Prescription of paulian action for tax claims triggered by exigibility date in enforcement title

Şedinţa publică din data de 11 februarie 2020

1. Prin cererea înregistrată la 28 martie 2017 pe rolul Judecătoriei Gurahonţ sub număr de dosar x/2017, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Sebiş prin primar a chemat în judecată pârâtele S.C. A. S.R.L. şi S.C. B. S.R.L., solicitând instanţei ca prin sentinţa pe care o va pronunţa să dispună:

- desfiinţarea actulului notarial "act de rezoluţiune convenţională unilaterală în temeiul unui pact comisoriu", autentificat de B.N.P. C. sub nr. x/29.03.2013 prin care pârâta S.C. A. S.R.L. a dobândit un drept de interdicţie şi grevare, în favoarea sa, asupra imobilelor înscrise în CF x Sebiş;

- desfiinţarea actelor notariale intitulate "contract de ipotecă imobiliară" nr. 2529/13.11.2012 emis de B.N.P. D., care este subsecvent actului intitulat "contract de cesiune de creanţă", autentificat sub nr. x/13.11.2012, de către Notarul Public E., prin care pârâta S.C. B. S.R.L. a încheiat un contract de cesiune de creanţă cu numitul F., pentru care s-a garantat obligaţia, cu contractul de ipotecă imobiliară, privind creanţă totală în sumă de 1.379.638,32 RON şi în sumă de 506.200 euro. Creanţa a fost rezoluţionată prin actul de la pct. a), astfel fiind preluată de către S.C. A. S.R.L., în favoarea căreia există instituit dreptul de ipotecă imobiliară, asupra imobilelor înscrise în CF x Sebiş, acte făcute în dauna intereselor reclamantei, în calitate de creditor privind obligaţiile fiscale, datorate cu titlu de impozite şi taxe locale, cu consecinţa radierii înscrierilor de sub B9;

- restabilirea situaţiei anterioare încheierii celor trei acte, în sensul radierii interdicţiilor de înstrăinare şi grevare asupra cotei de 1/1, din imobilul înscris în CF x şi 301251 Sebiş, aflate în proprietatea pârâtei S.C. B. S.R.L.;

- obligarea Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară la rectificarea CF x Sebiş, în sensul radierii interdicţiilor de înstrăinare şi grevare, în favoarea pârâtei S.C. A. S.R.L.;

- cu cheltuieli de judecată.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 1562 C. civ., art. 258 Codul fiscal, art. 86 şi 226 Codul de procedură fiscală.

La 19 aprilie 2017, reclamanta a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârât a lui F..

La data de 26 mai 2017, reclamanta a formulat o cerere de modificare a cererii de chemare în judecată, în sensul extinderii cererii iniţiale, solicitând şi anularea tuturor demersurilor întreprinse de către executorul judecătoresc G. privitoare la vânzarea prin licitaţie publică a imobilelor situate în Sebiş, judeţul Arad, înscrise în cărţile funciare nr. x - nr. x Sebiş, proprietatea S.C. B. S.R.L. în dosarul nr. x/2017 (dosar instanţa nr. x/2017 al Judecătoriei Gurahonţ), anularea publicaţiei de vânzare nr. 89/07.04.2017 şi a publicaţiei de vânzare nr. 89/05.05.2017, precum şi anularea oricărui contract de vânzare-cumpărare, care s-a încheiat pentru vânzarea acestor imobile, pentru care, U.A.T. Sebiş a pornit procedurile de executare silită, pentru neplata obligaţiilor fiscale sub formă de impozite şi taxe.

2. Prin sentinţa nr. 295 din 12 iulie 2017, pronunţată de Judecătoria Gurahonţ a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi a fost declinată competenţa soluţionării acţiunii precizate, în favoarea Tribunalului Arad.

Reţinându-se dispoziţiile art. 94 alin. (1) lit. k) C. proc. civ., s-a constatat că obiectul litigiului îl constituie revocarea unor contracte privind imobilele intabulate în CF, iar valoarea acestor imobile este de 10.683.687 euro.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la 4 august 2017.

3. Prin rezoluţia din 18 august 2017 instanţa a pus în discuţia părţilor disjungerea cererii modificatoare a reclamantului din 26 mai 2017 având ca obiect anularea demersurilor executorului judecătoresc de vânzare prin licitaţie a imobilului, a publicaţiei de vânzare nr. 89/05.05.2017, precum şi natura juridică a acestei cereri ca fiind o contestaţie la executare.

Prin încheierea şedinţei publice din 26 septembrie 2017, tribunalul în temeiul art. 99 alin. (1) C. proc. civ., a disjuns cererile ce formează contestaţia la executare (cererile modificatoare) şi a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare în favoarea Judecătoriei Gurahonţ.

4. Prin sentinţa civilă nr. 176 din 10 octombrie 2017, pronunţată de Tribunalul Arad, secţia I civilă a fost respinsă ca prescrisă acţiunea reclamantului Oraşul Sebiş - Unitatea Administrativ Teritorială Sebiş şi l-a obligat să plătească pârâtei S.C. B. S.R.L. suma de 20.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocaţial.

În considerentele acestei sentinţe, prima instanţă a reţinut că pe calea acţiunii revocatorii, creditorul a solicitat să fie declarate inopozabile faţă de el actele juridice încheiate de debitor în frauda intereselor sale, prin care acesta îşi creează o stare de insolvabilitate.

Din interpretarea art. 1564 C. civ. rezultă că împrejurarea privind cunoaşterea prejudiciului poate fi probată şi cu un act juridic anulat în măsura în care din conţinutul acestuia rezultă recunoaşteri ale emitentului actului cu privire la chestiunea dedusă judecăţii. În cauză, dată fiind distincţia între actul juridic constând în titlul executoriu şi înscrisul constatator al impozitelor şi altor datorii fiscale, chiar dacă titlul a fost anulat, înscrisul privind impozitele pe imobile şi taxele pe mediu are valoare probatorie sub aspectul dovedirii datei la care reclamantul a cunoscut existenţa prejudiciului.

Astfel, prima instanţa a constatat că niciuna dintre creanţele menţionate în titlul executoriu nr. x/15.02.2016 nu întruneşte cerinţa admisibilităţii, respectiv existenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile a creditorului, câtă vreme reclamantul nu a prezentat titluri de creanţă emise şi comunicate în condiţiile legii, adică actele administrative prin care a fost constatată existenţa creanţelor şi termenul de plată cu dovada rămânerii lor definitive.

Instanţa a constatat că şi în ipoteza susţinută de reclamant conform căreia termenul de un an prevăzut de art. 1564 C. civ. ar fi început să curgă de la 1 aprilie 2016, când ar fi rămas definitiv titlul executoriu nr. x/15.02.2016, cu luarea în considerare a tuturor creantelor menţionate în acest titlu, termenul era împlinit la data introducerii acţiunii.

Din moment ce creanţele sunt evidenţiate într-un titlu executoriu, sub aspectul termenului de prescripţie a acţiunii revocatorii, prima instanţă a subliniat că nu are relevanţă data comunicării titlului către debitor, deoarece comunicarea dă naştere dreptului la contestaţia la executare, însă pe calea acesteia, în principiu, nu se poate contesta caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţelor.

S-a reţinut că la momentul emiterii sale, titlul executoriu nr. x/15.02.2016 preciza termenul de plată, deci data exigibilităţii fiecărei creanţe conform opiniei reclamantului, ultima dată fiind 15 februarie 2016 - pentru cel din urmă impozit pe imobile în sumă de 46.783 RON -, iar raportat la această dată, termenul de 1 an pentru exercitarea acţiunii s-a împlinit la 15 februarie 2017, cererea reclamantei fiind depusă la poştă la 23 martie 2017.

În consecinţă, tribunalul a constatat că termenul prevăzut de art. 1564 C. civ. a expirat cel mai târziu la 15 februarie 2017 pentru creanţa cu ultimul termen de plată, cu atât mai mult fiind prescrisă pentru creanţele precedente exigibile la date anterioare.

În continuare, instanţa a reţinut că, deşi excepţia prescrierii dreptului la acţiunea revocatorie invocată de pârâtă prin întâmpinare a fost pusă în discuţie şi deşi i s-a pus în vedere să indice condiţiile în care a aflat despre existenţa contractelor contestate, reclamantul nu a lămurit acest aspect.

În atare condiţii, tribunalul a avut în vedere că, faţă de prevederile art. 20 alin. (1) din C. civ. şi ale art. 21 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, încheierea contractelor a căror inopozabilitate o cere reclamantul i-au devenit opozabile de la data înscrierii acestor acte juridice în cărţile funciare ale imobilelor.

În acest sens, s-a constatat că la 12 decembrie 2014, în toate cele opt cărţi funciare a fost înscris dreptul de ipotecă legală al Primăriei Sebiş privitor la suma de 1.144.277 RON în baza actului administrativ nr. 6322/09.12.2014 al primăriei, fiind menţionat şi procesul-verbal de sechestru nr. x/09.12.2014, încheierile nr. 12474 - 12481/12.12.2014 ale B.C.P.I. Gurahonţ, fiind comunicate Primăriei Oraşului Sebiş conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, astfel că reclamantul a cunoscut existenţa tuturor actelor juridice a căror inopozabilitate o solicită cel mai târziu în decembrie 2014, tot atunci fiindu-i cunoscut şi prejudiciul constând în impozitele aferente terenurilor.

În consecinţă, din coroborarea titlului executoriu nr. x/15.02.2016 în care este menţionat primul impozit în cuantum de 258.625 RON, având scadenţa la 30 septembrie 2013, conform susţinerilor reclamantului, cu comunicarea încheierilor de carte funciară, prima instanţă a constatat că reclamantul a cunoscut atât existenţa actelor juridice ce fac obiectul acţiunii, cât şi a prejudiciului concret - impozitul pe terenuri - cel mai târziu la 31 decembrie 2014, astfel că şi din această perspectivă termenul de 1 an prevăzut de art. 1564 C. civ. s-a împlinit la 31 decembrie 2015.

În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., a dispus obligarea reclamantului la plata către această pârâtă a sumei de 20.000 RON cheltuieli de judecată reprezentând onorariul avocaţial dovedit cu copiile certificate ale facturii fiscale nr. x/05.09.2017 şi extrasului de cont depuse la dosarul tribunalului.

5. Prin decizia civilă nr. 78 din 9 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a fost respins apelul declarat de reclamantul Oraşul Sebiş - Unitatea Administrativ Teritorială Sebiş prin primar împotriva acestei sentinţe.

În motivarea deciziei, instanţa de apel a reţinut că data comunicării titlului către debitor nu are relevanţă din perspectiva momentului la care creditorul a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul ce rezultă din actul atacat, atâta vreme cât creanţele sunt evidenţiate într-un titlu executoriu supus prevederilor Codului de procedură fiscală, iar în cuprinsul titlului reclamantul emitent a precizat termenul de plată al creanţelor. În acest sens, s-a constatat că termenul de un an prevăzut de art. 1564 C. civ. s-a împlinit la 15 februarie 2017, anterior datei expedierii cererii de chemare în judecată, respectiv 23 martie 2017, în cauză data stabilită pentru cel din urmă impozit pe imobile fiind 15 februarie 2016.

În continuare, instanţa de apel a validat raţionamentul primei instanţe referitor la momentul la care contractele încheiate de pârâte au devenit opozabile reclamantului, respectiv data înscrierii acestora în cărţile funciare ale imobilelor, apreciindu-se că dispoziţiile art. 20 alin. (1) C. civ. şi art. 21 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 au fost corect aplicate şi interpretate.

La rândul său, instanţa de apel a constatat că la 15 aprilie 2013 în cărţile funciare a fost înscris dreptul de ipotecă al pârâtei S.C. A. S.R.L. şi s-a notat interdicţia de înstrăinare şi grevare în favoarea aceleaşi pârâte, fiind indicate şi actele notariale în baza cărora au fost efectuate aceste operaţiuni de carte funciară, anume contractul de ipotecă imobiliară şi actul de rezoluţiune convenţională unilaterală în temeiul unui pact comisoriu autentificate de B.N.P. C., în cuprinsul acestui din urmă act fiind menţionat contractul de cesiune de creanţă autentificat de B.N.P. D..

De asemenea, tot din cuprinsul cărţilor funciare, s-a reţinut că la 12 decembrie 2014 a fost înscris dreptul de ipotecă legală al Primăriei Sebiş privitor la suma de 1.144.277 RON în baza actului administrativ nr. 6322/09.12.2014 al aceleiaşi primării, iar reclamantul nu a contestat că emitentul încheierilor prin care s-a dispus înscrierea nu şi-ar fi îndeplinit obligaţia de comunicare a acestor încheieri, obligaţie stabilită de art. 31 alin. (1) din Legea nr. 7/1996.

Raportat la situaţia de carte funciară astfel reţinută, instanţa de apel şi-a însuşit raţionamentul juridic al tribunalului, care a constatat că atât existenţa actelor a căror inopozabilitate o solicită reclamantul cât şi prejudiciul au fost cunoscute de acesta cel mai târziu în decembrie 2014 şi că, inclusiv prin raportare la acest moment, termenul de un an prevăzut de art. 1564 C. civ. se împlinise la 31 decembrie 2015, anterior sesizării primei instanţe.

Instanţa de apel a concluzionat că susţinerile reclamantului referitoare la formularea în termen a acţiunii sunt nefondate, fiind respinse ca atare.

În ceea ce priveşte criticile reclamantului referitoare la cheltuielile de judecată, la plata cărora a fost obligat în primă instanţă, Curtea a constatat că acestea au fost solicitate de avocatul pârâtei S.C. B. S.R.L. la termenul de judecată din 10 octombrie 2017, termen la care avocatul reclamantului a fost prezent şi, deci, avea posibilitatea formulării de cereri care să vizeze cuantumul onorariului solicitat, astfel că susţinerea potrivit căreia cuantumul de 20.000 RON nu a fost pus în discuţia părţilor nu reprezintă un temei de schimbare a sentinţei.

Instanţa de apel a apreciat că prima instanţă a acordat cheltuielile de judecată în cuantum de 20.000 RON cu respectarea prevederilor art. 451 C. proc. civ., raportat la complexitatea cauzei şi la circumstanţele acesteia, având în vedere şi valoarea obiectului pricinii, precum şi împrejurarea că atât înainte de declinarea competenţei dispuse de judecătorie cât şi ulterior, la tribunal, avocatul pârâtei a întocmit lucrări scrise şi a formulat susţineri verbale, văzând şi jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului conform căreia reclamantul poate obţine rambursarea cheltuielilor sale de judecată în măsura în care li s-a stabilit realitatea, necesitatea şi caracterul rezonabil al cuantumului.

6. La 10 iulie 2018, reclamantul Oraşul Sebiş - Unitatea Administrativ Teritorială Sebiş prin primar a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 78 din 9 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 488 pct. 5 şi 8 C. proc. civ., care prevăd că hotărârea poate fi casată când prin aceasta, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii; respectiv când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Arad.

În motivare, recurentul a precizat, în esenţă, că acţiunea promovată îndeplineşte condiţiile prevăzute pentru admisibilitatea unei acţiuni pauliene, prin faptul că, prin întocmirea documentelor a căror revocare o solicită, S.C. B. S.R.L i-a produs prejudicii, prin cauzarea stării de insolvabilitate, ca efect al întocmirii acestor documente atacate, astfel că, Unitatea Administrativ Teritorială Sebiş nu poate încasa impozitele legal calculate.

S-a susţinut, totodată, că încălcarea legii privitoare la reţinerea excepţiei puterii de lucru judecat atrage sancţiunea nulităţii hotărârii atacate, fiind incident motivul de recurs prevăzut de pct. 5 al art. 488 C. proc. civ.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a arătat că în ceea ce priveşte dovada respectării termenului prescripţiei vizând depunerea acţiunii pauliene, aceasta a fost depusă la 28 martie 2017, în termenul de un an de la data exigibilităţii creanţei stabilite prin titlul executoriu nr. x din 15 februarie 2016, pentru care nu s-a cerut suspendarea executării, în termenul legal de 45 de zile, dar nici ulterior, astfel că acţiunea a fost promovată în termenul legal de un an, de la data la care a devenit executoriu titlul nr. 1935, respectiv de la 1 aprilie 2016.

În final, recurentul a criticat decizia instanţei de apel din perspectiva cheltuielilor de judecată acordate de prima instanţă, în cuantum de 20.000 RON.

7. Intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, raportat la dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., susţinând, în esenţă, că susţinerile recurentului nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În subsidiar, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei atacate ca fiind legală, fiind pronunţată cu respectarea şi analizarea tuturor criticilor şi temeiurilor de drept invocate.

Recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. şi admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

Prin rezoluţia aflată la dosar, s-a stabilit că cererea este scutită de la plata taxei de timbru, conform art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 14 mai 2019, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu menţiunea că părţile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

Recurentul-reclamant a depus la dosar punct de vedere la raport.

Prin încheierea din 19 noiembrie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L., a admis în principiu recursul şi a stabilit termen de judecată la 11 februarie 2020.

8. Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele considerente:

Prealabil analizării criticilor formulate, se impune a fi făcută precizarea că, în conformitate cu dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute expres la pct. 1-8 ale acestui articol. Prin urmare, rezultă că potrivit dispoziţiilor legale ce reglementează calea de atac extraordinară a recursului, nu pot face obiectul analizei în această fază procesuală, criticile referitoare la stabilirea situaţiei de fapt şi interpretarea probatoriului, acestea reprezentând aspecte legate de temeinicia hotărârii şi nu de nelegalitatea acesteia.

Recursul a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

În dezvoltarea criticilor întemeiate pe acest text de lege, recurentul-reclamant a susţinut că, în cauză, este incidentă excepţia puterii lucrului judecat prevăzută de art. 432 C. proc. civ., apreciind că încălcarea legii privitoare la această excepţie atrage sancţiunea nulităţii hotărârii atacate.

Analizând acest motiv de recurs, Înalta Curte constată că nu este de natură a atrage nelegalitatea hotărârii recurate, având în vedere că recurentul invocă încălcarea regulilor de procedură sub aspectul greşitei reţineri a excepţiei puterii de lucru de judecat, aspect care nu se regăseşte în considerentele hotărârii recurate, ceea ce face ca motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. să nu fie incident în cauză.

În continuare, după redarea stării de fapt şi a situaţiei anterioare a litigiului, reclamantul a invocat motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. susţinând că prin decizia recurată a fost soluţionată greşit excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, învederându-se în acest sens că acţiunea a fost introdusă cu respectarea termenului de 1 an prevăzut de art. 1564 C. civ.

În susţinerea acestui motiv de recurs, care poate fi invocat atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material recurentul-reclamant a precizat că data de la care curge termenul de prescripţie pentru exercitarea acţiunii pauliene este data la care a fost oprit să demareze procedurile de executare a creanţei fiscale, aspect care însă nu a fost analizat de instanţa de apel.

Examinând acest motiv de recurs, Înalta Curte constată incidenţa în cauză a prevederilor art. 1564 C. civ., potrivit cărora "Dacă prin lege nu se prevede altfel, dreptul la acţiune se prescrie în termen de un an de la data la care creditorul a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul ce rezultă din actul atacat".

Având în vedere aceste dispoziţii legale, văzând şi considerentele deciziei atacate, Înalta Curte constată că instanţa de apel a analizat admisibilitatea acţiunii pauliene şi prin prisma susţinerilor reclamantului raportat la momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie, constatând că termenul de prescripţie era împlinit la data introducerii cererii de chemare în judecată.

În acest sens, instanţa de apel a reţinut că data comunicării titlului executoriu nr. x/15.02.2016 către debitor nu are relevanţă din perspectiva momentului la care creditorul a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul ce rezultă din actul atacat, respectiv a momentului la care a început să curgă termenul de prescripţie a acţiunii revocatorii, câtă vreme în cuprinsul acestui titlu reclamantul a precizat termenul de plată al creanţelor. În acest context, instanţa de apel a constatat că data stabilită pentru cel din urmă impozit pe imobile a fost 15 februarie 2016, iar raportat la acest moment termenul de un an prevăzut de art. 1564 C. civ. s-a împlinit la 15 februarie 2017, anterior formulării cererii de chemare în judecare, respectiv 23 martie 2017.

Înalta Curte constată că este nefondată critica recurentului-reclamant cu privire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, astfel încât o va respinge ca atare, având în vedere şi faptul că titlul executoriu nr. x/15.02.2016 preciza la momentul emiterii sale termenul de plată, deci data exigibilităţii fiecărei creanţe, ultima fiind la data de 15 februarie 2016 pentru cel din urmă impozit pe imobile în sumă de 46.783 RON.

Raportat la data de 15 februarie 2016, Înalta Curte constată că termenul de 1 an pentru exercitarea acţiunii revocatorii s-a împlinit la 15 februarie 2017, cererea de chemare în judecată fiind depusă în vederea transmiterii Judecătoriei Gurahonţ, la poştă, cu scrisoare recomandată la 23 martie 2017, în afara termenului prevăzut de art. 1564 C. civ.

Totodată, instanţa de recurs constată că, în mod legal, instanţa de apel a stabilit momentul la care contractele încheiate cu pârâţii au devenit opozabile reclamantului, respectiv data înscrierii acestora în cărţile funciare ale imobilelor, prevederile art. 20 alin. (1) C. civ. şi art. 21 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 fiind corect aplicate şi interpretate.

Prin urmare, având în vedere că la 12 decembrie 2014 dreptul de ipotecă legală al Oraşului Sebiş a fost înscris în toate cele opt cărţi funciare, se constată că cel mai târziu în decembrie 2014, reclamantul a cunoscut existenţa tuturor actelor juridice a căror inopozabilitate o urmăreşte pe această cale, tot atunci fiindu-i cunoscut şi prejudiciul constând în impozitele aferente terenurilor.

Şi prin raportare la acest moment, respectiv 31 decembrie 2014, se apreciază că termenul de 1 an prevăzut de art. 1564 C. civ. era împlinit la momentul formulării acţiunii, motiv pentru care susţinerile reclamantului privind promovarea în termen a cererii de chemare în judecată sunt nefondate.

În plus, se constată că instanţa de apel a procedat la analizarea termenului de prescripţie, reţinând că reclamantul nu are o creanţă certă, lichidă şi exigibilă împotriva pârâtei, S.C. B. S.R.L., în condiţiile în care titlul invocat de acesta a fost anulat prin hotărâre judecătorească definitivă.

În ceea ce priveşte criticile reclamantului privind cheltuielile de judecată la plata cărora a fost obligat în primă instanţă, instanţa de apel a apreciat că tribunalul a acordat cheltuielile de judecată în cuantum de 20.000 RON cu respectarea prevederilor art. 451 C. proc. civ., în raport cu complexitatea cauzei, circumstanţele acesteia, valoarea obiectului litigiului şi activitatea avocatului pârâtei, respingând astfel susţinerile reclamantului.

Aceste critici referitoare la cheltuielile de judecată nu vor fi analizate de instanţa de recurs, deoarece reprezintă critici de netemeinicie, astfel cum rezultă şi din decizia nr. 3 din 20 ianuarie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 181 din 5 martie 2020, s-a admis recursul în interesul legii, stabilindu-se că "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.."

În final, Înalta Curte apreciază că instanţa de apel a dezvoltat raţionamentul în baza căruia a ajuns la concluzia respingerii apelului reclamantului, argumentele fiind dezvoltate punctual, prin expunerea motivelor de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi care au condus la soluţia pronunţată.

Faţă de cele reţinute anterior, se constată că decizia atacată nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material incidente în speţă, motivarea instanţei de apel fiind una clară, precisă şi ataşată circumstanţelor cauzei, conducând în mod logic la soluţia din dispozitiv.

Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul declarat de pârâta reclamantul Oraşul Sebiş - Unitatea Administrativ Teritorială Sebiş împotriva deciziei civile nr. 78 din 9 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Oraşul Sebiş - Unitatea Administrativ Teritorială Sebiş împotriva deciziei civile nr. 78 din 9 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 februarie 2020.