Late appeal against dismissal of pension recalculation claim for second work group employment
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court dismissed the appellant's appeal on the grounds that it was filed late, thereby leaving the lower appellate court's decision regarding the lapse of the appeal in force. The underlying dispute concerned a civil action for pension recalculation, specifically requesting a 25% increase in the pension pointage for work performed in the second work group, where the court of appeal had previously declared the appeal against the first-instance judgment lapsed (perimat) after having suspended the trial. The decisive legal basis for the dismissal was the specific five-day deadline for filing an appeal against a decision declaring the lapse of an appeal, as stipulated by Article 421(2) of the Civil Procedure Code, rather than the standard 30-day period; the court determined that the appellant filed the recourse on July 4, 2019, which exceeded the extended deadline of June 18, 2019, triggering procedural loss of rights under Article 185 of the Civil Procedure Code.
Legislator headnote
AI generatedart. 1691 din Legea nr. 263/2010, art. 169 din Legea nr. 263/2010, art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 493 C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ, art. 421 alin. (2) C. proc. civ; Late appeal against dismissal of pension recalculation claim for second work group employment: The underlying dispute concerned a civil action for pension recalculation, specifically requesting a 25% increase in the pension pointage for work performed in the second work group, where the court of appeal had previously declared the appeal against the first-instance judgment lapsed (perimat) after having suspended the trial. The decisive legal basis for the dismissal was the specific five-day deadline for filing an appeal against a decision declaring the lapse of an appeal, as stipulated by Article 421(2) of the Civil Procedure Code, rather than the standard 30-day period; the court determined that the appellant filed the recourse on July 4, 2019, which exceeded the extended deadline of June 18, 2019, triggering procedural loss of rights under Article 185 of the Civil Procedure Code.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedCited to justify the dismissal of the appeal as late, establishing that failure to comply with the deadline results in the loss of the procedural right and nullity of the act.
Full text
Şedinţa publică din data de 19 februarie 2020
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 10 octombrie 2017 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, reclamantul A. a chemat-o în judecată pe pârâta Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, solicitând obligarea acesteia la recalcularea pensiei, prin creşterea punctajului cu 25%, pentru perioada lucrată în grupa a II-a de muncă şi la emiterea unei noi decizii de pensionare.
În drept, a invocat dispoziţiile O.U.G. nr. 4/2005 şi pe cele ale art. 100, art. 169 şi art. 1691 din Legea nr. 263/2010.
Prin sentinţa civilă nr. 5 din 8 ianuarie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis în parte excepţia autorităţii de lucru judecat, în ceea ce priveşte solicitarea de recalculare a pensiei în baza O.U.G. nr. 4/2005, a art. 100 şi art. 169 din Legea nr. 263/2010, raportat la sentinţa civilă nr. 3773 din 16 aprilie 2015, dată de aceeaşi instanţă în dosarul nr. x/2014 şi a respins acest capăt de cerere pentru existenţa autorităţii de lucru judecat; a respins excepţia lipsei de interes, invocată de pârâtă şi a respins în rest acţiunea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe, A. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin încheierea din 11 octombrie 2018, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a suspendat judecata apelului, iar prin decizia nr. 3137 din 10 iunie 2019 a constatat perimat apelul declarat în cauză.
Împotriva deciziei pronunţate în apel, A. a declarat recurs.
În motivare, a arătat că O.U.G. nr. 100/2008 constituie o reglementare cu caracter reparator pentru persoanele care au desfăşurat activitate în fostele grupe I şi a II-a de muncă.
A mai susţinut recurentul că dispoziţiile O.U.G. nr. 100/2008 nu au fost abrogate prin Legea nr. 218/2008, dar şi că acest din urmă act normativ nu a înlocuit dispoziţiile legale care prevăd creşterea cu 25% a punctajului pentru perioada 17 ianuarie 1965 - 31 martie 2001, în care şi-a desfăşurat activitatea în grupa a II-a de muncă.
În final, a solicitat obligarea pârâtei la recalcularea pensiei, prin creşterea punctajului cu 25% pentru perioada lucrată în grupa a II-a de muncă şi la a-i emite o nouă decizie de pensionare, în baza O.U.G. nr. 4/2005 şi a art. 100, art. 169 şi art. 169 din Legea nr. 263/2010.
Cererea de recurs a fost comunicată intimatei-pârâte Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, care nu a formulat întâmpinare.
În temeiul art. 493 C. proc. civ. a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 11 decembrie 2019 Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.
Concluziile raportului au fost în sensul respingerii recursului ca tardiv, în procedura prevăzută de art. 493 alin. (5) C. proc. civ., având în vedere că cererea de recurs a fost formulată cu depăşirea termenului de 5 zile de la pronunţare, stabilit de art. 421 alin. (2) C. proc. civ.
La 30 decembrie 2019, recurentul a depus punct de vedere la raport, în cuprinsul căruia a reiterat susţinerile şi solicitările formulate în memoriul de apel.
Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 494, raportat la art. 482 şi la art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., tardivitatea declarării prezentei căi extraordinare de atac, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, reţine următoarele:
Calea extraordinară de atac dedusă judecăţii are ca obiect decizia nr. 3137 din 10 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin care a fost constatat perimat apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 5 din 8 ianuarie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2017.
Potrivit art. 485 alin. (1) C. proc. civ., termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
Faţă de împrejurarea că prin decizia atacată s-a constatat perimat apelul declarat împotriva hotărârii de primă instanţă, se reţine incidenţa prevederilor art. 421 alin. (2) teza I C. proc. civ., care statuează că "hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunţare", acest caz constituindu-se în excepţia prevăzută de teza finală a art. 485 alin. (1) C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., termenele se înţeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârşit termenul, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol "când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungeşte până în prima zi lucrătoare care urmează".
În speţă, verificarea actelor dosarelor relevă faptul că decizia atacată a fost pronunţată la 10 iunie 2019, iar termenul de recurs de 5 zile s-ar fi împlinit la 17 iunie 2019, zi liberă întrucât este a doua zi de Rusalii, motiv pentru care termenul s-a prorogat până în prima zi lucrătoare, anume 18 iunie 2019.
Se constată că autorul prezentului demers judiciar a declarat calea extraordinară de atac la 4 iulie 2019, conform ştampilei de la dosarului de recurs, depunând-o personal la registratura Curţii de Apel Bucureşti, aşa cum recurentul însuşi recunoaşte la punctul 3 din punctul de vedere la raport .
În acest context, instanţa supremă, constatând că recursul a fost declarat la 4 iulie 2019, cum s-a arătat în precedent, impune concluzia că a fost depus după împlinirea termenului de 5 zile instituit de art. 421 alin. (2) teza I C. proc. civ., fiind astfel tardiv formulat.
În considerarea argumentelor expuse, văzând şi dispoziţiile art. 185 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, atunci "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate", Înalta Curte urmează să respingă recursul declarat ca tardiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca tardiv recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 3137 din 10 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 februarie 2020.