Conflict of negative jurisdiction over functional competence of specialized civil sections in VAT restitution disputes between professionals

Şedinţa publică din data de 11 februarie 2020

Asupra conflictului negativ de competenţă se constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă la 14 august 2017 sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. la stornarea facturii nr. x emisă la data de 19 mai 2016 şi să emită o nouă factură fără înscrierea taxei pe valoare adăugată (T.V.A.), precum şi la restituirea sumei de 1.078.920 RON reprezentând taxa pe valoare adăugată încasată nelegal, cu cheltuieli de judecată.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 194 C. proc. civ., art. 331 alin. (2) lit. g) şi art. 159 alin. (1) din Codul fiscal.

Prin sentinţa civilă nr. 1587 din 30 iulie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis cererea reclamantei şi a obligat pârâta la stornarea facturii nr. x emisă la 19 mai 2016 şi la emiterea unei noi facturi fără înscrierea taxei pe valoare adăugată, precum şi la plata către reclamantă a sumei de 1.078.920 RON reprezentând taxa pe valoare adăugată.

Totodată, s-a dispus admiterea în parte a cererii de majorare a onorariului de expert formulată de expertul contabil C. şi s-a stabilit onorariu definitiv pentru expertul contabil în suma de 1500 RON, cu obligarea reclamantei la plata către acesta a diferenţei de onorariu în cuantum de 500 RON.

S-a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 14.394,2 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta S.C. B. S.R.L.

2. Prin decizia civilă nr. 1187 A/2019 din 6 septembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis excepţia necompetenţei sale funcţionale şi a declinat competenţa soluţionării apelului în favoarea uneia dintre cele două secţii civile ale Curţii de Apel Bucureşti, respectiv a V-a sau a VI-a.

În considerentele acestei sentinţe, instanţa a reţinut că litigiul are ca obiect restituirea sumei de 1.078.920 RON reprezentând taxă pe valoare adăugată, sumă achitată în baza contractului de vânzare nr. x/19.05.2016, încheiat între doi profesionişti. Totodată, reclamanta a solicitat instanţei să se pronunţe asupra chestiunii aplicării sau nu a taxei pe valoare adăugată unei tranzacţii încheiate, de asemenea, între profesionişti.

S-a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, potrivit cărora "în cadrul curţilor de apel funcţionează, în raport cu complexitatea şi numărul cauzelor, secţii sau, după caz, completuri specializate pentru cauze civile, cauze cu profesionişti, cauze penale..."

Prin urmare, raportat la obiectul litigiului şi faptul că acesta se desfăşoară între profesionişti, iar în legea privind organizarea judiciară nr. 304/2004 se prevede în mod expres că litigiile între profesionişti sunt judecate de completuri specializate în astfel de cauze, la nivelul Curţii de Apel Bucureşti astfel de completuri fiind înfiinţate în cadrul secţiilor a V-a şi a VI-a, secţia a IV-a civilă a apreciat că fiind întemeiată excepţia necompetenţei sale funcţionale şi a declinat soluţionarea apelului în favoarea uneia dintre cele două secţii civile ale Curţii de Apel Bucureşti, a V-a sau a VI-a.

3. Prin decizia civilă nr. 1871 din 12 noiembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis excepţia necompetenţei funcţionale şi a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă. S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a dispus trimiterea dosarului pentru soluţionarea acestuia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În considerentele acestei decizii, instanţa a reţinut că litigiul a fost înregistrat şi soluţionat în primă instanţă de către Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, iar problema competenţei funcţionale trebuie verificată, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., încă de la judecata în primă instanţă. O eventuală contestare a modului de stabilire a acesteia în calea de atac presupune analiza acestei probleme procedurale de către instanţa corespondentă primei instanţe sesizate, iar nu declinarea cauzei.

Prin apelul formulat de către pârâtă, principala critică se referă la faptul că hotărârea a fost pronunţată de o instanţă necompetentă funcţional. secţia a V-a Civilă a Curţii de Apel Bucureşti a reţinut că, în ipoteza în care s-ar constata că secţia a IV-a Civilă este necompetentă, soluţia nu ar putea fi direct declinarea în apel, ci stabilirea instanţei competente în condiţiile art. 480 alin. (4) C. proc. civ.

6. Cauza a fost înregistrată pe rolul instanţei supreme la 13 decembrie 2019:

Înalta Curte, sesizată conform art. 133 pct. 2 C. proc. civ., constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă în sensul art. 136 alin. (1) C. proc. civ., întrucât două secţii ale aceleiaşi curţi de apel s-au declarat deopotrivă şi reciproc necompetente să judece litigiul, va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pentru următoarele considerente:

Prevederile art. 136 alin. (1) C. proc. civ. stabilesc că dispoziţiile prezentei secţiuni privitoare la excepţia de necompetenţă şi la conflictul de competenţă se aplică prin asemănare şi în cazul secţiilor specializate ale aceleiaşi instanţe judecătoreşti, care se pronunţă prin încheiere.

Cererea de chemare în judecată are ca obiect obligaţia de a face, respectiv solicitarea reclamantei S.C. A. S.R.L. de a se dispune obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. de a proceda la stornarea facturii nr. x emisă la 19 mai 2016 şi emiterea unei noi facturi fără înscrierea T.V.A., precum şi la restituirea sumei de 1.078.920 RON reprezentând T.V.A. încasată nelegal.

În primă instanţă, acţiunea a fost soluţionată de către Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în sensul admiterii, această soluţie fiind atacată cu apel de către pârâta S.C. B. S.R.L., în principal sub aspectul necompetenţei funcţionale a primei instanţe.

Raportat la situaţia de fapt, se constată că în cauză sunt incidente prevederile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora "necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii".

Prin decizia RIL nr. 17/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilt ca "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 129 alin. (2) pct. 2, art. 129 alin. (3), art. 130 alin. (2) şi (3), art. 131, art. 136 alin. (1), art. 200 alin. (2) din C. proc. civ. şi ale art. 35 alin. (2) şi art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, necompetenţa materială procesuală a secţiei/completului specializat este de ordine publică."

În considerentele acestei decizii, s-a reţinut că "regimul de invocare a excepţiei de necompetenţă nu poate anihila natura primordială a normelor de organizare judiciară, în sensul ignorării aspectului alcătuirii instanţei din perspectiva specializării judecătorilor". Totodată, s-a reţinut că "în funcţie de jurisdicţia specializată, există diferenţe importante în ceea ce priveşte căile de atac, termenele în care pot fi formulate, procedura de judecată, taxele judiciare de timbru datorate etc."

Conform dispoziţiilor legale evocate, problema competenţei funcţionale trebuie verificată încă de la prima instanţă, iar în măsura în care se critică în apel hotărârea sub aspectul pronunţării acesteia de către o instanţă necompetentă funcţional, cum este cazul de faţă, acest aspect trebuie analizat de către judecătorii care au forma de specializare cerută de lege, pentru obiectul şi cauza cu care reclamanta a înţeles să învestească instanţa de judecată.

Înalta Curte constată că verificarea competenţei funcţionale trebuie realizată de către prima instanţă învestită cu soluţionarea cauzei, iar o eventuală contestare a modului de stabilire a acesteia în calea de atac presupune analiza acestei chestiuni procedurale de către instanţa corespondentă primei instanţe sesizate.

În acest context, văzând critica formulată în apel sub aspectul necompetenţei funcţionale a primei instanţe, Înalta Curte apreciază că, raportat la principiul specializării instanţelor, această analiză trebuia realizată de către instanţa superioară celei care a pronunţat hotărârea apelată, respectiv secţia a IV-a Civilă a Curţii de Apel Bucureşti, care trebuia să stabilească instanţa competentă potrivit art. 480 alin. (4) C. proc. civ., iar nu să procedeze la declinarea soluţionării apelului în favoarea secţiei a V-a Civile.

Prin urmare, în raport cu considerentele arătate, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 februarie 2020.