Insurance compensation claim: appeal annulled for failure to pay judicial stamp duty under Art. 486(3) CPC

Şedinţa publică din data de 19 februarie 2020

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 30 octombrie 2017 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub nr. x/2017, reclamantele JIDVEI S.R.L. - Filiala Alba şi A. S.R.L. - Filiala Alba au chemat-o în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să fie obligată pârâta către prima reclamantă la plata sumei de 1.912.541 RON, cu titlu de despăgubire pentru producerea evenimentului asigurat, sumă la care să se calculeze dobânda legală, precum şi către cea de-a doua reclamantă la plata sumei de 317.939 RON, cu acelaşi titlu şi în aceleaşi condiţii, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1810 din 7 iunie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.

Împotriva acestei sentinţe reclamantele au declarat apel, solicitând schimbarea în tot a hotărârii apelate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

Prin decizia nr. 1105A din 21 iunie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca nefondat apelul reclamantelor.

Împotriva acestei decizii, reclamantele au declarat recurs, solicitând casarea hotărârii instanţei de apel şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În memoriul depus la dosar, autoarele căii de atac au indicat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând că decizia atacată a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Prima critică dezvoltată de acestea vizează aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 2200 C. civ.

În susţinere, recurentele au arătat că, raportând prevederile coroborate ale art. 2200-2201 C. civ. la contractul de asigurare constatat prin poliţa de asigurare, rezultă că aceasta din urmă, pentru a-şi putea produce efectele, trebuie să cuprindă dispoziţiile esenţiale ale contractului, astfel încât orice prevedere menţionată în anexele poliţei doar să completeze condiţiile asigurării, nu să le modifice.

Detaliind, au apreciat ca fiind eronată concluzia instanţei de apel în sensul că nu sunt incidente în speţă prevederile art. 1202 alin. (3) C. civ., potrivit cărora clauzele negociate prevalează asupra celor standard, întrucât modalitatea de calcul a despăgubirilor nu a fost negociată şi menţionată în poliţă.

În continuare, au subliniat că, deşi în poliţa de asigurare nu a fost menţionat expres modul de calcul, menţiunile esenţiale ce ar fi putut fi folosite la stabilirea primei de asigurare şi a despăgubirilor au fost negociate prin contractul de asigurare. Din acest punct de vedere, recurentele au apreciat că instanţa de apel a statuat în mod greşit că în speţă nu ar fi aplicabil principiul specialia generalibus derogant.

Au relevat recurentele aspectul că instanţa de apel a apreciat în mod greşit că "apelantele reclamante nu au dovedit şi nu au argumentat pertinent de unde ar rezulta că indemnizaţia de asigurare ar trebui stabilită prin raportare la valoarea producţiei pe care aceasta ar fi obţinut-o", întrucât acest aspect reiese în mod cert din cuprinsul poliţei.

Au mai arătat autoarele recursului pendinte că este lipsită de pertinenţă interpretarea instanţei de apel în sensul că valoarea producţiei este menţionată în poliţa de asigurare doar pentru a se calcula gradul de dezdăunare.

Astfel, faţă de aspectele relevate, autoarele căii de atac au conchis că instanţa de prim control judiciar a ignorat dispoziţiile art. 1202 C. civ., care prevăd caracterul prevalent al clauzelor negociate asupra clauzelor standard şi a apreciat în mod eronat că, în situaţia în care nu s-ar aplica dispoziţiile Condiţiilor generale, ar fi lipsite de efecte prevederile contractuale, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 1268 C. civ.

În cadrul celei de-a doua critici recurentele au invocat ignorarea dispoziţiilor art. 1269 alin. (2) C. civ., potrivit cărora stipulaţiile înscrise în contractele de adeziune se interpretează împotriva celui care le-a propus, această prevedere având rolul de a asigura un echilibru de forţe între cele două părţi ale unui atare contract. Din această perspectivă, au arătat că instanţa de prim control judiciar a aplicat în mod eronat dispoziţiile legale evocate, interpretând clauzele îndoielnice în favoarea intimatei, partea care le-a propus.

Au mai arătat autoarele prezentului demers judiciar că, în realitate, intimata a redactat Condiţiile generale ale contractului, în mod îndoielnic, fără acurateţe juridică şi au apreciat că această atitudine ar trebui sancţionată.

În finalul cererii, au evocat jurisprudenţa pe care au considerat-o relevantă în cauză.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatei-pârâte, B. S.A., care la 4 octombrie 2019 a depus întâmpinare, în cuprinsul căreia a invocat excepţia nulităţii recursului, susţinând că criticile dezvoltate de recurente nu se încadrează în cazurile de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi a solicitat în principal, anularea recursului ca nefondat şi, în subsidiar respingerea ca nefondat.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 11 decembrie 2019, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi, care însă nu au depus puncte de vedere la acesta.

La termenul din 19 februarie 2020, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 494, raportat la art. 482 şi la art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., chestiunea timbrajului, ca şi condiţie de formă extrinsecă, pe care cererea de recurs trebuie să o îndeplinească, reţine următoarele:

Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru.

Potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

În speţă, în etapa regularizării, constatându-se că recursul nu este timbrat, s-a stabilit în sarcina recurentelor obligaţia achitării unor taxe judiciare de timbru în cuantum de 11.365 RON, pentru JIDVEI S.R.L. - Filiala Alba şi în sumă de 3.392 RON, pentru A. S.R.L. - Filiala Alba, calculate conform art. 24 alin. (2) teza I din O.U.G. nr. 80/2013, obligaţii cărora acestea nu s-au conformat.

Recurentelor li s-a pus în vedere să depună la dosar dovezile achitării taxelor judiciare de timbru evocate, potrivit dovezilor aflate la dosarul cauzei .

Constatând că recurentele-reclamante nu s-au conformat obligaţiei de achitare a taxelor judiciare de timbru până la termenul de judecată stabilit în cauză, respectiv 19 februarie 2020, Înalta Curte, dând eficienţă dispoziţiilor textelor de lege evocate mai sus, în temeiul art. 486 alin. (3) C. proc. civ., cu aplicarea art. 493 alin. (5) din acelaşi Cod, urmează să anuleze recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentele JIDVEI S.R.L. - Filiala Alba şi A. S.R.L. - Filiala Alba împotriva deciziei civile nr. 1105 A din 21 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 februarie 2020.