Cassation appeal annulled for lacking statutory grounds: joint venture compensation valuation and right of retention.

Şedinţa publică din data de 6 februarie 2020

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu la data de 18 februarie 2013 sub nr. x/2013, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Oraşul Ocna Sibiului, prin primar, a solicitat instanţei obligarea pârâtei la plata sumei de 392.000 RON, reprezentând contravaloarea investiţiilor efectuate, obligarea pârâtei la plata sumei de 120.000 RON cu titlu de folos de tras şi instituirea unui drept de retenţie supra terenului înscris în CF x Ocna Sibiului nr. top. x, în favoarea S.C. A. S.R.L. până la plata efectivă a contravalorii construcţiilor edificate pe acesta.

Prin sentinţa nr. 555/2016/C din 10 iunie 2016, pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2013 s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. şi a fost obligată pârâta Oraşul Ocna Sibiului prin Primar să plătească reclamantei suma de 247.726 RON, cu titlu de pretenţii, respingând celelalte capete de cerere.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanta S.C. A. S.R.L. şi pârâtul Oraşul Ocna Sibiului, prin primar.

Prin decizia civilă nr. 444/2017 din 18 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă a fost admis apelul declarat de pârâtul Oraşul Ocna Sibiului, prin Primar împotriva sentinţei nr. 555/2016/C pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2013 şi, în consecinţă:

A fost schimbată în parte sentinţa atacată, sub aspectul cuantumului valorii pretenţiilor la care a fost obligat pârâtul, care va fi redusă la suma de 59.651,46 RON.

A fost menţinută în rest sentinţa atacată şi a fost obligată intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. să plătească apelantului-pârât Oraşul Ocna Sibiului, prin Primar suma de 600 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale în apel.

A fost respins apelul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva aceleiaşi sentinţe.

Împotriva deciziei civile nr. 444/2017 din 18 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L..

Prin memoriul de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Cu privire la considerentele Curţii de Apel Alba Iulia în ce priveşte admiterea apelului Oraşului Ocna Sibiului, recurenta susţine că instanţa a făcut o greşită interpretare şi aplicare a normelor de drept material aplicabile în cauză, respectiv dispoziţiile art. 977 - 985 din C. civ.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 977 C. civ., interpretarea contractelor se face după intenţia comună a părţilor contractante, iar nu după sensul literal al termenilor, iar conform art. 982 din acelaşi cod, toate clauzele convenţiilor se interpretează unele prin altele, dându-i-se fiecăreia înţelesul ce rezultă din actul întreg.

Instanţa de apel a interpretat ad litteram clauza 11 din Contractul de asociere, făcând abstracţie de prevederile art. 6 din acelaşi contract care este, în fapt o transpunere a Hotărârii Consiliului Local nr. 31/14.09.2000 prin care s-a aprobat asocierea.

Prin Certificatul nr. x/28.11.2008 de atestare a edificării construcţiilor se certifică de către Primăria Ocna Sibiului că pe terenul situat în Ocna Sibiului înscris în CF x al localităţii Ocna Sibiului cu număr topografic x construcţiile au fost realizate în conformitate cu autorizaţia de construire nr. x/23.09.2003 şi cu procesul-verbal de recepţie finală nr. x/21.11.2008. Sunt enumerate construcţiile constând în 30 căsuţe din lemn, grup social cu dependinţe, terasa cu anexe, atelier cu anexa, recepţie "apartament şi garsonieră din lemn".

Interpretarea strictă, limitativa a clauzei 11 din contract de către instanţa de apel contravine dispoziţiilor art. 977 din C. civ., dar şi dispoziţiilor art. 982 din acelaşi cod care statuează indivizibilitatea contractului în sensul că:

"Toate clauzele convenţiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înţelesul ce rezultă din actul întreg".

În acelaşi mod trebuie interpretat şi art. 11 prin raportare la art. 4 prin care părţile asociate au convenit să exploateze zona Parc gara în mod rentabil, şi art. 6 prin care S.C. A. S.R.L. s-a obligat să amenajeze, doteze, să creeze disponibilităţi pentru agrement, turism, agroturism, activităţi şi festivităţi culturale, astfel încât exploatarea zonei să fie benefică pentru ambele părţi şi nu în ultimul rând pentru cetăţenii oraşului Ocna Sibiului şi cei în tranzit.

Art. 970 din C. civ. stipulează obligaţia părţilor de a executa convenţiile încheiate cu buna credinţă. Convenţiile obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligaţiei după natura sa.

În lumina dispoziţiilor legale evocate apare fundamental eronată decizia instanţei de apel, potrivit căreia valoarea pretenţiilor S.C. A. S.R.L. a fost limitată la contravaloarea instalaţiilor de canalizare şi a instalaţiilor electrice exterioare.

Fără să se pronunţe cu privire la lipsa de diligenţă a Oraşului Ocna Sibiului în aplicarea tezei a II-a a art. 11 din contractul de asociere, instanţa de apel a stabilit că despăgubirea fostului asociat în participaţiune S.C. A. S.R.L. nu poate fi lăsată să depindă de eventuala încheiere incerta, a unui alt contract de asociere, care ar fi permis recuperarea c/valorii investiţiilor de la noul partener.

Cu privire la considerentele avute în vedere la respingerea apelului S.C. A. S.R.L., recurenta susţine că instanţa a respins în mod nelegal cererea de apel formulată de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 555/2017 a Tribunalului Sibiu prin care s-a solicitat obligarea pârâtului Oraşul Ocna Sibiului la plata sumei de 61.701 RON reprezentând contravaloarea investiţiilor în curs de execuţie. În acest sens, arată că instanţa de apel a reţinut că valoarea bunurilor, instalaţiilor de canalizare exterioare şi instalaţiile electrice exterioare - cele ce se includ în categoria bunurilor cu caracter permanent conform art. 11 din contract - au fost separat evaluate.

Însă acest aspect a fost dovedit atât cu înscrisurile depuse la dosar cât şi cu concluziile expertizei contabile efectuată de expertul B., în sensul că în această categorie sunt cuprinse şi alte bunuri cu caracter permanent. Aceste investiţii nu au fost avute în vedere prin expertiza întocmită de expertul C. şi cu atât mai puţin de expertul D..

În acest context, recurenta susţine că atât soluţia Tribunalului Sibiu cu privire la aceste investiţii, cât şi decizia atacată sunt vădit greşite.

Mai susţine recurenta că, culpa pârâtului constă în neorganizarea de licitaţii în cursul anului 2011, fapt ce a împiedicat recuperarea investiţiilor de la noul partener şi exprimarea cu întârziere a acordului de funcţionare.

De asemenea, în opinia recurentei, atât sentinţa nr. 555/2017 a Tribunalului Sibiu, cât şi decizia nr. 444/2017 a Curţii de Apel Alba Iulia pentru motivele redate, în ce priveşte neacordarea folosului de tras sunt neîntemeiate.

Prin întâmpinarea depusă la data de 7 mai 2018, intimata-pârâtă Oraşul Ocna Sibiului prin Primar a solicitat în principal, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., anularea recursului pentru neîncadrarea motivelor invocate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din acelaşi cod, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei atacate ca fiind legală şi temeinică.

Prin răspunsul la întâmpinarea formulată în cauză, depus la data de 6 iunie 2018, recurenta a solicitat înlăturarea susţinerilor ca fiind nefondate.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu din 4 iulie 2018, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia, prin raport reţinându-se că recursul este inadmisibil.

Potrivit dovezilor de comunicare, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 12 iulie 2018.

Prin suplimentul la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit în cauză, s-a reţinut nulitatea recursului, fiind comunicat părţilor la 18 noiembrie 2019, recurenta depunând punct de vedere pe acest aspect.

La termenul din 6 februarie 2020, completul de filtru, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, a luat în examinare excepţia nulităţii recursului invocată din oficiu şi, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, a anulat calea extraordinară de atac, în considerarea următoarelor:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

Aşa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerinţă care consacră legislativ o practică îndelungată şi stabilă a instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care şi sub imperiul vechii legi de procedură sancţiunea nulităţii exista şi era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Astfel, din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţa nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Din analiza memoriului de recurs, se constată că recurenta susţine în esenţă, cu privire la admiterea apelului pârâtei, că instanţa de apel a dat o interpretare ad litteram, strictă şi limitativă a dispoziţiilor art. 11 din Contractul de asociere în participaţiune nr. 2316/8 noiembrie 2000, făcând abstracţie de prevederile art. 6, art. 4 şi art. 10 din respectivul contract şi că la interpretarea art. 11, instanţa de apel nu a ţinut seama de principiul echităţii şi de anumite acte emise de pârâtă, ulterioare încheierii contractului.

Motivele de recurs invocate de recurentă cu privire la respingerea apelului reclamantei vizează greşita apreciere de către cele două instanţe a probatoriului administrat în cauză, cu referire la expertizele tehnice şi a expertizei contabile în ce priveşte respingerea cererii de acordare a contravalorii investiţiilor în curs în sumă de 61.701 RON, precum şi la neorganizarea de către pârâtă a unei licitaţii în cursul anului 2011, prin care să atribuie terenul şi investiţiile făcute unui nou partener, de la care reclamanta sa-şi recupereze investiţiile, în ce priveşte respingerea cererii privind acordarea folosului de tras pentru anul 2011, în valoare de 202.232 RON.

Din analiza memoriului de recurs, se constată că recurenta-reclamantă a evocat aceleaşi motive de netemeinicie ca cele pe seama cărora şi-a motivat apelul şi apărările, asupra cărora instanţa de apel s-a pronunţat prin decizia atacată.

În acest context, se reţine că motivele de recurs invocate nu constituie motive de nelegalitate dintre cele prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci sunt critici de netemeinicie a deciziei recurate, ce privesc modul în care instanţa de apel a interpretat actul juridic dedus judecăţii şi critici privind modul în care instanţele au apreciat probele administrate. Totodată, prezintă aspecte de fapt care ţin de derularea relaţiilor dintre părţi, care nu pot fi examinate din perspectiva vreunui caz de casare prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar şi care să poată constitui obiect de analiză în recurs.

Întinderea controlului judiciar este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, iar simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, la modalitatea în care au fost administrate şi analizate probele, precum şi succinta relatare a situaţiei de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanţei de recurs în raport de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Este de amintit că instanţa de apel ca instanţă devolutivă are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor dispuse.

Recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunţate în apel, indiferent de gradul de nemulţumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Din expunerea argumentelor evocate de recurentă rezultă cu evidenţă că s-au readus în discuţie chestiuni de fond care depăşesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

Se observă că recurentul a relatat opinii referitoare la dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanţa de apel, ceea ce vizează, în realitate, netemeinicia deciziei atacate, criticile vizând exclusiv aspecte ce ţin de modalitatea în care instanţa a înţeles să-şi argumenteze soluţia adoptată în raport de stabilirea situaţiei de fapt reţinută în cauză.

În speţă, recurentul tinde, în realitate, la o restabilire a situaţiei de fapt, repunând în discuţie probele şi solicitând instanţei de recurs să reconsidere concludenţa lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

Aşadar, recurentul nu formulează critici de nelegalitate, care să poată fi examinate din perspectiva vreunui caz de casare prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar şi care să poată constitui obiect de analiză în recurs.

Faţă de această situaţie, Înalta Curte a constatat că recurentul nu a arătat în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la soluţia pronunţată de curtea de apel.

În consecinţă, se constată că recurentul nu indică în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ. şi ce dispoziţii legale au fost încălcate de către instanţa de apel prin admiterea apelului pârâtul Oraşul Ocna Sibiului, prin Primar.

Prin urmare, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea nulităţii, în conformitate cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar potrivit art. 493 alin. (5) din acelaşi cod va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar C.I.I. E. împotriva deciziei civile nr. 444/2017 din 18 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar C.I.I. E. împotriva deciziei civile nr. 444/2017 din 18 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât ORAŞUL OCNA SIBIULUI - prin PRIMĂRIA OCNA SIBIULUI - prin Primar.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 februarie 2020.