Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 324/2020 AI generated

Non-contractual public works payment: nullity of cassation appeal for lack of valid legal grounds

Case Number Decizia nr. 324/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice annulled the cassation appeal filed by the claimant, thereby upholding the appellate court's decision that dismissed the action, in a civil case involving a claim for restitution of the value of roadworks executed under an alleged situation of urgency but lacking a formal contract. The appellant argued that the lower courts failed to establish the truth and wrongly refused to admit expert and witness evidence to distinguish the works from prior contracts, alleging unjust enrichment by the respondent local administrative unit. The supreme court determined that the appeal was null because the grounds did not constitute legal errors under the relevant provisions of the Code of Civil Procedure, as the appellant merely re-argued factual issues and criticized the appellate court's sovereign assessment of evidence, which is not permissible in a non-devolutive cassation proceeding. Consequently, the appellate decision dismissing the claim for payment stands as the final resolution.

Legislator headnote

AI generated

art. 22 C. proc. civ, art. 488 pct. 6 C. proc. civ, art. 493 alin. (2) din C. proc. civ, art. 494 alin. (4) C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ; Non-contractual public works payment: nullity of cassation appeal for lack of valid legal grounds: Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Keywords

AI generated
nullity of contract grounds for cassation public works civil judgment action for payment standing to appeal

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 6 februarie 2020

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 16 decembrie 2015 şi înregistrată sub nr. x/2015, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Orşova, a solicitat obligarea acesteia la restituirea, în echivalent, a valorii lucrărilor executate în sumă de 418.540,71 RON şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 55/2017 din 6 februarie 2017, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi s-a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Orşova.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia nr. 914/2017 din 16 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 55 din 6 februarie 21017 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2015.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 483, art. 488 pct. 6 şi următoarele C. proc. civ. şi art. 6 CEDO.

În argumentarea memoriului de recurs, recurenta susţine că, în conformitate cu procesul-verbal nr. x încheiat la 18 februarie 2015 cu Unitatea Administrativ Teritorială Orşova, a executat "Lucrări de reînnoire a îmbrăcămintei şoselelor" în satul Şimian pentru modernizarea drumului DC 26 din această localitate şi, întrucât era o situaţie de urgenţă fiind colmatată canalizarea ca urmare a unor prăbuşiri de mal, zona fiind grav avariată în urma precipitaţiilor din septembrie- octombrie 2014 "formându-se o acumulare însemnată de apă în partea de vest a străzii Traian din municipiul Orşova, ce ameninţa să distrugă în totalitate strada x" s-a solicitat societăţii să efectueze lucrări de construcţii.

Astfel, în conformitate cu cele stabilite, s-a mobilizat pentru eliminarea aluviunilor din ogaşul Traian, inclusiv cu utilaje suplimentare şi în conformitate cu decizia definitivă a proiectantului, conform pct. 5 a procesului-verbal, Primăria Orşova a impus constructorului, S.C. A. S.R.L., să acţioneze de urgenţă pentru decolmatarea ogaşului Traian şi pentru a crea prezumţiile unei soluţii definitive de către proiectant.

Critica adusă deciziei recurate constă în faptul că instanţa de apel nu a stăruit prin toate mijloacele legale pentru aflarea adevărului, potrivit art. 22 C. proc. civ.. Astfel, instanţa de apel nu a lămurit pe deplin situaţia de fapt în cauză, considerentele deciziei făcând imposibilă examinarea legalităţii soluţiei pronunţată de instanţa de apel, fiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Se invocă că instanţa de apel a dat o proprie interpretare probelor administrate, reclamanţii făcând dovada pretenţiilor.

O altă critică este reprezentată de faptul că instanţa de apel nu a dat eficienţă juridică probei administrate direct în apel, care constă în copia certificată a procesului-verbal al şedinţei Consiliului Local al Municipiului Orşova.

Recurenta-reclamantă arată că a solicitat instanţei de apel să permită să facă dovada că lucrările sunt unele noi şi fără legătură cu contractele preexistente, solicitând în acest sens audierea martorilor constând în reprezentanţii pârâtei.

O altă concluzie greşită este în sensul că nu s-a făcut dovada că lucrările pretinse sunt altele decât cele care au făcut obiectul contractelor anterioare, iar pentru lămurirea acestei situaţii a solicitat efectuarea unei expertize tehnice de specialitate.

În continuare recurenta-reclamantă expune situaţia de fapt privind încheierea contractului cu firma de proiectare Proiect Mehedinţi S.A., care a executat proiectul şi devizul confidenţial, iar constructorul A. efectuează lucrarea. În final, Primăria Orşova nu mai încheie un contract nou cu constructorul căruia îi impusese să efectueze lucrarea şi nici nu achită contravaloarea lucrărilor executate, situaţie ce rezultă din probatoriul administrat, atât la fond cât şi la apel.

Apărarea pârâtei în sensul că lucrarea a fost executată de societatea B. S.R.L. nu poate fi reţinută, acesta fiind un contract încheiat cu mult mai târziu.

De asemenea nici apărarea în sensul că lucrarea a fost executată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă sau de Şantierul Naval Orşova nu poate fi reţinută.

Recurenta-reclamantă mai arată că a depus la dosarul cauze un inventar al lucrărilor efectuate de către societate în municipiul Orşova, iar cu referire la contractul nr. x/2014, arată că inventarul de lucrări este unul diferit.

În esenţă, recurenta-reclamantă susţine că între contractul nr. x/2014 şi contractul nr. x/2014 nu există asemănări, instanţa nelămurind acest aspect, apreciind că, în mod nelegal, instanţa a respins proba cu expertiză tehnică care să lămurească suprapunerile dintre cele două contracte.

Sub un alt aspect se mai susţine că instanţa de apel omite să observe temeiul juridic al acţiunii care nu este unul contractual, în lipsa căruia recurenta nu a putut emite facturi. Lucrarea executată este una impusă şi nu contractată, iar lucrarea a presupus o semnificativa complexitate tehnica.

Astfel, urmare înţelegerii scrise cu pârâta privind execuţia lucrării, a executat în totalitate lucrarea solicitată, fără însă ca Unitatea Administrativ Teritorială Orşova prin Primar, fără să efectueze plata lucrărilor deja executate.

În consecinţă, a considerat că urmare executării acestor lucrări şi a refuzului Unităţii Administrative Teritorială Orşova de a le achita, are loc o îmbogăţire fără justă cauză a acesteia din urmă.

În finalul memoriului de recurs, recurenta susţine că pentru aflarea adevărului judiciar este necesară şi audierea martorilor propuşi care sunt reprezentanţii intimatei-pârâte, doar aşa putând fi respectate garanţiile unui proces echitabil, aspect în considerarea căruia solicită încuviinţarea probei cu expertiză, martori şi înscrisuri.

Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Orşova a depus, la 28 martie 2018, întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea deciziei atacate ca fiind legală şi temeinică.

Prin răspunsul la întâmpinarea formulată în cauză, depus la data de 13 aprilie 2018, recurenta a solicitat înlăturarea susţinerilor ca fiind nefondate.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 24 mai 2018, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia, prin raport reţinându-se că recursul este inadmisibil.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 4 iunie 2018, recurenta depunând punct de vedere.

Prin suplimentul la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit în cauză, s-a reţinut nulitatea recursului, fiind comunicat părţilor la 28 octombrie 2019, recurenta depunând punct de vedere pe acest aspect.

La termenul din 6 februarie 2020, completul de filtru, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, a luat în examinare excepţia nulităţii recursului invocată din oficiu şi, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, a anulat calea extraordinară de atac, în considerarea următoarelor:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

Aşa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerinţă care consacră legislativ o practică îndelungată şi stabilă a instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care şi sub imperiul vechii legi de procedură sancţiunea nulităţii exista şi era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Astfel, din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţa nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Din analiza memoriului de recurs, se constată că recurenta-reclamantă nu a indicat normele de drept material presupus încălcate sau greşit aplicate de instanţa de apel, ci a evocat aceleaşi motive de netemeinicie ca cele pe seama cărora şi-a motivat apelul şi apărările, asupra cărora instanţa de apel s-a pronunţat prin decizia atacată.

Referitor la criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin care recurenta-reclamantă susţine că instanţa de apel nu a lămurit pe deplin situaţia de fapt, se constată că dezvoltarea acestui motiv de recurs nu conţine critici de nelegalitate care să permită incidenţa dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ.

În acest context, recurenta a făcut trimitere la probele cu expertiză tehnică şi testimonială, care nu au fost încuviinţate de instanţa de apel, fără a prezenta critici de nelegalitate şi legătura acestora cu prezenta cauză. De asemenea, recurenta-reclamantă face trimitere la proba cu înscrisuri administrată în cauză.

Prin urmare, se reţine că motivele de recurs invocate nu constituie motive de nelegalitate dintre cele prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci sunt critici de netemeinicie a deciziei recurate, ce privesc modul în care instanţa de apel a interpretat actul juridic dedus judecăţii şi critici privind modul în care instanţele au apreciat probele administrate. Totodată, prezintă aspecte de fapt care ţin de derularea relaţiilor dintre părţi, care nu pot fi examinate din perspectiva vreunui caz de casare prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar şi care să poată constitui obiect de analiză în recurs.

Întinderea controlului judiciar este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, iar simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, la modalitatea în care au fost administrate şi analizate probele, precum şi succinta relatare a situaţiei de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanţei de recurs în raport de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Este de amintit că instanţa de apel ca instanţă devolutivă are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor dispuse.

Recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunţate în apel, indiferent de gradul de nemulţumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Din expunerea argumentelor evocate de recurentă rezultă cu evidenţă că s-au readus în discuţie chestiuni de fond care depăşesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

În speţă, recurenta tinde, în realitate, la o restabilire a situaţiei de fapt, repunând în discuţie probele şi solicitând instanţei de recurs să reconsidere concludenţa lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

În consecinţă, se constată că recurenta-reclamantă nu a indicat în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ. şi ce dispoziţii legale au fost încălcate de către instanţa de apel prin respingerea apelului reclamantei S.C. A. S.R.L..

Prin urmare, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea nulităţii, în conformitate cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar potrivit art. 493 alin. (5) din acelaşi cod va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 914/2017 din 16 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 914/2017 din 16 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ ORŞOVA.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 februarie 2020.