Limitation period for annulment of derivative contracts based on *resoluto jure dantis* following judicial cancellation of underlying power of attorney

Şedinţa publică din data de 11 februarie 2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu, sub dosarul nr. x/2013, la data de 30 octombrie 2013, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtele S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. x/25.05.2006 şi y/21.06.2006.

În drept, au fost invocate prevederile art. 14 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008.

Pârâta E. S.R.L. (fosta C. S.R.L.) a formulat cerere reconvenţională, prin care a solicitat ca, în ipoteza în care s-ar admite cererea principală, să fie obligat reclamantul să îi achite suma de 33.451 euro, preţul din primul contract de vânzare-cumpărare atacat, plus dobânda legală, începând de la data încheierii contractului şi până la data plăţii efective.

Pârâta E. S.R.L. a formulat cerere de chemare în garanţie a S.C. B. S.R.L. şi F..

Prin sentinţa civilă nr. 4008 din 3 iunie 2014, pronunţată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr. x/2013, a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalul Ilfov.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalul Ilfov, secţia civilă, sub dosarul nr. x/2014, la 9 iulie 2014.

La termenul din 3 iunie 2015, tribunalul a pus în vedere reclamantului să achite taxa judiciară de timbru raportat la preţul contractelor a căror anulare o solicită.

Cererea de ajutor public formulată de reclamantul A. a fost respinsă, prin încheierea de şedinţă din 22 iunie 2015.

Soluţia de respingere a ajutorului public judiciar a rămas definitivă prin respingerea cererii de reexaminare, conform încheierii nr. 513 din 21 septembrie 2015, pronunţată în dosarul nr. x/2014.

2. Prin sentinţa nr. 3189/2015 din 14 decembrie 2015, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă s-a anulat ca netimbrată cerere de chemare în judecată formulată de reclamantul A..

Împotriva încheierii din 3 iunie 2015 şi a sentinţei a declarat apel reclamantul A., care a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub dosarul nr. x/2014.

3. Prin decizia nr. 1055/2016 din 16 iunie 2016, s-a admis apelul declarat de reclamant şi în consecinţă s-a anulat în parte încheierea de şedinţă din 3 iunie 2015 şi în tot sentinţa civilă nr. 3189 din 14 decembrie 2015, pronunţate de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă.

S-a respins ca neîntemeiată excepţia nulităţii încheierii de şedinţă din 26 noiembrie 2013, pronunţată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr. x/2013 şi a fost înlăturată măsura obligării reclamantului la plata taxei judiciare de timbru.

S-a menţinut din încheierea de şedinţă din 3 iunie 2015 pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2014, măsura referitoare la termenul de judecată acordat, a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată.

Cauza a fost trimisă spre rejudecare Tribunalului Ilfov, fiind înregistrată pe rolul acestei instanţe la 13 octombrie 2016, sub dosarul nr. x/2014.

Prin încheierea de şedinţă din 28 decembrie 2016, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta E. S.R.L..

4. Prin sentinţa civilă nr. 1070 din 13 aprilie 2017, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia civilă a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de către pârâta E. S.R.L. şi s-a respins cererea de chemare în judecată ca prescrisă, iar cererea reconvenţională a fost respinsă ca rămasă fără obiect.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul A..

5. Prin decizia civilă nr. 456 din 27 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă s-a admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile atacate, care a fost anulată, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În considerentele acestei decizii, insanţa de apel a reţinut în esenţă că momentul rămânerii irevocabile a sentinţei civile nr. 86 din 13 inauarie 2010 a Judecătoriei Cornetu, prin care s-a anulat procura dată de numita G. are relevanţă în ceea ce priveşte motivul de nulitate invocat de reclamant referitor la anularea actului subsecvent ca efect al anulării actului iniţial - resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis.

În acest sens, instanţa de apel a reţinut că prin această sentinţă, rămasă irevocabilă la 12 septembrie 2012, ca urmare a respingerii apelului, nefiind formulat recurs, a fost anulată procura specială autentificată sub numărul x din 11 aprilie 2006, prin care G. a împuternicit pe S.C. B. S.R.L. să încheie contract de vânzare-cumpărare cu privire la un imobil.

Raportat la această situaţie de fapt, s-a reţinut incidenţa în cauză a prevederilor art. 7 din Decretul nr. 167/1958, potrivit cărora prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune. Prin urmare, s-a subliniat că reclamantul A. nu putea solicita anularea contractelor nr. x/25.05.2006 şi y/21.06.2006 pentru motivul resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis, câtă vreme actul iniţial, respectiv, procura era în fiinţă.

Instanţa de prim control judiciar a constatat că termenul de prescripţie al acţiunii în anulare a celor două contracte, ca urmare a anulării procurii, a început să curgă de la data de 12 septembrie 2012, când printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă s-a constatat nevalabilitatea procurii, aceasta fiind anulată, raportat şi la faptul că anterior rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti nulitatea nu îşi putea produce efectele.

6. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta E. S.R.L., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea deciziei atacate.

S-a învederat că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 1, 3, 7, 9 alin. (2) din Decretul Lege nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă.

În mod nelegal a procedat instanţa de apel la soluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune în ceea ce priveşte principiul resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis. Din această perspectivă hotărârea cuprinde motive contradictorii, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În speţă, nu se poate reţine aplicabilitatea principiului resoluto iur dantis, resolvitur ius accipientis, doarece anularea procurii nr. 543 din 11 aprilie 2006, nu a determinat desfiinţarea titlului vânzătorului pentru ca această împrejurare să conducă la lipsirea de obiect a contractelor subsecvente, în temeiul principiului, nemo plus iuris ad alium transferre potest, quam ipse habet, (nemo dat quod non habet).

Dimpotrivă, la data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare nr. x din 25 mai 2006 şi nr. 1855 din 21 iunie 2006, procura era valabilă şi nu fusese anulată, cumpărătorii contractând cu bună-credinţă.

În realitate, contractele încheiate prin mandatar sunt supuse, în ceea ce priveşte discernământul şi viciile de consimţământ, aceloraşi condiţii de valabilitate ca şi procura.

Astfel, rezultă că şi contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 25 mai 2006 este supus aceluiaşi regim juridic al nulităţii relative pentru lipsa discernământului, inclusiv în ceea ce priveşte materia prescripţiei extinctive.

În opinia recurentei-pârâte, este vorba despre unul şi acelaşi motiv de nulitate relativă, atât în ceea ce priveşte procura, cât şi contractul de vânzare-cumpărare încheiat în baza acesteia, şi anume lipsa discernământului.

Prin urmare, faţă de recurenta-pârâtă acţiunea reclamantului introdusă la data de 30 octombrie 2013 este prescrisă.

În ceea ce priveşte sentinţa nr. 86 din 13 ianuarie 2010 a Judecătoriei Cornetu, prin care s-a dispus anularea procurii nr. 543 din 11 aprilie 2006, reţinută de instanţa de apel, nici formularea acelei acţiuni şi nici pronunţarea hotărârii menţionate sau rămânerea irevocabilă, nu poate determina în privinţa pârâtei E. S.R.L. întreruperea termenului de prescripţie, deoarece aceasta nu a fost parte în acel proces.

Raportat la data încheierii primului contract de vânzare-cumpărare, respectiv data de 25 mai 2006, chiar dacă s-ar presupune că nu a fost cunoscută cauza de anulare la acea dată, luând în considerare termenul de decădere de 18 luni reglementat de art. 9 din Decretul nr. 167/1958, rezultă că termenul de prescripţie a început să curgă cel mai târziu la data de 25 noiembrie 2007, termenul general de 3 ani împlinindu-se la data de 25 noiembrie 2010, dată la care astfel cum corect a arătat şi prima instanţă, Tribunalul Ilfov, era deja pronunţată o hotărâre judecătorească prin care s-a reţinut lipsa discernământului numitei G. la momentul încheierii procurii speciale.

S-a mai arătat că, reclamantul putea şi trebuia să solicite anularea contractelor în cadrul procesului privind anularea procurii, lipsa de diligenţă a acestuia neputând conduce la eludarea dispoziţiilor legale, cauza de nulitate fiind unică. În realitate, motivul de anulabilitate nu îl constituie sentinţa nr. 86 din 13 ianuarie 2010 a Judecătoriei Cornetu, ci lipsa discernământului mandantului.

Interpretarea instanţei de apel, conform căreia ar începe să curgă un nou termen de prescripţie de la rămânerea irevocabilă a sentinţei civile nr. 86 din 13 ianuarie 2010 a Judecătoriei Cornetu, nu este susţinută de niciun temei legal, iar recurenta-pârâtă nu a fost parte în acea cauză, astfel că termenul de prescripţie nu a fost întrerupt.

Prin urmare, faţă de data introducerii acţiunii, respectiv 30 octombrie 2013, se constată că aceasta a fost promovată cu mult peste termenul de prescripţie prevăzut de art. 9 din Decretul nr. 167/1958.

Pentru identitate de raţiune, şi în cazul celui de al doilea contract de vânzare- cumpărare era împlinit termenul de prescripţie.

Intimatul-reclamant A., prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea recursului pârâtei E. S.R.L., deoarece hotărârea instanţei de apel este temeinică şi legală.

S-a solicitat obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta-pârâtă E. S.R.L. a depus la dosar răspuns la întâmpinarea formulată de intimatul-reclamant A., prin care a solicitat respingerea argumentelor acestuia faţă de motivele de recurs invocate.

Cererea de recurs a fost timbrată cu suma de 200 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru, în raport cu prevederile O.U.G. nr. 80/2013, potrivit dovezii aflate la dosar.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 19 martie 2019, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu menţiunea că părţile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, însă părţile nu au înţeles să îşi exercite aceste drept.

Prin încheierea din 3 decembrie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis în principiu recursul şi a stabilit termen de judecată la 11 februarie 2020.

7. Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că G., bunica reclamantului, a împuternicit pe S.C. B. S.R.L., conform procurii speciale autentificate sub numărul x din 11 aprilie 2006, la B.N.P. H., să încheie contract de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul teren extravilan arabil, situat în comuna Cernica, sat Tinganu, judeţul Ilfov, tarla x, parcela xIII/6, în suprafaţă de 11.244 mp, proprietatea lui G..

În temeiul acestei procuri, la 25 mai 2006 a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul x la B.N.P.A. I. şi J., prin care G., prin S.C. B. S.R.L., a vândut imobilul teren anterior menţionat către cumpărătorul S.C. C. S.R.L. (în prezent pârâta S.C. E. S.R.L).

Ulterior, cu privire la acelaşi imobil, a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul x din 21 iunie 2006, la B.N.P.A. I. şi J., între S.C. C. S.R.L. în calitate de vânzător şi S.C. D. S.R.L., în calitate de cumpărător.

G. a decedat la 16 iulie 2009, unicul moştenitor legal fiind reclamantul A., conform certificatului de calitate de moştenitor nr. 15/29.10.2009 emis de B.N.P. K..

Prin sentinţa civilă nr. 86 din 13 ianuarie 2010, pronunţată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr. x/2008, rămasă irevocabilă la data de 12 septembrie 2012, ca urmare a respingerii apelului şi neformulării recursului, a fost admisă cererea formulată de către G. (prin tutore L.) decedată în timpul procesului, cu consecinţa transmiterii calităţii procesuale active către moştenitorul A., fiind anulată procura specială autentificată sub numărul x/11.04.2006 la B.N.P. H., reţinându-se lipsa discernământului acesteia în momentul încheierii contractului de mandat.

Soluţionând apelul declarat de reclamantul A., cu privire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, întemeiată pe dispoziţiile art. 7 din Decretul nr. 167/1958, instanţa a avut în vedere, la calcularea termenului, data de 12 septembrie 2012, respectiv momentul rămânerii irevocabile a sentinţei nr. 86 din 13 ianuarie 2010, pronunţată de Judecătoria Cornetu, prin care s-a anulat procura nr. 543/11.04.2006.

În acest context, instanţa de apel a apreciat că termenul de prescripţie nu era împlinit la data de 30 octombrie 2013 când s-a înregistrat cererea de chemare în judecată ca urmare a anulării actului iniţial, motiv pentru care a trimis cauza spre rejudecare tribunalului pentru motivul de nulitate resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis şi implicit cu privire la soluţia dată asupra cererii reconvenţionale.

Această soluţie a instanţei de apel a fost criticată de către pârâta S.C. E. S.R.L. (fostă C. S.R.L.) prin recursul pendinte, fiind invocate motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Subsumat motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii, având în vedere că în mod nelegal instanţa de apel a soluţionat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune aplicând greşit principiul resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis.

În acest sens, recurenta a mai susţinut că, în speţă, nu se poate reţine aplicabilitatea acestui principiu, deoarece anularea procurii nr. 543/11.04.2006 nu a determinat desfiinţarea titlului vânzătorului pentru ca această împrejurare să aibă drept efect lipsirea de obiect a contractelor subsecvente în temeiul principiului nemo plus iuris ad alium transferre potest, quam ipse habet (nemo dat quod non habet).

Art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Analizând decizia recurată, Înalta Curte constată că aceasta nu conţine motive contradictorii în sensul arătat de recurentă, instanţa de apel prezentând în mod logic argumentele în temeiul cărora a apreciat că termenul de prescripţie pentru motivul de nulitate prin care se invocă anularea actului subsecvent ca efect al anulării actului iniţial nu era implinit la momentul formulării acţiunii.

Împrejurarea că recurenta nu este de acord cu această motivare, nu echivalează cu incidenţa unor motive contradictorii ori a unei nemotivări a hotărârii şi nu determină incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În plus, Înalta Curte constată că toate elementele prevăzute la art. 425 lit. b) C. proc. civ. se regăsesc în conţinutul hotărârii recurate.

Recurenta-pârâtă a invocat şi motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestui motiv de casare, recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 1, art. 3, art. 7 şi art. 9 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă, atunci când a reţinut că termenul de prescripţie curge de la data de 12 septembrie 2012, care a reprezentat data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus anularea procurii emise pentru încheierea contractelor de vânzare-cumpărare a căror anulare s-a cerut.

În combaterea acestui raţionament, recurenta-pârâtă a susţinut că termenul de prescripţie a început să curgă, cel mai târziu, de la data de 25 noiembrie 2007, adică la împlinirea a 18 luni de la momentul încheierii primului contract de vânzare-cumpărare, respectiv 25 mai 2006, acesta fiind termenul de decădere prevăzut de art. 9 din Decretul nr. 167/1958. Prin urmare, s-a susţinut că termenul general de 3 ani s-a împlinit la data de 25 noiembrie 2010, dată la care era deja pronunţată o hotărâre judecătorească prin care s-a reţinut lipsa discernământului numitei G. la momentul încheierii procurii speciale.

În plus, recurenta-pârâtă a mai susţinut că reclamantul putea să solicite anularea contractelor de vânzare în cadrul procesului privind anularea procurii, în opinia sa motivul de anulabilitate neconstituindu-l sentinţa nr. 86/13.01.2010, ci lipsa discernământului mandantului.

Analizâd acest motiv de recurs, prin raportare la considerentele reţinute de către instanţa de apel, Înalta Curte constată că este nefondat, raportat la prevederile art. 7 din Decretul nr. 167/1958, potrivit cărora prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune.

În cauză, la 30 octombrie 2013, reclamantul a solicitat anularea contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. x/25.05.2006 şi y/21.06.2006, ca urmare a anulării procurii nr. 543/11.04.2006 pentru lipsa discernământului numitei G. la momentul încheierii contractului de mandat.

Înalta Curte constată că, în mod corect, instanţa de apel a reţinut că termenul de prescriţie de 3 ani prevăzut de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 a început să curgă de la data de 12 septembrie 2012, respectiv momentul rămânerii irevocabile a sentinţei civile nr. 86 din 13 ianuarie 2010, pronunţată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr. x/2008, prin care a fost anulată procura nr. 543/11.04.2006, astfel că înregistrarea acţiunii la data de 30 octombrie 2012 se încadrează în termenul general de prescripţie de 3 ani prevăzut de dispoziţiile legale menţionate.

Această situaţie se înscrie în ipoteza reglementată la art. 7 din Decretul nr. 167/1958, în speţă data naşterii dreptului la acţiune fiind momentul în care printr-o hotărâre judecătoreacă irevocabilă s-a constatat nevalabilitatea procurii, care a stat la baza încheierii contractelor din litigiu.

Raţionamentul recurentei-pârâte, potrivit căruia termenul de prescriţie a început să curgă de la 25 noiembrie 2007, adică la împlinirea a 18 luni de la momentul încheierii primului contract de vânzare-cumpărare, respectiv 25 mai 2006, nu poate fi validat, având în vedere că soluţia de casare a vizat strict motivul de nulitate resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis.

Prin urmare, în mod corect s-a reţinut că reclamantul A. nu putea solicita anularea contractelor nr. x/25.05.2006 şi y/21.06.2006 pentru motivul resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis, câtă vreme actul iniţial, respectiv procura, era în fiinţă, raportat şi la faptul că anterior rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti, nulitatea nu îşi putea produce efectele.

În consecinţă, Înalta Curte constată că, în mod judicios, instanţa de apel a apreciat că se impune admiterea apelului, anularea sentinţei atacate şi trimite cauza spre rejudecare primei instanţe, argumentând soluţia pronunţată sub toate aspectele invocate de pârâtă prin cererea sa.

Instanţa de apel a dezvoltat raţionamentul în baza căruia a ajuns la această concluzie, argumentele fiind dezvoltate punctual, prin expunerea motivelor de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi care au condus la soluţia pronunţată, conform dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Faţă de cele reţinute anterior, se constată că decizia atacată cuprinde motivele pe care se întemeiază, nefiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material incidente în speţă, motivarea instanţei de apel fiind una clară, precisă şi ataşată circumstanţelor cauzei, conducând în mod logic la soluţia din dispozitiv.

Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. E. S.R.L. (fostă C. S.R.L.).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. E. S.R.L. (fostă C. S.R.L.) împotriva deciziei civile nr. 456 din 27 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 februarie 2020.