Jurisdiction for administrative damages: Separate claim for compensation after annulment of administrative acts falls to administrative courts under Law 554/2004

Şedinţa publică din data de 19 februarie 2020

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată şi reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată la 4 iunie 2019 pe rolul Tribunalului Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Finanţelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Vamale Armonizate - Comisia Teritorială Buzău, Biroul Vamal de Interior Buzău şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Buzău ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligaţi pârâţii în solidar la plata sumei de 7.000.000 RON, reprezentând daunele estimate pentru prejudiciul suferit, rezultat din revocarea nelegală a autorizaţiei de antrepozit fiscal cu nr. x din 18 aprilie 2013, prin emiterea deciziilor cu nr. 2 din 26 august 2015 şi nr. 5 din 30 octombrie 2015, acte administrative ce au fost anulate prin sentinţa nr. 577/2018 din 11 septembrie 2018 a Tribunalului Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, menţinută prin respingerea recursului, conform deciziei nr. 247 din 1 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. x/2015.

În drept, au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 554/2004 şi C. civ.

Prin întâmpinarea depusă la 18 iulie 2019, pârâta D.G.R.F.P. Galaţi - prin A.J.F.P. Buzău a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Buzău în soluţionarea cauzei, în considerarea valorii estimate a litigiului de 7.000.000 RON, raportat la dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, potrivit căruia competenţa aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Ploieşti.

Prin sentinţa nr. 742/2019 din 19 noiembrie 2019, Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi funcţionale, invocată de pârâta D.G.R.F.P. Galaţi - prin A.J.F.P. Buzău şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

Pentru a hotărî în acest sens, tribunalul a reţinut incidenţa art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, raportat la obiectul acţiunii aparţinând materiei contenciosului administrativ şi la valoarea pretenţiilor deduse judecăţii (constând în repararea prejudiciului estimat la 7.000.000 RON, decurgând din revocarea unui act administrativ-fiscal).

În ceea ce priveşte competenţa funcţională a secţiei, tribunalul, în aplicarea deciziei nr. 7/2018, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să soluţioneze recursul în interesul legii, prin care s-a stabilit, de principiu, că litigiile în despăgubiri rezultate din raporturi de drept administrativ revin în competenţă instanţei civile, a apreciat că se impune declinarea competenţei funcţionale a cauzei în favoarea secţiei a II-a Civilă din cadrul Curţii de Apel Ploieşti, având în vedere că în cadrul acestei instanţe fosta secţie a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost divizată în secţia a II-a Civilă şi secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Urmare a declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul secţiei a II-a Civilă din cadrul Curţii de Apel Ploieşti sub acelaşi număr de dosar.

Prin sentinţa nr. 1 din 14 ianuarie 2020, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă a admis excepţia propriei necompetenţe materiale şi funcţionale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul instanţei supreme în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă a reţinut că, potrivit art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 republicată, persoana vătămată care a cerut anularea unui act administrativ, fără să solicite şi despăgubiri pe calea aceleiaşi acţiuni, se poate adresa instanţei competente, respectiv instanţei de contencios administrativ cu o acţiune în despăgubiri formulată pe cale separată, subsecventă practic acţiunii principale în anularea actului.

Astfel, curtea de apel a apreciat că în speţă se regăseşte chiar situaţia avută în vedere de legiuitor la edictarea normei evocate, notând că reclamanta a formulat cerere în despăgubiri pendinte în urma constatării cu caracter definitiv a nelegalităţii actelor administrativ fiscale, care au generat prejudiciul, de către Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

În acest context, susţinând că, în funcţie de natura sa, litigiul dedus judecăţii atrage competenţa de soluţionare a instanţei de contencios administrativ, a menţionat că în competenţa sa nu intră litigii circumscrise categoriei menţionate, criteriul valoric invocat nefiind aplicabil, în considerarea prevederilor art. 94 alin. (1) lit. k) şi art. 95 alin. (1) C. proc. civ.

În considerarea celor anterior expuse, curtea de apel a declinat comptenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul instanţei supreme în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 10 februarie 2020 sub acelaşi număr de dosar.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea cauzei, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Înalta Curte reţine că sunt întrunite condiţiile existenţei conflictului negativ de competenţă, având în vedere declinările reciproce pronunţate în aceeaşi cauză de Tribunal Buzău şi de Curtea de Apel Ploieşti.

În speţă, reclamanta A. S.R.L. a învestit instanţa cu o acţiune în pretenţii în materia contenciosului, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Finanţelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Vamale Armonizate - Comisia Teritorială Buzău, Biroul Vamal de Interior Buzău şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Buzău.

Potrivit art. 8 din Legea nr. 554/2004, persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi eventual reparaţii pentru daune morale.

Totodată, art. 18 alin. (3) din aceeaşi lege prevede că, soluţionând cererea, instanţa va hotărî şi asupra despăgubirilor pentru daune materiale şi morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.

Prin derogare de la normele anterioare, art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 republicată reglementează situaţia în care persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără să solicite pe calea aceleiaşi acţiuni şi despăgubiri şi stabileşte că în acest caz termenul de prescripţie pentru promovarea cererii în despăgubiri curge de la data la care partea a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.

Acest din urmă text legal evocat reglementează o situaţie de excepţie de la regula stabilită prin art. 8 din acelaşi act normativ, potrivit căruia acţiunea cuprinde atât capătul de cerere principal, anularea actului administrativ, cât şi petitul accesoriu, constând în solicitarea de despăgubiri pentru prejudiciul provocat.

În situaţia de excepţie, cererea în despăgubiri este formulată pe cale separată printr-o cerere principală, dar subsecventă acţiunii principale, prin care s-a obţinut anterior anularea actului administrativ, fiind o latură intrinsecă litigiului de contencios administrativ şi supunându-se regulilor specifice acestuia sub aspect procesual.

În speţă, reclamanta a formulat cererea în despăgubiri dedusă judecăţii pentru repararea prejudiciului suferit prin revocarea unei autorizaţii de antrepozit fiscal prin emiterea unor decizii administrative anulate prin sentinţa nr. 577/2018 din 11 septembrie 2018 a Tribunalului Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, menţinută prin respingerea recursului, conform deciziei nr. 247 din 1 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. x/2015.

În consecinţă, pretenţiile reclamantei de reparare a prejudiciului astfel creat îşi găsesc temeiul juridic în dispoziţiile speciale ale Legii nr. 554/2004, încadrându-se în sfera raporturilor de drept administrativ reglementate expres prin art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Soluţionarea litigiilor în materia contenciosului administrativ revine în competenţa anumitor instanţe, potrivit dispoziţiilor C. proc. civ. (art. 95 alin. (4), art. 96 alin. (1) C. proc. civ.) sau prevederilor din acte normative speciale.

Potrivit art. 123 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., "cererile accesorii, adiţionale, precum şi cele incidentale se judecă de instanţa competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti, cu excepţia cererilor prevăzute la art. 120" şi "dispoziţiile alin. (1) se aplică şi atunci când competenţa de soluţionare a cererii principale este stabilită de lege în favoarea unei secţii specializate sau a unui complet specializat."

Prin urmare, în aplicarea regulii accesorialităţii, instanţa competentă în soluţionarea pretenţiei principale (vizând anularea actului) rămâne competentă să judece şi pretenţia accesorie constând în despăgubiri, chiar atunci când aceasta nu a fost dedusă judecăţii în acelaşi timp cu cea principală.

Astfel, rezultă că raţiunea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 554/2004 rezidă în menţinerea competenţei instanţei de contencios administrativ şi în ceea ce priveşte soluţionarea cererii în despăgubiri, având în vedere că aceasta este cea căreia i-a revenit atribuţiunea de a judeca litigiul principal referitor la anularea actului.

În considerarea celor anterior expuse, reţinând în esenţă că litigiul este unul în materia contenciosului administrativ, aspect necontestat de niciuna dintre instanţele în conflict, instanţa supremă impune concluzia că în speţă este atrasă competenţa de ordine publică a acestei instanţe.

În acest sens, se reţine incidenţa în speţă, conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., a recursului în interesul legii, soluţionat prin decizia nr. 17/2018, în cadrul căruia instanţa supremă a statuat că:

"în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 129 alin. (2) pct. 2, art. 129 alin. (3), art. 130 alin. (2) şi (3), art. 131, art. 136 alin. (1), art. 200 alin. (2) din C. proc. civ. şi ale art. 35 alin. (2) şi art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, necompetenţa materială procesuală a secţiei/completului specializat este de ordine publică."

Totodată, raportat la art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care statuează că litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene de până la 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, mai mari de 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel, rezultă că, faţă de valoarea estimată a pretenţiilor în cauză, în sumă de 7.000.000 RON, competenţa materială şi funcţională revine Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, instanţă în a cărei circumscripţie îşi are sediul reclamanta.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ. competenţa de soluţionare a cauzei urmează a fi stabilită în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 februarie 2020.