Appeal annulled; restitution order of RON 300,000 plus interest upheld as undue payment.

Şedinţa publică din data de 6 februarie 2020

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 1 august 2017 sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumei de 300.000 de RON încasată fără drept, reprezentând diferenţă de curs valutar pentru perioada 2013 - 04.2017 şi obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferentă acestei sume de la momentul încasării fără drept şi până la data restituirii efective, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 72 din 17 ianuarie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017 a fost admisă cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., fiind obligată pârâta S.C. B. S.R.L. la plata către reclamantă a sumei de 300.000 RON, reprezentând plată nedatorată şi a dobânzii legale aferente calculată de la data perceperii sumei, până la data plăţii efective, precum şi la plata sumei de 7.066 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta solicitând admiterea apelului, iar pe fond respingerea acţiunii ca netemeinică.

Prin decizia civilă nr. 2267/2018 din 8 noiembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca nefondat apelul formulat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 72 din 17 ianuarie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L..

Împotriva acestei decizii, pârâta S.C. B. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi, pe cale de consecinţă, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Critica adusă deciziei atacate este reprezentată de faptul că instanţa de apel nu a aplicat principiul rolului judecătorului în aflarea adevărului, întrucât judecătorul fondului trebuia să ordone probe şi să ceară explicaţii suplimentare, în ceea ce priveşte lipsa dovezilor privind achitarea facturilor de curs valutar.

In acest context, recurenta susţine că instanţa de apel a reţinut în mod eronat ca şi prima instanţă că în prezenta cauză sunt îndeplinite condiţiile plăţii nedatorate, conform art. 1341 C. civ.

De asemenea, se arată că instanţa de apel a reţinut, în mod greşit, că s-a efectuat dovada plăţii facturilor fiscale reprezentând diferenţă de curs valutar, câtă vreme reclamanta nu a depus nicio dovadă în acest sens.

Astfel, din analiza actelor depuse la dosarul cauzei se observă că pentru facturile reprezentând diferenţă de curs valutar, respectiv factura fiscală x din 30.04.2015, factura fiscală nr. x din 30.01.2015 şi factura fiscală nr. x din 04.03.2015 nu există la dosarul cauzei dovada achitării acestora.

În raport de această împrejurare, rezultă că nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 1341 alin. (1) C. civ. coroborat cu art. 1430 C. civ.

A doua critică adusă deciziei atacate constă în aplicarea greşită a prevederilor incidente în speţă, respectiv art. 1341-1344 C. civ.

În ceea ce priveşte condiţiile privind plata nedatorată se arată că datoria pentru stingerea căreia s-a făcut plata exista din punct de vedere juridic în raporturile dintre reclamantă şi pârâtă.

In acest sens, se arată că este important de subliniat că prin contract nu s-a interzis emiterea/acceptarea la plată şi încasarea facturilor fiscale privind diferenţa de curs valutar. Părţile au convenit, având în vedere manifestarea de voinţă, emiterea, însuşirea şi achitarea facturilor privind diferenţa de curs.

Critică adusă deciziei atacate se referă la faptul că instanţa de apel nu a analizat cauza prin raportare la art. 1266 C. civ. contractul, ajungând la o interpretare eronată şi o aplicare greşită a prevederilor legale.

Regula, potrivit căreia, interpretarea contractelor se face acordând prioritate voinţei interne sau reale nu înlătură importanţa declaraţiei de voinţă, ori în prezenta cauză, reclamanta şi-a exprimat în mod clar adevărata voinţă prin achitarea facturilor aferente.

Totodată, se reţine că recurenta face trimitere şi la Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 4/2005, potrivit căruia, plăţile se realizează în moneda naţională, aceasta fiind modalitatea agreată de părţi prin contract, cu obligaţia de achitare a diferenţei de curs valutar. Recurenta mai susţine că nici condiţia plăţii din eroare nu este îndeplinită.

Pentru aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurată şi pe cale de consecinţă respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În cauză nu s-a formulat întâmpinare.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 3 iulie 2019, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 9 iulie 2019, părţile nedepunând punct de vedere.

Prin suplimentul la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit în cauză, s-a reţinut nulitatea recursului, fiind comunicat părţilor la 16 decembrie 2019, părţile nedepunând punct de vedere pe acest aspect.

La termenul din 6 februarie 2020, Completul de filtru, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, a luat în examinare excepţia nulităţii recursului invocată din oficiu, urmând să anuleze calea extraordinară de atac, în considerarea următoarelor argumente:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

Aşa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerinţă care consacră legislativ o practică îndelungată şi stabilă a instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care şi sub imperiul vechii legi de procedură sancţiunea nulităţii exista şi era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Astfel, din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Din analiza memoriului de recurs, se constată că motivele invocate prin memoriul de recurs nu pot fi analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ., conform cărora, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.

Astfel, pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Se observă sub un prim aspect că, recurenta-pârâtă deşi indică normele de drept material presupus încălcate sau greşit aplicate de instanţa de apel, în esenţă se reproşează instanţei de apel lipsa de rol activ în aflarea adevărului.

Incidenţa textelor de lege invocate nu a fost argumentată cu trimitere la considerentele reţinute de instanţa de apel prin hotărârea recurată, astfel încât nu poate fi efectuat un control de legalitate din acest punct de vedere.

Referitor la criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care recurenta-pârâtă susţine că instanţa de apel nu a lămurit pe deplin situaţia de fapt, se constată de asemenea, că dezvoltarea acestui motiv de recurs nu conţine critici de nelegalitate care să permită incidenţa dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ.

Recurenta-pârâta înţelege să facă trimitere la aspectul neacceptării la plată a facturilor emise de reclamantă, fără a prezenta critici de nelegalitate şi legătura acestora cu prezenta cauză.

Tot în susţinerea acestui pretins motiv de nelegalitate, recurenta-pârâtă prezintă aspecte de fapt care ţin de derularea relaţiilor dintre părţi, care nu pot fi examinate din perspectiva vreunui caz de casare prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar şi care să poată constitui obiect de analiză în recurs.

În consecinţă, se constată că recurenta nu indică în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ. şi ce dispoziţii legale au fost încălcate de către Curtea de Apel Bucureşti când a respins ca nefondat apelul formulat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 72 din 17 ianuarie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Prin urmare, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea nulităţii, în conformitate cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar potrivit art. 493 alin. (5) din acelaşi cod va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 2267/2018 din 8 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 2267/2018 din 8 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L..

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 februarie 2020.