Statutory interest on delayed payment of legally mandated railway transport subsidies to students

Şedinţa publică din data de 20 februarie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 25.10.2016, sub nr. x/2016, reclamanta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 3.908.408,41 de RON, reprezentând dobândă legală calculată pentru achitarea cu întârziere a contravalorii serviciilor de transport pe calea ferată prestate de reclamantă în perioada octombrie 2013 - septembrie 2015 în baza legitimaţiilor de călătorie cu reducere de 50%, beneficiarilor Ordinului nr. 2183/2005 pentru modificarea şi completarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului şi al ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 972/5.572/2003, cu modificările şi completările ulterioare pentru aprobarea Normelor metodologice privind acordarea facilitaţilor pe calea ferată şi cu metroul pentru elevii studenţii din învăţământul de stat si din invatamantul universitar de stat si particular acreditat, cursuri de zi, cu modificările şi completările ulterioare, calculate de la data scadentei până la data de 25.11.2015; a daunelor-interese conform art. 1535 din C. civ. de la data introducerii cererii până la plata integrală a sumei de 3.908.408,41 de RON.

La data de 05.12.2016, reclamanta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" S.A. a depus la dosarul cauzei o precizare a cererii de chemare în judecată.

La data de 11.04.2017, pârâtul Ministerul Transporturilor a depus întâmpinare şi cerere de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice.

La termenul de judecată din data de 19.06.2017, pârâtul Ministerul Transporturilor a depus o precizare a cererii de chemare în garanţie.

Prin sentinţa civilă nr. 3466/09.10.2017 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă a admis cererea de chemare în judecată, aşa cum a fost precizată; a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 3.908.408,41 de RON, reprezentând dobânda legală calculată pentru achitarea cu întârziere a contravalorii serviciilor de transport de cale ferată prestate în perioada octombrie 2013 - septembrie 2015 în baza legitimaţiilor de călătorie cu reducere de 50% şi pe perioada cuprinsă între data scadenţei şi data de 25.11.2015, precum şi a daunelor-interese sub forma dobânzii legale aferente sumei de 3.908.408,41 de RON, calculate începând cu data formulării cererii de chemare în judecată (24.10.2016) şi până la data plăţii integrale a debitului principal (3.908.408,41 de RON); a respins cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul Ministerul Transporturilor în contradictoriu cu chematul în garanţie Ministerul Finanţelor Publice ca neîntemeiată; a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 42.689,08 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe şi a încheierii de şedinţă din data de 11.09.2017 a formulat apel pârâtul Ministerul Transporturilor şi a solicitat admiterea căii de atac cu consecinţa respingerii acţiunii, în principal ca inadmisibilă sau prescrisă şi în subsidiar ca nefondată; În situaţia respingerii apelului promovat a solicitat admiterea cererii de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a Civilă, prin decizia civilă nr. 2650A din 19 decembrie 2018 a respins apelul formulat de pârâtul Ministerul Transporturilor împotriva încheierii de şedinţă din data de 11.09.2017 şi sentinţei civile nr. 3466/09.10.2017 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2016 având ca obiect pretenţii, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Societatea Nationala de Transport Feroviar de Calatori "C.F.R. Calatori SA" şi intimatul chemat în garanţie Ministerul Finanţelor Publice, ca nefondat.

Curtea de apel referitor la excepţia de necompenţă materială şi funcţională susţinută de pârât şi respinsă prin încheierea de şedinţă din 11 septembrie 2017 de către Tribunalul Bucureşti a reţinut că în cauză nu este vorba despre ipotezele care atrag compenţa instanţei de contencios, deoarece deşi pârâtul este o autoritate publică, în cauză este vorba despre o acţiune în pretenţii şi nu o acţiune prin care să se puncă în discuţie un conflict născut fie prim emiterea sau încheierea unui act administrativ, fie prin nesoluţionarea în termenul legal ori refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Pentru aceleaşi considerente, curtea de apel a respins şi criticile referitoare la inadmisibilitatea acţiunii şi a prescripţiei dreptului material la acţiune, care au fost invocate de pârât în considerarea faptului că litigiului îi sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 554/2004.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, instanţa de apel a recţinut că acţiunea este întemeiată în raport de dispoziţiile art. 1489 alin. (2), art. 1535 alin. (1) C. civ. precum şi art. 2 şi 3 din O.U.G. nr. 13/2011.

De asemenea, curtea de apel a respins şi criticile referitoare la cererea de chemare în garanţie, apreciind că între cele două ministere există doar raporturi juridice de natură bugetară, reglementate de Legea nr. 500/2002, astfel că în mod corect a reţinut prima instanţă că acestea nu pot genera în sarcina Ministerului Finanţelor Publice o obligaţie de garanţie sau de despăgubire faţă de un alt ordonator principal de credite.

Împotriva deciziei civile nr. 2650/A/19 decembrie 2018 a declarat recurs pârâtul Ministerul Transporturilor.

Recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurată şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Recurentul-pârât susţine că hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

Apreciază astfel, având în vedere că deşi prin legislaţia aplicabilă în materie se concluzionează că obligaţia de plată revine instituţiei pârâte, solicită ca instanţa să aibă în vedere faptul că bugetul ministerului transporturilor este realizat pe titluri şi capitole, în urma alocării sumelor de către Ministerul Finanţelor Publice, de unde se pot efectua în mod concret plăţile asumate fie prin efectul legii, fie prin orice alte instrumente juridice prin care ministerul este angajat în alte operaţiuni juridice în care figurează ca parte contractantă.

Situaţia care a determinat existenţa acestei cauze a fost determinată de plata de către minister cu întârziere a situaţiilor solicitate de către SNTFC Călători S.A. prin deconturile întocmite de aceasta, datorită lipsei fondurilor alocate cu acest titlu în bugetul ministerului de către Ministerul Finanţelor Publice, astfel încât reclamanta consideră îndreptăţită această solicitare de acordare a dobânzilor şi penalităţilor de întârziere pentru prestarea serviciilor de transport pe calea ferată prestate în perioada octombrie 2013- septembrie 2015.

Se reproşează ambelor instanţe de fond că nu au reţinut motivul pentru care sumele nu au fost plătite la termen, care nu poate fi imputat Ministerului Transporturilor, acesta trebuind să se încadreze în limita bugetului alocat la Cap 68.01 din Legea bugetului de stat.

Ministerul Transporturilor era doar un intermediar în realizarea pretenţiilor reclamantei, în speţă nefiind îndeplinite condiţiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale, întrucât nu se poate reţine vinovăţia pârâtului.

De asemenea, pârâtul solicită ca instanţa să facă distincţia între debitul principal şi dobânzi care nu sunt prevăzute de lege. În ceea ce priveşte facturile, recurentul-pârât solicită ca instanţa să aibă în vedere că acestea nu fac dovada nici cu privire la existenţa creanţei şi nici cu privire la întinderea acesteia, fiind străine de raportul juridic dedus judecăţii.

Activitatea Ministerului Tranporturilor este finanţată de la bugetul de stat, iar în lipsa alocării fondurilor necesare, aceasta se află în imposibilitatea onorării obligaţiilor statului.

Învederează de asemenea că între pârât si reclamantă nu a existat niciun contract încheiat, care să constituie temei pentru facturare sau plată. Legislaţia aplicabilă speţei nu prevede un termen până la care ministerul trebuia să achite sumele respective şi pe cale de consecinţă nu poate fi vorba de dobânzi sau penalităţi de întârziere.

În finalul recursului, recurentul-pârât susţine că emiterea de facturi de către un operator economic se realizează atunci când efectuează acte de comerţ, lucru care în speţă nu se adevereşte, deoarece facilităţile acordate de legiuitor unor anumite categorii de perosoane nu pot fi încadrate în această categorie. Pentru toate aceste considerente solicită admiterea recursului.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 03 iulie 2019, în unanimitate, s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 14 noiembrie 2019 a fost admis în principiu recursul şi a fost acordat termen de judecată pentru soluţionarea acestuia în şedinţă publică.

În cadrul examenului de legalitate care priveşte decizia instanţei de apel, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că recursul recurentului-pârât a fost întemeiat pe prevederile art. 497 şi următoarele C. proc. civ., sub aspectul încălcării şi aplicării greşite a normelor de drept material, situaţie care face posibilă analizarea recursului din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În raport de criticile formulate de către recurentul-pârât, Înalta Curte reţine că prezentul recurs a fost promovat împotriva deciziei civile nr. 2650/A/19 decembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, însă aspectele antamate nu cuprind motive de recurs cu privire la soluţiile date de primă instanţă excepţiei de necompetenţă materială şi funcţională, excepţiei inadmisibilităţii acţiunii şi excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, menţinute de către instanţa de apel, excepţii care au intrat în puterea de lucru judecat.

Având în vedere aceste precizări, vor fi analizate motivele de recurs referitoare la fondul cauzei, Înalta Curte apreciind că sunt nefondate pentru urmtăarele considerente:

Sub un prim aspect, recurentul-pârât critică decizia instanţei de apel învederând că plata cu întârziere a debitului principal reprezentând contravaloarea serviciilor de transport, se datorează lipsei creditării cu sumele necesare din buget, ceea ce în opinia sa reprezintă o cauză exoneratoare de răspundere.

Critica recurentului-pârât este nefondată.

Potrivit situaţiei de fapt corect reţinută de către ambele instanţe, în perioada octombrie 2013 - septembrie 2015, reclamanta a eliberat legitimaţii de călătorie cu reducere de 50%, potrivit dispoziţiilor Normei metodologice din 04 decembrie 2003 privind acordarea facilităţilor de transport pe calea ferată pentru elevii şi studenţii din învăţământul universitar de stat şi particular acreditat, cursuri de zi, aprobate prin Ordinului ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului şi al ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 972/5.572/2003 pentru aprobarea normelor metodologice privind acordarea facilităţilor de transport pe calea ferată şi cu metroul pentru elevii şi studenţii din învăţământul universitar de stat şi particular acreditat, cursuri de zi, cu modificările şi completările ulterioare.

În temeiul acestor legitimaţii, reclamanta a furnizat pentru persoanele beneficiare serviciile de transport aferente. Pe cale de consecinţă, reclamanta a emis un număr de 26 de facturi, cu o valoare totală de 105.341.725,29 de RON. Aceste facturi trebuiau achitate lunar, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 9 alin. (5) din Normele metodologice din 04 decembrie 2003 privind acordarea facilităţilor de transport pe calea ferată pentru elevii şi studenţii din învăţământul universitar de stat şi particular acreditat, cursuri de zi, aprobate prin Ordinului ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului şi al ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 972/5.572/2003 pentru aprobarea normelor metodologice privind acordarea facilităţilor de transport pe calea ferată şi cu metroul pentru elevii şi studenţii din învăţământul universitar de stat şi particular acreditat, cursuri de zi, modificate prin Ordin Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului nr. 267/22.02.2005 privind modificarea şi completarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului şi al ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 972/5.572/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice privind acordarea facilităţilor de transport pe calea ferată şi cu metroul pentru elevii şi studenţii din învăţământul universitar de stat şi particular acreditat, cursuri de zi.

Achitarea cu întârziere a acestor facturi, atrage incidenţa dispoziţiilor art. 1489 alin. (2) şi art. 1535 C. civ., pentru neplata la scadenţă a unei sume de bani, creditorul având dreptul la daune moratorii şi la dobânda legală.

Lipsa creditării cu sumele de bani necesare nu poate fi reţinută ca o cauză exoneratoare de răspundere, întrucât reclamanta a efectuat transportul pe calea ferată pentru beneficiarii legii nr. 147/2000, a întocmit deconturile şi a emis facturile în vederea achitării diferenţelor de tarif de către Ministerul Transporturilor.

Recurentul-pârât susţine că nu sunt sunt îndeplinite condiţiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale, întrucât nu se poate reţine vinovăţia recurentului pentru pretinsul prejudiciu cauzat prin acţiune. În consecinţă, debitul principal a fost achitat cu întârziere dar fără culpa pârâtului, iar dobânzile şi modul de calcul al acestora nu sunt prevăzute de lege.

Criticile recurentului-pârât nu pot fi reţinute, în speţa de faţă izvorul obligaţiei de plată fiind legea şi nu contractul, pârâtul datorează dobânda legală pentru sumele achitate cu întârziere, acestea reprezentând daune interese moratorii pentru întârzierea în executarea obligaţiei, situaţie în care nu este necesar să se facă dovada prejudiciului. De altfel, pârâtul a achitat din bugetul său debitul principal, fără a contesta prestarea serviciilor de transport, acceptarea facturilor şi deconturilor, motiv pentru care nu poate susţine că debitul principal şi daunele moratorii sunt lipsite de temei legal.

Aceste considerente vor fi reţinute şi în ceea ce priveşte critica privind lipsa de temei legal a facturilor, care în opinia recurentului nu fac dovada creanţei şi a întinderii acestora, cu consecinţă asupra modului de calcul a dobânzii legale.

Astfel cum s-a arătat, obligaţia de plată rezultă în situaţia de faţă în temeiul legii, respectiv în temeiul dispoziţiilor art. 1535 alin. (1) C. civ. şi nu în temeiul unui contract, pârâtul recunoscând plata cu întârziere a debitului principal, situaţie care atrage obligaţia de plată a dobânzii legale în condiţiile O.G. nr. 13/2011.

Referitor la critica privind inexistenţa unui termen până la care ministerul trebuia să achite sumele respective, Înalta Curte reţine că potrivit art. 9 alin. (4) şi (5) din Norma metodologică din 04 decembrie 2003 privind acordarea facilităţilor de transport pe calea ferată pentru elevii şi studenţii din învăţământul universitar de stat şi particular acreditat, cursuri de zi, cheltuielile aferente facilităţilor acordate elevilor şi studenţilor prevăzuţi la art. 1 şi 2, pentru transportul pe calea ferată, inclusiv cele legate de tipărirea de către Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători «CFR Călători» - S.A. a abonamentelor pentru elevi şi studenţi şi a carnetelor cu cupoane pentru călătoria studenţilor pe calea ferată cu reducere de 50% la tren accelerat-rapid, se finanţează din bugetul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului; decontarea de către Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători «C.F.R. Călători» - S.A. şi operatorii de transport feroviar de călători a facilităţilor de transport acordate elevilor şi studenţilor se va efectua lunar prin Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului - Direcţia generală economică şi buget, pe baza Situaţiei centralizatoare întocmite conform tabelelor nr. 3 şi 4. În ceea ce priveşte data de la care s-au calculat dobânzile, se reţine că facturile sunt scadente în termen de 30 de zile de la data primirii fiecărei facturi.

Criticile vizând faptul că emiterea de facturi fiscale de către un operator economic se realizează atunci când efectuează acte de comerţ, deoarece facilităţile acordate de legiuitor anumitor persoane nu se încadrează în această categorie, se constată că sunt apărări noi, care nu au fost supuse cenzurii pe calea apelului, astfel încât nu pot face obiect de analiză omisso meddio pe calea recursului.

Nu vor fi reţinute nici criticile referitoare la respingerea cererii de chemare în garanţie, soluţia instanţei de apel fiind legală şi temeinică sub acest aspect, întrucât prin dispoziţiile art. 9 alin. (4) din Norma metodologică din 04 decembrie 2003 privind acordarea facilităţilor de transport pe calea ferată pentru elevii şi studenţii din învăţământul universitar de stat şi particular acreditat, cursuri de zi, legea instituie numai în sarcina pârâtului atât obligaţia de decontare, cât şi cea de plată a contravalorii serviciilor menţionate anterior.

De altfel, obligaţia Ministerului Transporturilor de a prevedea în buget sumele necesare pentru decontarea facilităţilor de transport este o obligaţie ce aparţine chiar pârâtului, independent de conduita Ministerului Finanţelor Publice.

Pentru toate considerentele prezentate, având în vedere şi dispoziţiile legale invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 496 din C. proc. civ., va respinge recursul pârâtului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât MINISTERUL TRANSPORTURILOR împotriva deciziei civile nr. 2650/A din 19 decembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă SOCIETATEA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI "C.F.R. CĂLĂTORI" S.A. şi intimatul-chemat în garanţie MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 februarie 2020.