Applicability of salary deferral ordinance to outstanding wage claims in judicial staff litigation

Şedinţa publică din data de 19 februarie 2020

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 10 aprilie 2018 pe rolul Tribunalului Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale sub nr. x/2018, reclamanţii i-au chemat în judecată pe pârâţii Curtea de Apel Craiova şi Ministerul Justiţiei, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să o oblige pe pârâta Curtea de Apel Craiova să stabilească şi să recalculeze indemnizaţia de încadrare şi celelalte drepturi aferente raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 440,154 RON (reprezentând V.R.S. 405 RON ce trebuie acordată la nivelul anului 2007, la care se adaugă majorările cu 4% începând cu 1 aprilie 2008 şi 4,5% începând cu 1 octombrie 2008, conform art. 2 din O.G. nr. 13/2008) începând cu 9 aprilie 2015, respectiv de 484,169 RON (cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015) începând cu 1 decembrie 2015; să repare prejudiciul creat prin neacordarea drepturilor de care ar fi trebuit să beneficieze, respectiv să fie obligată pârâta Curtea de Apel Craiova la plata pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care sunt îndreptăţiţi şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective; să fie obligat pârâtul Ministerul Justiţiei la alocarea fondurilor necesare plăţii drepturilor salariale solicitate prin prezenta acţiune.

Prin sentinţa civilă nr. 5150/2018 din 6 decembrie 2018, Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei şi, în consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu acest pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Totodată, a admis în parte cererea formulată de reclamanţi şi a obligat-o pe pârâta Curtea de Apel Craiova să plătească reclamanţilor diferenţele de drepturi salariale aferente perioadei 9 aprilie 2015 - 4 iulie 2018, rezultate din acordarea valorii de referinţă sectorială de 421,36 RON pentru perioada 9 aprilie 2015 - 30 noiembrie 2015 şi de 463,5 RON pentru perioada 1 decembrie 2015 - 31 decembrie 2017, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective plus dobânda legală aferentă până la data plăţii efective. A respins celelalte capete de cerere şi a obligat-o pe pârâta Curtea de Apel Craiova să plătească fiecărui reclamant suma de 50 RON reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu avocat).

Împotriva sentinţei au declarat apel atât reclamanţii, cât şi pârâta Curtea de Apel Craiova, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

În cursul judecăţii apelului, la 19 septembrie 2019 apelanţii-reclamanţi au formulat cerere de sesizare a Curţii constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor O.U.G. nr. 3/2019 privind eşalonarea plăţii drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiţiei, cerere care a fost respinsă prin încheierea din 5 decembrie 2019.

În motivarea acestei soluţii, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a reţinut, în esenţă, că soluţionarea cauzei nu depinde de norma evocată.

Prin decizia civilă nr. 4925/2019 din 6 decembrie 2019, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a admis apelul declarat de reclamanţi şi a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a respins ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâtului Ministerul Justiţiei şi a admis acţiunea. A obligat-o pe pârâta Curtea de Apel Craiova să stabilească şi să recalculeze indemnizaţia de încadrare a reclamanţilor prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 440,154 RON începând cu 9 aprilie 2015, respectiv la o valoare de referinţă sectorială de 484,169 RON începând cu 1 decembrie 2015. De asemenea, a obligat-o pe pârâta Curtea de Apel Craiova să plătească reclamanţilor sumele reprezentând diferenţa dintre salariul încasat şi cel recalculat potrivit hotărârii, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală, calculată de la 10 aprilie 2018 şi până la data plăţii efective şi l-a obligat pe pârâtul Ministerul Justiţiei să aloce fondurile necesare plăţii drepturilor salariale. Totodată, a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.

Împotriva încheierii din 5 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018, reclamanţii au declarat recurs, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În motivare, recurenţii au arătat că în mod eronat instanţa de apel a reţinut că actul normativ cu a cărui neconstituţionalitate au cerut să fie sesizată Curtea Constituţională nu se încadrează în categoria prevederilor legale de care depinde soluţionarea cauzei, întrucât a intrat în vigoare ulterior promovării cererii introductive şi, ca atare, prevederile acestuia neputând retroactiva, nu pot produce efecte în cauză.

În susţinerea acestei concluzii recurenţii au reprodus dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale şi pe cele ale art. 3 din O.U.G. nr. 3/2019 şi au arătat că pârâta Curtea de Apel Craiova, în apelul propriu, a invocat aplicarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 3/2019, astfel încât, având în vedere că instanţa de apel urma să se pronunţe asupra acestui motiv de apel, normele evocate au legătură cu modul de soluţionare a cauzei.

La 19 februarie 2010, intimatul-pârât Ministerul Justiţiei a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susţinând în esenţă că soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate nu ar produce consecinţe directe în litigiul dedus judecăţii, având în vedere că apelul a fost soluţionat în favoarea reclamanţilor, astfel că aceştia nu mai justifică un interes în promovarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate şi a normelor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat şi urmează să-l admită în considerarea celor ce succed:

Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, instanţa care a pronunţat hotărârea recurată şi-a fundamentat soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate doar pe pretinsa neîndeplinire a criteriului ca de prevederile actului normativ pretins neconstituţional să depindă soluţionarea cauzei, iar în rest a reţinut ca fiind întrunite celelalte condiţii instituite de art. 29 din Legea nr. 47/1992 pentru admiterea cererii, consemnând că ordonanţa de urgenţă contestată este în vigoare şi nu a fost declarată anterior neconstituţională.

Concretizând, curtea a notat că, în contextul în care O.U.G. nr. 3/2019 a intrat în vigoare ulterior acţiunii introductive formulate de reclamanţi, prevederile acesteia nu ar fi incidente în cauză, întrucât ar presupune ca acestea să retroactiveze şi ca atare să se constituie într-o încălcare a principiului neretroactivităţii legii givile, consfinţit de prevederile art. 6 din C. civ.

În aceste condiţii, este de remarcat că art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 statuează că instanţa de contencios constituţional "decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionaiitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia."

De asemenea, se constată că, potrivit art. 3 din O.U.G. nr. 3/2019, "prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă nu se aplică personalului care a obţinut până la data intrării ei în vigoare, plata sumelor care fac obiectul acesteia."

Astfel că, interpretând per a contrario norma precitată, rezultă fără echivoc că prevederile O.U.G. nr. 3/2019 privind eşalonarea plăţii drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiţiei sunt aplicabile efectiv persoanelor care nu au obţinut, până la 12 februarie 2019, data publicării actului normativ în Monitorul Oficial nr. 106, Partea I, plata sumelor care fac obiectul acesteia, deci inclusiv recurenţilor-reclamanţi.

În contextul în care, aşa cum au arătat recurenţii, iar părţile adverse nu au contestat, această ordonanţă de urgenţă a fost invocată de pârâta Curtea de Apel Craiova în apelul propriu exercitat în cauză, iar instanţa de apel avea a se pronunţa asupra acestui aspect, rezultă indubitabil că dispoziţiile O.U.G. nr. 3/2019 au legătură cu soluţionarea litigiului, cu atât mai mult cu cât examinarea deciziei civile nr. 4925/2019 din 6 decembrie 2019, pronunţată în cauză, creează aparenţa că instanţa de apel nu are considerente proprii criticilor din apelul declarat de către Curtea de Apel Craiova, cel puţin nu din perspectiva textului legal criticat pentru neconstituţionalitate.

În ceea ce priveşte apărarea pârâtului Ministerul Justiţiei, formulată prin întâmpinarea depusă la dosar, în sensul că recurenţii-reclamanţi nu ar mai justifica interes în promovarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 3/2019, în contextul în care calea ordinară de atac în cadrul căreia a fost formulată a fost soluţionată în favoarea acestora, aceasta este înlăturată de instanţa supremă pe de o parte în considerarea faptului că interesul în promovarea demersului judiciar evocat se apreciază la data pronunţării prezentei decizii prin raportare la faptul că apelul Curţii de Apel Craiova, în cadrul căruia au fost invocate dispoziţiile O.U.G. nr. 3/2019, nu apare ca având o dezlegare proprie pe această critică.

Pentru considerentele arătate, în baza art. 496 alin. (2), coroborat cu art. 497 teza I, raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul şi să caseze decizia atacată, cu trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.

Instanţa supremă constată că instanţa de apel nu a făcut un examen exhaustiv al tuturor condiţiilor de admisibilitate a sesizării, prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, de aceea impune ca în rejudecare instanţa să examineze toate aceste cerinţe, în contextul în care prin prezenta decizie s-au stabilit atât actualitatea interesului recurenţilor-reclamanţi în susţinerea recursului, cât şi legătura cu cauza a actului normativ criticat pentru neconstituţionalitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC., DDDD., EEEE., FFFF., GGGG., HHHH., IIII., JJJJ., KKKK., LLLL., MMMM., NNNN., OOOO., PPPP., QQQQ., RRRR., SSSS., TTTT., UUUU., VVVV., WWWW., XXXX., YYYY., ZZZZ., AAAAA., BBBBB., CCCCC., DDDDD., EEEEE., FFFFF., GGGGG., HHHHH., IIIII., JJJJJ., KKKKK., LLLLL., MMMMM., NNNNN., OOOOO., PPPPP., QQQQQ., RRRRR., SSSSS., TTTTT., UUUUU., VVVVV., WWWWW., XXXXX. şi YYYYY. împotriva încheierii din 5 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018.

Casează încheierea atacată şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 februarie 2020.