Supreme Court lack of competence over first-instance tribunal judgments in pension contribution period enforcement and nullity of cassation appeal for failure to formulate valid cassation grounds.

Şedinţa publică din data de 19 februarie 2020

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 3 ianuarie 2018 pe rolul Tribunalului Teleorman, secţia Conflicte de Muncă Asigurări Sociale contencios administrativ Fiscal sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat-o în judecată pe pârâta Casa Judeţeană de Pensii Teleorman, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, pârâta să fie obligată să respecte deciziile nr. 40/2008 şi nr. 135/R din 17 ianuarie 2012, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv de Curtea de Apel Bucureşti, prin care s-a stabilit în mod irevocabil că stagiul complet de cotizare este de 20 de ani.

Prin sentinţa civilă nr. 298 din 22 martie 2018, Tribunalul Teleorman, secţia Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale contencios administrativ şi fiscal - Completul Specializat în litigii de muncă şi asigurări sociale a respins acţiunea ca nefondată.

Împotriva acestei sentinţe reclamantul A. a declarat apel, care a fost înregistrat sub acelaşi număr de dosar pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Prin încheierea din 12 noiembrie 2018, în temeiul art. 411 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. curtea de apel a dispus suspendarea judecării cauzei, reţinând că, deşi legal citate, părţile nu s-au prezentat la termen în faţa instanţei şi nici nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

La termenul de judecată din 10 iunie 2019, instanţa de prim control judiciar a luat în discuţie excepţia de perimare a apelului.

Prin decizia civilă nr. 3099 din 10 iunie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a constatat perimarea cererii de apel.

Împotriva acestei decizii, dar şi împotriva sentinţei pronunţate de prima instanţă reclamantul a declarat recurs, fără indice vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În memoriul depus la dosar, fără să distingă între cele două hotărâri atacate, autorul prezentului demers judiciar a expus succint o serie de aserţiuni referitoare la reglementarea cuprinsă în art. 1691 din perspectiva H.G. nr. 291/2017 pentru completarea art. 134 din Normele de aplicare a Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, referitoare la necesitatea intervenţiei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în unificarea practicii judiciare în materia dedusă judecăţii şi la modificările aduse art. 169 alin. (1) din Legea nr. 263/2010.

La 23 august 2019, recurentul a depus la dosar note de şedinţă, prin care a arătat că prima instanţă i-a nesocotit stagiul de cotizare de 20 ani, astfel cum fusese stabilit printr-o hotărâre anterioară a Curţii de Apel Bucureşti şi a solicitat admiterea recursului, exprimându-şi acordul ca acesta să fie soluţionat de completul de filtru.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatei-pârâte Casa Judeţeană de Pensii Teleorman, care nu a formulat întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ. a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 11 decembrie 2019 Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi, care însă nu au depus puncte de vedere la acesta.

1. Recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 3099/2019 din 10 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale

La termenul din 19 februarie 2020, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 494, raportat la art. 482 şi la art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., nulitatea căii extraordinare de atac, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează să anuleze recursul îndreptat împotriva deciziei civile nr. 3099/2019 din 10 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Conform art. 486 alin. (3) teza I C. proc. civ., "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

De asemenea, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiează recursul şi dezvoltarea acestora, astfel încât criticile să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Neîncadrarea criticilor în motivele de casare limitativ prevăzute de lege, precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului legal sunt sancţionate cu anularea recursului, potrivit art. 489 C. proc. civ.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se analizează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Aşadar, în etapa procesuală a recursului nu pot fi examinate critici care vizează aspecte de netemeinicie, întrucât aprecierea şi evaluarea probelor administrate, precum şi stabilirea situaţiei de fapt în cauză intră în atribuţia exclusivă a instanţelor devolutive.

Prin raportare la aceste consideraţii, instanţa supremă reţine că recurentul-reclamant nu a dezvoltat critici care să vizeze în concret decizia atacată, memoriul depus la dosar exprimând exclusiv nemulţumirea părţii faţă de soluţiile instanţelor anterioare, nu şi critici la adresa soluţiei de perimare a apelului.

În acest context, instanţa supremă reţine că menţiunile referitoare la încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, invocate în mod expres de către autorul recursului, nu au legătură cu soluţia pronunţată de instanţa de apel şi nici cu temeiurile de drept pe care aceasta s-a întemeiat, întrucât instanţa de apel a soluţionat apelul în temeiul unor norme de procedură civilă, aplicând sancţiunea perimării, fără a antama fondul litigiului şi pe cel al criticilor din apel.

Argumentele anterior expuse impun concluzia că prin cererea de recurs nu au fost dezvoltate critici de nelegalitate împotriva deciziei recurate, care să poată fi încadrate în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Nefiind identificate nici motive de ordine publică care să poată fi invocate din oficiu, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ., devine incidentă sancţiunea nulităţii recursului prevăzută de alin. (2) al aceluiaşi articol.

2. Recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 298 din 22 martie 2018, pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia Conflicte de Muncă, Asigurari Sociale, contencios administrativ Fiscal - Completul specializat în litigii de muncă şi asigurări sociale

Înalta Curte, în baza art. 494, raportat la art. 482 şi la art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., luând în examinare cu prioritate excepţia propriei necompetenţe materiale în soluţionarea cauzei, reţine următoarele:

Prin art. 131 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a instituit în sarcina judecătorului obligaţia de a verifica dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina.

Potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".

Aşadar, prima teză a acestui text a atribuit instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel.

Prin urmare, textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului.

Dimpotrivă, legea a limitat competenţa instanţei supreme în soluţionarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curţilor de apel la cazurile de atribuire expresă a competenţei; printre acestea din urmă, nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte ar judeca şi recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel şi cu atât mai puţin în primă instanţă.

Or recursul pendinte este promovat împotriva unei hotărâri pronunţate de tribunal în primă instanţă.

Relevante în expunerea raţionamentului care exclude competenţa instanţei supreme de a judeca recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în primă instanţă, sunt dispoziţiile art. 497 C. proc. civ., care reglementează soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa supremă în recurs, potrivit cărora "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel care a pronunţat hotărârea casată ori, atunci când este cazul şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 480 alin. (3), primei instanţe, a cărei hotărâre este, de asemenea casată".

Astfel, având în vedere că în speţă nu există o prevedere legală care să atragă competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea prezentului recurs, care vizează şi o hotărâre pronunţată de un tribunal în primă instanţă, ci, dimpotrivă, norme care exclud o asemenea competenţă, urmează ca excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi să fie admisă.

De asemenea, este de reţinut incidenţa prevederilor de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94 - 97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Prin urmare, competenţa de soluţionarea a recursului declarat de reclamant împotriva sentinţei civile nr. 298 din 22 martie 2018, pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia Conflicte de Muncă, Asigurari Sociale, contencios administrativ Fiscal - Complet specializat în litigii de muncă şi asigurări sociale aparţine, instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Bucureşti, în favoarea căreia va fi declinată competenţa de soluţionarea a acestui recurs.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a III-a, raportat la art. 489 alin. (2) şi la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei instanţei de apel şi va declina în favoarea Curţii de Apel Bucureşti soluţionarea recursului declarat de acelaşi recurent împotriva sentinţei civile nr. 298 din 22 martie 2018 a Tribunalului Teleorman, secţia Conflicte de Muncă, Asigurari Sociale, contencios administrativ Fiscal - Complet specializat în litigii de muncă şi asigurări.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 3099/2019 din 10 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Declină soluţionarea recursului declarat de acelaşi recurent împotriva sentinţei civile nr. 298 din 22 martie 2018, pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, contencios administrativ Fiscal - Complet specializat în litigii de muncă şi asigurări sociale, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 februarie 2020.