore zilnic, timp de 5 zile pe săptămână; programul începe, de regulă, la ora 8:00 şi se încheie la ora 16:00".

De altfel, aceasta este opinia exprimată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 34 din 15 mai 2017 exprimată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în sensul că cererea de chemare în judecată este socotită ca fiind formulată în termen dacă a fost transmisă prin fax sau prin e-mail până la data la care activitatea încetează în mod legal la instanţă, cu respectarea art. 182 alin. (2) din C. proc. civ.

Nerespectarea termenului atrage decăderea din dreptul din exercitarea dreptului, actul de procedură făcut peste termen fiind lovit de nulitate, astfel cum dispun prevederile art. 185 C. proc. civ., astfel încât în mod corect a fost respins apelul ca tardiv formulat.

Pentru toate considerentele prezentate, având în vedere şi dispoziţiile legale invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 496 din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 48/2019 din 21 ianuarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimatele-pârâte S.C. C. S.R.L. - PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR DIVIZIA CENTRALĂ DE INSOLVENŢĂ I.P.U.R.L. şi F. S.A. CLUJ NAPOCA şi intimatul-intervenient D..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 februarie 2020.