Prescription of international road carriage damages: CMR one-year limitation period versus dolus and suspension by written claim

Şedinţa publică din data de 12 februarie 2020

Asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 12.07.2017 pe rolul Tribunalului Argeş, secţia Civilă, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtele S.C. B. S.R.L. şi S.C. ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ - ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP S.A., solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să oblige pârâtele la plata sumei de 80.207,74 euro (echivalentul a 366.398,83 RON, la cursul de schimb afişat de B.N.R.. la 10.07.2017), reprezentând contravaloarea prejudiciului produs prin pierderea în totalitate a mărfii în timpul transportului, dar şi la plata penalităţilor de întârziere calculate potrivit art. 27 din Convenţia referitoare la Contractul de Transport Internaţional de Mărfuri pe Şosele (în continuare, Convenţia CMR), în principal, iar, în subsidiar, a dobânzii legale remuneratorii şi penalizatoare stabilită de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, cu cheltuieli de judecată.

La 28.08.2017, pârâta S.C. ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ - ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţiile netimbrării, lipsei calităţii procesuale active şi lipsei calităţii sale procesuale pasive, iar la 20.10.2017 a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Prin sentinţa civilă nr. 463/19.12.2017, Tribunalul Argeş, secţia Civilă a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi, în consecinţă, a respins ca prescrisă acţiunea.

Împotriva acestei sentinţe, A. a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 638/A-C/10.10.2018, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Împotriva deciziei din apel, A. a declarat recurs, solicitând casarea sa, respingerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată Tribunalului Argeş.

În motivare, a reiterat situaţia de fapt, a prezentat evoluţia litigiului în etapele procesuale anterioare şi a susţinut că instanţa de apel a încălcat regulile de procedură şi că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material incidente în speţă; a invocat, astfel, motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Prin prisma motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a susţinut că, deşi S.C. ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ -ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP S.A. a invocat în faţa primei instanţe şi excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi lipsei calităţii procesuale pasive, ambele instanţe de fond au analizat doar excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, astfel că, în cauză, nu este stabilit cadrul procesual.

În opinia recurentei, se impunea soluţionarea cu prioritate a excepţiilor lipsei calităţii procesuale active şi pasive, în vederea stabilirii cadrului procesual, pentru a putea fi luată în examinare excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

În continuare, a subliniat că beneficiarul transportului, C.., i-a transmis nota de debitare nr. x/2015/CEE, prin care se realiza compensarea pentru suma totală de 87.443,73 euro, din care 80.207,74 euro reprezintă valoarea mărfii transportate, iar restul de 7.235,99 euro diferenţa de valoare a cuprului conţinut de cablurile electrice, aspecte ce reies din cererea de chemare în judecată introdusă de beneficiarul transportului, care face obiectul dosarului nr. x/2016, înregistrat pe rolul Tribunalului din Ravenna.

Or, cum compensarea nu a operat, instanţa nu poate analiza în mod legal excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune până la soluţionarea dosarului aflat pe rolul Tribunalului din Ravena, întrucât dreptul său se va naşte doar în eventualitatea în care acest tribunal va aprecia că trebuie să suporte paguba suferită de beneficiarul final al transportului, potrivit art. 39 pct. 4 din Convenţia CMR.

Subsumat motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a arătat că, atât timp cât a subcontractat serviciile de transport către S.C. B. S.R.L., în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 39 pct. 4 din Convenţia CMR, potrivit cărora dispoziţiile art. 32 sunt aplicabile acţiunilor în regres între transportatori, iar termenul de prescripţie curge fie din ziua pronunţării unei hotărâri judecătoreşti definitive, prin care se fixează despăgubirile care urmează să fie plătite, fie, în ipoteza în care o astfel de hotărâre nu există, din ziua plăţii efective.

Prin urmare, prescripţia nu avea cum sa curgă împotriva sa, cât timp termenul de început al acesteia este data la care ar opera compensarea, producându-i-se astfel un prejudiciu; or, compensarea face obiectul dosarului nr. x/2016, înregistrat pe rolul Tribunalului din Ravenna.

De asemenea, a susţinut că sunt incidente şi dispoziţiile art. 32 alin. (1) lit. c) din Convenţia CMR, potrivit cărora în caz de dol sau culpă considerată de legea ţării căreia îi aparţine organul de jurisdicţie ca echivalentă cu dolul, termenul de prescripţie este de 3 ani şi curge de la expirarea unui termen de 3 luni de la data încheierii contractului de transport.

În continuare, a prezentat pe larg argumentele pentru care apreciază că, în speţă, cărăuşul care, potrivit raportului jandarmeriei franceze, a abandonat remorca în care se afla marfa transportată într-o parcare fără supraveghere video, cu consecinţa furtului acesteia, a acţionat cu intenţie indirectă.

A mai susţinut recurenta că instanţa de apel a restrâns nejustificat aplicarea dispoziţiilor art. 32 alin. (2) din Convenţia CMR, potrivit cărora "o reclamaţie scrisă suspendă prescripţia până în ziua în care transportatorul respinge reclamaţia în scris şi restituie documentele care erau anexate", dând o interpretare eronată sintagmei "reclamaţie scrisă", pe care a asimilat-o noţiunii de "reclamaţie administrativă", în sensul art. 2.532. pct. 7 din noul C. civ.

În acest context, a arătat că instanţa de prim control judiciar a calificat în mod eronat cele trei adrese pe care le-a transmis subcontractorului drept somaţii de plată, subliniind că, indiferent cum au fost denumite acestea, cel puţin cea emisă la 22.05.2015, prin care a informat pârâta că urmează a fi trasă la răspundere pentru pierderea totală a mărfii transportate, întrucât beneficiarul final a reclamat prejudiciul suferit şi a finalizat evaluarea pagubei, are natura unei "reclamaţii scrise", chiar în sensul de "reclamaţie administrativă", reţinut de curtea de apel.

Mai mult, a susţinut că şi în eventualitatea în care adresele ar fi calificate drept somaţii de plată, ele au caracteristicile unor reclamaţii scrise, în sensul Convenţiei CMR, întrucât au fost transmise în scopul realizării voluntare a obligaţiei de plată, însăşi instituţia somaţiei de plată reprezentând o procedură prealabilă de rezolvare amiabilă a unui eventual litigiu.

A subliniat recurenta că toate cele trei adrese au fost transmise înăuntrul termenului de prescripţie, acesta fiind astfel suspendat începând cu data de 22.05.2015 şi, cum pârâta nu a respins reclamaţia, prescripţia nu şi-a reluat cursul; aşa fiind, nici în ipoteza aplicării termenului de prescripţie de 1 an, acesta nu era împlinit la data formulării acţiunii - 11.07.2017, de vreme ce cursul prescripţiei dreptului material la acţiune a fost suspendat la 22.05.2015.

Intimata S.C. ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ-ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP S.A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţiile inadmisibilităţii şi nulităţii recursului, iar pe fond a solicitat respingerea acestuia ca neîntemeiat.

Intimata S.C. B. S.R.L. şi S.C. ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ -ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP S.A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 5 iunie 2019, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.

Părţile nu au depus puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 16 octombrie 2019, Înalta Curte a respins excepţiile inadmisibilităţii şi nulităţii recursului invocate de intimata-pârâtă S.C. ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ -ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP S.A. prin întâmpinare şi a admis în principiu recursul, stabilind termen de judecată la 12 februarie 2020, în vederea soluţionării recursului în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susţine că instanţa de apel a aplicat greşit normele de drept material, întrucât în speţă operează termenul de prescripţie de 3 ani prevăzut de art. 32 alin. (1) pct. c din Convenţia CMR, prin prisma faptului că există o intenţie indirectă a transportatorului care trebuia să prevadă rezultatul acţiunilor sale.

Contrar acestor susţineri, instanţele fondului au statuat corect că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 32 alin. (1) lit. b) din Convenţia CMR raportat la art. 2521 alin. (2) C. civ.

Potrivit art. 32 pct. 1 din Convenţia/19.05.1956 referitoare la contractul de transport internaţional de mărfuri pe şosele, semnată la Geneva (CMR), "acţiunile ce derivă din transporturile supuse prezentei convenţii se prescriu în termen de un an."

Termenul de prescripţie începe să curgă în caz de pierdere totală (art. 32 alin. (1) lit. b), astfel cum este cazul în speţă, începând cu a treizecea zi după expirarea termenului convenit sau, dacă nu a fost convenit nici un termen, începând de la a şaizecea zi de la primirea mărfii de către transportator.

Totodată, art. 2521 alin. (2) din C. civ. prevede că se prescrie prin împlinirea unui termen de un an dreptul la acţiunea izvorâtă dintr-un contract de transport de bunuri terestru, aerian sau pe apă, îndreptată împotriva transportatorului.

În conformitate cu aceste dispoziţii legale, instanţa de apel a apreciat cu justeţe că prima instanţă în mod corect a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, întrucât, faţă de data evenimentului soldat cu pierderea mărfii, respectiv 19/20.03.2015, termenul de prescripţie a început să curgă la 18.04.2015 şi s-a împlinit la data de 19.04.2016, acţiunea formulată la data de 12.07.2017 fiind prescrisă.

Prin urmare, în cauză nu sunt incidente dispozitiile art. 32 pct. 1 lit. c) din Conventia C.M.R. care prevăd un termen de prescripţie de 3 ani, în caz de dol sau de culpă considerată de legea ţării căreia îi aparţine organul de jurisdicţie sesizat ca echivalentă cu dolul şi care curge începând de la expirarea unui termen de 3 luni de la data încheierii contractului de transport.

Instanţa de apel a apreciat corect faptul că în cauză nu este vorba de dol sau culpă echivalentă cu dolul, având în vedere că recurenta-reclamantă a invocat dispoziţii proprii răspunderii civile delictuale într-un raport contractual şi a dat noţiunii de dol o interpretare contrară dispoziţiilor art. 1214 C. civ., o eventuală neglijenţă a prepusului transportatorului neputând justifica pretenţia existenţei unui dol în sensul prevăzut de lege şi la care se referă dispoziţiile art. 32 alin. (1) din Convenţia CMR.

Recurenta-reclamantă critică decizia recurată şi sub aspectul aplicării greşite a dispoziţiilor art. 32 alin. (2) din Convenţia CMR, susţinând că în speţă a operat o cauză de suspendare a termenului de prescripţie, respectiv reclamaţia scrisă formulată de reclamantă.

Pentru a ajunge la concluzia că acţiunea reclamantei este prescrisă, instanţele fondului au statuat corect că în speţă nu a operat vreun caz de suspendare a termenului de prescripţie extinctivă instituit de art. 32 alin. (2) din Convenţia CMR.

Potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (2) din Convenţia CMR:

"o reclamaţie scrisă suspendă prescripţia până în ziua în care transportatorul respinge reclamaţia în scris şi restituie documentele care erau anexate. În caz de acceptare parţială a reclamaţiei, prescripţia nu-şi reia cursul său decât pentru partea din reclamaţie care rămâne litigioasă. Dovada primirii reclamaţiei sau a răspunsului şi a restituirii documentelor cade în sarcina părţii care invocă acest fapt. Reclamaţiile ulterioare având acelaşi obiect nu suspendă prescripţia."

Textul evocat are în vedere o reclamaţie scrisă transmisă transportatorului, însoţită de documente la care se răspunde în scris, cu anexarea actelor ce fuseseră înaintate şi reprezintă o procedură prealabilă de rezolvare amiabilă a unui eventual litigiu.

Or, somaţiile de plată transmise de către recurenta-reclamantă transportatorului (la 31.05.2015 şi 20.11.2015) sunt notificări de punere în întârziere cu privire la plată şi nu au semnificaţia unei reclamaţii scrise (administrative) în sensul prevăzut de art. 32 alin. (2) din Convenţia CMR.

Critica potrivit căreia adresa din 22.05.2015 reprezintă o reclamaţie scrisă care suspendă cursul prescripţiei este înlăturată de către Înalta Curte, faţă de faptul că deşi aceasta a fost invocată în faţa primei instanţe, prin motivele de apel nu s-a reiterat acest aspect, astfel că instanţa s-a pronunţat conform dispoziţiilor art. 477 alin. (1) C. proc. civ. în limitele învestirii, iar această critică nu poate fi reiterată în recurs omisso medio.

Recurenta-reclamantă invocă în calea extraodinară de atac a recursului faptul că termenul de prescripţie curge de la data operării compensării în urma soluţionării definitive a dosarului nr. x/2016, înregistrat pe rolul Tribunalului din Ravenna, întrucât dreptul său se va naşte doar în eventualitatea în care acest tribunal va aprecia că trebuie să suporte paguba suferită de beneficiarul final al transportului, potrivit art. 39 pct. 4 din Convenţia CMR.

Aceste susţineri ale recurentei nu vor fi analizate, având în vedere că au fost invocate omisso medio direct în recurs şi nu au făcut obiectul analizei în apel, fiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Recurenta invocă în cauză şi incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., conform căruia "prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii", fără ca acesta să aibă acoperire în expunerea de motive a cererii de recurs.

Critica recurentei referitoare la faptul că a invocat în faţa primei instanţe excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi lipsei calităţii procesuale pasive, care trebuiau soluţionate cu prioritate, în cauză nefiind stabilit cadrul procesual, va fi înlăturată faţă de faptul că această critică nu a fost formulată în apel şi, prin urmare, nu poate face obiectul analizei instanţei de recurs, conform art. 488 alin. (2) C. proc. civ. limitele devoluţiunii în apel au fost stabilite prin motivele din apelul reclamantei, iar aceasta nu a invocat în apel o greşită stabilire a cadrului procesual de către prima instanţă.

Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 638/A-C din 10 octombrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 638/A-C din 10 octombrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 februarie 2020.