Negative jurisdictional conflict: whether judicial suspension of administrative acts creating specialized labor panels retroactively strips competence from panels validly allocated before suspension
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice definitively resolved a negative conflict of jurisdiction by ordering the case to be heard by the initial specialized panel of the Ploiești Court of Appeal, Civil Section I, thereby rejecting the declinations submitted by both the initial panel and a subsequent panel. The dispute arose from a labor law claim seeking recognition of employment periods in the first and second work groups, where a suspension of the executive effects of internal administrative decisions creating specialized labor panels was challenged by judges; the core material fact was that the appeal was randomly assigned to a specialized panel in July 2019, before the August 2019 judicial order suspending the validity of those administrative decisions. Relying on the procedural principle that the suspension of an administrative act produces effects only prospectively (*ex nunc*) rather than retroactively (*ex tunc*), and applying the continuity of jurisdiction under the Code of Civil Procedure, the court determined that the specialized panel was legally competent at the time of random allocation and retained jurisdiction for the pending case despite the subsequent administrative blockage, as the acts were not annulled but merely suspended.
Legislator headnote
AI generatedart. 55 din Legea nr. 304/2004, art. 131 C. proc. civ, art. 136 alin. (4) C. proc. civ, art. 134 C. proc. civ, art. 25 alin. (2) C. proc. civ, art. 482 C. proc. civ; Negative jurisdictional conflict: whether judicial suspension of administrative acts creating specialized labor panels retroactively strips competence from panels validly allocated before suspension: Urmare a contestării celor două hotărâri de colegiu de către judecătorii secţiei a II-a Civile şi secţiei de contencios administrativ şi fiscal, mutaţi în cadrul secţiei I Civile, prin sentinţa nr. 554 din 21 august 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Argeş, secţia Civilă s-a dispus suspendarea executării articolului II din Hotărârea nr. 9 din 22 mai 2019 şi a art. I din Hotărârea nr. 12 din 20 iunie 2019 ale Colegiului de conducere al Curţii de Apel Ploieşti.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 19 februarie 2020
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 19 septembrie 2018 pe rolul Tribunalului Buzău, secţia I civilă sub nr. x/2018, reclamanţii A., B. şi C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Regia Autonomă Municipală Buzău, să se constate că activitatea pe care au desfăşurat-o se încadrează în proporţie de 90% în grupa I de muncă, după cum urmează: A. între 26 ianuarie 1979 - 1 ianuarie 1991, B. între 3 septembrie 1981 - 1 ianuarie 1991 şi C. între 1 septembrie 1983 - 1 octombrie 1997.
În subsidiar, reclamanţii au solicitat să se constate încadrarea în grupa a II-a de muncă a activităţii desfăşurate în aceleaşi perioade, urmând ca instanţa să decidă de care grupă de muncă trebuie să beneficieze în funcţie de probatoriile administrate.
Prin sentinţa civilă nr. 684/2019 din 21 mai 2019, Tribunalul Buzău, secţia I civilă a respins cererea de renunţare la judecată, formulată de reclamanta C., precum şi acţiunea introductivă.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanţii A. şi B. au declarat apel, care a fost înregistrat la 29 iulie 2019 pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
Prin memoriul depus la dosar, autorii căii ordinare de atac au solicitat admiterea acesteia şi schimbarea sentinţei atacate, în sensul admiterii cererii introductive.
Intimata-pârâtă, prin întâmpinarea formulată, a cerut respingerea apelului şi menţinerea sentinţei civile nr. 684/2019 din 21 mai 2019 a Tribunalului Buzău, secţia I civilă, cu cheltuieli de judecată.
La termenul de judecată din 6 noiembrie 2019, completul LM 8 A 3 III, învestit cu soluţionarea apelului, a invocat din oficiu excepţia propriei necompetenţe funcţionale.
Prin încheierea din aceeaşi dată, excepţia a fost admisă şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea completelor de judecată din cadrul secţiei I Civile, rămase competente să soluţioneze litigii de muncă, în urma suspendării executării Hotărârii nr. 12/2019 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Ploieşti.
Pentru a hotărî astfel, completul iniţial învestit a evocat dispoziţiile art. 231 şi art. 269 alin. (1) din Codul muncii şi pe cele ale art. 55 din Legea nr. 304/2004 şi a reţinut că instanţa a fost învestită cu un conflict individual de muncă, a cărui competenţă de soluţionare aparţine completelor specializate în litigii de muncă şi asigurări sociale constituite la nivelul secţiilor civile ale tribunalelor.
De asemenea, a reţinut că la nivelul Curţii de Apel Ploieşti competenţa de soluţionare a apelurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă în materia conflictelor de muncă revenea, ex lege şi de principiu, completelor specializate în litigii de muncă şi asigurări sociale din cadrul secţiei I Civile.
În continuare, a notat că prin art. II din Hotărârea nr. 9 din 22 mai 2019, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Ploieşti a aprobat propunerea Preşedintelui secţiei I Civile vizând repartizarea litigiilor de muncă către toate secţiile non penale, iar prin art. I din Hotărârea nr. 12 din 20 iunie 2019 a aprobat solicitarea aceluiaşi preşedinte de înfiinţare a unor complete specializate în cadrul secţiei I Civile, formate din judecătorii secţiei I Civile, secţiei a II-a Civile şi secţiei de contencios administrativ şi fiscal; în baza acestei ultime hotărâri, preşedintele Curţii de Apel Ploieşti a emis decizia nr. 47/2019, prin care a dispus înfiinţarea de complete specializate în materia litigiilor de muncă, în compunerea cărora vor intra toţi judecătorii celor trei secţii menţionate în anexa la Hotărârea nr. 12/2019.
Urmare a contestării celor două hotărâri de colegiu de către judecătorii secţiei a II-a Civile şi secţiei de contencios administrativ şi fiscal, mutaţi în cadrul secţiei I Civile, prin sentinţa nr. 554 din 21 august 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Argeş, secţia Civilă s-a dispus suspendarea executării articolului II din Hotărârea nr. 9 din 22 mai 2019 şi a art. I din Hotărârea nr. 12 din 20 iunie 2019 ale Colegiului de conducere al Curţii de Apel Ploieşti.
În acest context, completul iniţial învestit a reţinut că este lipsită de relevanţă repartizarea apelului în speţă anterior suspendării executării evocatelor hotărâri de colegiu, atât timp cât momentul procesual de stabilire a competenţei este cel prevăzut de art. 131 C. proc. civ., iar principalul efect al suspendării rezidă în lipsirea hotărârilor de colegiu de efecte juridice, acestea nemaiputând fundamenta competenţa funcţională a completelor nou înfiinţate în materia litigiilor de muncă.
De asemenea, s-a consemnat că din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 7 şi art. 19 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti rezultă că doar Colegiul de conducere are competenţa de a stabili componenţa secţiilor/completelor şi de a muta judecătorii dintr-o secţie în alta, iar nu preşedintele instanţei, acestuia din urmă revenindu-i doar atribuţia înfiinţării de complete specializate în cadrul unei secţii, cu componenţa deja stabilită de colegiu.
Aşa fiind, suspendarea executării celor două hotărâri de colegiu are ca finalitate lipsirea de suport juridic a completelor nou înfiinţate în materia litigiilor de muncă atât în ceea ce priveşte compunerea lor din judecătorii altor secţii decât secţia I Civilă, cât şi sub aspectul competenţei lor de a soluţiona astfel de litigii.
S-a mai notat că, deşi pe rolul şi în planificarea secţiei I Civile figurează completele specializate nou înfiinţate acestea nu au competenţă materială procesuală în materia litigiilor de muncă, fiind nefuncţionale, în urma suspendării executării celor două hotărâri, prin decizia nr. 7 din 22 august 2019, Preşedintele secţiei I Civile a dispus blocarea completelor nou înfiinţate şi atribuirea litigiilor de muncă completelor existente anterior adoptării hotărârilor de colegiu.
În final, s-a conchis că, de vreme ce completelor nou înfiinţate nu le mai pot fi repartizate dosare având ca obiect litigii de muncă, ele nu mai pot soluţiona astfel de cauze.
La 8 noiembrie 2019 cauza a fost repartizată completului 7 nou A CIV din cadrul secţiei I Civile a Curţii de Apel Ploieşti, care la termenul de judecată din 12 decembrie 2019, în baza art. 136 alin. (4) C. proc. civ., a Hotărârilor Colegiului de conducere ale Curţii de Apel Ploieşti nr. 9/22 mai 2019 şi nr. 12/20.07.2019 şi a Deciziei nr. 47/2019 a Preşedintelui Curţii de Apel Ploieşti, a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei sale funcţionale.
Prin încheierea din 12 decembrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei funcţionale a completului 7 nou A CIV şi a declinat competenţa de soluţionare a apelului în favoarea completului iniţial învestit; constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă; totodată, în baza art. 134 C. proc. civ., a dispus suspendarea judecăţii cauzei.
Pentru a hotărî astfel, a reţinut că, prin art. II din Hotărârea nr. 9 din 22 mai 2019, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Ploieşti a aprobat propunerea Preşedintelui secţiei I Civile vizând repartizarea litigiilor de muncă către toate secţiile nonpenale, iar prin art. I din Hotărârea nr. 12 din 20 iunie 2019 a aprobat solicitarea aceluiaşi preşedinte de înfiinţare a unor complete specializate în cadrul secţiei I Civile, formate din judecătorii secţiei I Civile, secţiei a II-a Civile şi secţiei de contencios administrativ şi fiscal; în baza acestei ultime hotărâri, Preşedintele Curţii de Apel Ploieşti a emis Decizia nr. 47/2019, prin care a dispus înfiinţarea de complete specializate în materia litigiilor de muncă, formate din toţi judecătorii celor trei secţii menţionate în anexa la Hotărârea nr. 12/2019.
Prin sentinţa civilă nr. 554 din 21 august 2019, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia Civilă în dosarul nr. x/2019 s-a dispus suspendarea executării articolului II din Hotărârea nr. 9 din 22 mei 2019 şi art. I din Hotărârea nr. 12 din 20 iunie 2019, ale Colegiului de conducere al Curţii de Apel Ploieşti.
În ceea ce priveşte efectele sentinţei anterior menţionate, s-a reţinut că, spre deosebire de anularea unui act administrativ, care produce efecte şi pentru trecut, suspendarea executării unui act administrativ reprezintă operaţiunea juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestuia, producând efecte numai pentru viitor. Ca atare, Hotărârile Colegiului de conducere al Curţii de Apel Ploieşti nr. 9 din 22 mai 2019 şi nr. 12 din 20 iunie 2019 se bucură în continuare de prezumţia de legalitate, nefiind anulate.
Or, în speţă, apelul a fost înregistrat la 29 iulie 2019 şi repartizat completului LM 8 A 3III anterior suspendării executării art. II din Hotărârea nr. 9 din 22 mai 2019 şi art. I din Hotărârea nr. 12 din 20 iunie 2019 ale Colegiului de conducere al Curţii de Apel Ploieşti.
În continuare, a reţinut că, potrivit art. 200 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică de îndată dacă cererea de chemare în judecată este de competenţa sa şi, în cazul în care constată că nu este competent, dispune, prin încheiere dată fără citarea părţilor, trimiterea dosarului completului specializat competent sau, după caz, secţiei specializate competente din cadrul instanţei sesizate.
În cauză, s-a constatat că la o asemenea verificare de competenţă în faza de regularizare a cererii a procedat completul iniţial învestit şi nu a constatat vreo situaţie care să atragă necompetenţa sa, săvârşind astfel acte de procedură sub imperiul Hotărârilor nr. 9 din 22 mai 2019 şi 12 din 20 iunie 2019 ale Colegiului de conducere al Curţii de Apel Ploieşti, acte care nu au fost desfiinţate.
Pe cale de consecinţă, s-a conchis că rămâne competent să soluţioneze cauza care i-a fost repartizată completul iniţial învestit, nefiind îndeplinite condiţiile pentru declinarea competenţei către alt complet al secţiei I Civile a aceleiaşi curţi de apel.
În acest context, s-a apreciat ca fiind îndeplinite dispoziţiile art. 25 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora procesele în curs de judecată la data schimbării competenţei instanţelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanţe, potrivit legii sub care au început.
Astfel, atât timp cât la momentul repartizării apelului completul LM 8 A 3 III era competent să îl soluţioneze, acest complet a rămas competent în continuare şi după suspendarea actelor administrative în baza cărora a fost înfiinţat.
În final, s-a conchis că nu are relevanţă asupra competenţei completului iniţial învestit faptul că, ulterior, prin Hotărârea nr. 7 din 22 august 2019 a Preşedintelui secţiei I Civile a Curţii de Apel Ploieşti, dată în vederea punerii în executare a sentinţei civile nr. 554 din 21 august 2019 a Tribunalului Argeş, completele nou înfiinţate au fost blocate, prin reducerea la zero a complexităţii vechilor complete existente anterior adoptării hotărârilor, concomitent cu bifarea obiectului "litigii de muncă".
În plus, completul ulterior învestit a mai reţinut că verificarea competenţei completului se realizează în raport cu data sesizării completului căruia i s-a repartizat cauza, conform art. 200 şi art. 482 C. proc. civ.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 7 ianuarie 2020 sub acelaşi număr de dosar.
Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea cauzei, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces, iar conform art. 136 alin. (4) din acelaşi Cod, dispoziţiile privitoare la conflictul de competenţă sunt aplicabile şi în cazul completelor specializate ale aceleiaşi instanţe judecătoreşti.
Înalta Curte reţine că sunt întrunite condiţiile existenţei conflictului negativ de competenţă, având în vedere declinările reciproce pronunţate în aceeaşi cauză de două complete ale Curţii de Apel Ploieşti.
În speţă, reclamanţii A., B. şi C. au învestit instanţa cu un conflict de muncă, în contradictoriu cu pârâta Regia Autonomă Municipală Buzău.
Potrivit art. 35 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, "în cadrul curţilor de apel funcţionează, în raport cu complexitatea şi numărul cauzelor, secţii sau, după caz, completuri specializate pentru (...) cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale (...)".
Prin art. II din Hotărârea nr. 9 din 22 mai 2019, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Ploieşti a decis repartizarea cauzelor având ca obiect litigii de muncă şi asigurări sociale tuturor secţiilor non penale din cadrul instanţei.
Ulterior, prin art. I din Hotărârea nr. 12 din 20 iunie 2019, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Ploieşti a aprobat solicitarea Preşedintelui secţiei I Civile de înfiinţare a unor complete specializate în cadrul acestei secţii, formate din judecătorii secţiei I Civile, secţiei a II-a Civile şi secţiei de contencios administrativ şi fiscal.
În speţă, apelul a fost înregistrat la 29 iulie 2019 pe rolul Curţii de Apel Ploieşti şi repartizat în mod aleatoriu completului specializat LM 8 A 3 III, constituit în temeiul art. I din Hotărârea nr. 12 din 20 iunie 2019 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Ploieşti (denumit în continuare completul iniţial învestit).
Hotărârile Colegiului de conducere menţionate mai sus au fost contestate de judecătorii Curţii de Apel Ploieşti, iar prin sentinţa civilă nr. 554 din 21 august 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Argeş, secţia Civilă a dispus suspendarea executării art. II din Hotărârea nr. 9 din 22 mai 2019 şi a art. I din Hotărârea nr. 12 din 20 iunie 2019 ale Colegiului de conducere al Curţii de Apel Ploieşti, în temeiul art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004.
Având în vedere caracterul executoriu al sentinţei civile nr. 554 din 21 august 2019, instituit de art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, pentru stabilirea completului competent să soluţioneze apelul se impune determinarea momentului de la care produce efecte măsura suspendării.
Dacă anularea unui act administrativ produce efecte ex tunc, suspendarea executării unui asemenea act îi întrerupe vremelnic efectele pentru viitor; atât timp cât actul administrativ nu a fost anulat printr-o hotărâre judecătorească, el se bucură în continuare de prezumţia de legalitate.
Prin urmare, efectele produse de Hotărârile nr. 9 din 22 mai 2019 şi nr. 12 din 20 iunie 2019 ale Colegiului de conducere al Curţii de Apel Ploieşti se menţin pe toată perioada cuprinsă între data adoptării lor şi cea la care s-a dispus măsura suspendării executării - 21 august 2019.
În speţă, apelul a fost repartizat aleatoriu completului iniţial învestit la 29 iulie 2019, anterior pronunţării sentinţei prin care s-a dispus suspendarea executării celor două hotărâri ale Colegiului de conducere al Curţii de Apel Ploieşti.
Prin decizia nr. 7 din 22 august 2019, Preşedintele secţiei I Civile a Curţii de Apel Ploieşti a dispus repartizarea litigiilor de muncă completelor existente anterior adoptării hotărârilor Colegiului de conducere a căror executare a fost suspendată.
Împrejurarea că, urmare a suspendării, s-a dispus repartizarea dosarelor vizând litigii de muncă şi asigurări sociale înregistrate ulterior altor complete din cadrul secţiei I Civile a Curţii de Apel Ploieşti, nu poate constitui însă un argument valid pentru declinarea dosarelor înregistrate, ci dimpotrivă, este expresia faptului că suspendarea executării produce efecte numai pentru viitor.
Consecinţa suspendării judiciare a executării celor două hotărâri ale Colegiului de conducere al Curţii de Apel Ploieşti nu putea consta decât în blocarea repartizării dosarelor înregistrate ulterior către completele înfiinţate în baza respectivelor hotărâri; aceasta nu a afectat însă competenţa materială procesuală a completului învestit anterior cu soluţionarea apelului, care şi-a păstrat funcţionalitatea, tocmai în vederea soluţionării dosarelor cu care a fost deja învestit.
Declinându-şi competenţa, completul iniţial învestit dă măsurii suspendării valenţe specifice nulităţii, căci numai anularea unui act conduce la desfiinţarea retroactivă a acestuia.
Aşa fiind, completul căruia i-a fost iniţial repartizat apelul a fost legal învestit, acestuia revenindu-i competenţa de soluţionare a cauzei în virtutea principiului repartizării aleatorii şi al continuităţii, potrivit art. 19 C. proc. civ.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei urmează a fi stabilită în favoarea completului iniţial învestit al Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea completului iniţial învestit al Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 februarie 2020.