Jurisdiction for salary claims by judges against their own courts: application of the neighbor-court rule under Art. 127 CPC

Şedinţa publică din data de 6 februarie 2020

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa la 4 martie 2019, sub nr. x/2019, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY. şi ZZ., în contradictoriu cu paraţii Ministerul Justiţiei, Tribunalul Braşov, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Covasna, Tribunalul Harghita, Tribunalul Galaţi, Tribunalul Prahova, Tribunalul Buzău, Tribunalul Iaşi, Tribunalul Suceava, Tribunalul Mureş, Tribunalul Constanta, Tribunalul Maramureş, Tribunalul Hunedoara, Tribunalul Sibiu, Tribunalul Bacău, Tribunalul Vaslui, au solicitat reîncadrarea şi recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 440,16 RON începând cu 9.04.2015, respectiv de 484,18 RON (cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015) începând cu 1.12.2015 şi obligarea pârâţilor la plata, pentru flecare lună începând cu data de 9.04.2015 si până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care sunt îndreptăţiţi şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie si la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că sunt judecători şi de la data de 9 aprilie 2015 şi până în prezent au funcţionat în cadrul următoarelor instanţe: reclamantul CC. - la Judecătoria Agnita - până la 30 noiembrie 2017, la Judecătoria Braşov: 1 decembrie 2017-30 iunie 2018, la Tribunalul Harghita -1 iulie 2018 - la zi.

Prin încheierea de şedinţă din 6 iunie 2019 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă în dosarul nr. x/2019 a fost disjunsă cererea cu privire la reclamantul CC., formându-se dosarul de faţă - nr. x/2019

Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 1316 din 5 septembrie 2019 a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu şi, în consecinţă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Cluj.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că este învestită cu soluţionarea unui litigiu, căruia i se aplică jurisdicţia muncii, faţă de dispoziţiile art. 266 din Codul muncii conform cărora "jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod", iar potrivit dispoziţiilor art. 269 din Codul muncii "judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii. (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul".

Totodată, s-a mai reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, precum şi a art. 129 din C. proc. civ., potrivit căruia, necompetenţa este de ordine publică în cazul încălcării competentei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.

În acest context, s-a reţinut că reclamantul CC. şi-a desfăşurat activitatea astfel: la Judecătoria Agnita - până la 30 noiembrie 2017, la Judecătoria Braşov: 1 decembrie 2017 - 30 iunie 2018, Tribunalul Harghita - 1 iulie 2018 - la zi, iar Tribunalul Harghita nu se află pe raza unei curţi de apel învecinate cu raza de competenţă teritorială a Curţii de Apel Ploieşti.

Astfel că, în raport cu dispoziţiile art. 132 C. proc. civ., întrucât reclamantul are domiciliul în raza de competenţă a Tribunalului Harghita, însă prin raportare la prevederile art. 127 C. proc. civ. privind competenţa facultativă, instanţa a apreciat că se impune admiterea excepţiei de necompetenţă teritorială, urmând să decline competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj la data de 25 septembrie 2019, sub acelaşi număr de dosar.

Tribunalul Cluj, prin sentinţa civilă nr. 50/2020 din 14 ianuarie 2020 a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, reţinând incidenţa prevederilor art. 127 C. proc. civ.

Constatându-se intervenit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Cluj şi Tribunalul Dâmboviţa s-a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 27 ianuarie 2020, pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. ivit între instanţele care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

Delimitarea atribuţiilor instanţelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenţei, materială şi teritorială.

Din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea cererii formulate de reclamantul CC., Înalta Curte constată că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., potrivit cărora (1) "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea. (2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii. (21) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz. (3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor."

În acest context, se apreciază că Tribunalul Dâmboviţa este deopotrivă instanţă competentă să soluţioneze cererea, având în vedere calitatea de parte în proces, respectiv de pârât, a Tribunalului Braşov, care se află în raza unei curţi de apel învecinate cu Curtea de Apel Ploieşti în circumscripţia căreia se afla Tribunalul Dâmboviţa.

Prin urmare, având în vedere calitatea de pârât a Tribunalului Braşov, se constată că Tribunalul Dâmboviţa este una dintre instanţele competente să judece cauza.

Prin urmare, având în vedere că reclamantul CC. a înţeles să învestească Tribunalul Dâmboviţa cu soluţionarea prezentei cauze, Înalta Curte constată că, în aplicarea dispoziţiilor legale speciale, derogatorii de la dispoziţiile comune în materie, în temeiul legal oferit de art. 127 C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului Dâmboviţa.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 februarie 2020.