Commercial debt collection claim stays with Constanța Court as territorial jurisdiction cannot be raised ex officio.

Şedinţa publică din data de 14 februarie 2020

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 15 martie 2019 pe rolul Judecătoriei Constanţa, sub număr de dosar x/2019, reclamanta A. S.R.L., a solicitat obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. la plata sumei 6.889 RON reprezentând contravaloarea bunurilor livrate potrivit facturilor fisclae seria x, nr. 45501/28.04.2017, nr. 48207/26.06.2017, nr. 49346/11.07.2017. nr. 50341/25.07.2017, precum şi la plata dobânzii legale claculată de la data scadenţei fiecărei facturi şi până la plata efectivă a debitului şi totodată obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1270, art. 1271, art. 1350, art. 1516, art. 1530 C. civ. şi ale art. 197 C. proc. civ.

La termenul de judecată din 19 iunie 2019, Judecătoria Constanţa a invocat din oficiu excepţia necompetentei sale teritoriale, iar, prin sentinţa civilă nr. 7053 din 19 iunie 2019, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, reţinând, în esenţă, incidenţa dispoziţiilor art. 107 C. proc. civ. şi având în vedere că sediul/pârâtei se află în Bucureşti, str. x, respectiv în circumscripţia Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti sub acelaşi număr de dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 5576/2019 din 9 septembrie 2019 pronunţată de Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa. Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

În motivare, s-a reţinut, în esenţă, aplicabilitatea dispoziţiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu e obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Astfel, în condiţiile în care pârâta nu a invocat prin întâmpinare în faţa Judecătoriei Constanţa excepţia necompetenţei teritoriale, s-a arătat că instanţa nu era îndrituită să invoce această excepţie din oficiu.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Constanţa competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Se constată că reclamanta reclamanta A. S.R.L. a învestit instanţa cu o acţiune prin care a solicitat obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. la plata sumei de sumei 6.889 RON reprezentând contravaloarea bunurilor livrate.

Conform art. 107 C. proc. civ.:

"cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel."

Normele de competenţă teritorială sunt norme juridice de ordine privată, dacă este vorba de cauze privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care părţile pot să dispună, cu excepţia cazurilor prevăzute de art. 117-121 C. proc. civ.

Este de reţinut că potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ.:

"Necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe".

Aşadar, potrivit textului legal evocat, instanţa judecătorească nu este îndreptăţită să îşi decline din oficiu competenţa, ci numai dacă o atare excepţie a fost invocată de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Or, în speţă, excepţia de necompetenţă teritorială a fost invocată din oficiu chiar de către Judecătoria Constanţa (instanţa iniţial învestită), fără a fi invocată de către pârâtă printr-o eventuală întâmpinare, prin urmare, a fost invocată cu nerespectarea normei imperative prevăzute de textul art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Excepţia de necompetenţă teritorială fiind una de ordine privată şi cum o atare excepţie nu a fost invocată de către pârâtă prin întâmpinare, ci chiar de către instanţă din oficiu se constată că Judecătoria Constanţa în mod nelegal a invocat şi s-a considerat necompetentă.

Prin înregistrarea acţiunii pe rolul Judecătoriei Constanţa coroborată cu neinvocarea excepţiei de necompetenţă teritorială de către pârâtă în conformitate cu dispoziţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., această instanţă a devenit în mod exclusiv competentă să judece prezentul litigiu.

În consecinţă, în raport de considerentele expuse, Înalta Curte constată că, în speţă, competenţa de soluţionare a cauzei revine Judecătoriei Constanţa, aşa încât, cu aplicarea prevederilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ., văzând şi prevederile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa, secţia Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2020.